29 august, 2010

despre sacrificiu casatoriei

De ceva vreme ma intalnesc mereu cu tema sacrificiului femeii pe altarul casatoriei, in diverse discutii, polemici sau in tanguiala zilnica a majoritatii femeilor din jurul meu. Incepand cu mama mea care, de cand ma stiu, imi explica ca s-a sacrificat pentru binele copiilor continuand cu bunica mea care imi povesteste cate sacrificii a facut ea pentru ca sa ne creasca pe noi, nepotii, si pana la discutiile dintre femei de la o cafea sau la diverse reuniuni. Ultima data mi-a atras atentia o discutie in cadrul unei petreceri. Era inevitabil deoarece erau 16 femei si nici un barbat. Dar surpriza a fost ca nu cea mai in varsta care avea o familie destul de numeroasa a deschis subiectul ci una foarte tanara. Abia a terminat facultatea atat ea cat si sotul si au un copil mic. Adica o familie la inceput de drum care, cred eu, ar trebui sa emane un optimism si un entuziasm contagios. La 20 si ceva de ani te simti in stare sa schimbi lumea, sa muti muntii din loc pentru a face o lume mai buna si mai frumoasa pentru copilul tau. Sau cam asa eram eu la acea varsta.
Deoarece de o vreme parca aud clopotei odata cu acest cuvant "sacrificiu" am  inceput sa analizez atat cuvantul in sine cat si implicatiile lui in viata celor care il folosesc. Primul pas a fost sa caut in DEX. Si iata ce am gasit:
SACRIFICIU = renuntare voluntara la ceva (pretios sau considerat ca atare) pentru binele sau in interesul cuiva sau a ceva. (Am transcris doar prima parte)
Deci in momentul in care consideri ca te-ai sacrificat de dragul casniciei, a copiilor sau a sotului implica o renuntare la ceva pentru binele casniciei, a copiilor sau a sotului. Renuntarea atrage dupa sine o recunostinta pe care o asteptai si nu a venit si deci dezamagirea.
Dar oare reactia naturala nu e un pic pe dos. Nu cumva suntem dezamagite de viata pentru ca am asteptat prea multe de la ea sau de la ceilalti si cum nu am primit dam vina pe casnicie, pe sot si pe copii pentru ca altfel ar trebui sa gasim motivul real. Si aici e aici. Motivul real vine din nemultumirea de sine. Din subaprecierea sau supraaprecierea propriei persoane. Si nu prea avem curajul sau indrazneala de a ne reevalua sufletul, sentimentele, dorintele, visele si nevoile. Preferam sa ne scaldam in starea calduta data de obisnuinta si sa ne plangem.
Citeam cu ceva zile in urma pe un blog drag sufletului meu: "Slujirea preutesei" despre casnicia unui mare teolog. Unul din copii povestea despre atmosfera din famile spunand ca era o atmosfera de incredere totala, ca fiecare stia ca are sprijinul si sustinerea intregii familii neconditionat si cum mama era de fapt sufletul si caldura intregului camin. Cati dintre noi putem folosi aceste cuvinte la adresa familiei din care venim cand suntem singuri cu noi insine. Acum, in acele familii care ar trebui sa constituie un exemplu pentru comunitate, o sa auzim tot mai des despre sacrificiu. In mod frecvent, sotiile de preoti povestesc despre sacrificiul lor de dragul profesiei sotului. M-am intrebat care ar fi de fapt sacrificiul lor, care sunt acele lucruri pretioase la care au renuntat de dragul profesiei sotului si sincera sa fiu nu prea am gasit. Asa cum nu am gasit aspectele foarte pretioase din viata femeilor in general la care au renuntat de dragul copiilor. Presupunand ca sacrificiu implica renuntarea la un lucru foarte pretios de dragul unuia mai putin pretios.
Dar sa exemplific din punctul meu de vedere
1. "M-am sacrificat de dragul casatoriei" = a renuntat la libertate (singuratate) pentru o viata in doi. Avantajele vietii atunci cand esti singura sunt: nu dai nici o explicatie pentru ceea ce faci, pentru unde si de ce te duci sau pentru ca nu ai chef sa faci anumite lucruri. Dezavantajele sunt ca nici nu te asteapta nimeni acasa, nu iti spune o vorba buna atunci cand esti trista, nu ai la cine sa tipi atunci cand esti nervoasa si nici pe cine sa dai vina cand nu iti iese ceva. Deci nu implica sacrificiu renuntarea la singuratatea casei pentru caldura unui camin. Doar daca consideri ca trebuie doar sa primesti fara sa dai nimic in schimb dar asta nu mai e casatorie, nici macar contract financiar, locativ sau de parteneriat nu il poti numi deoarece si acolo e vorba de un schimb echitabil.
