31 decembrie, 2010

Sfarsit de an si inceput de an

Anul acesta fac o exceptie facand bilantul anului ce a trecut pe 31 decembrie si nu pe 2 ianuarie. A fost un an frumos, cu multe bucurii si realizari dar terminat cu cateva luni grele. Anul acesta am reinvatat ca pot face orice imi doresc, ca cineva acolo sus ma sustine daca imi doresc ceva suficient de mult. In prima jumatate a anului am reusit sa amenajez o gradina superba, ecologica, mixta. Cu flori si legume, cu alei improvizate din pietre, cu straturi si ronduri si un loc de relaxare linistitor. Pentru mine era un colt de rai pe varful dealului. O confirmare ca unele lucruri nu se uita si daca vrei poti. Asta mi-a crescut increderea in mine si in fortele mele, incredere ce era la un nivel foarte, foarte jos. Asa am reintrat in lumea "intreprinzatorilor". Am deschis o noua firma, cu noi domenii de activitate, am gasit un spatiu si am deschis o cafenea in prima faza. Dupa ce reusesc sa dotez spatiu cu anexe si aparatura va fi un minirestaurant. Dar mai e pana acolo.
Apoi am avut sentimentul ca totul s-a naruit. Dupa incendiu nu reuseam sa ma adun. Convinsa fiind ca "tot raul e spre bine" eram fosrte atenta in jurul meu pentru a vedea partea buna in ciuda convingerii celor apropiati ca nu poate fi o parte buna in asa ceva. Si totusi, impreuna cu sotul meu si cu copilul am gasit acea "parte buna", acel "pas inainte" care urmeaza oricarui "sut in fund". Casa in care ne-am mutat, care ne-a fost oferita la cateva ore dupa incendiu, ne poate oferi baza pentru o activitate pe care mi-o doresc de mult timp. Asta nu inseamna ca nu va fi munca sau piedici sau inconvieniente. Dar important e ca exista un punct de plecare.
Acea activitate la care visez va putea fi "activa" in 2011 doar daca apar miracole, pentru ca pe langa munca enorma care e necesara mai trebuie si bani iar astia vin mai incet. Dar cu ajutorul Celui de sus, daca vom fi sanatosi ne vom putea realiza visurile cu pasi mici si siguri.
O alta parte buna a fost ca am cunoscut oameni minunati, cu suflete imense cu ajutorur carora am depasit teama de a nu fi acceptata. Cred ca am spus impropriu teama dar alt cuvant nu am gasit. Oricum am depasit cumva valul de barfe si acuze carora nu vroiam sa le raspund sau pe care nu voiam sa le justific pentru ca nu mi se parea normal sa ma cobor in mocirla cuvintelor aruncate gratuit sau cu intentia clara de a rani.
Din pacate sfarsitul anului m-a gasit obosita fizic, emotional si mental, incapabila sa ma bucur de magia sarbatorilor de iarna, magie pe care o asteptam cu nerabdare in alti ani.
Sper ca la inceputul anului 2011 sa imi regasesc entuziasmul si bucuria pe acolo pe unde le-am pierdut si astfel Doamne Doamne sa ne ajute sa ne transformam visele in realitate.
Ce imi doresc pentru anul ce va veni? Sa fim sanatosi, sa fim impreuna, sa ne intelegem si nu in ultimul rand sa ne regasim acea liniste sufleteasca care s-a topit cu luni in urma........
Si astea le doresc tuturor, fie ca sunt persoane dragi, prieteni, cunostinte sau necunoscuti, chiar si celor care m-au ranit pentru ca, consider eu ca au facut-o tocmai din lipsa linistii sufletesti.
"La multi ani!" tuturor care cistesc aceste randuri

27 decembrie, 2010

....

Fara cuvinte am ramas astazi. Nu am reusit sa gasesc nici scuze, nici justificari pentru o atitudine pe care mintea mea nu o poate concepe. Lipsa bunului simt m-a socat intotdeauna.
Se spune ca nu putem fi dezamagiti decat atunci cand avem asteptari... Si aveam o singura asteptare: sa ma insel, sa cred ca intuitia mea a gresit de data asta, ca anumiti oameni nu pot fi atat de meschini, de ipocriti si de fatarnici. Dar nu m-am inselat, intuitia mea si ingerasul meu nu au gresit de data asta si anumiti oameni pot fi fatarnici si ipocriti. Trebuie sa imi intre bine in minte si in suflet ca anumiti oameni au imbracat o uniforma doar de dragul avantajelor financiare si nu din convingere sau chemare interioara.

25 decembrie, 2010

Mos Craciun

A venit si Craciunul.
Si avem cel mai frumos brad. Doar bradul l-am cumparat noi. Luminile, globurile, beteala le-a adus Mos Craciun. De fapt le-a trimis (prin posta sau curier). Si credem ca avem cele mai frumoase podoabe. Vorba copilului meu: un brad plin de dragoste. Cele mai multe "globuri" sunt lucrate manual. Stelute crosetate, globuri si stelute din paie si ceva mai inedit: figurine din aluat copt. Si bineinteles goblenul cu Mos Craciun (salvat dar cam afumat) sa ne aminteasca ca magia Craciunului inseamna dragoste.
Din pacate anul acesta e primul an cand nu reusesc sa termin totul la timp. De fapt am mai impodobit si astazi si prin casa si bradul. Cadourile lui Matei au venit in cursul saptamanii si nu le-am mai pus sub brad dar in timp ce impodobea bradul a tinut sa faca "inventarul" lor asa cum am facut si noi.
Ieri din pacate am lipsit la impartirea darurilor, a fost doar sotul meu si eu am auzit doar povestirea. Dar am putut sa mi-o imaginez pe Artimiza (babuta de la azil de care avem grija) cum a luat punguta si a strans-o la piept murmurand zeci de "saru'mana" cu ochii in lacrimi chiar daca a fost destul de saracut cadoul (fructe si sosete). Iar bucuria ei simpla ne-a luminat sufletele.
Maine avem musafiri si am emotii. E prima data cand sunt gazda in casa noua iar "musafirii" vin pentru prima data la noi de cand ne cunoastem. O zi mai oficiala....
Din pacate nu pot "imortaliza" momentele.... Sper sa se rezolve si asta cat mai curand....

16 decembrie, 2010

joia "norocoasa"

De regula ziua mea norocoasa este joia. Cam toate lucrurile frumoase mi s-au intamplat joia. Si nu imi amintesc sa fi pierdut ceva joaia. Nu sunt superstitioasa dar asta cu joia norocoasa o am de prin generala.
Si daca mai e si 13 clar ca imi merge bine.
Astazi in schimb..... a fost "norocoasa". Dar "necunoscute sunt caile Domnului"....
Din pacate telefonul meu mobil a nimerit intr-un loc foarte "norocos" asa ca am ramas si fara telefon, si fara numar (era pe cartela si astazi il incarcasem). 

13 decembrie, 2010

Scrisoare pentru Mos Craciun

Ieri, la facutul temelor, ne-am lovit de tema la engleza. Cand m-a strigat sa il ajut la tema la engleza m-a mirat. De regula matematica sau romana mai are nevoie de ajutor (mai mult de explicarea lectiilor intr-o alta forma) dar engleza nu e un obiect la care sa aiba nevoie de ajutor deoarece eu sunt mai pe langa subiect. Asa ca, cu o mare indoiala, m-am dus sa vad care e de fapt problema.
- Ma ajuti sa fac o scrisoarea catre Mos Craciun?
- Pai bine ce e asa de greu? O scrii in romana si apoi o traduci. Ia dictionarul daca te incurci...
- Pai asta e problema. Nu stiu ce sa ii cer Mosului...
- Cum adica nu stii ce sa ii ceri?
- Pai am de toate. Nu mi-ai spus tu ca magia lui Craciunului inseamna familia adunata in jurul bradului? Casa frumoasa avem, o mai aranjezi tu pana atunci si mai fac si eu niste figuri de hartie si gata, brad sigur ia tata si noi il impodobim, podoabe de brad aveam multe si frumoase facute cu drag de mana si nu cumparate, dulciuri o sa te ajut sa le faci, mai vin si bunicile in vizita si o sa avem un Craciun super frumos. Daca ninge facem si un om de zapada si gata. Important e ca ne iubim si tot ce facem, facem cu dragoste.
- Pai vroiai o surioara....
- Aia stiu ca va veni cand va crede Doamne Doamne ca suntem pregatiti sa o primim cu dragoste...
- Carti, jucarii....
- De jucarii sunt cam mare iar carti nu cred ca le-am citit pe toate pe care le avem, asa afumate si incretite cum sunt de la apa....
- Altceva ce iti mai doresti?
- ........cred ca .... am gasit! o sa il rog pe Mos sa ne aduca la toata familia un concediu la mare la vara...
M-am gandit mult la discutia cu copilul meu si mi-am dat seama ca si eu simt cam acelasi lucru. Nu stiu daca imi doresc ceva anume. Si imi amintesc de anii din urma cand exista o lista de .... dorinte care, daca s-ar fi implinit credeam eu ca m-as fi simtit fericita.  Poate ca atunci starea de nemultumire din sufletul meu ma facea sa ma gandesc ca "ceva" m-ar fi facut fericita. Poate ca acum sunt ... multumita (fericita e un cuvant prea mare totusi) iar multumirea ma face sa nu imi mai doresc nimic, sa multumesc pentru ce am, pentru ce primesc, pentru oamenii minunati din viata mea si sa ma bucur de un craciun linistit in caminul amenajat repede dar cu multa, multa dragoste.....
Scrisoarea pentru Mos Craciun a avut 2 propozitii in engleza bineinteles. Prima in care spunea ca isi doreste o vacanta, la vara, la mare iar a doua suna cam asa: Asta e tot pentru ca in rest am tot ce imi doresc.

