28 septembrie, 2010

gogosari in sos de rosii

O reteta care o fac din liceu. Merge de minune cu piure, cartofi prajiti si orez prefiert in loc de sosuri la borcan "uncles Ben's" sau la spaghete.
1 borcan de bulion de 800 gr
1 borcan de ulei (tot 800 gr)
1 borcan de otet
1 borcan de zahar
mirodenii (foi de dafin, piper boabe, usturoi, boabe de mustar, ienibahar, busuioc maruntit, coriandru, etc)
 30 de gogosari potriviti.
Se spala gogosarii, se curata si se feliaza (pestisori) si se lasa la scurs. Se amesteca restul ingredientelor la foc mare. Cand clocoteste se pun feliile de gogosari si se lasa la foc mic pana se inmoaie gogosarii (se vede zeama printre ei). Se pune fierbinte la borcane, se capacesc si se lasa in pat cald la racit 2-3 zile. Mie mi-au iesit 6 borcane de 800 grame.

23 septembrie, 2010

zarzavat pentru iarna

Anul trecut nu am pus zarzavat pentru iarna conserve. Dar am primit ceva borcane de la soacra mea si mi-au ajuns pana in  primavara. Asa ca anul asta, am luat reteta si mi-am pus singura.
Am ales ardeii mai mari din productia proprie si i-am taiat cubulete. Apoi am taiat si rosii cubulete si patrunjel tocat. Proportia a fost de 1:1:1. Am pus un pumn de sare si le-am lasat cam 1 ora sa lase zeama. Le-am asezat in borcane cu o aspirina zdrobita la borcanele de 800 sau jumatate la cele de 400, le-am capacit si le-am dat la debara. O portie am facut-o si cu frunze de telina tocate. Cumnata mea, anul acesta le-a dat si un clocot in oala cu apa. Am facut si eu ca maimuta si o parte le-am fiert. O sa vad la iarna cat de buna gospodina sunt dar eu sper ca nu am gresit nimic.

placinta cu mere

Am copiat reteta dintr-o revista intr-o sala de asteptare de plictiseala. Nu mai stiu de prin ce revista. Si am facut-o prima data intr-o seara pentru ca asteptam musafiri iar frigiderul meu era gol. Dar a iesit asa de buna incat am fost nevoita sa o mai fac:
Aluat: o cana de apa, 50 grame margarina, un praf de sare, o lingurita de otet si faina cat cuprinde pentru un aluat potrivit. Se lasa 30 minute la frigider.
Compozitia: un kilogram de mere taiate cubulete se amesteca cu zeama si coaja unei lamai si o cana de zahar. Se lasa la frigider tot 30 minute
Se intande o foaie din 3/4 aluat si se aseza intr-o tava rotunda unsa cu margarina sau cu hartia de copt cu marginile in sus. Se pun merele iar deasupra se orneaza cu fasii din aluatul ramas.
Din pacate trebuie sa stea cam mult la cuptor la foc mare: 45 minute

22 septembrie, 2010

mica mea "cafenea"

Generic am numit-o cafenea pentru ca de fapt e o mica carciuma de tara. La mare cautare e ciocolata calda ornata cu frisca si granule decorative de cacao si placintele cu branza. Sotul meu zicea astazi ca ar trebui sa facem doua sali: una de care sa se ocupa el, unde sa se auda muzica populara si inca una in care mesele sa fie pline de carti si jocuri pentru copii, pentru ca atunci cand sunt eu acolo locul e plin de copii care savureaza ciocolata calda si produsele de patiserie. Cu ceaiurile nu prea am avut succes. Doar ceaiul de iasomie se mai savureaza din cand in cand la o discutie "intre fete". In rest, clienti permanenti la cafeaua de dimineata, la pauza de pranz sau "barfa de seara".

17 septembrie, 2010

incredere, umilinta si alte sentimente

Am crezut intotdeauna in oameni, in sentimentele lor dar mai ales in expresia ochilor lor. De cele mai multe ori nu m-am inselat dar au fost si persoane care m-au pacalit sau poate ca s-au schimbat in timp. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului cu toate ca refuz sa cred ca sufletele lor nu sunt asa cum le-am vazut eu. Refuz sa cred ca oameni cu suflete curate s-au lasat murdariti intr-un timp relativ scurt atat de tare. Sau poate ca ....

