31 ianuarie, 2011

despre ipocrizie, fatarnicie si altele....

Ipocrizia e o stare des intalnita. Nu cred ca exista cineva care sa nu fi incercat la un moment dat sa fie altfel decat simtea. E esenta mastilor. Acele masti sociale si nu numai de care scriam cu ani in urma. Probabil ca orice stare, sentiment sau dorinta e indicata sau necesara in doze mici. Problema apare atunci cand "doza" e depasita. In doze mici putem spune ca e modul de evolutie personala a fiecaruia. Pentru ca orice persoana viseaza sa fie intr-un anume fel. Visam sa fim mame bune, sotii perfecte, fiice iubitoare sau angajate model. Si incercam sa ne incadram in tiparele stabilite. Daca atunci cand ne stabilim tiparele tinem cont de trasaturile noastre fizice, morale sau emotioanale atunci totul e bine. Pentru ca nu facem decat sa retusam putin imaginea noastra. Un pic de luciu de buze, un pic de rimel si aratam un pic mai bine. Dar daca tiparele spre care tindem, pe care ni le-am construit sau le-am preluat din societate, nu tin cont de trasaturile noastre definitorii iese o mare, mare caricatura. Ca si cum ne-am machia mult prea strident. Iesim in evidenta ca o paiata. Partea cu adevarat deranjanta e atunci cand, pe langa faptul cu tiparul nu ni se potriveste, oricum iesim in evidenta, si mai si aratam cu degetul sau improscam cu noroi tot ce e in jur. Mai concret pozam in femei virtuase, blande, tolerante si crestine dar ne comportam ca pe malul santului. Adunate cate doua sau trei babe acrite de viata, de nemultumiri si greutati criticam acid, caustic sau chiar rautacios toate fetele, mai tinere sau mai coapte care trec pe langa noi. Si nu doar lungimea fustei sau cantitatea de fard ci asociem toate detaliile exterioare unor trasaturi uracioase si pacate capitale. De ce? Pentru ca judecam totul prin prisma actiunilor noastre din viata, a sentimentelor si a trairior noastre. Poate ca atunci cand eram tinere ni s-a spus ca o fusta prea scurta poate fi interpretata ca o invitatie la viata tumultoasa, si poate ne-am dorit asta sau poate chiar am trait asta dar nu am putut arata lumii ca o confirmare a valorii proprii. Si atunci toate acele dureri, frustrari, neputinte le atribuim tuturor celor din jurul nostru pentru a murdari inocenta sau faptele bune. De ce? Pentru ca daca noi nu am putut ajunge la bunatatea si blandetea pe care o visam la un moment dat inseamna ca nimeni nu poate sau daca noi doar pozam in virtuoase inseamna ca toata lumea face la fel.
Problema e ca pusul la zid si aruncatul cu pietre a devenit o atitudine din ce in ce mai intalnita, ca cele puse la zid mai devreme sau mai tarziu vor pune pe altele la zid iar dintr-o atitudine izolata va deveni trasatura definitorie. De ce? Pentru ca putine sunt cele care pot depasi durerea acuzelor nedrepte si sa zambeasca, sa  compatimeasca acuzatorii fiindu-le mila de sufletele lor zbuciumate.
Ca sa pot ilustra discrepanta dintre imaginea poleita si durerile din spatele ei gandul ma duce la o "exagerare", chiar daca stiu ca nu e cea mai potrivita alegere, din unele filme sau documentare cu femei ajunse in strada nevoite sa se prostituieze. In aceasta situatie vedem doar "pacatul" si imaginea ce pare groteasca: machiaj strident si mult, haine putine si sclipicioase si invitatiile din gesturi sau limbaj. Si majoritatea le acuzam. Foarte putini avem curajul sa privim in spatele mastii sa vadem durerea, umilinta si disperarea gesturilor lor. Sa privim motivatia gesturilor lor care uneori este supravietuirea lor sau a unor copii aparuti la momente nepotrivite si care s-au nascut iar alteori este lipsa dragostei si a daruirii din viata lor. Si mai putini suntem cei care avem curajul sa intindem o mana unor astfel de femei si sa le vedem sufletele si faptul ca intr-un alt context ar putea fi cu totul altceva.
Poate ca daca am incerca sa facem ceva in loc sa ne epuizam in pozari, critici si acuze, lumea in care traim ar fi mai buna si mai plina de dragoste....
.

