25 iunie, 2008

dureri........


De cate va zile nu se simtea in apele ei asa ca in dupa amiaza aia a luat decizi de a merge la doctor. O plimbare in orasul studentiei ii va face bine. Iar psiholoaga e o femeie minunata si foarte speciala. Deci numai de castigat.
Cand a aparut decizia, a inghetat-o: internare. Spitalul e frumos. Multa verdeata, cladirile din vechiul castel cam neingrijite sunt fascinante in felul lor dar e totusi o internare. Pe drum inapoi a inceput sa cantareasca avantajele si dezavantajele: pana la urma va fi o aventura frumoasa. Asa ca dimineata, cu bagajul facut, cu actele in mana si cu un zambet larg pe fata se prezinta pentru internare. Pavilionul e frumos, rezerva curata, spatiu de petrecut timpul e destul de bine dotat. O mini vacanta in pijamale.
O surprinde faptul ca priveste din nou totul ca pe o aventura, ca pe o experienta din care mai poate invata ceva. Nu a mai facut asta de mult. Si o bucura tare sentimentul. Starea de "pusa pe sotii", "ghidusia" s-a intors. O primeste cu sufletul deschis si zambetul pe buze.
Dar se pare ca a avut mai mult decat dreptate cand a spus ca are ceva de invatat. Dupa primele ore in care a privit doar "cadrul" a inceput sa vada si "personajele". A devenit atenta. La inceput descopera "afectivitatea" sau mai exact lipsa ei. Incepe sa vada diferitele aspecte ale lipsei acesteia. Ravagiile sunt imense. Durerile bine ascunse rabufenesc la un moment dat cu o furie greu de imaginat.
Ii place inocenta si puritatea ce o gaseste in privirile celor din jur dar ar prefera sa nu vada spaima si durerea langa ea. Sufletele curate, pure, inocente sunt murdarite de etichetele puse de societate. Poate ca fericirea nu consta in imaginea lumii despre tine ci doar in universul creat de sufletul si mintea ta.
Sau poate ca pentru unii le e mai bine refugiati in universul mintii lor, departe de rautatile si mizeriile vietii de zi cu zi....

16 iunie, 2008

decizii.....


Sta la fereastra si priveste luna... Spera ca lumina ei diafana sa ii filtreze gandurile si sentimentele... Un zambet amar ii flutura pe buze. In unele desene animate apare o secventa in care personajul principal alergand, ajunge la o prapastie si are de ales: e prins de personajul negativ sau isi asuma riscul si sare. De ce risc? Pentru ca poate cadea sau poate ajunge pe pajistea frumoasa de dincolo de prapastie. Aceeasi secventa a regasit-o in Matrix dar mai cenusie: nu e vorba de pajisti frumoase ci de cladiri. I-ar place sa fie ca in Matrix: doar un program in care sa invete sariturile. Dar se simte ca in desenul animat. Ce decizie sa ia? Sa se balacareasca in continuare in mocirla intretinuta de barfe, rautate si invidie? Sa isi asume riscul deciziei si sa ..... se arunce cu capul inainte intr-o ...chestie de care oricum e acuzata de ani de zile? O relatie in care se presupune ca a intrat de mult. Isi pune uneori intrebarea daca nu cumva e chiar atat de PROASTA sa nu vada ce vede toata lumea din jur. Sau poate ca e considerata ipocrita ca ani de zile a incercat sa salveze o casnicie care ...... se pare ca e invinuita acum ca o destrama? A jurat candva demult ca "gura lumii" nu o va mai afecta dar se pare ca o afecteaza atunci cand barfele si rautatile fac rau unui copil. Atitudinea ei caracteristica ar fi sa spuna "Da, asta e, care e problema voastra?". De regula ar gandi ca nu are rost sa nege ca oricum nu ar fi crezuta asa ca "ASTA E". Dar isi aminteste de privirea inocenta a copilului si se se intreaba daca va putea suporta reprosurile si invinuirile lui mai tarziu.
Nu crede ca isi va asuma riscul sariturii... nu pentru ca ar cadea. Ci pentru ca ii plac provocarile. Iar provocare nu e dincolo de prapastie unde e liniste, iubire si afectiune. Ci aici. Provocarea e aceeasi din ultimii ani. Sa nu se lase doborata de barfe, de rautati spuse pe la colturi si acuzatii gratuite. Pentru ea provocare e sa zambeasca in timp ce incaseaza sfichiurile sortii si sa intrebe "mai e?". Pentru ea provocare e sa isi testeze propriile limite, sa vada cat poate indura, sa vada cat pot rezistra si ceilalti. Pentru ca orice barfa starnita susotind pe sub batiste sau stand la o "sueta" isi va pierde farmecul si picanteria intr-un timp relativ scurt dar ea va fi acolo, aceeasi, zambind... Are forta sa ierte si sa mearga mai departe. Are forta de a iubi chiar si pe cei care i-au vrut raul pentru ca e convinsa ca atitudinea si actiunile lor o intaresc si o fac mai buna. Dar are forta ca peste timp sa priveasca in ochii celui care a lovit-o si sa intrebe "de ce?". Si iar se gandeste la desenul animat unde, atunci cand personajul pozitiv se intoarce sa dea piept cu cel negativ, un alt personaj trece in viteza si il arunca pe malul celalt al prapastiei.....

amintiri....


