29 noiembrie, 2010

la inceput de decembrie....

"Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc......"
Se pare ca am ajuns suficient de "batrana" pentru "amintiri din copilarie".
De-a lungul timpului mi-au placut sarbatorile de iarna poate pentru ca "se termina" cu ziua mea de nastere sau poate pentru atmosfera de bucurie. Oricum iarna a avut un loc special in sufletul meu. Dar in mod special imi amintesc perioada liceului. Dupa ce treceau tezele ma apucam de curatenie. Mama lucra 12 cu 24 si ne "imparteam" sarcinile. Ea se ocupa de baie si bucatarie iar eu de restu' care insemna camerele noastre ( a mea si a fratelui meu si dormitorul parintilor) si cealalta parte a casei (un hol si 2 camere) care era folosita doar de sarbatori si daca aveam musafiri. Probabil ma simteam ca Alice in tara minunilor pentru ca acolo erau fotografiile de familie, hainele mamei din tinerete si diverse comori (ate, panze si podoabele de sarbatori). Imi placea ca trebuia sa fac foc in toata casa iar sobele mai rar folosita aveau un miros aparte si faptul ca cea mai dificila sarcina din acea perioada (cumparaturile) imi era incredintata mie de catre tata. Era dificila pentru ca bugetul era limitat si pentru ca trebuia sa acopar atat nevoile cat si acele mici bucurii specifice perioadei (podoabe noi pentru casa si pentru membrii familiei). Pe 20 decembrie era gata curatenia in toata casa si treceam la bucatareala. Partea frumoasa la bucatareala era ca participau toti membrii familie. Fiecare isi stia sarcinile iar mama era "liantul". De exemplu tocatul carnii, facutul carnatilor, afumatul, nucile erau treburile tatei, umplutul prajiturelele (nucile, fagurii de miere) sau decoratul piscoturilor intrau in sarcina fratelui meu iar sarmalele, chisca si toba erau exclusiv sarcina mamei. Asa cum facutul si intinsul turtelor, prajiturile si aperitivele erau sarcina mea. Pe 24 decembrie impodobeam casa, tata aducea bradul pe la pranz si il pozitiona. Imi amintesc ca in fiecare an trecea parintele cu ajunul dupa pranz cand eu impodobeam bradul. In seara de ajun mirosea a brad si a chisca in casa si se auzeau colindatorii la usa. Am crescut cu ideea ca cel mai frumos cadou adus de Mos Craciun in seara de ajun este linistea sufleteasca si acea atmosfera de camin in sarbatoare. De a doua zi incepeau sa apara musafirii. Pana de Sf. Ioan aveam casa plina. Cu mici pauze cand mergeam noi in vizite. Revelionul incepea pe 31 pe la 5 dupa amiaza cand plecam cu uratul. Toata familia plecam prin vecini si pe unde treceam ni se alaturau proprietarii. Pana pe la 21 eram pe putini 30 de oameni ce ne mutam de la o casa la alta. Si nebunia continua pana pe la 7 dimineata. Unii ramaneau sa doarma, altii erau treziti mai pe dimineata si toata lumea era vesela.
De-a lungul timpului am incercat sa recreez sentimentul sarbatorilor din acea perioada. Dar oricat ma straduiam exista ceva care ma tinea departe de bucuria aceea pura care se datora exclusiv comuniunii sufletesti dintre oameni. Comuniune ce s-a transformat dupa revolutie in egoism, individualism si fuga dupa bani.
Surprinzator e ca anul asta, in ciuda greutatilor si a necazurilor, sau poate ca datorita lor, acel sentiment de bucurie pura si-a gasit lacas in sufletul meu. Multumesc Domnului pentru ca mi-am regasit capacitatea de a ma bucura si tuturor celor din jurul meu care a facut posibil acest lucru.

Un comentariu:

  1. Inteleg sentimentele pe care le-ai trai pentru ca eu insumi la traiesc acum :D

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.