22 septembrie, 2008

sarbatoare....


E o zi speciala: ziua LUI. Un cadou ar fi prea banal asa ca se gandeste la ceva mai special: o zi de sarbatoare. Dimineata, cand el a plecat, ea a ramas linistita in pat. Cu o zi in urma scosese hainele de toamna si impachetase tot ce amintea de vara asa ca rufe spalate, rufe de calcat si rufe ce urmau sa fie spalate erau imprastiate in toata casa. Nimic nu sugera intentiile ei. Cand usa de la intrare s-a inchis in urma lui, a sarit din pat si a inceput lista cu ce era de cumparat ca sa nu piarda timpul prin piata sau supermarket. Dar ca niciodata el s-a intors de 2 ori inapoi pentru ca si-a uitata cete ceva. Expresia fetei ei trebuia sa treaca de la graba la plistiseala cu o viteza record. In sfarsit a plecat asa ca ea si-a inceput maratonul. Doar 4 ore sa pregateasca casa de sarbatoare si masa festiva. Avea totul in minte dar parca puse pe hartie reuseste sa eficientizeze timpul la maxim. Intre tortul din cuptor, robotul in functie, matura si carpa de praf e cu ochii pe ceas. Multumeste cerului pentru inspiratia de a cumpara acel robot cu ani in urma, intr-o perioada in care gatitul era momentul ei de relaxare de care nu prea se putea bucura.
Cand a sunat telefonul sa ii spuna ca ajunge in juma de ora acasa mai avea doar de aranjat masa. Singura problema aparuta a fost ca tortul nu voia sa se raceasca mai repede asa ca frisca de deasupra s-a cam scurs.... iar de decor nici nu se punea problema. Noroc cu granulele de ciocolata care a salvat "fata" tortului intr-o oarecare masura...
Gata! Priveste in jur si e multumita: buchetele de flori de toamna arata vesele in oalele de lut, fata de masa alba e inveselita de un napron rosu, platoul cu aperitiv ii zambeste sagalnic printre foile de salata, castroanele cu salate aperitiv sunt aliniate ca soldateii pe masa, muzica in surdina se completeaza de minune cu lumanarile aprinse imprastiate vesele prin casa. Si mai are timp sa zaboveasca si in fata oglinzii cu luciul de buze si rimelul in mana.
Soneria interfonului o trezeste din visare. Are emotii: ii va placea sau se va alege cu aceleasi remarci sarcastice ca in vremea casatoriei ei? Spune un "Doamne ajuta" in gand si deschide usa cu un zambet larg pe fata.
Ii atrage atentia chipul copilului care priveste mirat in jur. Lipsa lui de cuvinte e mai magulitoare decat orice altceva. Expresia ochilor lui ii aduce lacrimi de bucurie in ochi. Nici un compliment de pe fata pamantului nu ar putea egala acea privire sau imbratisarea ce a urmat. Ea sporovaieste vesel pentru a masca gama de emotii ce ii invadeaza sufletul. Apoi priveste spre EL. E mut de uimire. Se aseza cu grija la masa. Nu spune nimic ci doar o priveste in ochi. E suficient. Cu teama indrazneste sa strice aranjamentele de pe masa si sa manance. Nu e convinsa ca a simtit gustul mancarii. Era doar coplesit de emotie. Tortul cu cele 2 lumanari aprinse cu cifrele noii lui varste i-a readus cuvintele pe buze. A invitat-o la dans. Cu ea si cu copilul in brate nu a mai putut opri lacrimile de bucurie ce i-au inundat fata.
Mai tarziu, cu casa plina de rudele lui a fost randul ei sa isi inghita lacrimile. Atmosfera de familie, bucuria de pe chipul parintilor lui, cuvintele de lauda si incurajarile au coplesit-o. A vrut sa ii faca o zi speciala, se astepta sa fie incantat dar faptul ca a fost coplesit a facut sa darame si ultimile farame de indoiala din sufletul ei.
Cu capul pe perna inca ii rasuna in urechi "concluzia" copilului dupa plecarea musafirilor:
- Ce bine e cu familia!