27 aprilie, 2008

"hristos a inviat!"


Ma grabesc spre casa. E sambata pastelui, ora 15 ..... Inventariez in minte ce mai am de facut: curat, mancare....... Privesc spre ceas si imi dau seama ca va fi o dupa amiaza maraton..... Intru in casa, las cumparaturile si ma uit in jur..... Am fost indulgenta cand am spus maraton, de fapt e o cursa de viteza in toata regula. Nu stiu de unde sa incep. Magazinul mi-a ocupat intregul timp in ultimile zile iar saptamana patimilor nu a mai fost o saptamana de "primenire" ci una de "renastere morala", asa ca .... la treaba.....
Privesc ceasul si cu uimire constat ca e ora 20 si mai am o gramada de treaba..... Incerc sa fac mai multe deodata....bag ultima pasca la cuptor, calc fata de masa la bucatarie, asez salata beof pe platou, pregatesc hainele pentru inviere, scot pasca de la cuptor si bag sarmalele, las la incet si intru la dus.... Apa fierbinete imi alunga toata oboseala zilei doar durerea din glezna se incapataneaza sa persiste.....
E primul Paste singura. Incerc sa descopar sentimentul de singuratate care mi-a dat tarcoale o vreme dar se pare ca a disparut. Cu un prosop in jurul capului si unul in jurul meu ies din baie..... Mirosurile din casa ma invaluie si odata cu ele un sentiment cald de liniste..... de pace.... Privesc ceasul si constat cu uimire ca e abia 22.30. Am aproape o ora pentru mine. Nu pot crede ca am terminat totul in timp util. Imi face cu ochiul lacul de unghii rosu. Ce-ar fi sa il incerc..... Nicioadata nu am avut unghiile date cu ROSU. Mereu nuanta alunei sau cacao cu lapte.... Lacul facut cadou de o prietena cu ceva timp in urma parca sare de pe raft in mana mea. Ma gandesc la cate schimbari au fost in viata mea in ultima vreme.... Poate ca acele unghii rosii care m-au fascinat de mica la alte femei dar care nu au coincis niciodata cu mainile mele e un simbol a.....ceea ce am devenit.... Ma gandesc la zambetul psiholoagei mele cand am discutat despre "unghiile rosii" ca simbol al feminitatii.... si in cateva minute imi admir mainile impodobite de niste unghii sangerii. Imi dau o stare ciudata...... parca culoarea lor e o afirmare publica a ceea ce sunt..... Un zambet ghidus imi lumineaza privirea dar nu ma incumet si la un ruj de aceeasi culoare.....
Cu lumanarea in mana si multa liniste in suflet ma indrept spre biserica.
Parca nicicand bucuria pastelui nu a fost atat de intensa in sufletul meu. Pe strada sunt grupuri sau perechi si multe priviri curioase se indreapta spre femeia singura ce zambeste unor ganduri numai de ea stiute.
Momentul aprinderii lumanarii si acel "Hristos a inviat!" rostit de preot imi aminteste de copilarie... de emotia fetitei ce avea voie sa stea treza pana la o ora tarzie pentru a aduce lumina acasa de la biserica.... acea bisericuta de tara din lemn, mica si cocheta, careia ii lipsea fastul bisericii in curtea careia stau, unde vocea preotului rasuna in sufletelor celor catorva enoriase care stateau smerite, emotia diminetii de paste cand trebuia sa ma spal pe fata cu apa in care se scaldau oua rosii si albe pentru a culege monezile de pe fundul vasului, monezi care imi reveneau mie la inceput pentru ca eram cea mai mica iar mai apoi aveam grija sa ii revina fratelui meu ....
Cu lumanarea inca aprinsa am intrat in casa. Mirosul sarmalelor mi-a inundat narile si sufletul. Linistea si bucuria mult asteptata si-a facut in sfarsit loc in inima si sufletul meu. In asternutul cu miros de vant ii multumesc Domnului pentru acesta "inviere" a sufletului meu, pentru pacea si regasirea din inima mea, pentru linistea cu care privesc viitorul, pentru bucuria cu care primesc intamplarile viitoare.
Intrebarea preotului de la spovedanie imi rasuna in minte: "ce iti apasa sufletul?" si cu mirare imi dau sema ca raspunsul ar fi "NIMIC". In sufletul meu e pace, liniste, bucurie si iubire. Nici o urma de ranchiuna, suparare, vinovatatie sau incrancenare nu mai pluteste in jurul meu.
Multumesc pentru toate aceste daruri de inviere si adorm cu un zambet fericit pe buze.....

