25 februarie, 2009

zambila....


E dimineata. In asteptarea sunetului desteptatarului savurez cele cateva minute linistite. Ascult respiratia linistita din spatele meu si zambesc. E un sunet atat de placut, de linistitor de .....acasa. Usa camerei se deschide incetisor si o voce de pusti ma anunta vesel "e 7". Ridic coltul pilotei intr-o invitatie muta. In secunda urmatoare se strecoara in pat langa mine si se cuibareste. Cu pustiul in brate si bratul taticului in jurul meu imi spun rugaciunea de dimineata: "iti multumesc Doamne pentru astia doi, asa antipatici cum sunt ei, pentru ziua de azi si pentru ca iubesc". Deja se aude desteptatorul asa ca incepe ziua: joaca de dimineata, "coada" la baie, mirosul de cafea, sunetul cerealelor in cana si bucataria mica are deja masa plina. Dar azi e o zi speciala. In ciuda zapezii ce se vede pe fereastra, bucataria miroase a primavara. Zambila alba de pe masa ne ureaza "buna dimineata" invaluidu-ne in mirosul ei primavaratec. Micutul boboc primit ieri si-a deschis toate florile nu pentru a ne multumi de apa sau de iubirea oferita ci pentru ca asa e ea. Imi amintesc intrebarea dintr-un film, pusa unor pusti pentru a-i conduce spre intelepciune: "de ce infloresc florile?".
Nu a rugat-o nimeni sa infloreasca, nu se simte responsabila pentru nimic, nu se simte buricul pamantului, nu simte ca fara ea totul s-ar duce de rapa, ea pur si simplu creste, infloreste, se ofileste si asteapta calma primavara viitoare pentru a-si putea intinde din nou frunzele la soare.
Cand toata lumea si-a luat "pachetelul" si a plecat, cand casa a ramas tacuta revin la zambila. Imi asez palmele in jurul ei si inspir adanc. Parfumul ma inunda si sper ca odata cu el sa primesc si bucuria florii de a inflori, bucuria de a darui frumusete lumii fara sa astepte nimic in schimb, bucuria de se bucura de fiecare clipa fara sa se gandeasca ca maine se va muri.

24 februarie, 2009

navigand pe bloguri


Din intamplare sau poate nu, in ultimile saptamani am tot nimerit pe bloguri crestine. Frumoase initiative. Articole frumoase si interesante. Ce m-a intrigat a fost ca persoane tinere, crestine, religioase care si-au asumat o misiune folosesc multe, foarte multe citate din biblie sau din carti. Cand spun ca si-au "asumat o misiune" ma gandesc la preoti (sau sotiile lor), la calugari sau maici a caror misiune este de a invata si indruma pe enoriasi, adica noi astialalti, care nu am trecut printr-o scoala sau o ucenicie in ale crestinismului. Si eu cred ca asta nu se face fluturand citate. E ca si cum un proaspat absolvent al facultatii de litere, sectia chineza, se duce la clasa a doua si vorbeste doar in chineza.
Eu cred ca ar trebui lasata cartea cu citatele ei in biblioteca pentru a putea fi adevarati "parinti spirituali". Copiii, ca sa invete, trebuie sa le explici la nivelul lor, sa cauti analogii cu mica lor lume pentru ca imensitatea lumii asa cum o vedem noi sa nu ii sperie. Trebuie sa plecam de la micul lor univers care la inceput este placenta, apoi patutul si bratele mamei, mai apoi camera, casa si abia dupa aia le indrumam pasii prin lumea asta mare de la aleea din fata casei pana la lumii pe care noi le-am explorat doar cu gandul si imaginatia.
Asa si "parintii spirituali". Degeaba vorbesc de iubirea nemarginita a lui Dumnezeu si marea Sa putere de a ierta daca ei isi vorbesc de rau vecinul, pritenul sau colegul. Degeaba vorbesc de milostenie si de ajutarea apropelui daca ei nu fac nimic in directia asta. Circula in popor o vorba cam asa "preotii au mana doar de luat nu si de dat" si daca ne gandim ca "puterea exemplului" are cel mai mare impact cel putin in comunitatile mici cum sunt satele......
Citeam zilele astea intr-un ziar local (online) despre un mare taraboi iscat de mutarea unui preot dintr-o parohie in alta. Zeci de comentarii care de care mai rautacioase si mai caustice la adresa lui, a colegilor lui si a "sefilor" lui. Ce de "exmple" de iubire, iertare si compasiune au putut vedea cititorii in sutele de comentarii postate la articol.
Poate ca a venit timpul in aceste vremuri tulburi si involburate ca parintii nostri spirituali sa isi ia in serioas misiunea si sa readuca Biserica la valorile sale reale: indrumare. Acea indrumare nu se poate face decand intelegand nevoile reale ale oamenilor, comunicand mult la nivel de suflet cu ei si IUBIND.
Nu ii poti indruma pasii copilului decat iubindu-l, nu ii poti intelege framantarile decat ascultandu-l si punandu-se in locul lui, nu ii poti da incredere in el si in Creator decat crezand in el si in Cel de Sus.
Preotia ca si calugaria nu e nici o profesie si nici o "sursa de venituri grase" ci e o vocatie si cere multa daruire.