Sau poate ca eu sunt de vina. Poate ca nu vreau sa vad realitatea, si ceea ce am crezut ca e sufletul lor nu e decat o proiectie a dorintelor mele.
De-a lungul timpului au fost persoane care s-au "lipit" de sufletul meu, a caror realizari m-au bucurat nu pentru realizarea in sine ci pentru bucuria si implinirea din ochii lor, pentru starea creata in sufletele lor. Tin minte o discutie cu cineva drag sufletului meu in perioada in care mie imi era ingrozitor de greu. Imi fusese alaturi asa cum a putut in acele conditii grele pentru toata lumea. Si imi spunea ca ii pare rau ca nu m-a putut ajuta mai mult. I-am raspuns ca cel mai mare ajutor e sa stiu ca persoanele dragi mie sunt bine, ca greselile mele nu au ranit si in ciuda problemelor, sufleteste, toata lumea e bine. Si chiar asta simteam. Singurele momente cand ma bucuram era atunci cand vedeam ca cei dragi sunt bine, si bucuria era sincera. M-a surprins raspunsul primit: "Nici nu ma asteptam sa spui altceva".
In ultimii ani cand mie imi era destul de greu financiar m-am bucurat din tot sufletul cand prietena mea cea mai buna mi-a spus ca nu mai este nevoita sa dea instrumente de plata pentru marfa. Era o usurare pentru mine pentru ca stateam mereu cu grija. Chiar eram mai ingrijorata decat atunci cand instrumentele de plata erau ale mele. Pentru ca la mine stiam la ce sa ma astept dar la ea nu stiam situatia asa ca eram mereu ingrijorata. Asa cum m-am bucurat din inima cand un prieten care si-a inceput mica afacere langa mine mi-a povestit ca se extinde, diversificand activitatea. Pentru ca in vremurile astea grele e bine sa ai mai multe activitati.
Partea stranie e ca nimeni nu m-a crezut niciodata. In lumea asta plina de rautate si invidie nimeni nu a crezut ca eu ma pot bucura ca unora le merge bine in momente in care mie imi mergea prost. In schimb m-am simtit de nenumarate ori umilita de atitudinea unora pe care chiar ii pretuiam. O vreme m-am gandit ca trebuie sa invat si acest sentiment. Poate ca in perioada mea buna, ajutandu-i pe unii si pe altii nu am adoptat chiar cea mai buna atitudine, nu am fost atenta la fiecare cuvant si poate ca gesturile sau cuvintele mele plecate cu drag din suflet au ranit mandrii sau orgolii si in consecinta trebuie sa platesc. Dar niciodata nu am crezut ca odata ajunsi la un anumit statut financiar ma pot rani.
Poate ca e timpul sa las in urma relatii vechi, sudate in ani de zile pe care eu le-am crezut prietenii sincere si sa imi vad de viata mea cladind noi relatii interumane pe alte baze. Se pare ca OMUL nu mai are absolut nici o valoare si doar banul conteaza. Am evitat toata viata mea sa emit judecati sau sa trag concluzii despre caracterul unei persoane in functie de banii din banca, casa, masina sau dupa un anumit gest, o anumita actiune sau o anumita greseala. Toti gresim mai devreme sau mai tarziu, toti suntem avuti sau saraci in anumite momente din viata noastra, nimeni nu e perfect. Recunosc ca necazurile mele au adus neplaceri daca nu chiar necazuri si celor din preajma mea. Acest fapt m-a doborat mai mult decat necazurile in sine. Pentru ca stiam ca sunt puternica, stiam ca pe ale mele le pot duce singura. Dar ceilalti.... Ceilalti nu aveau nici o vina. Ei doar crezusera in mine si atat. Dar faptul ca m-am prabusit financiar si social nu implica si o prabusire pur umana. Dimpotriva. Nu pot sa cred ca pot fi considerata atat de slaba chiar proasta uneori. Sau poate ca asta e parerea unora despre ei insisi si o proiecteaza asupra celorlalti.
De un singur lucru sunt sigura: nu ma voi schimba doar pentru ca am fost ranita. Voi continua sa ajut atat cat pot si voi continua sa ma simt vinovata pentru ca nu am putut mai mult. Voi continua sa cred in oameni si in sufletele lor curate. Si cu siguranta ca mai devreme sau mai tarziu voi intalni oameni de mare valoare sufleteasca.