27 ianuarie, 2011

prietenie online

Prima comunitate online careia m-am alaturat a fost lumea posesorilor de blog. A fost o intamplare. Hoinarind pe net intr-o perioada mai dificila din viata mea am gasit o postare care suna tare ciudat. Si nu m-am putut abtine sa nu atrag atentia autorului de ambiguitatea exprimarii. Dupa ce am scris comentariu mi s-a cerut sa am un cont. Asa mi-am facut un cont bloger. Apoi mai in joaca, din nevoia de a ma exprima cumva, am aranjat acest loc, unde imi astern gandurile. Asa am cunoscut oameni minunati, care ma incurajau sau care ma criticau dar datorita carora am crescut si carora le multumesc. La inceputul postului craciunului cautam deja obisnuita "calatorie" a postului. Asa am gasit o trimitere pe un forum crestin. Am intrat timida, nesigura si sincera sa fiu speriata. Speriata de impresia pe care as fi putut-o face intr-o comunitate de femei virtuoase, eu neavand pretentia ca ma pot ridica la un asemenea statut. Surprizele au venit una peste alta. Pe langa cresterea numarului de cititori a jurnalului meu virtual am descoperit dragoste. Acea iubire neconditionata spre care toti ar trebui sa tindem. Am fost placut surprinsa mai ales ca treceam prin noi incercari ale vietii. Eram profund impresionata ca poate exista o comunitate de femei, chiar si virtuala, unde sa nu existe invidie, rautate gratuita sau rivalitate... Am multumit din tot sufletul meu lui Dumnezeu ca mi-a calauzit pasii spre un asemenea loc, unde daruirea, intelegere si dragostea si-au gasit locul cuvenit.

Dar cum nici o padure nu e fara uscaturi, au aparut si "ispitele" cum le numeste o prietena draga. Cum oameni suntem, orice am face, oricat ne straduim tot nu reusim sa nu ii judecam pe ceilalti. Orice am face ne credem mai buni, mai virtuosi si uneori chiar "mai catolici decat papa".
Asta m-a facut sa parasesc, cu durere si regret, acel loc. Am avut acolo parte sa descopar bucuria daruirii, a dragostei fata de aproape (chiar daca e la mii de km distanta) dar si fatarnicia si ipocrizia in cea mai urata forma a sa. Compatimesc din tot sufletul acele persoane care, acuzand, judecand si aruncand cu cuvinte urate au impresia ca isi imbunatatesc imaginea lor. Consider ca ascund dureri adanci, rani adanci pe care nu pot sau nu vor sa le vindece. Sarmane suflete chinuite reusesc sa se simta mai bine pentru un timp scurt acuzand si ranind la randul lor.
Asa a luat fiinta un nou forum. Tot femei. Si tot crestine. Un "coltisor tihnit" cum i-a spus cineva. Putine la inceput dar cred eu ca va fi un loc unde multe femei vor gasi linistea, intelegerea, sustinerea si dragostea necesara pentru a-si vindeca unele rani sau a-si lamuri unele nelamuriri. Asta nu inseamna ca in cele cateva zile de cand a luat fiinta nu au existat neintelegeri sau zdruncinaturi. Dar cred eu ca erau inevitabile. Doar asa, unii prin ceilalti si doar iertand, ne putem apropia de blandete si iubire. Speram ca iubirea, iertarea, intelegerea dar mai ales compasiunea sa ne uneasca, sa ne intareasca si asa cum spune administratora forumului "sa crestem duhovniceste".

26 ianuarie, 2011

Detergent biologic pentru vase

Am primit-o pe mail de la o prietena. Deoarece era "data mai departe" nu cred ca se va supara daca o public aici:
"Trebuie sa recunoastem ca detergentii pentru vase din comert sunt taaaare imbietori. Miros bine, au culori frumoase plus ca sunt atat de bine promovati incat este imposibil sa nu ii cumparam. Dar oare de cate ori ne-am intrebat daca sunt sanatoase aceste produse? Ei bine, nu sunt sanatoase deoarece contin foarte multe substante toxice una dintre aceste substante fiind nafta care este o neurotoxina.
Nu sugerez nimanui sa renunte la detergentul cumparat dar doresc sa va propun o alternativa simpla, ieftina si 100% naturala pe care eu am descoperit-o in urma cu mai bine de 2 ani si de atunci am facut aceste detergent de foarte multe ori. Este foarte parfumat, fiind realizat din lamai si curata absoult minunat vasele noastre. Daca totusi avem vase foarte grase va sfatuiesc sa le curatati inainte cu un servetel si apoi sa le lasati in apa fierbinte amestecata cu cateva linguri de detergent timp de 10 minute si apoi sa le spalati. Mai ales daca aveti copii vi-l recomand pentru ca cei mici sunt mai sensibili decat noi.