09 decembrie, 2010

covrigei

1 pachet margarina
o cana de lapte
2 oaua
2 lingurite sare
drojdie cat o nuca
faina cat cuprinde
Se face un aluat potrivit, se lasa la crescut, se modeleaza covrigeii si se coc. Se presara cu mac sau sare grunjoasa.

Prajituta cu bezea

Foi:
4 galbenusuri
50 gr margarina
125 gr zahar
50 gr lapte caldut
praf de copt
Se freaca galbenusurile cu zaharul, se adauga margarina, laptele, praf de copt, mirodenii si faina cat cuprinde pentru un aluat potrivit. Se da la rece cateva ore apoi se coc 2 foi.

Crema:
un borcan 400 gem acru
1 pachet de unt
o farfurie adanca cu nuci pisate
2 linguri cacao
mirodenii
Se pune crema intre foi si se lasa presata peste noapte.

Bezea:
4 albusuri
un praf de sare
225 gr zahar
1 lingurita otet
Se bate la rece pana devine alba si se topeste zaharul. Se fierbe la baia de abur pana apar cristale pe margine.
Se pune peste prajitura. Cand s-a intarit se taie. Eu rad un pic de ciocolata peste bezea cand o pun pentru culoare.

televizor sau prajitura bicolora

Foi maro:
50 gr lapte
50 gr unt
2 linguri cacao
2 ou
100 gr zahar
praf de copt
si faina cat cuprinde
Se face un aluat potrivit care se lasa cateva ore la frigider
Foaie galbena
4 oua
2 linguri de ulei
5 linguri de zahar
5 linguri de faina
Se face un aluat de pandispan
Crema:
1/4 l lapte se fierbe cu
200 gr de zahar
1/4 l lapte se amesteca cu
3-4 linguri rase faina
Se amesteca laptele si se pune la foc mic amestecand continuu pana se ingroasa
Dupa ce s-a racit se adauga
zeama de la o lamaie si
1 pachet unt spumos

Se pune: foaie maro, crema, foaie galbena, cream, foaie maro si se lasa la presat pana a doua zi.

Glazura:
1 ciocolata cu 2 linguri lapte si 1 lingura unta la foc mic

Se taie cand grazura s-a racit

Negresa

1 pachet de margarina
1/2 cana lapte
4 oua
1/2 kg zahar
50 gr cacao
1 ciocolata
1 praf de copt
200 gr faina
Untul, zaharul, cacao, laptele se fierb in clocot. Se pune ciocolata rupta intr-o farfurie peste care se adauga 15 linguri din compozitie. Ciocolata se tine la cald iar compozitia la rece. Cand s-a racit se adauga galbenusurile,  faina, praful de copt si albusurile spuma.
Se da la cuptor cca 30 min la foc potrivit. Cand e gata se pune ciocolata deasupra, se lasa sa se raceasca in tava si apoi se taie.

alba ca zapada

Foile:
2 oua
5 linguri zahar
5 linguri ulei
5 linguri lapte
1 lingurita bicarbinat de maoniu stins
coaja de la o lamaie
faina cat cuprinde
Se amesteca toate si se adauga faina cat sa iasa un aluat potrivit, se imparte in 3 si se coc 3 foi
Crema:
1/2 l lapte
3-4 linguri faina
7 linguri zahar
1 pachet de unt
zeama de la o lamaie
Se opareste faina cu lapte fierbinte apoi se amesteca (la foc mic) zaharul si se tine pe foc pana devine ca o smantana groasa. Se da de pe foc. Cand s-a racit se adauga zeama de lamaie si untul moale (spumos).
Se aseaza o foaie, crema, o foaie, crema si ultima foaie. Se lasa peste noapte presat usor (eu pun un fund de lemn deasupra) apoi se pudreaza cu zahar pudra si se taie

despre o atitudine generalizata: "aruncatul pisicii"

Intamplator zilele astea m-am lovit iar (a cata oara?) de atitudinea de a da vina pe altii, de a "arunca pisica in curtea altuia". De data aceasta cu consecinte foarte grave. Un copil nou-nascut, cu probleme care ajuns la un spital universitar. Motivul: o eroare medicala. Chiar asa sa fie cum ii poti spune unei mame ca a fost prost tratata si risca sa piarda copilul?
E o atitudine generala nu doar in sistemul medical. In orice domeniu in care se "presteaza servicii" si apare o problema se da vina pe cel ce a facut inainte. Orice instalator, electrician, tamplar sau mai stiu eu ce "meserias" daca il chemi sa iti rezolve o problema va incepe cu intrebarea retorice "cine oare a lucrat aici inainte asa de prost?". Presupun ca asta se face in ideea ca cel prezent e oricum mai bun decat cel trecut. Adica in loc sa cautam solutii la probleme cautam vinovati.
Atunci cand cineva sufera, indiferent ca e vorba de sanatate, de caldura, de apa sau alt domeniu, de ce sa ii incarcam sufletul cu ranchina in loc sa ii alinam suferinta? De ce sa ne invrajbim unii pe altii in loc sa ne ajutam cu dragoste? Oare fuga dupa bani, dupa o indestulare prost inteleasa sa ne faca atat de ..... haini la suflet incat sa ii chinuim pe ceilalti?
Oare cei ce fac asta nu se gandesc ca la suparare cel ce sufera nu va spune  ca medicul acela nu e bun, sau meseriasul X nu isi face meseria ci ii va invinui pe toti cei ce practica acea meserie? Ca acuzand un necunoscut ajungi sa te acuzi pe tine insuti? Ca la o adica nimeni nu e perfect si nu stii in ce conditii X sau Y a luat o decizie. Ca poate in aceleasi conditii si tu, "perfectul" ai fi putut sa iei aceasi decizie si implicit sa faci aceeasi "greseala". Si poate ca din "greseala" celui de dinainte ai tu ceva de invatat deci ar trebui sa ii multumesti si nu sa il critici.
Poate ca atunci cand ne vom dezvata de a gasi "vinovati" si vom invata sa cautam solutii vom fi cu un pas mai aproape de sentimente frumoase ca intelegerea, iubirea, compasiunea si vom reinvata sa credem in Mos Craciun.

02 decembrie, 2010

Peripetii de sofer iarna

Era cred prin 2001 sau 2002, nu mai stiu exact anul, de Sf. Andrei. La firma nu se lucra pe echipa pentru ca era sarbatoare dar pe magazin da. Si aveam si eu de pregatit niste contracte. Peste noapte ninsese ca in basme. Pe la 6 a trecut freza prin fata casei (locuiam in Roman) si masina nu se vedea din spatele mormanelor facute pe trotuar (aveam o batrana Dacie). Sotul meu de atunci lenevea pentru ca daca nu se lucra pe echipa nici el nu avea ce face in firma. Cand am vazut cat de frumos e afara am hotarat ca merg pe jos pana la firma dar, ceasul rau sau ...., sotul m-a convins sa plec cu masina. Ca la o adica merg incet si ce mi se poate intampla. Am ajuns cu bine la firma, mi-am facut treaba si pe la 14 am plecat spre casa. Bucuroasa nevoie mare ca nu mi s-a intamplat nimic pe zapada. Dupa ce am intrat la mine pe strada, de pe o straduta laterala (betonata, nici macar asfaltata) a iesit o dacie hotarata sa nu foloseasca frana. Din.... instinct am tras stanga in timp ce am apasat pe frana care culmea a mai si tinut. Dar prea tarziu. Casele de pe colt aveau gardurile inalte si am vazut prea tarziu masina ce venea. Asa ca m-am trezit cu un far in gardul vecinei (noroc de mormanul de zapada ca a fost doar farul si nu am daramat gardul femeii) si aripa din dreapta spate remodelata de botul celeilalte masini. Dar nu asta a fost ironia situatiei. Dupa ce a venit agentul de politie de la circulati au aparut marile surprize. Celalt sofer nu avea asigurarea platita si ....... semnul ce trebuia sa fie un stop mare, alb pe fond rosu nu mai era. In coltul din dreapta iesirii de pe straduta era doar un suport de metal in varful caruia nu mai exista nimic. Si cum Dacia iesise din dreapta, eram intr-o zona marginasa a orasului, si stopul nu mai era m-am trezit in situatia de a ramane fara permis (neacordare prioritate de dreapta) pe langa reparatiile ce trebuia sa le suport. Bafta mea a fost ca politistul (cu simtul umorului) cunostea strazile si a vazut comicul situatiei iar celalt sofer pus in situatia de a fi sanctionat pentru ca nu avea asigurare a acceptat ca fiecare sa isi suporte reparatia masinii si nimeni nu a fost sanctionat. In orice caz mi-am petrecut dupa amiaza de Sf. Andrei la politie in timp ce sotul meu statea in pat la televizor..... iar acum am o retinere de a ma urca la volan cand e zapada afara deoarece nu are importanta cum conduc eu, daca e sa se intample ceva oricum se intampla....