05 septembrie, 2010

un nou inceput....

Imi plac inceputurile. Asta nu inseamna ca nu sunt zile cand ma simt obosita sa o tot iau de la un capat. Dar inceputurile au farmecul lor. Pe langa faptul ca sunt pline de vise, sperante si iluzii sau ca recladesti zilnic alt si alt scenariu. Cumva acest nou "inceput" imi reaminteste de alte "inceputuri" din viata mea. Cumva are cate ceva din celelalte care au trecut. Poate ca, cumva trebuie sa imi aminteasca si de greselile facute in trecut in ideea ca nu le voi mai repeta.
Aseara stateam in fata noului meu proiect. Era liniste. Acea liniste a inserarii pe care doar la tara o poti regasi. Perioada de dupa mulgerea vacilor cand aerul e plin de arome de foc si mancare si de sunetele specifice "adunarii" in casa. Am regasit calmul, linistea si impacarea inserarii din copilaria mea. E si o oarecare maretie data de dealurile din imprejurimi cat si de mandria satului. Am simtit radacinile locului si avantul cresterii si nu mi-am mai facut griji ca incep din nou un proiect financiar fara un ban in buzunar. E a doua oara cand pun bazele unei firme cu bani economisiti din banii de buzunar si la scoaterea actelor sunt leftera. Diferenta e ca acun 16 ani eram o studenta naiva si incapatanata iar acum sunt doar incapatanata. Si e a sasea oara cand pun bazele unei activitati doar cu multa munca si bani deloc. Diferentele sunt multe dar si asemanari. Prima data spatiu era a bunicii iar aprovizionarea am facut-o pe banii tatei. Eu am aranjat magazinul ( magazin mixt la tara) si ma ocupam de aprovizionare, de contabilitate si de vanzare in week-end-uri si in vacante. A doua oara spatiu era inchiriat (in Iasi), si l-am amenajat din mers din banii de buzunar ca studenta si din tehnoredactare. Era birou consultanta si vanzari centrale termice. A mers bine o perioada dar apoi drumurile sau mai bine zis lucrarile m-au purtat inapoi in orasul natal. Apoi, dupa o lucrare de la care nu mi-am incasat ultimii bani am hotarat sa imi iau spatiul meu. Am gasit un apartament la parter, am gasit bunavointa la o banca care mi-a dat credit mai mult pe entuziasmul si hotararea mea decat pe baza actelor, iar tata m-a ajutat cu ceva pentru avans si l-am luat. L-am amenajat improvizand si bazandu-ma pe creativitatea mea si nu pe bani ca nu erau de unde. L-am deschis ca magazin si birou de consultanta si executie instalatii termice. Marfa era pe datorie si nu era putina. Dar a mers. Cu probleme de care m-am lovit in mers, cu dureri de cap si multa creativitate dar a mers frumos o vreme. Apoi .... s-a dus totul. Am luat-o iarasi de la capat cu un mic magazinut (10 mp inchiriat) cu margele lucrate manual si alte lucruri de mana. Unde iarasi am improvizat din nimic dupa cateva luni in care nu am iesit deloc din casa. A fost mai mult o terapie decat un mijloc de trai si totusi m-am descurcat binisor in ciuda parerilor din jurul meu. Apoi a fost standul care, din punct de vedere financiar a fost un mare esec.
Si acum.....
Un spatiu mic (18 mp) cu o terasa foarte mare, in centrul comunei, in statia de autobuz, murdar si neintretinut.
Dupa o saptamana de curatenie, de zugravit si decorat promite a fi o micuta cafenea primitoare. Planuri si proiecte pe aceasta tema au fost mari si frumoase dar din cauza bugetului inexistent vom deschide bazandu-ne pe electrocasnicele din bucataria personala si pe ingaduinta clientilor spre bucuria concurentei. Urmand a ne dota din mers in functie de vanzari. Sper ca zambetul meu pe langa ceaiurile de plante cu care imi voi rasfata clientele sa compenseze lipsurile initiale.