13 mai, 2008

tristete.....


In ciuda zilei superbe, a soarelui stralucitor si a prietenilor din jur ma simt trista. "De ce?" e o intrebare a acarui raspuns nu l-am gasit. Poate il intuiesc, poate il banui dar nu am certitudinea ca e chiar cel ce ar descrie corect "situatia".
Nu pot da vina nici pe problemele din jur deoarece nu sunt nici mai mari nici mai mici decat cele de ieri sau decat cele de maine, si totusi astazi sunt trista......
Poate ca tocmai vremea de afara ma face sa fiu trista, e atat de frumos incat mi-as dori sa ma ia dragostea de mana si sa imi arate prospetimea naturii.... Imi doresc sa mai simt entuziasmul si fiorii adolescentei cand ieseam la plimbare in parc, cand soarele stralucea si natura inverzea iar palma in care mi se odihnea mana era calda si transpirata de emotie..... Imi doresc acele momente in care ma puteam bucura de drum fara sa intuiesc sau sa pandesc "pasii" celuilalt catre "linia de finish", cand "gura lumii" nu conta iar eu ma abandonam clipei de prospetime fara rezerve....
Incerc sa ma "educ" sa ma bucur de clipa prezenta cu tot entuziasmul si daruirea dar faptul ca ce fac nu corespunde de fiecare data cu ce isi doreste sufletul meu ma cam impiedica.... Sau poate ca prea des s-a intamplat ca "daruirea" mea cu toata fiinta clipei sa-i fie atribuite sfaturi de genul "nu se face" sau "nu trebuie" si astfel s-a facut un "reflex" ca de fiecare data sa ma intreb "ce se va zice?" sau "cum voi fi privita?". Si astfel de cate ori sufletul imi zburda mintea se intreaba...
Si astfel bucuria clipei se transforma in incercarea de a ma incadrare in tipare....
Incerc sa imi dezvat mintea sa se mai intrebe. Incerc sa raspund privirilor critice cun un zambet intelegator sau sfidator in functie de situatie. Incerc sa ma bucur de multitudinea de sentimente si senzatii ce imi inunda fiinta fara a lasa mintea sa le disece, sa le explice sau sa le incadreze in tipare. Doar ca procesul e greu si anevoios. Mecanisme ale gandirii invatate si experimentate zeci de ani se lasa greu schimbate....
E greu sa spui "mi-e dor de tine" doar pentru ca simti asta si nu pentru a-l face pe celalta sa se simta obligat sa te caute, sa iti acorde atentie sau sa iti raspunda cu obisnuitul "si mie"...
E greu sa spui ca iubesti fara ca celalt sa se simta vinovat ca nu iti raspunde la sentimente...
E greu sa vorbeste despre afectiune, prietenie si iubire oferite din inima si fara nici o asteptare intr-o lume in care am fost invatati ca sentimentele nu pot fi decat reciproce...
E greu sa vorbesti despre bucuria de a oferi si despre bucuria de a-i vedea pe ceilalti fericiti intr-o lume in care cuvintele de ordine sunt dezamagirea, asteptari inselate, ranire din dragoste.....
E greu sa schimbi mecanisme ale mintii verificate si rasverificate in mii de ani...
Si totusi, oricat de greu, le fac si le mai si explic....
Si totusi, oricat de greu, ma bucur ca pot fi altfel...
Si totusi, oricat de greu, imi pun sentimentele la vedere si vorbesc despre ele firesc chiar uneori mai usor decat despre cheltuieli, si cat de grea e viata...
Si totusi, oricat de greu, reusesc sa zambesc la expresiile celorlalti cand sunt sincera, deschisa si iubitoare.....
Ploua!
Si parca odata cu atmosfera se curata si sufletul meu, si parca odata cu praful se aseaza si gandurile mele.....
Binecuvatata ploaie.........

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.