30 noiembrie, 2010

despre ....rautate gratuita sau micime sufleteasca

E un subiect de care ne lovim cu totii zilnic si pe care il toleram, il acceptam sau ne infurie. Eu credeam ca am ajuns la stadiul in care sa il ignor dar astazi am constatat ca uneori rautatea gratuita murdareste chiar si cele mai bune intentii facute din dragoste, din curatenia sufleteasca sau din compasiune si asta m-a durut. Toate aceste sentimente nobile si inaltatoare ar trebui sa ne insoteasca de-a lungul vietii pe toti. Dar se pare ca multi dintre noi, poate incapabili de asemenea sentimente sau poate din teama (teama de a pierde ceva sau teama ca nu ne putem ridica la inaltimea acestor sentimente) murdarim intentii si faptele celor curati sufleteste. Si nu ma refer la rautati sau cuvinte care lovesc spuse la suparare sau la necaz sau din neatentie sau din nestiinta ci vorbesc despre acele cuvinte care dor spuse cu intentie, cu intentia clara de a lovi sau de a face rau. Si cred cu tarie ca aceste actiuni vin din teama. Sunt ani de zile de cand vad in spatele rautatilor teama oamenilor si asta ma face sa nu judec, sa nu raspund cu rau la rau ci doar cu iubire si compasiune. Si asta pentru ca asa e structurat sufletul meu: sa ii iubesc pe cei care ma lovesc pentru ca doar intelegandu-i eu voi deveni (daca voi trai suficient) mai buna, mai intelegatoare, poate mai rabdatoare si cu singuranta mai inteleapta. Si la o adica sunt de inteles cele care lovesc pentru ca e dificil ca intr-un cerc relativ restrans cu reguli clare si stabile, cu aparente salvate oricat de mult a ar durea, sa vina cineva si sa darame tot edificiu cladit in sute de ani. Poate ca e normal ca "intrusa" sa fie lovita cu pietre iar acel sentimet de solidaritate intre femei sa fie aplicat in directia lui "dar daca mi se intampla si mie?". Dar dureros e faptul ca se judeca fara a fi cunoscute faptele. Se judeca dupa aparente si dupa vorbe aruncate pentru a justifica neputinta de a iubi. Poate ca ceva din purtarea mea e de condamnat (nu neg pentru ca nimeni nu e fara de prihana) dar poate ca cei ce sunt pe calea iubirii, a compasiunii si a intelegerii pot cantari faptele si apoi condamna. Si pe de alta parte daca Dumnezeu ne considera vrednici (oricat de nevrednici suntem in fata Lui) sa facem lucrarea Lui (oricare ar fi aceea) cine suntem noi oamenii sa punem la indoiala ce El a randuit?

29 noiembrie, 2010

la inceput de decembrie....

"Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc......"
Se pare ca am ajuns suficient de "batrana" pentru "amintiri din copilarie".
De-a lungul timpului mi-au placut sarbatorile de iarna poate pentru ca "se termina" cu ziua mea de nastere sau poate pentru atmosfera de bucurie. Oricum iarna a avut un loc special in sufletul meu. Dar in mod special imi amintesc perioada liceului. Dupa ce treceau tezele ma apucam de curatenie. Mama lucra 12 cu 24 si ne "imparteam" sarcinile. Ea se ocupa de baie si bucatarie iar eu de restu' care insemna camerele noastre ( a mea si a fratelui meu si dormitorul parintilor) si cealalta parte a casei (un hol si 2 camere) care era folosita doar de sarbatori si daca aveam musafiri. Probabil ma simteam ca Alice in tara minunilor pentru ca acolo erau fotografiile de familie, hainele mamei din tinerete si diverse comori (ate, panze si podoabele de sarbatori). Imi placea ca trebuia sa fac foc in toata casa iar sobele mai rar folosita aveau un miros aparte si faptul ca cea mai dificila sarcina din acea perioada (cumparaturile) imi era incredintata mie de catre tata. Era dificila pentru ca bugetul era limitat si pentru ca trebuia sa acopar atat nevoile cat si acele mici bucurii specifice perioadei (podoabe noi pentru casa si pentru membrii familiei). Pe 20 decembrie era gata curatenia in toata casa si treceam la bucatareala. Partea frumoasa la bucatareala era ca participau toti membrii familie. Fiecare isi stia sarcinile iar mama era "liantul". De exemplu tocatul carnii, facutul carnatilor, afumatul, nucile erau treburile tatei, umplutul prajiturelele (nucile, fagurii de miere) sau decoratul piscoturilor intrau in sarcina fratelui meu iar sarmalele, chisca si toba erau exclusiv sarcina mamei. Asa cum facutul si intinsul turtelor, prajiturile si aperitivele erau sarcina mea. Pe 24 decembrie impodobeam casa, tata aducea bradul pe la pranz si il pozitiona. Imi amintesc ca in fiecare an trecea parintele cu ajunul dupa pranz cand eu impodobeam bradul. In seara de ajun mirosea a brad si a chisca in casa si se auzeau colindatorii la usa. Am crescut cu ideea ca cel mai frumos cadou adus de Mos Craciun in seara de ajun este linistea sufleteasca si acea atmosfera de camin in sarbatoare. De a doua zi incepeau sa apara musafirii. Pana de Sf. Ioan aveam casa plina. Cu mici pauze cand mergeam noi in vizite. Revelionul incepea pe 31 pe la 5 dupa amiaza cand plecam cu uratul. Toata familia plecam prin vecini si pe unde treceam ni se alaturau proprietarii. Pana pe la 21 eram pe putini 30 de oameni ce ne mutam de la o casa la alta. Si nebunia continua pana pe la 7 dimineata. Unii ramaneau sa doarma, altii erau treziti mai pe dimineata si toata lumea era vesela.
De-a lungul timpului am incercat sa recreez sentimentul sarbatorilor din acea perioada. Dar oricat ma straduiam exista ceva care ma tinea departe de bucuria aceea pura care se datora exclusiv comuniunii sufletesti dintre oameni. Comuniune ce s-a transformat dupa revolutie in egoism, individualism si fuga dupa bani.
Surprinzator e ca anul asta, in ciuda greutatilor si a necazurilor, sau poate ca datorita lor, acel sentiment de bucurie pura si-a gasit lacas in sufletul meu. Multumesc Domnului pentru ca mi-am regasit capacitatea de a ma bucura si tuturor celor din jurul meu care a facut posibil acest lucru.

28 noiembrie, 2010

prima zapada

Prima zapada din iarna s-a furisat intr-o dimineata si a asezat un covor alb si curat peste mica noastra asezare. Si ca in fiecare an, sotul meu a ripostat morocanos la bucuria noastra. In timp ce eu si Matei topaiam prin casa cantand un "Mos Craciu", sotul meu bombanea si ne amintea neajunsurile frigului. Asta in timp ce isi bea cafeaua. Ca dupa aceea (o fi din cauza cafelei sau a replicilor noastre) a recunoscut si el frumosetea si linistea albului din jur. Pana si curtea noastra arata mai putin dezolanta.
curtea fotografiata din pragul casei


aleea de la poarta pana la casa



Si parca bucuria zapezii nu a fost suficienta. Mai pe seara am fost coplesita de bunatatea si iubirea oamenilor. Oameni sau mai corect spus femei pe care nu le-am vazut niciodata, femei cu care nu am vorbit niciodata mi-au aratat ca iubirea salasluieste in sufletele oamenilor, ca "necunoscute sunt caile Domnului" si iubirea Lui poate lua cele mai neasteptate forme. Si daca cu ceva posturi in urma spuneam ca bucuria nu reuseste sa isi faca loc in sufletul meu, acum simt ca iubirea cu care am fost binecuvantati au topit si cele mai mici aschii de gheata....

25 noiembrie, 2010

Norul si duna de nisip

De Paulo Coelho ("The Cloud and the Sand Dune" din volumul "Like the flowing river")
Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa.
De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud.
Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.
"Ce faci?" a strigat vantul. "Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala unde sunt uimitori munti si arbori!"
Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si incet a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip.
Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea.
El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.
"Buna dimineata", zise el. "Cum e viata acolo jos?"
"Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?"
"Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri."
"Pentru mine", zise duna, "viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea."
"Si asta te intristeaza?"
"Ma face sa simt ca nu am un rost in viata."
"Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu."
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
"Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?"
"Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important", zise mandru norul.
"Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar."
A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:
"Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna."
"Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine', zise duna. "Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri."
"Dragostea nu moare niciodata, zise norul. "Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul."
Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu.
In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.
Douazeci de ani mai tarziu duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai.
Si astea toate pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.

18 noiembrie, 2010

icoana salvata

Icoana cu care am iesit din casa o am de la strabunicul meu. Din pacate nu am nici o fotografie cu ea dar una asemanatoare am gasit-o aici:
A mea nu are aura iar imaginile din stanga sunt un pic mai "simpliste" .

despre..."ziua de foc"

Despre "ziua" de foc am tot amintit dar nu am povestit. Astazi m-am hotarat sa scriu. Poate pentru ca sunt pregatita sa mi-o amintesc sau poate pentru ca ma gandesc ca asa vor disparea unele "efecte" sau macar se vor mai ... rari.
Joi seara (21 octombrie) am ajuns tarziu acasa. Sotul meu a avut treaba asa ca eu si Matei am stat pana tarziu la magazin si ne-am uitat la un film. Din pacate nu imi amintesc ce film am vazut... Ajunsi acasa, Matei si-a pregatit ghiozdanul si a adormit imediat. Noi am mai ramas in bucatrie.... Primisem niste ghebe si le-am spalat si fiert pentru zacusca. Pregatisem cam tot ce imi trebuia doar ca din cauza orei tarzii am amanat zacusca pentru a doua zi. Ne-am bagat in pat destul de tarziu, cred ca era in jur de ora 1... Pisica, care de regula dormea in bucatarie, era ghemuita la noi in pat. Cand sa o duc la locul ei, mi-a aratat usa miorlaind asa ca am dat-o afara. M-am trezit de cateva ori peste noapte dar am dat vina pe oboseala (mi se mai intampla sa nu pot dormi daca sunt prea obosita). Pe la 4.30 m-am trezit pentru un drum la baie. Un sfert de ora mai tarziu s-a dus si sotul meu. Nimic nu ne-a atras atentia....
Apoi, ca prin vis am auzit batai in geamul usii de la camera si vocea copilului care tipa:
- Arde ceva! Arde ceva!
Sotul meu a coborat din pat apoi l-am auzit:
-Repede ca arde casa!
Eram intr-o pijama cu tricou si pantalon scurt. Am iesit afara cu telefonul in mana. Am sunat la pompieri. Era 5.05 am. Imi amintesc vocea de femeie care mi-a dat legatura. Apoi un barbat care ma intreba ce si cum arde, apoi adresa. Am sunat veciniii. Pana sa ajunga cineva am imbracat copilul, nu imi amintesc cum dar mai tarziu am constat ca nu are decat o soseta, si l-am urcat in masina cu o plapuma pe el, apoi am trecut la scos apa (hidroforul se stricase in saptamana aceea). Sotul meu tipa, poate aude cineva, ceva...
Copilul mi-a povestit mai tarziu ca nu focul l-a speriat cel mai tare ci tipetele tatalui sau.
Amintirile sunt trunchiate, selective si fragmentate. Nu reusesc sa le pun intr-o ordine cronologica. Imi amintesc ca scoteam apa si vecinii stateau la rand cu galetile sa arunce apa. La un moment dat cineva de la primarie m-a luat de umar si mi-a spus:
- Incearca sa scoti din casa ce se poate pentru ca .....
Am intrat in casa, si printre rotocoalele de fum m-am uitat imprejur si am luat un singur lucru in brate: icoana Maicii Domnului de pe perete si am iesit. Era o icoana veche de peste o suta de ani pe care i-am pus-o copilului in brate in masina. Era multa lume in curte iar pompierii intarziau. Pe la 6.20 am a ajuns si masina de pompieri. Aveam deja 20 minute de cand priveam acoperisul cum arde. Preintre vocile pompierilor o voce m-a trimis sa ma imbrac. Atunci m-am uitat in jos si am vazut ca eram desculta, in tricou si pantalon scurt. Privind in jur am descoperit paltoanele scoase pe sarma cu cateva zile in urma la aerisit. Unul l-am luat pe mine iar pe sotul meu (era tot in pijamale si descult) l-am imbracat cu o geaca rosie cu guler alb. El a identificat ghetele pe undeva dar eu m-am ales cu o pereche de saboti. De sosete nici nu se punea problema. Mai pe seara am vazut basicile negre de pe degetele sotului meu. Cazuse bruma si ... degetele i-au degerat....
Se lumina de ziua cand a ajuns si o echipa de la e-on si a decuplat instalatia electrica de la stalp (consola de pe casa era deja data jos). Deoarece copilul era cu pisica in brate in masina, destul de linistit, sotul se mai linistise si discuta cu pompierul sef am ridicat ochii spre casa. Atunci m-a coplesit grozavia situatiei. In locul acoperisului erau cativa capriori fumeganzi si cativa pompieri ce incercau sa stinga ultimile semne de foc...