22 februarie, 2009

prajitura cu foi si iaurt

Ingrediente

1 pachet foi de placinta
1 kg iaurt
8 oua
350 gr zahar
zahar vanilat pentru pudrat
stafide
putin ulei pentru uns tava

Mod de preparare

Se bat 7 oua cu zaharul, se adauga zaharul vanilat si iaurtul;

Intr-o tava cu peretii mai inalti, unsa cu ulei, se asaza 3-4 foi unse cu ulei intre ele, se toarna un strat de umplutura gros cam de 1-2 cm, se presara stafide, apoi se asaza 2 foi unse cu ulei si se continua cu straturi alternative de foi si umplutura;

Deasupra trebuie sa ramana 3 foi, care se inteapa, se stropesc cu ulei si putina apa;

Se da tava la cuptor la foc potrivit si cand este aproape gata se bate un ou cu zahar vanilat si se toarna deasupra. Se coace aproximativ 40 min;

Se scoate tava din cuptor si se acopera 10 min cu un prosop. Se pudreaza cu zahar farin si se portioneaza cand este doar calduta. Nu se poate portiona fierbinte.

18 februarie, 2009

cununie


O zi friguroasa de duminica de februarie. Bisericuta mica de tara destul de plina. In timpul slujbei privirea imi era mereu atrasa de un platou mai "sarbatoresc". Zambetul preotului mi-a confirmat ca e ceva "altfel" la acasta slujba. Pe finalul slujbei, in biserica, a aparut evanghelia cu 2 verighete asezate deasupra. Zambetul ghidus al paraclisierului precum si privirea curioasa a sotiei lui mi-au dat raspunsul: "Binecuvantarea casatoriei la 50 de ani". Toata lumea era emotionata. EL mandru de soata lui, de viata lui si de dragostea din privirile lui cand isi privea consoarta. EA emotionata de slujba, surprinsa de eveniment (nu stia ce i se pregateste) isi privea sotul cu luminite licarindu-i in ochi. Vaduvele din biserica lacrimau pentru sotii lor plecati prea devreme si pentru anii de singuratate, emotionate de eveniment si bucuroase ca au fost prezente. Mosii prezenti la slujba cu ochii umeziti cantau cu inflacarare "multi ani traiasca". Noi astia mai tineri ne gandeam la insemnatatea momentului cu admiratie pentru cei doi batrani care au stiut sa treaca peste vitregiile sortii tinandu-se de mana, care au stiut sa se veseleasca la bucurie si pentru tristetile de la necaz. Ii priveam prin obiectivul aparatului si mana imi tremura de emotie. Pentru EL era a doua casatorie...
Biserica vibra de bucuria si emotia celor prezenti. Pentru prima data in ultimii ani se oficia o asemenea slujba religioasa. Pentru prima data se sarbatorea un cuplu pe care obstacolele vietii l-a sudat in loc sa il dezbine. Pentru prima data finalul unei slujbe de duminica se incheia cu cerebrarea iubirii si a vietii si nu cu pomenirea mortilor.
Ii priveam si ma gandeam la miile de articole citite prin reviste despre sfaturi si reguli de pastrarea unei casnicii. Nimic din ce se simtea acolo nu putea fi tradus in cuvinte. Trebuia sa ii vezi, sa le vezi ochii si atitudinea ca sa intelegi ce inseamna trainicie, iubire si respect. Aceste sentimente ce nu tin de diplome sau scoli ci de esenta fiintei noastre, de acea scanteie ce o acoperim de cele mai multe ori cu reguli, sabloane, masti....
Nici o carte, nici un tratat, nici un articol nu poate descrie acele sentimente autentice, acele exprimari pure ale sufletelor pe care le gasesc (ca intotdeauna) la sat. Acel sat uitat intre dealuri, acel satuc in care mai traiesc cateva familii de "bunici" sau cateva "bunicute" uitate, acel sat in care am invatat primii pasi si primele cuvinte, acel sat plin de invataturile pamantului.....