O dimineata de duminica. Stand pe scarile din fata casei, cu o ceasca de cafea in causul palmelor, priveste la joaca copilului cu catelul sub razele blande ale soarelui. In numai cateva saptamani s-a obisnuit cu prezenta copilului in viata ei. Se gandeste la mama copilului. Ar trebui sa fie o femeie fericita. Un copil extraordinar de sensibil si intuitiv, capabil de multa afectiune, un post linistit fara prea multe complicatii si pe cale sa isi realizeze visul de o viata: facultatea. Ii admira curajul si perseverenta. Ii admira puterea de munca si puterea de a-si realiza visele. A fost de acord sa aiba grija de copil pentru ca mama lui e in sesiune, pentru ca prezenta copilului e relaxanta si motivanta si pentru ca tatal copilui a ajutat-o foarte mult. Se gandeste cat de ciudat e cum conceptul de prietenie dispare pentru unii atunci cand acest sentiment e asociat cu persoane de sex diferit. Privind copilul amintirile ii dau navala. Se gandeste la o alta duminica dintr-o primavara cu 8 ani in urma. Era la tara. Iesirea la morminte.....
Fusese avertizata sa nu faca nici o sotie si se straduia. Venise imbracata in rochie, machiata foarte discret si cu cea mai buna prietena. Un licar sagalnic se vedea in privirile lor dar isi dadeau silinta sa se comporte conform regulilor. Pana s-au vazut cu prajituri in maini... Erau moi si cu o frisca pufoasa si nu s-au indurat nici una sa le lase pe mai tarziu. Asa ca, cu mainile pline de prajituri, murdare de frisca pe la gura si pe obraji s-au vazut nevoite sa participe la o "vesnica pomenire". Se uitau una la alta si se straduiau sa nu rada. Si nu au ras. Ele nu. Dar toti din jur da.
Asa l-a cunoscut pe el: PRIETENUL. Razand si cu obrajii murdari de frisca. Apoi i-a cunoscut sotia si gagalicea de doar un anisor. Timpul a trecut si anul urmator la "morminte" ea si-a dus "prietenul". Apoi a urmat nunta ei cand el i-a fost alaturi. Prietenia s-a legat simplu si firesc cu ea, cu sotul ei, cu familia ei. Momentele fericite din viata lor precum si cele urate le-au discutat si analizat impreuna. Creditul pentru apartamentul lui, deschiderea unui nou magazin al ei, dorinta ei de a ramane insarcinata....
Apoi au inceput problemele ei: firma, divortul, caderea nervoasa.... Pe umarul lui a plans, lui i-a cerut ajutorul si sub privirea lui prieteneasca si-a revenit si a luat-o de la capat....
Se gandeste cu drag la tot ce a facut el pentru ea si cat de putin a facut ea pentru el. Asa ca propunerea de a supraveghea copilul cand iese de la scoala a primit-o cu drag incercad sa intoarca macar o farama din cat a primit ea....
Cainele se opreste din joaca si alearga latrand la poarta. Mama ei a venit in vizita cu capsuni. Zambeste. Nu a vazut-o de mult si azi pare chiar linistita. Se gandeste ca demult tare nu a mai stat de vorba cu mama ei fara sa auda nici un repros, nici o insinuare.... la o ceasca de cafea mama ei o pune la curent cu ultimile "noutati" din familie. Asculta zimbind atenta si la copilul ce se joaca in curte. Apoi ceva din vorbele mamei o face atenta. Mama ii povesteste despre colegele ei care au devenit brusc interesate de viata fetei. Atenta la cuvintele mamei e surprinsa de semnalul de alarma care il simte. Cand intelege ce se intampla o copleseste un val de greata. O greata fizica provocata de ipocrizia si rautatea umana. Ca intotdeauna cand se loveste de aceste sentimente se intreaba cat va mai putea suporta nevoia unora de a cauta mizerii in spatele gesturilor de prietenie si bunatate.Se intreaba a mia oara cata rautate si mizerie poate exista in sufletele unora daca atribuie fiecarui gest de bunatate o gramada de intentii ascunse, mizere? Nevoia de a riposta isi cauta loc in sufletul ei. Acea nevoie umana de da cu aceeasi moneda cu care primesti..... Dar rasul copilului din curte ii aminteste de iubire, de capacitatea ei de a iubi si de a darui, de faptul ca e foarte usor sa lovesti dar mult mai frumos e sa zambesti si daruiesti afectiune, tandrete, duiosie chiar si celor care te lovesc si mai ales celor care lovesc sub centura. Vorbele bunicului sunt mai adevarate ca oricand: "doar cei ce nu pot iubi fac rau iar pe cei ce fac rau ii doare cel mai tare IUBIREA"

05 iunie, 2008

familie....