17 noiembrie, 2010

Puterea rugaciunii si nu numai dovedita stiintific

articol primit pe mail

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare..
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative. (Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina. Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru")
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)

16 noiembrie, 2010

16 noiembrie

Astazi am doua mari motive de sarbatoare: ziua de nume a copilului meu, Matei si ziua de nastere a soacrei mele. Din pacate starea de bucurie isi face greu loc in sufletul meu. Orice motiv de bucurie as gasi cu mintea, sufletul meu e amortit. Oricat incerc sa ma conving ca viata merge inainte, ca in ciuda problemelor, se pot gasi motive de bucurie, motive de incantare sau motive de sarbatoare undeva in mintea mea inca rasuna vocea copilului strigand ca arde. Pobabil va mai trece multa vreme pana cand voi reusi din nou sa fiu vesela sau pana voi reusi din nou sa ma bucur. Pana atunci, incerc sa renasc din cenusa, sa improvizez, sa reamenajez, cumva incerc sa imi infrumusetez viata cu speranta ca frumusetea va patrunde si in sufletul meu si va darama zidurile de gheata ridicate impotriva flacarilor....

12 noiembrie, 2010

casa arsa




ceea ce a fost bucataria



vedere dinspre bucatarie

bucataria si ce a mai ramas din congelator

congelatorul, congelate facute scrum

in bucatarie, scheletul canapelei si ceva oale....

aragazul mutat in usa alaturi de ceea ce a fost centrala termica

intrarea podului


un alt unghi pentru intrarea podului si.... oala minune



11 noiembrie, 2010

Ma pregatesc de poze in timp ce mai identific....aspecte arse

In sfarsit am gasit un aparat de fotografiat. Cred ca maine, dragul meu blog va fi impodobit ca pentru halloween. Cineva, privind la casa mea arsa, spunea ca e mai mult decat potrivita pentru o petrecere de halloween. Doar dovlecii lipsesc. In rest .... Dar daca ma gandesc bine, mai am timp sa pregatesc o petrecere sinistra pentru noaptea de Sf. Andrei, noapte in care se spune (in traditia romaneasca) ca ies strigoii....
Din pacate nu am reusit sa transcriu toate retetele din caietul meu de retete pe blog iar acum ii duc lipsa, ca si cartilor de bucate arse. Si surpriza mea a fost ca nu le-am gasit pe net. Doar o parte si nu in varianta pe care o faceam eu de ani de zile. Asa ca voi fi nevoita sa ma folosesc de amintirile mele, ale mamei (care nu le mai face de cativa ani) si sa experimentez diferite variante pana..... va iesi ceva. Si apoi le voi posta.

04 noiembrie, 2010

Este târâtă România în războiul altora fără ştirea poporului? Braşovul tipăreşte cartele de raţionalizare a hranei

La 23 iulie 2010, Consiliul Judeţean Braşov a votat alocarea sumei de 5,5 miliarde de lei (vechi) pentru tipărirea, la Imprimeria Naţională, a 4,5 milioane de cartele de raţionalizare a hranei. Lista produselor alimentare care urmează a fi livrate pe cartelă arată astfel: 1) pîine – 380 de grame pe zi, de persoană; 2) carne – 532 de grame pe săptămînă, de persoană; 3) preparate din carne – 210 grame pe săptămînă, de persoană; 4) lapte – 185 de mililitri pe zi, de persoană; 5) ulei comestibil – 231 de mililitri pe săptămînă, de persoană; 6) zahăr – 231 de grame pe săptămînă, de persoană; 7) cartofi – 1.100 de grame pe săptămînă, de persoană, dezvăluie romare.ro.
Lista cuprinde şi alte produse alimentare, ca brînză, orez, paste făinoase, legume, conserve, precum şi obiecte de îmbrăcăminte şi de încălţăminte etc. E clar că avem de-a face cu un eveniment grav şi fără precedent. Întrebările care se nasc sînt multe, iar ele necesită răspunsuri urgente: a) Aceste cartele au fost votate în baza Ordinului nr. 109/21 ianuarie 2003, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale – era o cerinţă necesară pentru aderarea României la NATO; de cîţiva ani, însă, acest Oficiu nu mai există, pur şi simplu s-a evaporat. De ce, brusc, a fost activat, acum, acest Ordin de factură militară? b) Cartelele sînt sub formă de tichete, cîte unul pentru fiecare familie – dar, de ce avea nevoie judeţul Braşov de un număr atît de mare, 4,5 milioane, cînd numărul familiilor din acea unitate administrativă e mult mai mic – cca. 200.000? c) De ce numai Braşovul a hotărît tipărirea cartelelor? Urmează, cumva, şi celelalte 40 de judeţe, plus Municipiul Bucureşti? d) Există vreo legătură între raţionalizarea hranei în România şi planurile de atacare a Iranului, întîi de către Israel şi, apoi, de către SUA, de pe teritoriul ţării noastre, cel mai tîrziu pînă la sfîrşitul anului? Noi avem informaţii că Turcia şi Bulgaria au refuzat să pună la dispoziţie forţelor atacatoare teritoriile lor. În acest caz, România se va expune unor riscuri colosale, mai ales că Iranul are parteneriat cu Rusia şi China, dar şi cu alte forţe militare. e) Ce rol joacă judeţul Braşov în atacarea Iranului? Este el, oare, un poligon de încercare, avînd în vedere că are un relief muntos, ca Iranul? A trebuit să cadă, luni, un elicopter israelian, accident soldat cu 7 morţi, ca să afle lumea cam cu ce se îndeletnicesc evreii pe aici. f) Dacă nu va fi război, atunci ce va fi? Probabil că va fi o foamete mare, provocată de agravarea crizei economice şi sociale.
Spăre sfârşitul lunii trecute, Teheranul a declarat stare de război la frontiera sa de nord – vest, forţele Garzilor Revoluţionare fiind comasate în regiunea Mării Caspice.
Autorităţile de la Teheran susţin ca Statele Unite şi Israelul se pregătesc să atace instalaţiile nucleare iraniene, forţele militare ale celor două state fiind concentrate în bazele militare şi aeriene din Azerbaidjan.
Anunţul a fost făcut în 22 iunie, de generalul de brigadă Mehdi Moini, comandantul Gărzilor Revoluţionare din zonă, care a precizat că “mobilizarea este un răspuns la prezenţa trupelor americane şi israeliene la graniţa de vest”. Moini a adăugat că o serie de state din vest alimenteză conflictele etnice pentru a destabiliza situaţia din regiune.
Conform agenţiei Debka, o serie de surse iraniene au indicat că Israelul ar fi transferat în secret un numar mare de bombardiere cu reacţie în bazele din Azerbadjan, prin Georgia, iar forţe speciale americane sunt concentrate şi ele în zonă, fiind pregătite pentru a declanşa un atac împotriva Iranului.
http://2blackjack1.wordpress.com/2010/07/29/este-tarata-romania-in-razboiul-altora-fara-stirea-poporului-brasovul-tipareste-cartele-de-rationalizare-a-hranei/

Profetiile lui Gupta Swami (scuzati copy)

Subject: preziceri: Preşedintele României va fi ucis într-un atentat- mio Dimi
Oare s-o implini???
Confucius : A studia si a nu gindi este o risipa.A gindi si a nu studia este periculos.