25 aprilie, 2008

paste.....


Am invatat de mica ca pastele este sarbatoarea invierii. Se serbeaza invierea mantuitorului..... In seara de inviere se ia lumina si se duce acasa....... Pentru asta se tine post si se face curat in casa iar prima zi de paste o asteptam cu masa plina de bucate.
De fapt sarbatoarea e mai mult decat atat. E o renaste a noastra, o inviere a sufletelor, a entuziasmului...
Postul reprezinta o curatare sufleteasca si e mai mult decat o restrictie la mancare, ar trebuie sa fie o restrictie la rautate, la invidie, la cuvinte aprige, la cearta si o imbatare cu bunatate, cu frumusetea primaverii, cu cuvinte calde si mangaietoare.
Curatenia in casa si cumpararea de haine noi (un obicei mai putin cunoscut acum) este purificarea casei, deschiderea sprea soare si lumina, simplul gest de a spala perdelele si geamurile e de fapt o invitatie a luminii in casa noastra, o invitatie a soarelui in viata noastra....
Apoi vine momentul marturisirii si a impartasirii dupa serile de denii din saptamana mare. Dincolo de un ritual religios e o invitatie la introspectie, o intalnire cu noi insine, de iertare.... O iertare nu acordata de divinitate noua sau noua altora ci e momentul iertarii noastre de catre noi insine..... Un moment in care ar trebui sa scapam de tot ce ne apasa (griji, frici, autoinvinovatiri...) pentru ca in noaptea de inviere sa ne dam intalnire cu sufletul nostru asa cum este el: luminos.
Toate acestea pregatesc momentul INVIERII... Acel "Veniti sa luati lumina!" poate avea o infinitate de semnificatii. E incununarea tuturor eforturilor din zilele si saptamanile premergatoare, cand EU cu tot ce inseamna asta (casa, suflet, trup) imi dau intalnire cu spiritul, cu lumina, cu pacea, cu armonia si cu linistea....
Pentru mine anul acesta pastele e o inviere .... O sarbatoare care imi lumineaza sufletul si viata. O sarbatoare pe care am sentientul ca am asteptat-o toata viata.
Anul acesta imaginea mea exterioara aproape se identifica cu eu-ul meu interior....
Sper ca lumina din noaptea de inviere sa imi patrunda in adancul sufletului si sa imi lumineze mereu calea.... Sper ca ultimile luni de "primenire" sa ma fi ajutat sa las in urma tipare, prejudecati si judecati si la intalnirea cu LUMINA sa fiu EU.....
Astazi in vinerea mare nu pot decat sa imi urez "Paste fericit si multa lumina in suflet!"
Si sa sper ca aceasta lumina va patrunde si in sufletele celor dragi mie.......

16 aprilie, 2008

oare poti?


