24 octombrie, 2008

ploua.....


o zi ploiasa... a venit toamna. Versurile lui Toparceanu imi rasuna in urechi: Cri-cri-cri, toamna cri, nu credeam c-o sa mai vii....". Vocea mamei linistita in serile lungi de toamna ploiasa. Ii placea mult sa-mi recite din Cosbuc, MAMA: "Tu torci. pe vatra veche ard, pocnind din vreme in vreme, trei vreascuri rupte dintr-un gard si flacara lor geme ...". Acele seri din vremea "raposatului" in care se facea multa economie, cand lumina electrica era inlocuita de lumanari si caldura apartamentelor era furnizata de o caramida mare de samota pusa pe ochiurile aragazului.... Ne adunam in cea mai mica camera (langa bucatarie), infofoliti in plapume, cu veste si sosete de lana si depanam povesti in ritmul tacanitului andrelelor. Mamei ii placea poezia si amintirile. Ale ei sau ale lui Creanga. A stiut intotdeauna sa transforme serile, oricat de reci si intunecoase erau, in imagini de poveste incalzindu-le cu prajituri, sentimente si povesti.
Mi se face dor de un camin adevarat, de seri linistite la gura sobei cu andrelele in mana, de starea aia de liniste si implinire.... Un ideal mult visat... Nevoia de a iubi si a fi iubita neconditionat. Dar privesc imprejur si starea de inutilitate ma copleseste. Inutila. Poate ca ma amagesc cu iluzii, poate ca a venit vremea sa ma trezesc si sa privesc crudul adevar in fata. Nu sunt si nu voi fi niciodata mama. Nu a fost sa fie. Cel putin pana acum...

13 octombrie, 2008

saptamana......


O saptamana plina, incarcata de evenimente dar mai ales de emotii. Luni si marti a fost rutina zilnica si o stare de incordare, de asteptare. Cineva ii "ghicise" in cafea si ii spusese ca data de 10 octobrie va fi o zi speciala, de neuitat si astepta sa vada ce i-a rezervat viata. Marti dupa amiaza un telefon de la o prietena a facut-o sa sa accepte revenirea la vechea ocupatie. In alta formula, in alt mod, dar o revenire. Miercuri dupa amiaza trebuia sa plece intr-un oras invecinat pentru negociere unui nou contract. Dar dimineata s-a hotarat sa isi bea cafeaua cu o prietena. Linistea de dinaintea furtunii. La ora 10 vestile curgeau din toate directiile. Evenimentele s-au aglomerat. Nu mai stia care e buna si care nu. Fiecare "eveniment" avea o latura buna si una mai putin placuta. Ar fi vrut sa se bucure dar zambetul incantat al copilului i-a amintit ca va trebui sa ii explice cat mai putin dureros evenimentele ce vor urma si la care va fi nevoit sa participe iar durerea a sfasiat-o.
Joi a fost o zi de munca fizica: inundatie in casa. Au fost momente cand a multumit cerului pentru ca covoarele si nebunia din casa i-a tinut mintea departe de restul problemelor. Deplasarea pentru semnarea contractului au mai inveselit-o. Ziua de vineri a petrecut-o pe drumuri. Incantarea copilului care mergea pentru prima data la inot i-a dat putere sa mearga mai departe. Dar singura, la volanul masinii, nimic nu i-au oprit gandurile si sentimentele. Nimic nu au mai impiedicat-o sa se intrebe de ce orgoliul e mai presus de suferinta unui copil, de ce pentru a-si satisface orgoliul unii sunt dispusi a umple cu noroi suflete pure, sa murdareasca. Drept raspuns a avut imaginea unui porc care se tavaleste cu multa satisfactie in noroi si isi baga ratul prin gunoi.
Vineri seara cand a ajuns acasa imaginea femeii zambitoare si increzatoare s-a facut tandari. Tumultul sentimentelor: furia, neputinta, dragostea dar mai ales nevoia de a proteja si de a fi protejata au dat pe de laturi. S-a inchis in camera hotarata se le lase sa se manifeste in singuratate eventual cu o foaie si un creion in brate. Dar nu a fost lasata asa ca la toata nebunia s-a mai adaugat si durerea de a-i fi ranit pe cei din jur. Ar fi vrut sa fuga in padure, sa se ascunda, sa planga si sa tipe copacilor toata nedreptatea si toata neputinta, dar a avut musafiri asa ca a trebuit sa reconstituie din tandari imaginea zambitoare si sa o scoata la inaintare.
Sambata dimineata a hotarat sa plece la tara. A sperat ca satul copilariei cu linistea lui ii va linisti sufletul si isi va gasi puterea de a merge mai departe, de a privi durerea din ochii celor dragi constienta ca singurul mod de a o alina e sa zimbeasca si sa iubeasca.
A gasit curtea plina cu rude. Harmalaia treburilor facute la gramada, intepaturile ironice, chiar si micile rautati i-au facut bine. Seara a fost cea plina de surprize pentru ea. Chipul parintilor emotionati, vocea lui tremuranda au facut ca "cererea" dar mai ales promisiunile de dincolo de cuvinte sa sparga zidul ridicat in jurul inimii ei in anii in urma. A simtit ca toate ranile sufletului si-au gasit in sfarsit "tratametul" pentru a fi vindecate.