Profeţiile lui Gupta Swami despre România
În primăvara lui 2004, România a fost vizitată de Gupta Swami, profesor indian, doctor în istoria religiilor, maestru spiritual al multor discipoli, atât din ţara sa natală, cât şi din întreaga lume.
Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător, el profeţind, cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu. Din această cauză, de-a lungul timpului, indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. Chiar şi Elena Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, soţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara . Aflat în vizită în Bucovina “trimis de viitor”, gurul indian a făcut o serie de profeţii cutremurătoare care, dacă se vor adeveri, vor schimba faţa României şi a planetei.Ceauşeasca m-a făcut şarlatan
“Românii care m-au abordat nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Ultima a fost Elena Ceauşescu, dar nu i-a plăcut viitorul pe care i l-am prezis. M-a făcut şarlatan şi peste două zile eram invitat să părăsesc România. Acest lucru se întâmpla în anul 1983. Un înalt personaj din Guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar în procesul soţilor Ceauşescu (a refuzat să precizeze numele acestuia) mi-a mărturisit cu oarecare teamă, că printre şuşotelile Elenei cu Nicolae ( la proces ) a distins de două ori, foarte clar, numele meu. Probabil acţionau târziile regrete.”

Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială
“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. (Nota mea: vezi aici ştirile din România care anticipează aceasta: “România se pregăteşte de război”, “Băsescu, ‘loial’ Israelului!”, “Este târâtă România în războiul altora, fără ştirea poporului?”)
Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”

Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu
“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.

Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi
Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.
Din acest haos însângerat, România va ieşi purificată.”

Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase
“Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare... şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”

România - pilonul noii orânduiri internaţionale
“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet.
Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma căruia vor dispărea.”

01 noiembrie, 2010

taciuni, frunze ruginii si bogatie sufleteasca

Toamna este anotimpul meu preferat. Splendoarea frunzelor ruginii, bogatia de arome si culori precum si satisfacia muncii de peste an m-au fascinat intotdeauna. Atmosfera generala a toamnei, pentru mine este una de bucurie, de acumulare de satisfactie. Cu ceva saptamani in urma, faceam inventarul la congelate, la camara si la beci si ma declaram total multumita de mica mea gradinuta din vara asta. Toate erau aliniate ordonat. Mai erau cateva de adunat si randuit la locurile lor dar se preconiza o toamna lunga. In seara "de foc" adunasem toate necesare pentru zacusca de ghebe. Erau aliniate pe masa din bucatarie pregatite pentru a doua zi. Doar ca a doua zi ....
A trecut o saptamana si cateva zile in care am incercat sa imitam pasarea Pheonix: sa ne recladim viata din cenusa lucrurilor arse. Din fericire Dumnezeu are grija de noi ca intotdeauna. Ne-a daruit oameni dragi cu suflete mari care ne-au fost alaturi in aceste zile. Avem un loc dragut si frumos unde sa locuim, de unde sa ne putem bucura de culorile toamnei. Nu a fost locuit in ultimii ani dar dupa ceva munca si suflet pus ne va bucura sufletele cu maretia dealurilor si caldura sobelor. Si cum "omul sfinteste locul", casuta din capatul aleii ce mai ieri astepta locatari, astazi o numim ACASA. Catelul, iepurasul si gainile se invart vesele in curtea mare ce a devenit si pentru ele un camin.
Bucataria de care eram tare mandra, arsa complet a inceput sa se redoteze. Din primele zile au aparut (daruite de cei ce ne-au fost alaturi) farfurii, canite vesele, suporturi colorate, tacamuri, craticioare, ibric si multe alte maruntisuri necesare. Din fericire am ramas cu un frigider (mai vechi si ruginit motiv pentru care era in magazie) putin deformat de caldura dar speram noi functional (inca nu l-am probat).
Aseara am avut surpriza placuta ca si produsele mele congelate facute scrum sa inceapa sa fie inlocuite. O doamna cu care am vorbit de cateva ori pana acum ne-a "redotat" congelatorul cu fasole pastai, vinete, ardei copti, zarzavaturi si multe altele....
Sentimentele de recunostinta din asemenea momente ajung sa fie dureroase. Din pacate nu am fost niciodata buna la exprimarea sentimentelor cu atat mai putin a celor foarte puternice si nu reusesc sa le exprim nici macar prin gesturi cu atat mai putin prin cuvinte. Din punctul meu de vedere nici o combinatie de cuvinte nu reuseste sa exprime tumultul sentimentelor din aceste momente.
Ce m-a impresionat aseara la doamna care ne-a chemat a fost ca a insistat sa trecem pe seara si dupa ce ne-a umplut masina cu plapuma, perna de puf de gasca, lenjerie, craticioara, tacamuri, produse pentru "repopulat" camara si congelatorul, ne-a rugat sa nu spunem nimanui care o cunoaste despre vizita la ea deoarece ii e teama ca gestul ei facut din suflet si cu toata inima sa nu fie rastalmacit.
Mi-a reconfirmat faptul ca in esenta oamenii sunt buni, iubitori si altruisti ca exista acea iubire neconditionata dar din cauza societatii, a crizei, a mentalitatii de turma sau a altor conditii sociale dezvoltate in ultimii zeci de ani, avem tendinta de a ne ascunde aceste calitati uimitoare in principal de teama de a nu fi ridiculizate sau interpretabile.
Important e ca sentimentele exista si intr-un fel sau altul ele se manifesta. Si cel mai important e ca in ciuda evenimentelor pot sa admir maretia de culori a toamnei....

25 octombrie, 2010

sprijin si ajutor

Au trecu cateva zile de la dimineata "de foc". Incercam sa revenim oarecum la un "normal" in care copilul sa poata merge linistit si pregatit la scoala iar noi.....
Ieri am primit cheile de la o noua casa. Locul e superb doar ca necesita mici amenajari. Speram ca in cateva zile sa ne putem muta si ca vremea va tina cu noi. Bucataria arsa incepe sa se ..."redoteze" cate putin iar lucrurile ude o parte au inceput sa se usuce iar altele curatate incep sa fie folosibile.
Inca nu pot realiza ce s-a intamplat, inca mi se pare totul un vis urat, inca mai spun "acasa" si ma cutremur cand realizez.
Din pacate tusim cu totii si nu stiu daca de la fum sau de la raceala.

23 octombrie, 2010

fum si taciuni

De cateva zile astept sa fie o zi cu soare sa pot face poze crizantemelor din curte. Vineri a fost soare doar ca la rasaritul lui eu nu mai aveam nici cu ce si nici ce fotografia. Singura priveliste pe care o admiram in timpul rasaritului erau grinzile fumegande a ceea ce fusese acoperisul casei mele. Nu simteam nimic chiar daca eram intr-o pijama subtire cu pantaloni scurti si tricou si in picioarele goale. Eram multumita ca reusisem sa iesim la timp, ca copilul era in masina impachetat intr-o plapuma iar sotul meu reusise sa se calmeze intr-o oarecare masura. Abia dupa ce a rasarit soarele si pompierii se chinuiau sa stinga ultimile focare am descoperit paltoanele scoase la aerisit si am luat unul pe mine iar sotului meu i-am dat o haina din aceeasi gama . Mai tarziu am observat degeraturile de pe degetele sotului meu. Aseara tarziu, cand am plecat spre......casa m-a coplesit grozavia intamplarii.... Ceea ce numeam ACASA nu mai era. Ne indreptam doar spre un loc unde sa dormim. Si ii multumeam Lui Dumnezeu ca era un loc cald.
Abia astazi am reusit sa ... inventariez intr-o oarecare masura ce a rams si ce ....s-a dus. Prima lista e cam scurta si ... uda. A doua in schimb doar am inceput-o.... Pe masura ce usuc, adun si mut lista se tot lungeste si eu ma ingrozesc. Deja expresiii de genul "au ars" sau "nu mai sunt" dor prea tare. Asa ca le-am inlocuit cu  "erau in pod sau in bucatarie" si se subintelege ca a ramas doar scrumul....
Dar ca de obicei in momente grele din viata mea constat (a cata mia oara oare?) ca cel mai important si mai valoros aspect al vietii sunt oamenii. Oameni care iti sunt alaturi si care iti intind o mana atunci cand nu mai stii in ce directie sa o apuci. Multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce inseamna viata mea....

19 octombrie, 2010

"dor de mine"

E o expresie care m-a pus pe ganduri. Am auzit-o prima data la o prietena care mi-a spus ca ii e dor de ea insasi. Am rugat-o sa imi explice pentru ca mi se pare un non sens. Eu consider ca iti e dor de ceva sau de cineva care a lipsist din preajma ta o vreme. Cum poti lipsi de langa tine? Normal ca nu a putut sa imi explice. Apoi am regasit-o (expresia) pe un blog ce il citesc cu drag. Faptul ca s-a repetat cumva e deja un semnal de alarma. Oare m-am pierdut eu pe undeva? Sau cumva trebuie sa imi revizuiesc acea teorie proprie legata de mastile pe care le purtam mereu? Ca suntem copilul cuiva, sora cuiva, colega cuiva, mama cuiva, verisoara cuiva, sefa sau subalterna cuiva, sotia cuiva si ca in acest noian de personaje nu mai stim cine suntem cu adevarat? Poate ca asta explica cumva pierderea si dorul de noi insine. Asta inseamna ca sunt privilegiata. Eu am incetat cu ani in urma sa mai fiu sora, fica, nepoata sau sotia. Dar poate pentru ca sunt mai egoista din fire sau poate mai orgolioasa nu am spus ca imi e dor de mine ci m-am privit intr-o dimineata in oglinda si m-am intrebat unde sunt EU in noianul de costumatii si personaje. Atunci am decis ca vreau sa fiu eu insami si atat. Schimbarea a adus dupa sine un intreg dezastru din care am iesit mai puternica dar paradoxal mai sensibila, poate mai delicata dar EU insami. Procesul a fost lung si dureros dar acum sufletul meu zboara liber sub razele calde ale iubirii pe un taram de liniste si armonie. Mai sunt zile ploioase, uneori mai bate crivatul iar alteori miroase a primavara dar cu siguranta nu ma mai caut prin cotloane prafuite.