O dimineata de vara... Rochia rosie o face sa se simta mai femeie ca oricand. Dar asta nu e valabil si pentru intalnirea de dimineata. Un nou control de la finanate. In ultima vreme e asaltata de astea. Se simte epuizata de hartii, declaratii, depuneri, verificare si control. Vestea proasta a primit-o cu zambetul pe buze. O noua amenda. De ceva luni incoace reactioneaza cu intarziere le vestile proaste. Are nevoie de cateva ore sa le asimileze. Amenajarea unei activitati noi, dragi sufletului ei, i se pare cea mai buna metoda sa treaca si peste ziua asta. Asa ca isi reorganizeaza intreaga zi. Baietelul de numai 9 ani ii schimba complet starea de spirit. Ii place atitudinea lui de "barbat" protector si grijuliu. Toata ziua au stat de vorba. Discutiile au variat de la desene animate pana la viitor. Ii place aerul lui serios si matur. Nu mai simte dorul de un copil al ei ci doar se bucura de atentia primita. Cirese culese doar pentru ea, un totporas ratacit intr-un colt de gradina isi face loc la presat in geanta ei. Micile atentii o induioseaza pana la lacrimi. Timpul parca se dilata. Apoi o pauza in program. Da cu matura si se gandeste sa se apuce de gatit dar vocea pustiului o surprinde iarasi:
- Treci si te odihneste. E un ordin.
Vocea lui serioasa si tonul ce se vrea autoritar o face sa planga. Isi aude vocea calda tremurand de lacrimi raspunzandu-i serioasa:
- Imediat. Nu pot ignora un asemenea ordin.
Se aseaza in pat si manutele lui ii aseaza perna sub cap apoi se aseaza linistit langa ea. Cu copilul in brate, ascultand muzica, se gandeaste ca nimic, dar absolut nimic nu poate egala asemenea momente. Ca nici un cont bancar, nici o situatie sociala si nici un lucru din lume nu poate egala un asemenea moment....

03 iunie, 2008

mesaje de dincolo......


I se intampla des sa ajunga in locuri in care nu am mai fost si sa i se para familiare. Cand era mica i se spunea ca are o imaginatie bogata si ca minte. Adolescenta find a trebuit sa invete sa argumenteze fiecare remarca pentru a nu mai fi acuzata ca minte. Si doar in intimitatea camerei sale sa isi dadea voie sa zburde cu mintea prin locuri in care a mai fost candva... La finalul liceului a dat peste ceva carti despre "mosii din munti" si despre puterea mintii... Pierduta in problemele zilnice si a vietii in doi a uitat despre darul ei de a "citi" in cafea, de a intelege limbajul cartilor si de a anticipa unele evenimente. In momentul in care viata ei era pe cale sa se prabuseasca a "simtit" ca ea e mai mult decat imaginea creata despre ea. Si a inceput sa se joace. Sa isi testeze puterea palmelor, a mintii si a imaginatiei. La inceput ii era teama. Teama de a nu fi acuzata ca minte, teama ca povestile ei create pe diverse teme sunt doar fantezii. Ideea de a pune povestile pe hartie pentru ca le simtea frumoase si pareau bune de citit seara la culcare copiilor i-a adus noi surprize. Locuri pe care le credea create de catre mintea si imaginatia ei le-a descoperit in plimbarile ei lungi.... castelele din imaginatia ei si-au gasit nume in locuri istorice. Povestile create de catre imaginatia ei si-au gasit confirmari in pietre funerare si atestate vechi.... Si parca totul a capatat dimensiuni noi. Si-a dat seama ca are nevoie de "instrumente" cu care sa poate explora spatiul imaginatiei. A inceput sa citeasca despre tot ce inseamna in denumirea ei "o lume energetica". Si a descoperit o lume de "visatori" a caror povesti se potriveau in linii mari. A descoperit ca ceea ce numea "intuitie" si pe care de multe ori o ignora este cel mai mare aliat al ei. A invatat sa simta inainte de a analiza si sa intuiasca inainte de a aduce argumente logice. Acum nu ii mai era teama de "acuzatii" si etichete. Era deja etichetata si in umbra vizitelor la psiholog isi putea permite sa exploreze universuri noi in care cele 5 simturi invatate la biologie sunt destul de limitate. Si-a dat seama ca micul ei univers material poate fi mult mai frumos daca EA vede dincolo de vizibil.... Si e convinsa ca fericirea e doar o stare si nu depinde de ce are sau de ce incearca sa dovedeasca ca este....