"Oare poti iubi mai multe persoane odata?"
Inrebarea gasita pe un site mi se pare stupida. De ce? Pentru ca iubirea poate lua o imensitate de forme. Pentru ca iubirea e o stare pe care o experimentam de la primul strigat pana la ultimul oftat. Pentru inceput ne iubim placenta, apoi mama, apoi mediul din jurul nostru cu candoarea specifica celor cateva zile.... Apoi invatam sa mergem si universul se intinde dincolo de camera noastra si invatam sa ne iubim biberonul, suzeta, olita.... si fiecare zi devine o noua experienta si o noua iubire: jucaria, patutul, hanutele, bicicleta, mingea, colegul de gradinita, doamna invatatoare, colega de banca, profesorii...... si iata primii fiori de dragoste.
Pana acum totul a fost simplu....abia de acum incepem sa ne complicam cu gelozii, invidii, dorinte...... TIPARE. Tipare sociale, tipare emotionale ....... chiar tipare fizice..... Invatam sa criticam sa blamam tot ce nu corespunde acelor tipare....... Si timpul trece si vine vremea deciziilor a ..."da"-urilor si promisiunilor "pana cand moartea ne va desparti"......Pana aici e un scenariu cunoscut.... Ca deciziile au fost luate de unul singur sau fortate de imprejurari.... ca tiparele noastre au corespuns sau nu cu tiparele celorlalti...... sunt amanunte ce tin de fiecare in parte, sunt codimente proprii la o reteta universal valabila.
Problemele apar in momentul in care scenariu nu se mai respecta...acel "si au traiti fericiti pana la adanci batranete" e doar un final de basm in care ne placem sa credem.... De fapt unii s-au conformat scenariului si s-au bucurat la venirea pe lume a copiilor, si-au creat o imagine pe care s-au straduit sa o apere in ciuda furtunilor interne, in care sotul e capul familie macar aparent si sotia e la cratita indiferent de slujba, in care copiii sunt invatati sa minta de dragul lui "ce o zice lumea?"
Altii au recunoscut ca alegerea facuta nu a fost cea mai inspirata. Si au decis sa o ia de la capat. Si-au asumat raspunderea "gurii lumii" si si-au facut ordine in lista de prioritati. Unii au facut-o de buna voie dar cei mai multi de nevoie.....
Si ajungi la jumatatea vietii cu multe responsabilitati in carca dar hotarat sa fii fericit. Iar lucrurile nu sunt deloc la fel de simple ca la 20 ani.
Poate ca esti singura si stii ce vrei, stii ce ai nevoie dar..... nimeni nu e perfect.
Poate ca uneori el apare in cel mai urat moment al vietii tale. Starea de liniste, de pace si de protectie ce o gasesti langa el iti da incredere..... Astepti cu nerabdare sa se termine totul sa o poti lua de la capat alaturi de el......dar viata are alte planuri.... si pe el l-a facut tatic....... Iar tu te gandesti daca are rost sa lupti sau e mai intelept sa te dai deoparte. Poate ca luptand ai sa castigi dar poti trai tot restul vietii cu gandul ca ai lasat un copil fara tata? Asa ca renunti. Asta e. Inca un ghimpe la ciulinul ce creste in suflet....
Si timpul trece... si el reapare si dispare din viatza ta in timp ce tu te lupti cu problemele zilnice, cu prejudecatile oamenilor si cu dezamagirile tale.
Apoi cunosti un alt barbat. Iti place, e incitant, misterios, tandru si afectuos dar foarte ocupat. Conform educatiei primite ar trebuie sa alegi. Dar de fapt ce sa alegi? Sa pierzi momentele frumoase si foarte rare alaturi de un prieten drag si vechi in ideea ca ... "cel nou" va avea mai mult timp pentru tine si la un moment dat vei constata ca de fapt e "alesul", barbatul langa care ai vrea sa imbatranesti? Sau sa pierzi momentele incitante si rare alaturi de "cel nou" in ideea ca "cel vechi" va ajunge candva la concluzia ca nu poate trai fara tine?
De fapt de ce trebuie sa alegi? De ce trebuie sa indepartezi oamenii din viata ta pentru o idee preconceputa conform careia "nu poti iubi decat un barbat" si ca trebuie sa iti inchini intreaga gama de sentimente pe altarul acestuia? Poate ca nici unul din ei nu e "alesul", poate ca nici unul dintre ei nu te vede decat ca pe o prietena draga langa care poate vedea lumea din alt punct de vedere, care le insenineaza unele momentele doar cu prezenta sau optimismul sau? Si atunci?
Iubirea de care vorbim atunci cand ne gandim la un cuplu inglobeaza multe, foarte multe sentimente, unele care le putem descoperi la prima intalnire, altele pe care le cultivam in timpul intalnirilor sporadice dar cele mai multe sunt cele cladite locuind impreuna si suportandu-ne zi de zi, saptamana de saptamana. Nu poti vorbi de "un singur barbat in viata ta" decat atunci cand cladesti o relatie, cand ambii parteneri din cuplu isi doresc o relatie. Cred ca de asta exista atata "suferinta din dragoste", pentru ca unii de la "prima intalnire" se gandesc la "o viata impreuna" in timp ce "partenerul" nu vrea decat sa se bucure de fiecare intalnire si sa descopere pe parcurs daca se poate cladi ceva. Consider ca iubirea pe viata include atat atractia de la primele intalniri, prietenia si comunicarea cultivata in perioada intalnirilor completate de loialitate, respect, compasiune si comuniune sufleteasca pe care le cladesti incet perfectionandu-le in perioada unui trai zilnic.
Nu imi doresc o relatie atat de mult incat sa spun despre un barbat care imi place ca "il vreau" si apoi sa accept o gramada de compromisuri pentru faptul ca eu l-am ales. Poate pentru ca am trecut printr-o poveste de genul asta si stiu cata durere poate aduce in suflet momentele cand iti dai seama ca te-ai inselat.
Dar nici nu vreau sa indepartez persoanele speciale care sunt in jurul meu doar pentru ca m-am simtit atrasa de cineva. Imi plac prieteniile cultivate in timp in care comunicarea este esentiala. Iar prietenia si comunicarea implica si loialitatea si sinceritate si deschidere afectiva si respect.
Poate ca tocmai asta nu trebuie sa fac intr-o sociatate bazata pe "principii" de genul "femeia se lasa cucerita", "sa nu fii niciodata sincera cu barbatul deoarece iti pierzi misterul", "barbatilor le plac femeile inabordabile", "invata sa utilizezi o gramada de siretlicuri ca sa cuceresti barbatul pe care il vrei alaturi".
Dar nu pot.
Imi place sa fiu sincera, imi place sa fiu deschisa, nu imi place sa cuceresc dar imi place sa ma joc, imi place sa am multi prieteni si imi place sa fiu EU INSAMI.
Sunt convinsa ca barbatul vietii mele exista doar ca nu il vad eu inca sau nu a venit momentul sa il aflu, si ma voi gandi la "o viatza impreuna" doar cand voi fi rugata sa fac asta......
Pana atunci ..... cladesc relatii de prietenie.... poate ca vreuna dintre ele o sa vrea sa fie mai mult decat atat.... dar nici o "relatie pe viata" nu poate exista fara prietenie....
Pana atunci iubesc tot ce e in jurul meu si mai ales iubesc viata. Aceasta viata cu dimineti insorie si apusuri fermecatoare, aceasta viata cu ploi linistite sau furtuni trecatoarea, aceasta viata in care tristetea si bucuria se impletesc intr-un dans ametitor, aceasta viata care e o aventura fantastica si la finalul careia suntem bogati doar in amintiri.