Ingrediente
> 3 lamai mari
> 400 gr apa
> 200 gr sare
> 100 ml otet de mere

Spalam lamaile si le setrgem bine dupa care le taiem in bucatele mici si le scoatem samburii. Mixam la robot, cu ajutorul lamelor de otel, lamaile impreuna cu sarea si 200 de gr apa pana obtinem o crema (cam 5-6 minute la viteza maxima) dupa care amestecam crema obtinuta cu inca 200 gr de apa si 100 gr otet si punem intr-o cratita pe foc mic. Calculam 10- 15 minute din momentul in care incepe sa fiarba dupa care stingem focul si lasam deetergentul sa se raceasca iar apoi il pastram in sticle de sticla. Si gata detergentul. Cand spalama vasele ori le lasam la inmuiat in apa fierbinte amestecata cu detergent ori punem pe burete detergent si spalam vasele. Detergentul are o consistenta cremoasa."

O sa-l incerc. Si o sa revin cu comentarii dupa ce il probez.

22 ianuarie, 2011

Remediu natural pentru infectie urinara

Am gasit articolul in revista "remedii naturiste" nr. 1/2011 scris de Daniela Popa din Bucuresti.

La sfatul bunicii sale si-a tratat infectia urinara cu ceai de leustean cu eficienta. Spune ca se face un ceai dintr-o lingurita de frunze la 300 ml apa clocotita. Se la 5-10 minute, se strecoara si se bea cald. Se consuma maxim 3 cani pe zi cu un efect diuretic foarte pronuntat.
Am cautat despre leustean pe net si am mai gasit in formula As un articol semnat Ilie Tudor

09 ianuarie, 2011

Planul gradinilor

Profitand de faptul ca tot au fost sarbatori si nu am putut face altceva (impletit, cusut) am pus pe hartie gradinile mele. Anul asta am mai ...multe. Am facut o prima schita a lor. Bineinteles ca pana in martie o voi tot modifica dar macar ca idee stiu unde si ce voi planta. Aranjamentele florare inca nu le pot vizualiza deoarece am de facut curat in curte si de-a lungul gardurilor (sunt tot felul de puieti de copacei si arbusti pe care trebuie sa ii scot).
Prima zona e cea de la poarta spre casa. Aleea de-a lungul careia voi pune flori: nu-ma-uita si craite iar lateral am 4m pe 80 m de gradina separata de alee cu flori unde voi pune de toate de la rosii, castraveti, ceapa, usturoi, morcov, praz, patrunjel si plantele aromate - necesarul in bucatarie de-a lungul verii
A doua zona este livada de ciresi si meri. O zona dreptunghiulara in spatele casei vechi. Voi avea trei laturi cu zmeura si iarba tunsa. Acolo as pune si leaganul si niste bancute simple din butuci si scanduri. Si va trebui sa fac si niste alei din pietre.
A treia zona este livada de pruni. Alta zona dreptunghiulara unde voi pune doar flori de jur imprejur: craite, galbenele si sper eu niste dumitrite. Anul acesta vreau sa vad ce plante medicinale cresc natural acolo.
A patra zona e curtea. Cu multe, multe batai de cap. Intai trebuie sa separ zona pentru pasari, zona pentru iepuri si pentru purcel. Apoi sa trasez canalizarea. In jurul caselor voi face ronduri de flori separate de iarba cu pietre, apoi am o zona de la gutui la cires unde vreau sa fac zona capsunilor cu cei cataratori pe laterala dinspre casa. In coltul gardului dinspre camp am un soc mare ce trebuie curatat si as pune liliac, regina noptii, ochiul boului, dumitrite si o masa cu bancute. De la demolat anexele mi-au ramas niste chirpici incompleti si ma gandeam sa fac un strat inalt (cca 70 cm) de flori marunte undeva prin fata casei. mai am si o roaba veche ce merge plasata in mijlocul unui rond de flori si incarcat cu flori. La intrarea in casa veche as pune murul pentru ca trebuie urcat pe spalier si poate rotunji colturile. Apoi in fata ferestrelor orientate spre vest de la casa as pune, tot pe spalier "manuta maicii domnului" pentru umbra si miros. Mai are mama o floare albastra cataratoare foarte frumoasa (nu stiu cum se numeste) care merge alaturi pentru contrast de culoare. Pe marginea prispei casei vechi vor sta muscatele. Alte idei imi vor mai veni pe parcurs.
A cincea zona e gradina din camp. Am facut o lista cu plantele ce le voi semana acolo dar inca nu stiu cum voi face aleile si in ce ordine le voi pune. Stiu cu certitudine ca voi pune porumb pe margine in loc de graduri cu fasole cataratoare si bostani (porcesti si turcesti) intre randuri. Restul voi vedea dupa sapat deoarece nu stiu exact cum arata terenul (are o forma neregulata deoarece e la o intersectie ciudata de drumuri de camp).

