29 iulie, 2008

intrebari....


Cuvintele ce trec pe langa urechile ei o duc in trecut... O stare de durere si furie muta o copleseste.
De un an de zile incerca sa isi convinga sotul ca relatia lor nu mai functioneaza, ca ea nu mai poate si daca el nu face ceva sa se schimbe atmosfera din casa ea pleaca. Cuvinte in zadar. Incercarile ei de a-si salva casnicia se loveau de un zid alb si gol intorcandu-se spre ea ca insulte si acuzatii. Macar daca erau intemeiate...
A venit si ziua cand cuvinte lui nu au mai lovit-o. Il privea muta si se gandea daca e vorba despre ea sau el vorbeste cu un personaj imaginar. Intr-un tarziu, cand el s-a oprit, ea a reusit sa intrebe:
- Si daca sunt atat de... necorespunzatoare idealurilor si aspiratiilor tale de ce mai suntem impreuna?
Raspunsul lui a fost zgomotul usii izbite ce a estompat o injuratura. I-au trebuit minute bune sa isi revina din starea de amorteala ce o cuprinsese si sa se intrebe daca asta e tot ce a ramas din anii de casnicie, din idealurile, planurile si sperantele ei... Nu o mai dureau cuvintele lui iar amaraciunea si dezgustul ce il simtea au facut-o sa isi puna o groaza de intrebari si sa caute raspunsuri.
- Ce sunt eu pentru el?
- De ce m-am maritat?
- De ce m-a cerut de nevasta?
- Ce va fi de acum incolo?
- Cine sunt eu de fapt?
In lunile care au urmat si-a dat seama ca acea cearta a fost doar inceputul, si fiecare noua cearta adancea prapastia dintre ei si implicit ranile sufletului.
Intr-o seara cand era daramata, cand simtea ca problemele o vor coplesi a gasit puterea sa ii propuna divortul. Si-a cautat cuvintele cele mai potrivite, argumentele cele mai sigure pentru a nu rani si a asteptat raspunsul lui. Usurinta cu care a acceptat precum si comentariu lui sarcastic i-au sfasiat sufletul. Chiar si dupa ce a venit hotararea judecatoreasca a tot sperat ca barbatul care a condus-o in fata altarului va lupta pentru casnicia lor, pentru visele si sperantele lor, pentru ea...
Au trecut doi ani de atunci... Doi ani in care a incercat sa uite tot si sa ia viata de la capat. A ramas prietena cu fostul sot, a incercat sa isi ascunda ranile si dezamagirile si sa pastreze acel sentiment de prietenie care i-a unit pentru ca in definitiv au mers impreuna o vreme pe drumul vietii si au avut momente frumoase unul langa celalat.
Dar povestea ce o aude seamana atat de mult cu povestea sa si durerea din ochii povestitorului e atat de vie...
Ii admira peseverenta, hotararea si incapatanarea de a afisa o fericire conjugala care nu exista, de a spera ca intr-o zi partenerul de viata va oferi familiei un minim de timp si de atentie, de a spera la o stare de multumire macar daca fericirea e o iluzie... Si ii intelege dezamagirea si durerea. Durerea de a iubi fara a fi iubit. Durerea de a constata ca afectiunea si iubirea sa nu au nici o valoare in balanta cu bunurile materiale... Durerea de a constata ca inca iubeste in ciuda dezamagirilor si a ranilor sufletesti... Si ii intelege si zbuciumul inerent nevoii de a lua o decizie. Decizia de face ceva pentru sine, pentru viata sa. Dar cel mai mult ii admira curajul de a spune ce simte, curajul de a da glas durerii, dezamagirii si indoielii. Si acel curaj o face sa puna in cuvinte tot ce a ascuns in ultimii ani pe tema asta. Si lacrimile varsate impreuna ii usureaza sufletul si simte cum ranchiuna si incrancenarea o paraseste. Si parca vremea e mai frumoasa si viata plina de promisiuni.
Se simte usoara ca un fulg pregatita sa isi asume riscul unei vieti fericite...

Un comentariu:

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.