23 august, 2010

tristete

Acum un an am facut un al doilea blog despre o locatie draga sufletului meu. Am pornit cu entuziasm si incredere in oameni, in bunatatea lor dar mai ales in capacitatea fiecarui om de a recunoaste o oportunitate si de a o valorifica. Mai ales cand acea "oportunitate" este legata de pastrarea si promovarea valorilor stramosesti. Am crezut ca dezinteresul e o stare temporara si nu permanenta, am crezut ca argumentele solide, sustinute de fapte pot darama scuzele puerile. Dar m-am inselat. Mi-a trebuit un an de zile in care bunele intentii s-au lovit de un perete de indiferenta presarat din loc in loc de cuie jenant de dureroase ca sa imi amintesc o vorba veche: "binele cu forta nu se poate face, dar raul da". Si dupa un an renunt. Ca ultim gest de adio am sters si blogul. Si m-am retres in coltul meu conform unui afis ce il gaseam in fiecare camera de camin studentesc. Era o maimutica ce spunea cam asa: "Si cand ma apuca cheful de treaba, ma retrag intr-un colt pana imi trece. Ca doar n-o tine o vesnicie".

2 comentarii:

  1. Acest poem este scris de Maica Tereza şi este gravat pe zidul Casei de Copii din Calcuta. Ti-l dedic tie cu rgretul ca nu ai continuat oricum.

    - Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţi ascunse.
    - Fii bun,oricum !
    - Oamenii sunt adesea neînţelegători,iraţionali şi egoişti.
    - Iartă-i oricum !
    - Dacă ai succes,poţi câştiga prieteni falşi şi Duşmani adevăraţi.
    - Caută succesul,oricum !
    - Dacă eşti cinstit şi sincer,oamenii te pot înşela.
    - Fii cinstit şi sincer,oricum !
    - Ceea ce construieşti în ani,alţi pot dărâma într-o zi.
    - Construieşte,oricum !
    - Dacă îţi găseşti liniştea în fericire,oamenii pot fi geloşi.
    - Fii fericit,oricum !
    - Binele pe care îl faci azi,oamenii îl vor uita mâine.
    - Fă bine,oricum !
    _ Dă-i lumii tot ce este mai bun şi poate nu va fi niciodată de ajuns.
    - Dă-i lumii tot ce e mai bun,oricum !
    - La urma urmei este între tine şi Dumnezeu...
    - N-a fost niciodată între tine şi ei,oricum !

    RăspundețiȘtergere
  2. Cica trebuie sa ii iubesti pe ceilalti ca pe tine insuti. Cum te poti iubi daca accepti ca sufletul tau sa fie calcat in picioare? Pun suflet in actiunile pe care le fac si invat ceva atat eu cat si cei din jurul meu. Stiu si ce e umilinta si nu m-am dat in laturi cand a fost nevoie dar atunci cand sunt umilita gratuit pentru ca orgoliul cuiva sa creasca imi strang jucariile si imi gasesc ceva mai interesant de facut.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.