15 aprilie, 2008

o oaza de ....primavara


Prima zi de ...."week-end"....
Dupa un drum prin fata unor ...."functionari publici" ma voi indrepta spre gara.... Abia astept cele 2 zile in Iasi, cu plimbari pe Copou, o seara pe o terasa in Tatarasi si un concert la filarmonica... Rasfat regal nu altceva...... pe langa vizita bilunara, acum, la psiholog......
Cu ceasca de cafea in mana, deschid calculatorul sa imi verific mailurile, si adaug in bagaj ultimile...maruntisuri. Pe ecranul monitorului se deschide o noua fereastra de mess: "vin la Roman". Nu pot sa cred. Dupa 2 luni jumate o sa il vad din nou...... Cu ochii la ceas, calculez cat timp am la dispozitie si ce pot face cu el. Renunt la ultimile guri de cafea si sub jetul fierbinet al dusului ma gandesc la tot ce s-a intamplat in ultimul an si jumatate de cand il cunosc, la momentele frumoase alaturi de el si la starea de nauceala atunci cand disparea.....
Ma arunc intr-un taxi, rezolv problemele in cea mai mare viteza sub privirle curioase a celor ce ma cunosc, si iata-ma acasa asteptandu-l...... asteptand gama de senzatii si sentimente care o starneste de fiecare data cu prezenta lui.....
Privesc spre poarta nerabdatoare si vad o masina oprind.
As zbura spre poarta dar astept.... Din pragul casei ma uit spre barbatul ce intra incet pe poarta. Calca atent la aleea denivelata intarziind momentul intalnirii. Privindu-l imi amintesc momente demult uitate..... Cu zece ani in urma si eu priveam atenta locul unde calc....era vital.....ghipsul din jurul meu imi amintea in fiece secunda cat de fragila si pretioasa e viatza..... iar incapatanarea si orgoliul specific nu imi permitea sa accept ajutor. "eu pot" repetam ca o mantra...... Lacrimile imi opresc cuvintele. Nu stiu si nici nu vreau sa stiu pentru cine sau pentru ce dau navala. Duiosia primaverii, a intalnirii sau a amintirilor ma copleseste. Ajunge in sfarsit in fata mea si cu privirea infipta adanc in ochii mei intreaba: "acum intelegi?" Nu stiu daca am raspuns sau daca privirea si starea mea au fost suficiente dar stiu ca in secunda urmatoare eram in bratele lui. Nu era nevoie de cuvinte. Urmatoarele minute au fost ca un vis.... Un vis in care am plutit multe zile.... un vis ce as fi vrut sa nu se mai termine.....
Cu capul lui pe pieptul meu ma bucur de multitudinea de sentimente si senzatii si incerc sa ignor valul de sentimente ce vin dinspre el pentru ca odata plecat imi e mai usor sa ma gandesc ca doar "dorinta" l-a adus alaturi de mine.
Privindu-l plecand imi amintesc cuvintele celei mai dragi fiinte din viatza mea: "femeie, incalcita mai esti!"
De ce?
Pentru ca nu mai vreau sa imi fie teama: teama ca voi fi dezamagita, teama ca voi suferi, teama ca nu ma pot ridica la nivelul pretentiilor lui, teama ca nu ii voi putea oferi ceea ce are nevoie, teama.......
Pentru ca vreau sa ma bucur doar de ce imi ofera viatza iar pentru a putea sa ma bucur de fiecare minut langa el imi e mai usor sa ma gandesc ca va fi ultimul si ca doar imaginatia mea atribuie o gramada de sensuri unor gesturi banale.
Pentru ca fiecare "intalnire" e o adevarata oaza in desertul sufletului meu.
Asa a fost din acea zi de iarna cand usa casei sale deschisa pentru mine a fost si usa sufletului meu deschisa lui.... O usa pe care fiecare din noi a mai trantit-o din cand in cand dar care se incapataneaza sa ramana vesnic deschisa.....
Printre genele intredeschise o vad pe doamna de alaturi privindu-ma curioasa... Inteleg ca tot drumul pana la Iasi am zambit continuu imaginilor de sub pleoapele inchise.....
Dar asta e alta ...poveste
O poveste de spus nepotilor la gura sobei intr-o seara de iarna .......

