16 aprilie, 2008

oare poti?


"Oare poti iubi mai multe persoane odata?"
Inrebarea gasita pe un site mi se pare stupida. De ce? Pentru ca iubirea poate lua o imensitate de forme. Pentru ca iubirea e o stare pe care o experimentam de la primul strigat pana la ultimul oftat. Pentru inceput ne iubim placenta, apoi mama, apoi mediul din jurul nostru cu candoarea specifica celor cateva zile.... Apoi invatam sa mergem si universul se intinde dincolo de camera noastra si invatam sa ne iubim biberonul, suzeta, olita.... si fiecare zi devine o noua experienta si o noua iubire: jucaria, patutul, hanutele, bicicleta, mingea, colegul de gradinita, doamna invatatoare, colega de banca, profesorii...... si iata primii fiori de dragoste.
Pana acum totul a fost simplu....abia de acum incepem sa ne complicam cu gelozii, invidii, dorinte...... TIPARE. Tipare sociale, tipare emotionale ....... chiar tipare fizice..... Invatam sa criticam sa blamam tot ce nu corespunde acelor tipare....... Si timpul trece si vine vremea deciziilor a ..."da"-urilor si promisiunilor "pana cand moartea ne va desparti"......Pana aici e un scenariu cunoscut.... Ca deciziile au fost luate de unul singur sau fortate de imprejurari.... ca tiparele noastre au corespuns sau nu cu tiparele celorlalti...... sunt amanunte ce tin de fiecare in parte, sunt codimente proprii la o reteta universal valabila.
Problemele apar in momentul in care scenariu nu se mai respecta...acel "si au traiti fericiti pana la adanci batranete" e doar un final de basm in care ne placem sa credem.... De fapt unii s-au conformat scenariului si s-au bucurat la venirea pe lume a copiilor, si-au creat o imagine pe care s-au straduit sa o apere in ciuda furtunilor interne, in care sotul e capul familie macar aparent si sotia e la cratita indiferent de slujba, in care copiii sunt invatati sa minta de dragul lui "ce o zice lumea?"
Altii au recunoscut ca alegerea facuta nu a fost cea mai inspirata. Si au decis sa o ia de la capat. Si-au asumat raspunderea "gurii lumii" si si-au facut ordine in lista de prioritati. Unii au facut-o de buna voie dar cei mai multi de nevoie.....
Si ajungi la jumatatea vietii cu multe responsabilitati in carca dar hotarat sa fii fericit. Iar lucrurile nu sunt deloc la fel de simple ca la 20 ani.
Poate ca esti singura si stii ce vrei, stii ce ai nevoie dar..... nimeni nu e perfect.
Poate ca uneori el apare in cel mai urat moment al vietii tale. Starea de liniste, de pace si de protectie ce o gasesti langa el iti da incredere..... Astepti cu nerabdare sa se termine totul sa o poti lua de la capat alaturi de el......dar viata are alte planuri.... si pe el l-a facut tatic....... Iar tu te gandesti daca are rost sa lupti sau e mai intelept sa te dai deoparte. Poate ca luptand ai sa castigi dar poti trai tot restul vietii cu gandul ca ai lasat un copil fara tata? Asa ca renunti. Asta e. Inca un ghimpe la ciulinul ce creste in suflet....
Si timpul trece... si el reapare si dispare din viatza ta in timp ce tu te lupti cu problemele zilnice, cu prejudecatile oamenilor si cu dezamagirile tale.
Apoi cunosti un alt barbat. Iti place, e incitant, misterios, tandru si afectuos dar foarte ocupat. Conform educatiei primite ar trebuie sa alegi. Dar de fapt ce sa alegi? Sa pierzi momentele frumoase si foarte rare alaturi de un prieten drag si vechi in ideea ca ... "cel nou" va avea mai mult timp pentru tine si la un moment dat vei constata ca de fapt e "alesul", barbatul langa care ai vrea sa imbatranesti? Sau sa pierzi momentele incitante si rare alaturi de "cel nou" in ideea ca "cel vechi" va ajunge candva la concluzia ca nu poate trai fara tine?