14 februarie, 2009

sfantul Valentin


Daca o cauti in vreun calendar ortodox sau romano-catolic nu o vei gasi. E o sarbatoare "importata", preluata de pe mapamond. Oare de ce avem nevoie de o zi in care sa ne sarbatorim iubirea? Avem Dragobetele care e o sarbatoare romaneasca, avem 1 martie cu martisoare de vestire a primaverii, avem 8 martie cand ne sarbatorim doamnele din jurul nostru si astea doar acum in prag de sarbatoare...
Tarabele pline de flori triste si in asteptare in fiecare zi, azi abunda si de cumparatori. Pernite, ursuleti, torturi, toate in nuante de rosu si in forma de inima se cumpara si se daruiesc astazi....
Oare am devenit atat de superficiali incat sa avem nevoie de o zi anume in care sa ne sarbatorim iubirea?
Oare suntem atat de "robotizati" incat sa nu putem sa sarbatorim asta decat in mod... organizat?
Oare avem nevoie de o lege ca cea a chinezilor (unde ziua de munca e ofical de 12 ore) care sa ne impuna o zi in care sa ajungem acasa mai devreme ca sa facem sex si implicit copii?
Oare chiar ne-am pierdut sufletele undeva intre munca, bani, datorii si facturi?
Sau poate ca firmele de publicitate au adunat toate mintile luminate pentru a ne transforma pe noi ceilalti in robotei carora sa li se spuna ce sa cumpere, cand sa cumpere si mai ales sa munceasca muuuuuult de tot pentru a cumpara.
Oare iubirea sta in acele inimioare de plus, de flori, de ciocolata sau din diverse metale pretioase daruite intr-o zi anume?
Am crezut tot timpul ca iubirea e de fapt acele gesturi mici, marunte de fiecare zi sau de fiecare minut pe care le faci cu mare placere pentru celalalt sau le primesti cu mare placere pentru ca au fost facute din suflet.
Cred ca sarbatoare iubirii e de fapt sarbatoarea inimii si o serbam mereu privind in ochii celor care ne iubesc sau pe care ii iubim...
Cred ca iubirea nu se poate cuantifica nici in bani, nici in diverse produse promovate cu multa cheltuiala si e o "taina" mai presus de orice.
Cred ca iubirea e TOTUL, e esenta creatiei si singura care rezista chiar si atunci cand noi nu mai suntem...

09 februarie, 2009

implicare


Zilele trecute am primit un mail mai altfel decat restul: o invitatie la implicare. "Implicare" - nu intelegeam la ce se refera. Citind mi-am dat seama ca implicare inseamna initiativa, inseamna suflet si nu in ultimul rand inseamna exemplu. Puterea exemplului cred eu ca e cea mai puternica. Prima reactie vizibila la "exemplu" este barfa:"ai vazut...?", "ai auzit ce a facut....". Cred ca pentru unii a doua reactie e sa urmeze "exemplul" dar pentru majoritatea apare a doua reactie care este carcoteala: "daca faceam eu....", "nu e bun asa, era mai bun daca......". Iarasi avem o impartire in cei care gandesc si cauta solutii si cei care continua sa caute motive ascunse la actiune: "oare ce urmareste prin...?" sau "ce are de castigat daca ...". Daca esti perseverent in ceea ce faci si chiar vii cu initiative noi grupul carcotasilor se imputineaza pana cand ramane un grup mic care au impresia ca soarta e impotriva lor si ca nimeni nu ii intelege. Pana de curand imi era mila de aceasta categorii dar tot zilele astea am gasit din inamplare o carte scrisa de un terapeut rus Serghei Nikolaevici Lazarev in care se explica cum gandurile noastre cele mai ascunse pot creea ravagii greu de remediat in viata noastra, ravagii de ordin psihic dar de cele mai multe ori de ordin fizic, ravagii ce se pot rasfrange asupra celorlalti si cel mai urat e ca se rasfrang asupra copiilor nostri. In carte apare un exemplu in care fiindu-i mila i-a "preluat" din perturbarea energetica si dupa luni de zile i-au aparut aceleasi simtome de boala ca persoanei de care i-a fost mila. Tot acolo justifica sterilitatea (infertilitate) ca fiind cauzata de tentativele de sinucidere sau doar de gandul sinuciderii. Principiul e simplu: negand viata nu poti da viata. Cel mai mult m-a impresionat efectele pe care le poate avea asupra vietii fatului intentia de avort a mamei. Chiar si indoiala de a vrea sau nu copilul ii poate afecta cursul intregii vieti a copilului. O suparare a mamei pe tatal copilului in timpul sarcinii ii programeaza copilului o serie de necazuri in viata sa viitoare. Cartea e bulversanta la prima vedere dar citind cu atentie incepi sa intelegi cine si cum ne "programeaza" viata si cum anumite "sfaturi religioase" contin enorm de multe adevaruri doar ca nu sunt explicate. Cum vorbind de rau pe cineva iti faci si tie rau nu doar celuilalt, cum mania poate deveni blestem, cum rautatea ne poate macina trupul si exemplele pot continua iar concluzia e simpla: iubindu-ne pe noi si pe cei din jurul nostru putem avea o viata frumoassa si plina de bucurii.

06 februarie, 2009

negresa


- 1 pachet margarina
- 1/2 cana lapte
- 4oua
- 1/2 kg zahar
- 50 gr cacao
- 100 gr ciocolata amaruie
- 1 praf de copt
- 200 gr faina

Untul, zaharul, cacao, laptele si zaharul se fierb in clocot.
Ciocolata se rupe bucati intrun vasa, se adauga 15 linhuri din compozitia in clocot si se tine la cald.
Restul compozitiei se da la rece. Cand s-a racit se adauga galbenusurile, faina, praful de copt si albusurile spuma. Se da la cuptor cca 30 min la foc potrivit.
Cad se scoate din cuptor, se adauga glazura calda, se lasa la racit si apoi se taie.
POFTA BUNA!