24 octombrie, 2008

ploua.....


o zi ploiasa... a venit toamna. Versurile lui Toparceanu imi rasuna in urechi: Cri-cri-cri, toamna cri, nu credeam c-o sa mai vii....". Vocea mamei linistita in serile lungi de toamna ploiasa. Ii placea mult sa-mi recite din Cosbuc, MAMA: "Tu torci. pe vatra veche ard, pocnind din vreme in vreme, trei vreascuri rupte dintr-un gard si flacara lor geme ...". Acele seri din vremea "raposatului" in care se facea multa economie, cand lumina electrica era inlocuita de lumanari si caldura apartamentelor era furnizata de o caramida mare de samota pusa pe ochiurile aragazului.... Ne adunam in cea mai mica camera (langa bucatarie), infofoliti in plapume, cu veste si sosete de lana si depanam povesti in ritmul tacanitului andrelelor. Mamei ii placea poezia si amintirile. Ale ei sau ale lui Creanga. A stiut intotdeauna sa transforme serile, oricat de reci si intunecoase erau, in imagini de poveste incalzindu-le cu prajituri, sentimente si povesti.
Mi se face dor de un camin adevarat, de seri linistite la gura sobei cu andrelele in mana, de starea aia de liniste si implinire.... Un ideal mult visat... Nevoia de a iubi si a fi iubita neconditionat. Dar privesc imprejur si starea de inutilitate ma copleseste. Inutila. Poate ca ma amagesc cu iluzii, poate ca a venit vremea sa ma trezesc si sa privesc crudul adevar in fata. Nu sunt si nu voi fi niciodata mama. Nu a fost sa fie. Cel putin pana acum...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.