De fapt de ce trebuie sa alegi? De ce trebuie sa indepartezi oamenii din viata ta pentru o idee preconceputa conform careia "nu poti iubi decat un barbat" si ca trebuie sa iti inchini intreaga gama de sentimente pe altarul acestuia? Poate ca nici unul din ei nu e "alesul", poate ca nici unul dintre ei nu te vede decat ca pe o prietena draga langa care poate vedea lumea din alt punct de vedere, care le insenineaza unele momentele doar cu prezenta sau optimismul sau? Si atunci?
Iubirea de care vorbim atunci cand ne gandim la un cuplu inglobeaza multe, foarte multe sentimente, unele care le putem descoperi la prima intalnire, altele pe care le cultivam in timpul intalnirilor sporadice dar cele mai multe sunt cele cladite locuind impreuna si suportandu-ne zi de zi, saptamana de saptamana. Nu poti vorbi de "un singur barbat in viata ta" decat atunci cand cladesti o relatie, cand ambii parteneri din cuplu isi doresc o relatie. Cred ca de asta exista atata "suferinta din dragoste", pentru ca unii de la "prima intalnire" se gandesc la "o viata impreuna" in timp ce "partenerul" nu vrea decat sa se bucure de fiecare intalnire si sa descopere pe parcurs daca se poate cladi ceva. Consider ca iubirea pe viata include atat atractia de la primele intalniri, prietenia si comunicarea cultivata in perioada intalnirilor completate de loialitate, respect, compasiune si comuniune sufleteasca pe care le cladesti incet perfectionandu-le in perioada unui trai zilnic.
Nu imi doresc o relatie atat de mult incat sa spun despre un barbat care imi place ca "il vreau" si apoi sa accept o gramada de compromisuri pentru faptul ca eu l-am ales. Poate pentru ca am trecut printr-o poveste de genul asta si stiu cata durere poate aduce in suflet momentele cand iti dai seama ca te-ai inselat.
Dar nici nu vreau sa indepartez persoanele speciale care sunt in jurul meu doar pentru ca m-am simtit atrasa de cineva. Imi plac prieteniile cultivate in timp in care comunicarea este esentiala. Iar prietenia si comunicarea implica si loialitatea si sinceritate si deschidere afectiva si respect.
Poate ca tocmai asta nu trebuie sa fac intr-o sociatate bazata pe "principii" de genul "femeia se lasa cucerita", "sa nu fii niciodata sincera cu barbatul deoarece iti pierzi misterul", "barbatilor le plac femeile inabordabile", "invata sa utilizezi o gramada de siretlicuri ca sa cuceresti barbatul pe care il vrei alaturi".
Dar nu pot.
Imi place sa fiu sincera, imi place sa fiu deschisa, nu imi place sa cuceresc dar imi place sa ma joc, imi place sa am multi prieteni si imi place sa fiu EU INSAMI.
Sunt convinsa ca barbatul vietii mele exista doar ca nu il vad eu inca sau nu a venit momentul sa il aflu, si ma voi gandi la "o viatza impreuna" doar cand voi fi rugata sa fac asta......
Pana atunci ..... cladesc relatii de prietenie.... poate ca vreuna dintre ele o sa vrea sa fie mai mult decat atat.... dar nici o "relatie pe viata" nu poate exista fara prietenie....
Pana atunci iubesc tot ce e in jurul meu si mai ales iubesc viata. Aceasta viata cu dimineti insorie si apusuri fermecatoare, aceasta viata cu ploi linistite sau furtuni trecatoarea, aceasta viata in care tristetea si bucuria se impletesc intr-un dans ametitor, aceasta viata care e o aventura fantastica si la finalul careia suntem bogati doar in amintiri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.