09 aprilie, 2008

o.....zi


O zi frumoasa de primavara.
Pornesc cu tot entuziasmul. Oglinda imi spune ca primavara a inflorit si in sufletul meu.
Primele pozitii de pe lista de ..."obligatii" de astazi sunt deja rezolvate si e doar ora 11. Si daca tot am ceva timp, intru sa imi vizitez o prietena la munca.... Proasta inspiratie. Sunt invitata in biroul sefului ei. Dupa atmosfera apasatoare si tonul protocolar ceva nu e in regula.... dar continui sa zambesc.... Apoi.......... aud cuvintele ...... dureaza cateva secunde ca intelesul lor sa fie ...... asimilat de creierul meu. Si simt prabusirea ...... inauntrul meu simt ca totul se involbureaza... primavara nu mai exista...... doar un vartej cenusiu ce matura tot in calea lui.... si ma tot duc in adancul intunecat al durerii ....... reusesc sa ma desprind se senzatia stupida de cadere si sa ma concentrez pe vocea celui din fata mea..... dar cuvintele nu mai au inteles.... sunt doar sunete ce se rostogolesc in incaperea luminoasa, se lovesc de scaunul comod, de corpul meu rigid, de zambetul profesional ramas pe fata ce o simt ca o masca. Dupa privirea contrariata a domnului din fata mea imi dau seama ca nimic din atitudinea mea nu a lasat sa se banuiasca furtuna din sufletul meu. Continui sa fiu amabila, continui sa zambesc si multumesc lui dumnezeu ca stiu sa maschez cu succes emotiile si ca nu a dat tuturor capacitatea sa priveasca in spatele privirilor amabile. Ma ridic si ies cu speranta ca pasul meu a fost la fel de sigur ca zambetul.
Afara e tot primavara, copacii sunt la fel de infloriti, florile la fel de parfumate, soarele la fel de gingas si iubitor, oamenii la fel de preocupati si grabiti..... doar in sufletul meu e o burnita rece si un vant de ....pustiu.
Inspir adanc sa simt mirosul florilor de cires..... si ma gandesc din nou ca "frumusetea e in ochiul privitorului" dar oricat s-ar stradui mintea mea nimic din frumusetea primaverii nu reuseste sa atinga sufletul meu pustiit.
Si iarasi obisnuinta (care e adoua natura) imi "salveaza" restul zilei ....... Ma concentrez pe "obligatiile" ramase fara sa imi dau voie sa ma gandesc la intelesul celor cateva propozitii auzite intr-un birou inainte de ora pranzului. Zambesc in continuare trecand pe la diverse ghisee, fac cu mana unei cunostinte mai vechi si constat ca "lista" s-a terminat iar sufletul meu e amortit, furtuna a trecut dar a ramas........... durerea
Florile roz, gingase ale unui agud reuseste sa imi rupa barierele lacrimilor...... si le las sa curga sa curete ravagiile furtunii din sufletul meu........... Mirosul bland al florilor de cires sunt ca un balsam peste ranile sufletului proaspat deschise.......... Ma rezem cu spatele de trunchiul ciresului sa imi dea din forta lui de a rezista furtunilor daruind frumusete in fiecare primavara si roade in fiecare vara, ridic ochii spre cerul senin il rog pe Dumnezeu sa sa imi lase puterea de a ma bucura de minunile sale pentru ca doar astfel voi putea depasi furtunile starnite de "minunile" fiilor sai.
Si totusi e primara..... o simfonie de culori, sunete si arome........