17 octombrie, 2010

despre mine

Acum cateva saptamani am primit o invitatie care m-a surprins. M-a bucurat nespus, nu invitatia in sine pentru ca din motive de spatiu si timp nu am avut cum sa ii dau curs ci pentru motivul pentru care am primit acea invitatie. A fost ca o recunoastere a unor activitati de timp liber. Dar finalul discutiei m-a pus pe ganduri. Mai ales ca tema a mai fost atinsa in saptamanile trecute de divese persoane in situatii diferite. Saptamana trecuta am fost intrebata din nou daca nu vreau sa scriu povestea mea. Cumva asta fac aici pe blog. Scriu despre mine, despre ce simt sau despre ce am trait. Nu pot povesti prea multe sau mai explicit pentru ca unele rani nu sunt inca inchise si zgandarite ar fi prea dureros sau poate ca nu sunt inca suficient de batrana sa pot pune totul pe hartie fara sa ma gandesc la consecinte. Oricum multumesc celor care m-au intrebat deoarece asta m-a facut sa ma gandesc mai mult la mine, la sentimetele mele si la modul in care evenimentele din viata mea au lasat urme - nu doar firele de par albe pe care le vad dimineata in oglinda.

Praz

Prazul este o planta legumicola, cu tulpina cilindrica groasa si inalta, cu frunze lanceolate si bulb carnos. Se consuma partea alba si putin din partea verde. Prazul crud se foloseste sub forma de salata. Se poate combina cu diferite ingrediente la prepararea unor mancaruri sau se poate umple. Crud, taiat foarte subtire in salate, amestecat cu alte cruditati, prazul aduce o aroma si un gust deosebite si contribuie subtil la reusita fiecarei retete, fara a anihila aromele celorlalte legume. In plus, este slab caloric:130 g praz crud are numai 54 calorii si contine vitaminele B6 si C; minerale - fier, magneziu, mangan, calciu, sodiu, potasiu, sulf, siliciu, de asemenea mucilagii si celuloza. Sucul de praz este indicat in regimurile alimentare ale celor care sufera de astenie, hipertensiune arteriala, ateroscleroza, dispepsii, anemie, reumatism, afectiuni urinare, insuficienta renala si obezitate.
Se alege prazul cu tulpini mai subtiri, fiindca cele groase (peste 3-4 cm) au o textura fibroasa.
Prazul proaspat trebuie pastrat nespalat sau taiat in frigider, unde poate fi tinut una-doua saptamani, invelit lejer intr-o punga de plastic. Se poate pastra doua-trei luni si in congelator, dupa ce a fost oparit 2-3 minute in apa fierbinte, dar isi va pierde o parte din gust si textura. Se pun la uscat frunze de praz intr-un cuptor nu prea incins, pentru ciorbe, in timpul iernii. Prazul poate fi pastrat in magazii, sub soproane sau in curte. Se asaza in picioare in santuri pana aproape de locul unde dau frunzele, dupa care se acopera in pamant. In timpul gerurilor mari, prazul astfel depozitat se acopera cu paie, pleava sau coceni. Mai poate fi pastrat stratificat in lazi, in pivnite sau in bordeie, asezat in nisip.

Prazul impiedica inmultirea si raspandirea celulelor tumorale.
Reduce colesterolul total si colesterolul „rau” si creste colesterolul „bun”.
Consumul regulat reduce riscul dezvoltarii cancerului de prostata si colon.
Impiedica absorbtia zaharului din intestin si ajuta la metabolizarea sa in organism.
Tonic al sistemului nervos; laxativ, diuretic.
Antiseptic - partea alba taiata si pisata se foloseste in vindecarea bataturilor, iar frunza aplicata peste plagi are efect cicatrizant.

Proprietati:
- tonic al sistemului nervos, foarte digestibil
- diuretic uric
- laxativ
- antiseptic

Indicatii - uz intern:
- reumatisme
- anemie
- afectiuni urinare
- insuficienta urinara
- obezitate
- ateroscleroza

Indicatii - uz extern:
- abcese
- furuncule
- retente de urina
- hemoroizi
- intepaturi de insecte
- ingrijirea tenului

Mod de folosire - uz intern:
- crud (amestecat cu alte cruditati)
- radacini pisate: vermifug
- decoct

Mod de folosire - uz extern:
- suc + lapte: contra rosetilor si a eruptiilor fetei
- retenta de urina: 6 fire de praz + acoperite cu ulei de masline (se fierb la foc domol) se aplica pe partea de jos a abdomenului
- frunza de praz: pansament antiseptic si cicatrizant
- suc + miez de paine: colectarea abceselor si furunculelor
 

10 octombrie, 2010

tort de mere

E usor de facut, in mai multe variante, si foarte gustos.
prima etapa (obligatorie):
- mere
- 3 linguri de zahar
Se pregateste tava, se pune zaharul si se arde (se pune la foc mic amestecand pana se topeste zaharul capatand o culoare maronie), se lasa la racit, se aseaza feliile de mar (mai groase, eu le pun cu coaja) dupa gust si se dau la cuptorul incins. Se pot presara cu scortisoara si zahar vanilat. Se lasa cam 20 min (pana isi schimba culoarea si lasa zeama).
a doua etapa (optional):
- 1/2 l lapte
- 1/2 cana zahar (cca 150gr)
- 3-4 oua (in functie de marime)
Se bat  ouale intregi, se adauga zaharul si laptele apoi se rastoarna in tava peste mere si se da la cuptor inca 30 minute (pana cand crema de zahar ars s-a legat).
a treia etapa (obligatorie):
- 6 oua
- 6 linguri zahar
- 6 linguri faina
- praf de copt
- coaja de lamaie
Se face un aluat de pandispan: se bat albusurile spuma, separat galbenusuriel se freaca cu zaharul, se amesteca si se adauga faina, praful de copt si mirodeniile.
Se toarna peste crema de zahar ars si se mai da cca 30 min la cuptor.
Cand e gata se lasa la racit, se rastoarna pe un platou astfel incat merele sa fie deasupra si se orneaza cu frisca.
La mine acasa nu prea reusesc sa il ornez deoarece este mancat cald.

02 octombrie, 2010

La multi ani!

La multi ani fratelui meu. Astazi implineste frumoasa varsta de 33 de ani. Acum 33 de ani eram cea mai fericita fetita de pe fata pamantului. Mi se implinise cea mai mare si mai arzatoare dorinta: aveam un fratior. Nici nu puteam vorbi de emotie mai ales ca evenimentul s-a produs cu 2 luni mai devreme. Nu imi spunea nimeni nimic dar stiam ca e mult prea devreme si simteam tensiunea din jurul meu. In acea dimineata m-a trezit vocea tatei si pentru ca aveam un fratior m-a dus el la camin. Nu imi amintesc cum a trecut ziua dar imi amintesc ca ma asteptam sa il gasesc acasa cand m-am intors. Abia pe seara mi s-a spus ca mama mai trebuie sa stea in spital cu el o vreme dar merita asteptarea. Saptamanile care au trecut pana in ziua cand am gasit-o pe mama acasa cu cel mic in brate au fost cat o eternitate. In fiecare zi, cand veneam de la camin, descuiam usa repede si ii cautam cu privirea prin casa. Imi amintesc cum mi s-au inmuiat genunchii cand am descoperit-o pe mama la mine in camera si cum m-am apropiat de ghemotocul infasat in paturica albastra. Acea paturica albastra pe care am tinut-o in brate ani de zile. Paturica care imi amintea mereu ca dorintele se pot implini. Si au trecut 33 de ani. Acum are el un ghemotoc de 5 ani plin de energie si de "perle verbale".
Ii doresc din tot sufletul ca in fiecare minut sa simta ce am simtit eu cand s-a nascut el.

28 septembrie, 2010

gogosari in sos de rosii

O reteta care o fac din liceu. Merge de minune cu piure, cartofi prajiti si orez prefiert in loc de sosuri la borcan "uncles Ben's" sau la spaghete.
1 borcan de bulion de 800 gr
1 borcan de ulei (tot 800 gr)
1 borcan de otet
1 borcan de zahar
mirodenii (foi de dafin, piper boabe, usturoi, boabe de mustar, ienibahar, busuioc maruntit, coriandru, etc)
 30 de gogosari potriviti.
Se spala gogosarii, se curata si se feliaza (pestisori) si se lasa la scurs. Se amesteca restul ingredientelor la foc mare. Cand clocoteste se pun feliile de gogosari si se lasa la foc mic pana se inmoaie gogosarii (se vede zeama printre ei). Se pune fierbinte la borcane, se capacesc si se lasa in pat cald la racit 2-3 zile. Mie mi-au iesit 6 borcane de 800 grame.

23 septembrie, 2010

zarzavat pentru iarna

Anul trecut nu am pus zarzavat pentru iarna conserve. Dar am primit ceva borcane de la soacra mea si mi-au ajuns pana in  primavara. Asa ca anul asta, am luat reteta si mi-am pus singura.
Am ales ardeii mai mari din productia proprie si i-am taiat cubulete. Apoi am taiat si rosii cubulete si patrunjel tocat. Proportia a fost de 1:1:1. Am pus un pumn de sare si le-am lasat cam 1 ora sa lase zeama. Le-am asezat in borcane cu o aspirina zdrobita la borcanele de 800 sau jumatate la cele de 400, le-am capacit si le-am dat la debara. O portie am facut-o si cu frunze de telina tocate. Cumnata mea, anul acesta le-a dat si un clocot in oala cu apa. Am facut si eu ca maimuta si o parte le-am fiert. O sa vad la iarna cat de buna gospodina sunt dar eu sper ca nu am gresit nimic.

placinta cu mere

Am copiat reteta dintr-o revista intr-o sala de asteptare de plictiseala. Nu mai stiu de prin ce revista. Si am facut-o prima data intr-o seara pentru ca asteptam musafiri iar frigiderul meu era gol. Dar a iesit asa de buna incat am fost nevoita sa o mai fac:
Aluat: o cana de apa, 50 grame margarina, un praf de sare, o lingurita de otet si faina cat cuprinde pentru un aluat potrivit. Se lasa 30 minute la frigider.
Compozitia: un kilogram de mere taiate cubulete se amesteca cu zeama si coaja unei lamai si o cana de zahar. Se lasa la frigider tot 30 minute
Se intande o foaie din 3/4 aluat si se aseza intr-o tava rotunda unsa cu margarina sau cu hartia de copt cu marginile in sus. Se pun merele iar deasupra se orneaza cu fasii din aluatul ramas.
Din pacate trebuie sa stea cam mult la cuptor la foc mare: 45 minute

22 septembrie, 2010

mica mea "cafenea"

Generic am numit-o cafenea pentru ca de fapt e o mica carciuma de tara. La mare cautare e ciocolata calda ornata cu frisca si granule decorative de cacao si placintele cu branza. Sotul meu zicea astazi ca ar trebui sa facem doua sali: una de care sa se ocupa el, unde sa se auda muzica populara si inca una in care mesele sa fie pline de carti si jocuri pentru copii, pentru ca atunci cand sunt eu acolo locul e plin de copii care savureaza ciocolata calda si produsele de patiserie. Cu ceaiurile nu prea am avut succes. Doar ceaiul de iasomie se mai savureaza din cand in cand la o discutie "intre fete". In rest, clienti permanenti la cafeaua de dimineata, la pauza de pranz sau "barfa de seara".

