17 septembrie, 2010

incredere, umilinta si alte sentimente

Am crezut intotdeauna in oameni, in sentimentele lor dar mai ales in expresia ochilor lor. De cele mai multe ori nu m-am inselat dar au fost si persoane care m-au pacalit sau poate ca s-au schimbat in timp. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului cu toate ca refuz sa cred ca sufletele lor nu sunt asa cum le-am vazut eu. Refuz sa cred ca oameni cu suflete curate s-au lasat murdariti intr-un timp relativ scurt atat de tare. Sau poate ca ....

Sau poate ca eu sunt de vina. Poate ca nu vreau sa vad realitatea, si ceea ce am crezut ca e sufletul lor nu e decat o proiectie a dorintelor mele.
De-a lungul timpului au fost persoane care s-au "lipit" de sufletul meu, a caror realizari m-au bucurat nu pentru realizarea in sine ci pentru bucuria si implinirea din ochii lor, pentru starea creata in sufletele lor. Tin minte o discutie cu cineva drag sufletului meu in perioada in care mie imi era ingrozitor de greu. Imi fusese alaturi asa cum a putut in acele conditii grele pentru toata lumea. Si imi spunea ca ii pare rau ca nu m-a putut ajuta mai mult. I-am raspuns ca cel mai mare ajutor e sa stiu ca persoanele dragi mie sunt bine, ca greselile mele nu au ranit si in ciuda problemelor, sufleteste, toata lumea e bine. Si chiar asta simteam. Singurele momente cand ma bucuram era atunci cand vedeam ca cei dragi sunt bine, si bucuria era sincera. M-a surprins raspunsul primit: "Nici nu ma asteptam sa spui altceva".
In ultimii ani cand mie imi era destul de greu financiar m-am bucurat din tot sufletul cand prietena mea cea mai buna mi-a spus ca nu mai este nevoita sa dea instrumente de plata pentru marfa. Era o usurare pentru mine pentru ca stateam mereu cu grija. Chiar eram mai ingrijorata decat atunci cand instrumentele de plata erau ale mele. Pentru ca la mine stiam la ce sa ma astept dar la ea nu stiam situatia asa ca eram mereu ingrijorata. Asa cum m-am bucurat din inima cand un prieten care si-a inceput mica afacere langa mine mi-a povestit ca se extinde, diversificand activitatea. Pentru ca in vremurile astea grele e bine sa ai mai multe activitati.
Partea stranie e ca nimeni nu m-a crezut niciodata. In lumea asta plina de rautate si invidie nimeni nu a crezut ca eu ma pot bucura ca unora le merge bine in momente in care mie imi mergea prost. In schimb m-am simtit de nenumarate ori umilita de atitudinea unora pe care chiar ii pretuiam. O vreme m-am gandit ca trebuie sa invat si acest sentiment. Poate ca in perioada mea buna, ajutandu-i pe unii si pe altii nu am adoptat chiar cea mai buna atitudine, nu am fost atenta la fiecare cuvant si poate ca gesturile sau cuvintele mele plecate cu drag din suflet au ranit mandrii sau orgolii si in consecinta trebuie sa platesc. Dar niciodata nu am crezut ca odata ajunsi la un anumit statut financiar ma pot rani.
Poate ca e timpul sa las in urma relatii vechi, sudate in ani de zile pe care eu le-am crezut prietenii sincere si sa imi vad de viata mea cladind noi relatii interumane pe alte baze. Se pare ca OMUL nu mai are absolut nici o valoare si doar banul conteaza. Am evitat toata viata mea sa emit judecati sau sa trag concluzii despre caracterul unei persoane in functie de banii din banca, casa, masina sau dupa un anumit gest, o anumita actiune sau o anumita greseala. Toti gresim mai devreme sau mai tarziu, toti suntem avuti sau saraci in anumite momente din viata noastra, nimeni nu e perfect. Recunosc ca necazurile mele au adus neplaceri daca nu chiar necazuri si celor din preajma mea. Acest fapt m-a doborat mai mult decat necazurile in sine. Pentru ca stiam ca sunt puternica, stiam ca pe ale mele le pot duce singura. Dar ceilalti.... Ceilalti nu aveau nici o vina. Ei doar crezusera in mine si atat. Dar faptul ca m-am prabusit financiar si social nu implica si o prabusire pur umana. Dimpotriva. Nu pot sa cred ca pot fi considerata atat de slaba chiar proasta uneori. Sau poate ca asta e parerea unora despre ei insisi si o proiecteaza asupra celorlalti.
De un singur lucru sunt sigura: nu ma voi schimba doar pentru ca am fost ranita. Voi continua sa ajut atat cat pot si voi continua sa ma simt vinovata pentru ca nu am putut mai mult. Voi continua sa cred in oameni si in sufletele lor curate. Si cu siguranta ca mai devreme sau mai tarziu voi intalni oameni de mare valoare sufleteasca.

2 comentarii:

  1. Eu cred ca poate ca e timpul sa nu te mai simti vinovata de NIMIK :). Sa intelegi ca ceea ce te doare la cei din fata ta te doare de fapt in tine. Ca sintem oglinzi si cei care vin in fata noastra de fapt ne ajuta sa ne confruntam cu umbra din inima noastra. Stii tu, praful ala ascuns sub covor. :). Si poate ca e timpul sa intelegi ca binele si raul este definit de perceptiile noastre. Noi sintem sistemul de referinta pentru bun/rau, frumos/urit etc. Dupa mine exista ceea ce este acum si aici: cu bune/rele, frumoase/urite, usoare/grele , fix asa cum doresc eu sa le definesc. pup iubire

    RăspundețiȘtergere
  2. imi pare rau sa aud ca traiesti sentimente si stari care te incearca asa de mutl. desi nu te cunosc as vrea sa te iau in brate si sa iti spun ca sigur vei cunoste (din nou) si oameni care iti vor lumina viata.
    acum sunt intradevar niste vremuri mai grele. am observat si eu ca sunt oameni care isi fac priteni, ba nu, nu isi fac prieteni, sunt oameni care stau pe langa alti oameni doar pentru a-si face relatii. pentru statul social atat. asa ca sa nu te miri ca daca se prabuseste statutul social se prabuseste si prietenia.
    ia partea buna a lucrurilor, macar stii cum stai, chiar daca doare si nu mai invessteti timp si afectiune in oameni care nu merita.
    sunt convinsa ca ai prieteni care sunt priteni de dragul prieteniei. observ ca esti inca destul de optimista, asa sa rammai si vei avea cu siguranta multi oameni de calitate pe langa tine.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.