25 mai, 2008

duminica.....


O duminica frumoasa de vara.....
Decide sa renunte la activitatile obisnuite si sa plece la tara. Un prieten o lasa in drum si promite sa o ia la intoarcere. Nu gaseste cheia si se vede nevoita sa ajunga la biserica sa isi intrebe bunica cum intra in casa. Tinuta alba cu pantaloni sare in ochi in bisericuta mica cu enoriase imbracate in negru. Se simte stanjenita cu toate privirile atintite asupra ei si mai ales de intrebarile mute din priviri. Drumul de la biserica spre casa ii aminteste de copilarie. Parca soarele e la fel de frumos si cerul la fel de azuriu ca pe vremea cand singura grija era daca va fi lasata la poarta dupa ce se intuneca... Zambeste amintirilor in timp ce intra in casa. "Camera ei" in care nu a intrat de ani arata ca dupa potop. Asa ca isi pune o tinuta mai putin pretentioasa si trece la sortat si aranjat. Ii place munca monotona si linistita cu gandurile zburand spre trecut. Fiecare locusor si lucrusor ii readuce din trecut o gama variata de senzatii si emotii. Odata cu camera isi aranjeaza si amintirile pe rafturile sufletului. Se uita la ceas si isi da seama ca slujba e pe final asa ca schimba camera cu bucataria. In timp ce gateste face si ordine in casa copilariei. Camerele mici ii pareau imense pe vremuri. E pentru prima data de multa vreme singura in casa copilariei. Isi simte bunicul pe langa ea. Il vede stand pe perne ca in ultimii ani de viata si simte nevoia sa ii povesteasca despre ce simte. I se face un dor cumplit de privirea aceea blanda, intelegatoare si iubitoare. Ii e dor de DRAGOSTE. Stie ca a insotit-o mereu in tot anii astia si ca i-a stat alturi in cosmarul ce crede ea ca se termina. Il roaga in gand sa o ajute. Iar are de luat decizii. A obosit sa mai ia decizii. Vrea ca viata sa fie iarasi simpla ca pe vremea copilarei. Vrea ca lucrurile sa fie simple, firesti fara a fi nevoie de decizii... pentru ca deciziile atrag dupa sine regrete si judecati. Poate ca asta o ingrozeste cand vine vorba de decizii: teama ca nu va lua decizia corecta si ca cei din jur vor suferi iarasi. Povara propriilor responsabilitati o duce cu fruntea sus dar nu crede ca mai poate duce responsabilitatea propriilor decizii rasfrante asupra celorlalti. Vinovatia o doboara.
Cu astfel de ganduri in minte isi vede bunica intrand incet. Un val de duiosie o copleseste. Dragoste, respect si admiratie pentru femeia ce isi duce povara anilor cu demnitate. A fost o femeie frumoasa. Este o femeie inteleapta. O femeie apriga pe care anii nu au domolit-o si greutatile nu au invins-o. Ii intelege nevoia de a-si masca dragostea in critici blande. Ii intelegene nevoia de a se proteja. Sunt la fel. Spera doar ca si ea va ajunge varsta bunicii sale cu aceeasi vitalitate si energie. Ii priveste ochii in timp ce manca si vede lupta din sufletul ei intre a-si dojeni nepoata ca iar a intrat in "gura satului" si bucuria de a o vedea iarasi zambind.
In poarta, la plecare, ii vede ochii in lacrimi si isi doreste sa o stranga in brate, sa o simta aproape si sa ii spuna ca va fi bine dar stie din proprie experienta ca are nevoie de acel val subtire de demnitate, ca in momente grele doar demnitatea a facut-o sa ridice fruntea si sa mearga mai departe.
Acum stie de ce a iubit-o bunicul si se simte mandra ca e urmasa acestor oameni minunati, mandra ca se trage din "neam de razesi ai lui Stefan" si ca e crescuta in "vatra satului". Se simte coborata dintre randurile lui Sadoveanu pe care le ascundea pe vremuri printre manualele scolare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.