27 mai, 2008

perle si rubine.....


Un drum planificat in fuga.
In ultima secunda au aparut oportunitatile de plecare. Fusese o zi ciudata. Nu dormise cu o seara in urma, problemele din timpul zilei o cam daramase si totusi la ora 14 cand a sunat telefonul nu a avut nici o ezitare. Imbracata in roz si rosu, cu bani imprumutati si cu o stare ciudata de amorteala a plecat. Ii era dor de un drum in tara. Ii era dor de soseaua lata si zgomotele traficului. In cateva minute, cu ochii la drum ascultand muzica s-a relaxat pe scaunul din dreapta. Propunerea de ocol a primit-o cu bucurie. Era curioasa sa vada oraselul dintre dealuri. Simtea nevoia de "altceva" si banuia ca linistea dintre dealuri ii va acoperi acea nevoie.
Dar ce a gasit dincolo de sosea a luat-o prin surprindere.
Nu era pregatatita de frumusetea dealurilor, de mireasma padurii de salcam si de linistea acelui orasel ascuns intre dealuri. Ar fi vrut ca timpul sa se opreasca si sa ramana suspendata intre cerul senin cu nori pufosi si verdele dealurilor imbatate de mirosul de salcam. A lasat geamul masinii jos si cu coatele pe geam se bucura de aroma proaspata padurii.
Ajunsa la destinatie a intampinat-o o pereche de ochelari in spatele carora staruia privirea curioasa si patrunzatoare a unor ochi mari. Candoarea, ce numai la 7 ani o poate afisa o privire, a topit-o. Dar de data asta nu mai era acea durere ce o simtea de ani de zile in preajma copiilor. Durere unei femei care nu are copii. De data asta durerea a disparut lasand-o sa se bucure de toata gama de sentimente din prajama unui copil: tandrete, duiosie, bucurie si iubire.
Casuta de pe deal, aflata la poalele padurii e mai mult decat se astepta. Caldura ce a simtit-o inca de la intrare si lumina filtrata de padure si perdelele vaporoase au facut-o sa simta o stare ciudata de ..."acasa". Doamna ce trabaluia prin bucatarie sporavaind lejer, copilul ce cerea atentie, mirosul mancarii, mirosul padurii si linistea dupa-amiezii au completat tabloul unui camin linistit. Un camin in care exista neintelegeri, exista lipsuri, nimic nu e perfect dar domina armonia si linistea sufleteasca. Un camin in care fiecare se simte apreciat, iubit si inteles. Un camin in care nici unuia nu ii e teama sa fie el insusi.
La plecare, a simtit ca ia cu ea, ascuns bine in suflet o farama din acea stare, ca tabloul zugravit in culori luminoase va ramane pentru o vreme in imaginea sa ca o imagine de poveste.
Drumul pana la destinatie a continuat linistit umbrit doar de nostalgia dealurilor si linistea padurii. Zgomotele familiare ale orasului au facut-o sa uite de oboseala.
Intalnirea cu perlele o nelinistea. Era ceva care ii scapa in cadrul intalnirii. Modul cum s-a stabilit contactul, intalnirea si drumul nu a fost unul uzual. Doar ca nelinistea nu o speria ci ii dadea o stare de nerabdare. A gresit drumul si a fost nevoita sa absoarba energia orasului cu luminile si zgomotul sau.
In sfarsit degetele se bucura de atingerea perlelor. Le simte parca ar fi vii, parca sunt luminoase si ea se bucura de lumina lor. Gandul o duce la delfini. Textura perlelor o fac sa se gandeasca la ocean si la jocul delfinilor un urma ambarcatiunilor.
Si totusi mai e ceva. Colectia de bijuterii o atragea ca un magnet. Nu i-au placut niciodata bijuteriile dar astea o atrageau in mod special. Pietrele. Bijuteriile aveau pietre. Ii placea sa simta bijuteria in causul palmei. Un inel cu piatra verde in forma de lacrima isi gasi drum spre palma ei. "Pune-l pe deget sa il simti" Gestul a venit ca raspuns la comanda vocala. Venea perfect pe inelarul mainii stangi. Totul in jurul ei a inceput sa se invarta. O stare de nauceala, bucurie imensa si virtej i-a amortit restul simturilor. A scos inelul de pe deget si a plecat. Nu intelegea ce se intampla. Stia ca are o relatie speciala cu pietrele semipretioase. Ca le simte vibratia si intelepciunea. Dar contactul cu pietrele pretioase a fost ca un soc energetic. Pe drumul de intoarcere, aflata la volan a indraznit sa lase un inel cu o piatra mare si rosie pe deget. Concentrata la drum, invaluita de intuneric si-a permis sa faca cunostinta cu rubinul de pe dejetul ei. A surprins-o forta pietrei, i-a simtit focul iar flacarile blande ascunse in piatra i-au invaluit inima. I-a permis rubinului sa deschida larg o poarta a inimii sale ce o credea inchisa pe vecie. S-a intrebat de ce a ametit-o acel frumos smarald in forma de lacrima. Raspunsul a lasat-o buimaca: smaraldul simbolizeaza energia vietii, CREATIA...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.