08 aprilie, 2008

poti ....opri....

Poti opri sufletul sa isi doreasca mangaierea iubirii?
Poti opri floarea sa isi doreasca mangaierea soarelui?
Poti opri pamantul sa isi doreasca mangaierea ploii?
Oare poti?
Suntem invatati de mici sa ne dorim....
Ce?
O casa, o masina, o slujba, un partener, copii si cam atat. Asta se cheama "realizarea". Daca casa e mai mica sau mai mare, daca slujba e mai bine platita sau nu, daca partenerul e ma sus pus sau nu, daca cei mici sunt mai buni sau nu....nu conteaza. Important e sa ne dorim..... Locul lor pe scara ierarhica a valorilor societatii il aflam mai tarziu.
Dar ne invata cineva sa IUBIM?
Ne invata cineva sa DARUIM?
Ne invata cineva sa ne BUCURAM?
NU
Iubirea e pusa pe ultimul loc. Nu are imporatanta daca vorbim de iubirea de Dumnezeu, iubirea pentru noi insine, iubirea pentru cel de langa, iubirea pentru natura...... iubirea pentru tot ce e frumos, minunat si nu costa. Atata vreme cat nu ne "costa", nu are corespondent in "maria sa banul" nu are valoare.
Si ajungem la jumatatea vietii, "realizati" si nemultumiti. Nemultumiti de casa, de slujba, de soata, de copii....... de viata. Si ne intrebam "De ce?" Si dam iar vina pe bani, pe viata, pe "statutul social" si pe tot ce ne inconjoara. Dar nu ne intrebam de ce nu ne bucuram, de ce ceea ce facem nu ne provoaca bucurie..... Unii ne consolam cu ce aveam pentru ca "la urma urmei stam mai bine decat vecinul" sau prietenii, altii lasam tot in urma si ne aruncam in "situatii" care stimuleaza productia de adrenalina in sange iar o parte (foarte mica de altfel) ajungem la psiholog sa vedem de unde vine acel amalgam de nemultumire, nostalgii si doruri. Mai ales doruri pentru ceva ..... nedefinit.....aflat undeva la linia orizontului (oricat ne-am apropia se tot departeaza).
Si?
Surpriza!
Constatam ca nu ne cunoasteam, ca nu stim ce ne place (ne place doar ce se incadreaza in tiparele societatii), ca nu stim ce ne bucura (cumparaturile care costa si acopera nevoia de a fi ....rasfatati) dar mai ales nu stim ce ne trebuie pentru a ne simti impliniti. Si astfel incepe un drum lung si anevoios catre noi insine, un drum in care trebuie sa vindecam rani vechi, sa ne descoperim asa cum suntem de fapt in fantastica noastra splendoarea, dureros de luminoasa si de frumoasa. Sa ne dezbracam de tiparele vechi, de prejudecati si judecati. Si astfel stanjeniti de goliciunea sufletului si nuditatea gandurilor sa ne recreem dupa propriul nostru tipar, dupa propriile dorinte si nevoi, dupa propria noastra frumusete.
Si astfel descoperi ca un gest simplu si banal ascunde de fapt o intreaga armonie de ganduri si sentimente, ca uneori discursurile lungi si obositoare pot fi inlocuite cu o privire adanca in ochii tai in timp ce palmele lui iti cuprind obrajii, ca de fapt cuvintele nu au acelasi inteles in orice situatie, ca un buchet de flori de camp iti poate sopti mult mai multe decat multmediatizatul trandafir rosu, ca te poti simti alintata si speciala cand ti se spune "bandita" pe cand "iubita" te cam sperie........ Si te trezesti ca ti-ai dori...... Dar tocmai asta ti-a creat in trecut nemultumiri... faptul ca ti-ai dorit...... si iar te simti prins in capcana dorintelor si a gandurilor....... si iar uiti sa te bucuri pentru ca "iti doresti"........ si iar te intrebi.......
Oare poti opri sufletul sa isi doreasca mangaierea iubirii?