2. "M-am sacrificat de dragul copiilor si ei sunt nerecunoscatori". Pai sa vedem la ce se renunta de obicei atunci cand vin pe lume prichindeii: la timp liber, la silueta, la spatiu locativ si la magazinele de moda. Timpul liber se numeste asa deoarece e un timp alocat activitatilor care fac bine la suflet. Ce poate face mai bine sufletului tau mai mult decat o ora de joaca cu unul sau mai multi prichindei. Cum poti spune ca sacrificii iesirile cu prietenele (la care obligatoriu cineva se plange) in favoarea unei plimbari cu copilul in parc cand plimbarea e de mii de ori mai benefica atat corpului cat si sufletului? Silueta e un alt motiv pentru care am auzit femei ca nu vor sa faca copii sau ca au sacrificat-o de dragul unei sarcini. Consider ca e total eronat. Daca esti predispusa pentru o talie mai groasa aceasta o sa apara mai devreme sau mai tarziu din cauza varstei sau a alimentatiei si nu din cauza sarcinii. Am vazut femei fantastic de frumoase cu cate 4-5 copii dupa ele. Si asta pentru ca fiind inconjurate mereu de copii isi pastreaza sufletul tanar si asta se vede in ochi. Pe cand femei tinere slabe, acrite si imbatranite inainte de vreme vedem la tot pasul. Iar renuntarea la magazinele de moda pentru magazinele de jucarii nu mi se pare un sacrificiu. Sa ne imaginam cu arata o casa perfect ordonata, cu piese de mobiler scumpe si dulapuri pline cu haine de firma la ora serii cand te intorci de la munca si nu te asteapta nimeni. Linistita, prafuita si rece. Nu ai chef nici sa intri si cand o faci abia nimeresti drumul spre baie si spre pat. Adormi singura, si trista cu telecomanda in mana coplesita d eproblemele de peste zi. Si acum sa ne gandim ca deschizi usa unei case unde exista riscul sa calci la fiecare pas pe o jucarie, ca ai cativa prichindei care alearga razand in intimpinarea ta iar sotul iti zambeste larg din bucatarie unde incearca sa pregateasca masa. Chiar daca nu ai haine de fima dupa ultima tendinta a modei ai uitat de toate problemele de peste zi. Si in scurt timp te trezesti ca razi in hohotele la vreo traznaie a copilului. Adormi zambind langa cel la care tipi cand esti suparata si cu care te bucuri de lucruri marunte iar a doua zi problemele par mai mici pentru ca zambetele copiilor tai merita orice.
Cred ca aici merita sa ating subiectul mamelor casnice. Acele mame care au trait prin copii lor si ajung la varsta la care copii isi iau zborul. Exista o perioada in care nu isi gasesc rostul. Prin aceeasi perioada de zbucium sufletesc trec toate persoanele active care ies la pensie sau cei disponibilizati. Nu e vorba de sacrificii cat de sentimentul inutilitati, al nonvalorii. Si asta se datoreaza tot faptului ca ne valorizam prin ceilalti si in raport cu ceilalti si nu ne gasim un sistem propriu de valorizare a propriei persoane.
3. "M-am sacrificat de dragul sotului". Aici e o discutie mai ampla pentru ca de multe ori implica si profesia sotului. Dar de cele mai multe ori discutia apare deoarce la un moment dat, in casnicie apar acele momente in care se iau decizii. Decizii care implica bunastarea familiei si uniunea ei. Eu consider ca in asemenea situatii tema sacrificiului apare deoarece nu se comunica suficient, nu se discuta toate aspectele si implicatiile acelei decizii si mai ales ca ne lasam furati de magia lui "dar daca". Magia lui "dar daca" de regula aduce numai suferinta deoarece ne face sa regretam o decizie luata si sa cream scenarii imaginare a vietii noastre in alte conditii. Mai concret: dupa casatorie sotului i se ofera un loc de munca in alta localitate. Se analizeaza subiectul in principal prin prisma banilor si se decide plecarea cu toate implicatiile ei. Sotia nu gaseste un loc de munca pe placul ei in localitatea respectiva sau decide ca e prea grea naveta la studii si renunta la ele. In perioada imediat urmatoare toate sunt roz dar in timp apare si o cumpana sau o perioada mai grea. Din pacate, situatiile grele in loc sa uneasca familia o dezbina si apar reprosuri. Se uita baza decizilor luate si juramantul depus la casatorie (la bine si la greu) lasand loc lui "dar daca" si a egoismului.
Iar daca generalizez, ajung la concluzia ca tema sacrificiului apare deoarece aspectele celor mai importante din viata noastra cum sunt: casatoria, familia si copii (adica NOI) sunt trecute in coada sistemelor proprii de valori iar locul fruntas e ocupat de un orgoliu imens sub diverse forme: cariera (sa vada toata lumea cine sunt EU) si averea (sa vada vecinii ce casa si ce masina am EU).
Ca sa ii pot explica copilului meu anumite aspecte din viata de familie am fost nevoita sa folosesc o imagine plastica destul de subiectiva: carul cu boi (sau caruta cu cai). Intotdeauna o sa care mai mult si mai repede daca cei doi se inteleg si cu siguranta va sta pe loc sau se va rupe daca cei doi merg in directii diferite.

3 comentarii:

  1. Cum îi vei explica vârstele omului? Omul trăieşte cei 30 de ani ai lui, trece în următorii 15 - ai câinelui (căsătorit, devine credincios ca un câine!), apoi, în cei 15 ani ai măgarului (cresc copiii şi trage ca un măgar!), pentru a ajunge, în cele din urmă, în anii maimuţei (se maimuţăreşte ca să-şi distreze nepoţii!).

    RăspundețiȘtergere
  2. I-am explicat ca trebuie sa ramana toata viata copil indiferent de prioritatile de moment si sa respecte viata si sufletul (a lui, a copiilor lui, a oamenilor din jurului lui si a celorlalte vietuitoare) pentru ca asta e cea mai mare minune, neexplicata inca de tehnica sau stiinta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun sfat!
    Brâncuşi spunea că atunci când nu mai poţi fi copil, ai murit!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.