17 septembrie, 2010

incredere, umilinta si alte sentimente

Am crezut intotdeauna in oameni, in sentimentele lor dar mai ales in expresia ochilor lor. De cele mai multe ori nu m-am inselat dar au fost si persoane care m-au pacalit sau poate ca s-au schimbat in timp. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului cu toate ca refuz sa cred ca sufletele lor nu sunt asa cum le-am vazut eu. Refuz sa cred ca oameni cu suflete curate s-au lasat murdariti intr-un timp relativ scurt atat de tare. Sau poate ca ....

Sau poate ca eu sunt de vina. Poate ca nu vreau sa vad realitatea, si ceea ce am crezut ca e sufletul lor nu e decat o proiectie a dorintelor mele.
De-a lungul timpului au fost persoane care s-au "lipit" de sufletul meu, a caror realizari m-au bucurat nu pentru realizarea in sine ci pentru bucuria si implinirea din ochii lor, pentru starea creata in sufletele lor. Tin minte o discutie cu cineva drag sufletului meu in perioada in care mie imi era ingrozitor de greu. Imi fusese alaturi asa cum a putut in acele conditii grele pentru toata lumea. Si imi spunea ca ii pare rau ca nu m-a putut ajuta mai mult. I-am raspuns ca cel mai mare ajutor e sa stiu ca persoanele dragi mie sunt bine, ca greselile mele nu au ranit si in ciuda problemelor, sufleteste, toata lumea e bine. Si chiar asta simteam. Singurele momente cand ma bucuram era atunci cand vedeam ca cei dragi sunt bine, si bucuria era sincera. M-a surprins raspunsul primit: "Nici nu ma asteptam sa spui altceva".
In ultimii ani cand mie imi era destul de greu financiar m-am bucurat din tot sufletul cand prietena mea cea mai buna mi-a spus ca nu mai este nevoita sa dea instrumente de plata pentru marfa. Era o usurare pentru mine pentru ca stateam mereu cu grija. Chiar eram mai ingrijorata decat atunci cand instrumentele de plata erau ale mele. Pentru ca la mine stiam la ce sa ma astept dar la ea nu stiam situatia asa ca eram mereu ingrijorata. Asa cum m-am bucurat din inima cand un prieten care si-a inceput mica afacere langa mine mi-a povestit ca se extinde, diversificand activitatea. Pentru ca in vremurile astea grele e bine sa ai mai multe activitati.
Partea stranie e ca nimeni nu m-a crezut niciodata. In lumea asta plina de rautate si invidie nimeni nu a crezut ca eu ma pot bucura ca unora le merge bine in momente in care mie imi mergea prost. In schimb m-am simtit de nenumarate ori umilita de atitudinea unora pe care chiar ii pretuiam. O vreme m-am gandit ca trebuie sa invat si acest sentiment. Poate ca in perioada mea buna, ajutandu-i pe unii si pe altii nu am adoptat chiar cea mai buna atitudine, nu am fost atenta la fiecare cuvant si poate ca gesturile sau cuvintele mele plecate cu drag din suflet au ranit mandrii sau orgolii si in consecinta trebuie sa platesc. Dar niciodata nu am crezut ca odata ajunsi la un anumit statut financiar ma pot rani.
Poate ca e timpul sa las in urma relatii vechi, sudate in ani de zile pe care eu le-am crezut prietenii sincere si sa imi vad de viata mea cladind noi relatii interumane pe alte baze. Se pare ca OMUL nu mai are absolut nici o valoare si doar banul conteaza. Am evitat toata viata mea sa emit judecati sau sa trag concluzii despre caracterul unei persoane in functie de banii din banca, casa, masina sau dupa un anumit gest, o anumita actiune sau o anumita greseala. Toti gresim mai devreme sau mai tarziu, toti suntem avuti sau saraci in anumite momente din viata noastra, nimeni nu e perfect. Recunosc ca necazurile mele au adus neplaceri daca nu chiar necazuri si celor din preajma mea. Acest fapt m-a doborat mai mult decat necazurile in sine. Pentru ca stiam ca sunt puternica, stiam ca pe ale mele le pot duce singura. Dar ceilalti.... Ceilalti nu aveau nici o vina. Ei doar crezusera in mine si atat. Dar faptul ca m-am prabusit financiar si social nu implica si o prabusire pur umana. Dimpotriva. Nu pot sa cred ca pot fi considerata atat de slaba chiar proasta uneori. Sau poate ca asta e parerea unora despre ei insisi si o proiecteaza asupra celorlalti.
De un singur lucru sunt sigura: nu ma voi schimba doar pentru ca am fost ranita. Voi continua sa ajut atat cat pot si voi continua sa ma simt vinovata pentru ca nu am putut mai mult. Voi continua sa cred in oameni si in sufletele lor curate. Si cu siguranta ca mai devreme sau mai tarziu voi intalni oameni de mare valoare sufleteasca.

05 septembrie, 2010

un nou inceput....

Imi plac inceputurile. Asta nu inseamna ca nu sunt zile cand ma simt obosita sa o tot iau de la un capat. Dar inceputurile au farmecul lor. Pe langa faptul ca sunt pline de vise, sperante si iluzii sau ca recladesti zilnic alt si alt scenariu. Cumva acest nou "inceput" imi reaminteste de alte "inceputuri" din viata mea. Cumva are cate ceva din celelalte care au trecut. Poate ca, cumva trebuie sa imi aminteasca si de greselile facute in trecut in ideea ca nu le voi mai repeta.
Aseara stateam in fata noului meu proiect. Era liniste. Acea liniste a inserarii pe care doar la tara o poti regasi. Perioada de dupa mulgerea vacilor cand aerul e plin de arome de foc si mancare si de sunetele specifice "adunarii" in casa. Am regasit calmul, linistea si impacarea inserarii din copilaria mea. E si o oarecare maretie data de dealurile din imprejurimi cat si de mandria satului. Am simtit radacinile locului si avantul cresterii si nu mi-am mai facut griji ca incep din nou un proiect financiar fara un ban in buzunar. E a doua oara cand pun bazele unei firme cu bani economisiti din banii de buzunar si la scoaterea actelor sunt leftera. Diferenta e ca acun 16 ani eram o studenta naiva si incapatanata iar acum sunt doar incapatanata. Si e a sasea oara cand pun bazele unei activitati doar cu multa munca si bani deloc. Diferentele sunt multe dar si asemanari. Prima data spatiu era a bunicii iar aprovizionarea am facut-o pe banii tatei. Eu am aranjat magazinul ( magazin mixt la tara) si ma ocupam de aprovizionare, de contabilitate si de vanzare in week-end-uri si in vacante. A doua oara spatiu era inchiriat (in Iasi), si l-am amenajat din mers din banii de buzunar ca studenta si din tehnoredactare. Era birou consultanta si vanzari centrale termice. A mers bine o perioada dar apoi drumurile sau mai bine zis lucrarile m-au purtat inapoi in orasul natal. Apoi, dupa o lucrare de la care nu mi-am incasat ultimii bani am hotarat sa imi iau spatiul meu. Am gasit un apartament la parter, am gasit bunavointa la o banca care mi-a dat credit mai mult pe entuziasmul si hotararea mea decat pe baza actelor, iar tata m-a ajutat cu ceva pentru avans si l-am luat. L-am amenajat improvizand si bazandu-ma pe creativitatea mea si nu pe bani ca nu erau de unde. L-am deschis ca magazin si birou de consultanta si executie instalatii termice. Marfa era pe datorie si nu era putina. Dar a mers. Cu probleme de care m-am lovit in mers, cu dureri de cap si multa creativitate dar a mers frumos o vreme. Apoi .... s-a dus totul. Am luat-o iarasi de la capat cu un mic magazinut (10 mp inchiriat) cu margele lucrate manual si alte lucruri de mana. Unde iarasi am improvizat din nimic dupa cateva luni in care nu am iesit deloc din casa. A fost mai mult o terapie decat un mijloc de trai si totusi m-am descurcat binisor in ciuda parerilor din jurul meu. Apoi a fost standul care, din punct de vedere financiar a fost un mare esec.
Si acum.....
Un spatiu mic (18 mp) cu o terasa foarte mare, in centrul comunei, in statia de autobuz, murdar si neintretinut.
Dupa o saptamana de curatenie, de zugravit si decorat promite a fi o micuta cafenea primitoare. Planuri si proiecte pe aceasta tema au fost mari si frumoase dar din cauza bugetului inexistent vom deschide bazandu-ne pe electrocasnicele din bucataria personala si pe ingaduinta clientilor spre bucuria concurentei. Urmand a ne dota din mers in functie de vanzari. Sper ca zambetul meu pe langa ceaiurile de plante cu care imi voi rasfata clientele sa compenseze lipsurile initiale.