07 aprilie, 2008

Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba. Ea ura pe toata lumea, cu exceptie pe prietenul ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute. Intr-o zi ea ia spus lui: "Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine." Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost date jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei. El a intrebat-o: "Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?" Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochiilui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze. Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand: "Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!"

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii. Viata este un cadou! Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cinevacare nu poate sa vorbeasca. Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cinevacare nu are ce sa manance. Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie. Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva carea plecat de tanar de pe acest pamant. Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada. Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta. Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca. Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Facatorului nostru. Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata simultumeste-i lui Dumnezeue ca esti in viata!

ganduri de dimineata

Privesc pe fereastra de dimineata. Ploua. Un cer innourat cerne marunt lacrimi. Poate de bucurie. Imi beau cafeaua facand planuri pentru ziua asta. Ma privesc in oglinda si gandul imi zboara melancolice la trecut........ De la radio se aud versurile unei melodii: "Buna dimineata, te iubesc.....". Si privirea din oglinda se schimba. Un zambet jucaus apare pe chip, o privire poznasa si vesela apare in ochi..... E primavara! In oglinda vad o femeie frumoasa, luminoasa, pusa pe sotii si increzatoare! Si parca ploaia nu mai e asa de trista. E chiar vesela... Florile zambesc sub mangaierea blanda a picaturilor de ploaie. Parca intreaga natura e ...primenita. Copacii imi zambesc vesel cu ramurile inmugurite, florile de cires isi scutura petalele lasand loc fructelor ce va sa vina...... Intreaga natura e luminoasa ca ochii limpezi de copil dupa ce lacrimile i-au curatat privirea. In timp ce ma pregateam sa ies cu zambetul pe buze si convinsa ca ziua va fi un total succes o alta melodie susura la radioul deschis "..... crede in tine, macar putin ploaia va sta........". Privesc spre cer si un soare timid isi strecoara razele prin perdeaua de nori...... e primavara...... in suflet...... O prima zi din noua mea viatza.......

06 aprilie, 2008

ganduri pe o banca

De dimineatza soarele ma saluta. Mai mult: ma prinde in imbratisarea suava a razelor sale primavaratece. Imi iau pelerina si pornesc la plimbare. Dintr-o gradina imi trimite un salut parfumat o zambila in rochie roz, dintr-o margine de alee o narcisa galbena infoiata isi ridica privirea "buna dimineatza". Raman muta de uimire cand o magnolie roz isi infoaie ramurile la lumina calda a soarelui intr-un salut gratios adresat intregii lumi. Toata natura isi serbeaza revenirea la viatza. Toata natura se bucura de ...primavara. Privesc oamenii....... O doamna grabita cu servieta si costum priveste preocupata trotuarul sa nu nimereasca cu tocul in vre-o gaura, un domn incruntat priveste varful pantofilor recapitulandu-si programul zilei.... Imi vine sa strig: "E primavara. Bucurati-va! Si e duminica. O duminica insorita de primavara." dar imi dau seama ca as fi privita ..... cel putin suspect. Asa ca imi continui drumul spre parc si incerc sa numar cate persoane se bucura de simfonia primaverii.... Dupa jumatate de ora de mers incet si multe persoane intalnite nu am gasit nici macar o urma de zambet. Am ajuns in parc. Tristetea si ingrijorarea lumii m-a ....obosit. Oare nu mai stim sa zambim? Oare nu mai stim sa ne bucuram? "Maria Sa Banul" ne-a ocupat si sufletul? Nu mai exista bucurie?....... Dar sirul intrebarilor imi e intrerupt de un strigat vesel de copil. Intorc capul si o gagalice de un anisor....care exerseaza primii pasi de unul singur priveste incantat o tufa infrunzita si chiuie de bucurie. Mai incolo ...mamica zambeste incantata de bucuria copilului. Un zambet cald imi cuprinde fata: inca mai exista bucurie, inca mai exista iubire........ inca nu e totul pierdut......