07 ianuarie, 2011

Calendarul lucrarilor in gradina mea

Asa se numea cartea pe care mi-am dorit-o, am gasit-o la o librarie online, am comandat-o dar nu mi-a ajuns deoarece nu se gasea pe stoc. Si atunci mi-a venit o idee: sa imi fac propriul calendar de lucrari. Anul trecut am gradinarit dupa o carte despre gradinarit intr-un sistem mixt (flori si legume) mai ecologic. Din pacate informatiile au fost relativ putine iar cartea nu a rezistat incendiului. Din fericire agenda in care imi notam ce mai faceam prin gradina a scapat asa ca anul asta imi voi face un calendar aici pe blog.

04 ianuarie, 2011

Bunicii mei


Bunica mea, e cea care m-a crescut. De la 2 saptamani pana am mers la gradinita. Apoi toate vacantele pana am terminat liceul le-am petrecut cu ea. Asta e si motivul pentru care ii spun mama, spre nemultumirea mamei mele careia i-am spus "mamica" pana pe la majoratul meu. Acum cand strig "mama" raspund amandoua. Dar sa revenim la poveste.
E cea mai mare intr-o familie de 8 copii din care 5 au ajuns la majorat. A fost si este o femeie foarte frumoasa si foarte mandra (cu sensul de demna). Povesteste ca a fugit de acasa pe la 14 ani dar alesul a plecat pe front la cateva luni si a murit imediat. Apoi "a iesit" iar la joc. La 20 de ani era inca nemaritata. Atunci s-a intors bunicul din prizonierat din Siberia. Ea, frumusetea si mofturoasa satului, el urat fizic si obosit de viata la 24 de ani s-au casatorit. A nascut prima data (pe tata) odata cu mama ei. Asa ca baietii (unchi si nepot) au crescut impreuna. Cand baietii aveau 12 ani, mama ei l-a luat pe tata sa o ajute la lutarie. Si a vazut-o murind strivita de malul de lut. Asa a ramas bunica sa ii cresca si sa ii "poarte in scoala" pe toti. Cei mai mici din fratii ei -Jan cel de varsta tatei si o sora un pic mai mare au facut facultatea la Iasi. Tata in schimb, orgolios din fire a tinut sa faca singur scoala si pentru ca a picat la admitere din prima nu a mai incercat (eram si eu aparuta si nu voia sa stea departe de casa).
Cu bunica mana de fier si bunicul cel mai bun tamplar din sat au ajuns in scurt timp sa aiba o gospodarie frumoasa si sa creasca baietii (sunt 2) frumos. Imi amintesc de ei cand eram mica ca un bunic bland si deschis care ma invata sa modelez lemnul si sa il tratez cu dragoste si respect iar de bunica o femeie apriga care se rastea mereu la mine daca nu faceam treaba "asa cum trebuie". Am crescut langa ei invatand sa fac de toate in gospodarie de la muls vaca la prasit la camp, de la gatit si impletit pana la geluit si slefuit lemnul. Imi spuneau mereu ca nu se stie cand voi avea nevoie sa ma descurc singura.
Imi placeau zilele din vacanta de iarna cu obiceiurile de iarna, cu balurile din sat (unde mergeam cu ei indiferent de varsta iar dupa moartea bunicului doar cu bunica) cu acatistele citite cu voce tare de bunicu in timp ce eu si bunica impleteam sau pe genunchii strabunicului ascultand povesti. Povestile erau din timpul rascoalei de la 1905, a primului razboi mondial sau al celui de-al doilea cand strabunicul a ramas fara nas. Stateam pe genunchii lui si il necajeam cu nasul lui "reconstruit" care arata tare straniu (il atinsese o schija).
Acum, bunica mea are 84 de ani. E o femeie inteleapta si puternica ce nu s-a lasat doborata de probleme. Tace atunci cand nu ii convine ceva dar are grija sa iti aminteasca si mai ales are grija sa iti arate cand nu ai dreptate. In sat e foarte respectata si nu prea indrazneste nimeni sa o supere sau sa o critice, pe ea sau familia ei, pentru ca are limba destul de ascutita si taioasa. De cand m-am mutat sunt mai aproape de ea (prin gradini ajunge in cateva minute) si rare sunt zilele cand nu trece pe la mine chiar daca sunt sau nu acasa.
Mi-am dorit toata viata sa fiu ca ea, inteleapta, puternica, dreapta dar probabil ca pe la vartsa ei (daca o voi mai apuca) o sa reusesc.