29 august, 2010

despre sacrificiu casatoriei

De ceva vreme ma intalnesc mereu cu tema sacrificiului femeii pe altarul casatoriei, in diverse discutii, polemici sau in tanguiala zilnica a majoritatii femeilor din jurul meu. Incepand cu mama mea care, de cand ma stiu, imi explica ca s-a sacrificat pentru binele copiilor continuand cu bunica mea care imi povesteste cate sacrificii a facut ea pentru ca sa ne creasca pe noi, nepotii, si pana la discutiile dintre femei de la o cafea sau la diverse reuniuni. Ultima data mi-a atras atentia o discutie in cadrul unei petreceri. Era inevitabil deoarece erau 16 femei si nici un barbat. Dar surpriza a fost ca nu cea mai in varsta care avea o familie destul de numeroasa a deschis subiectul ci una foarte tanara. Abia a terminat facultatea atat ea cat si sotul si au un copil mic. Adica o familie la inceput de drum care, cred eu, ar trebui sa emane un optimism si un entuziasm contagios. La 20 si ceva de ani te simti in stare sa schimbi lumea, sa muti muntii din loc pentru a face o lume mai buna si mai frumoasa pentru copilul tau. Sau cam asa eram eu la acea varsta.
Deoarece de o vreme parca aud clopotei odata cu acest cuvant "sacrificiu" am  inceput sa analizez atat cuvantul in sine cat si implicatiile lui in viata celor care il folosesc. Primul pas a fost sa caut in DEX. Si iata ce am gasit:
SACRIFICIU = renuntare voluntara la ceva (pretios sau considerat ca atare) pentru binele sau in interesul cuiva sau a ceva. (Am transcris doar prima parte)
Deci in momentul in care consideri ca te-ai sacrificat de dragul casniciei, a copiilor sau a sotului implica o renuntare la ceva pentru binele casniciei, a copiilor sau a sotului. Renuntarea atrage dupa sine o recunostinta pe care o asteptai si nu a venit si deci dezamagirea.
Dar oare reactia naturala nu e un pic pe dos. Nu cumva suntem dezamagite de viata pentru ca am asteptat prea multe de la ea sau de la ceilalti si cum nu am primit dam vina pe casnicie, pe sot si pe copii pentru ca altfel ar trebui sa gasim motivul real. Si aici e aici. Motivul real vine din nemultumirea de sine. Din subaprecierea sau supraaprecierea propriei persoane. Si nu prea avem curajul sau indrazneala de a ne reevalua sufletul, sentimentele, dorintele, visele si nevoile. Preferam sa ne scaldam in starea calduta data de obisnuinta si sa ne plangem.
Citeam cu ceva zile in urma pe un blog drag sufletului meu: "Slujirea preutesei" despre casnicia unui mare teolog. Unul din copii povestea despre atmosfera din famile spunand ca era o atmosfera de incredere totala, ca fiecare stia ca are sprijinul si sustinerea intregii familii neconditionat si cum mama era de fapt sufletul si caldura intregului camin. Cati dintre noi putem folosi aceste cuvinte la adresa familiei din care venim cand suntem singuri cu noi insine. Acum, in acele familii care ar trebui sa constituie un exemplu pentru comunitate, o sa auzim tot mai des despre sacrificiu. In mod frecvent, sotiile de preoti povestesc despre sacrificiul lor de dragul profesiei sotului. M-am intrebat care ar fi de fapt sacrificiul lor, care sunt acele lucruri pretioase la care au renuntat de dragul profesiei sotului si sincera sa fiu nu prea am gasit. Asa cum nu am gasit aspectele foarte pretioase din viata femeilor in general la care au renuntat de dragul copiilor. Presupunand ca sacrificiu implica renuntarea la un lucru foarte pretios de dragul unuia mai putin pretios.
Dar sa exemplific din punctul meu de vedere
1. "M-am sacrificat de dragul casatoriei" = a renuntat la libertate (singuratate) pentru o viata in doi. Avantajele vietii atunci cand esti singura sunt: nu dai nici o explicatie pentru ceea ce faci, pentru unde si de ce te duci sau pentru ca nu ai chef sa faci anumite lucruri. Dezavantajele sunt ca nici nu te asteapta nimeni acasa, nu iti spune o vorba buna atunci cand esti trista, nu ai la cine sa tipi atunci cand esti nervoasa si nici pe cine sa dai vina cand nu iti iese ceva. Deci nu implica sacrificiu renuntarea la singuratatea casei pentru caldura unui camin. Doar daca consideri ca trebuie doar sa primesti fara sa dai nimic in schimb dar asta nu mai e casatorie, nici macar contract financiar, locativ sau de parteneriat nu il poti numi deoarece si acolo e vorba de un schimb echitabil.
2. "M-am sacrificat de dragul copiilor si ei sunt nerecunoscatori". Pai sa vedem la ce se renunta de obicei atunci cand vin pe lume prichindeii: la timp liber, la silueta, la spatiu locativ si la magazinele de moda. Timpul liber se numeste asa deoarece e un timp alocat activitatilor care fac bine la suflet. Ce poate face mai bine sufletului tau mai mult decat o ora de joaca cu unul sau mai multi prichindei. Cum poti spune ca sacrificii iesirile cu prietenele (la care obligatoriu cineva se plange) in favoarea unei plimbari cu copilul in parc cand plimbarea e de mii de ori mai benefica atat corpului cat si sufletului? Silueta e un alt motiv pentru care am auzit femei ca nu vor sa faca copii sau ca au sacrificat-o de dragul unei sarcini. Consider ca e total eronat. Daca esti predispusa pentru o talie mai groasa aceasta o sa apara mai devreme sau mai tarziu din cauza varstei sau a alimentatiei si nu din cauza sarcinii. Am vazut femei fantastic de frumoase cu cate 4-5 copii dupa ele. Si asta pentru ca fiind inconjurate mereu de copii isi pastreaza sufletul tanar si asta se vede in ochi. Pe cand femei tinere slabe, acrite si imbatranite inainte de vreme vedem la tot pasul. Iar renuntarea la magazinele de moda pentru magazinele de jucarii nu mi se pare un sacrificiu. Sa ne imaginam cu arata o casa perfect ordonata, cu piese de mobiler scumpe si dulapuri pline cu haine de firma la ora serii cand te intorci de la munca si nu te asteapta nimeni. Linistita, prafuita si rece. Nu ai chef nici sa intri si cand o faci abia nimeresti drumul spre baie si spre pat. Adormi singura, si trista cu telecomanda in mana coplesita d eproblemele de peste zi. Si acum sa ne gandim ca deschizi usa unei case unde exista riscul sa calci la fiecare pas pe o jucarie, ca ai cativa prichindei care alearga razand in intimpinarea ta iar sotul iti zambeste larg din bucatarie unde incearca sa pregateasca masa. Chiar daca nu ai haine de fima dupa ultima tendinta a modei ai uitat de toate problemele de peste zi. Si in scurt timp te trezesti ca razi in hohotele la vreo traznaie a copilului. Adormi zambind langa cel la care tipi cand esti suparata si cu care te bucuri de lucruri marunte iar a doua zi problemele par mai mici pentru ca zambetele copiilor tai merita orice.
Cred ca aici merita sa ating subiectul mamelor casnice. Acele mame care au trait prin copii lor si ajung la varsta la care copii isi iau zborul. Exista o perioada in care nu isi gasesc rostul. Prin aceeasi perioada de zbucium sufletesc trec toate persoanele active care ies la pensie sau cei disponibilizati. Nu e vorba de sacrificii cat de sentimentul inutilitati, al nonvalorii. Si asta se datoreaza tot faptului ca ne valorizam prin ceilalti si in raport cu ceilalti si nu ne gasim un sistem propriu de valorizare a propriei persoane.
3. "M-am sacrificat de dragul sotului". Aici e o discutie mai ampla pentru ca de multe ori implica si profesia sotului. Dar de cele mai multe ori discutia apare deoarce la un moment dat, in casnicie apar acele momente in care se iau decizii. Decizii care implica bunastarea familiei si uniunea ei. Eu consider ca in asemenea situatii tema sacrificiului apare deoarece nu se comunica suficient, nu se discuta toate aspectele si implicatiile acelei decizii si mai ales ca ne lasam furati de magia lui "dar daca". Magia lui "dar daca" de regula aduce numai suferinta deoarece ne face sa regretam o decizie luata si sa cream scenarii imaginare a vietii noastre in alte conditii. Mai concret: dupa casatorie sotului i se ofera un loc de munca in alta localitate. Se analizeaza subiectul in principal prin prisma banilor si se decide plecarea cu toate implicatiile ei. Sotia nu gaseste un loc de munca pe placul ei in localitatea respectiva sau decide ca e prea grea naveta la studii si renunta la ele. In perioada imediat urmatoare toate sunt roz dar in timp apare si o cumpana sau o perioada mai grea. Din pacate, situatiile grele in loc sa uneasca familia o dezbina si apar reprosuri. Se uita baza decizilor luate si juramantul depus la casatorie (la bine si la greu) lasand loc lui "dar daca" si a egoismului.
Iar daca generalizez, ajung la concluzia ca tema sacrificiului apare deoarece aspectele celor mai importante din viata noastra cum sunt: casatoria, familia si copii (adica NOI) sunt trecute in coada sistemelor proprii de valori iar locul fruntas e ocupat de un orgoliu imens sub diverse forme: cariera (sa vada toata lumea cine sunt EU) si averea (sa vada vecinii ce casa si ce masina am EU).
Ca sa ii pot explica copilului meu anumite aspecte din viata de familie am fost nevoita sa folosesc o imagine plastica destul de subiectiva: carul cu boi (sau caruta cu cai). Intotdeauna o sa care mai mult si mai repede daca cei doi se inteleg si cu siguranta va sta pe loc sau se va rupe daca cei doi merg in directii diferite.