inapoi la arderea pe rug...

Zilele trecute am citit un articol surprinzator pentru timpurile in care traim: un preot judecat de forurile bisericesti si gasit vinovat de vrajitorie... Am crezut ca ochii imi joaca feste. Acuzat de vrajitorie in plina epoca informationala. Ce-i drept multa lume se reintoarce spre biserica din cauza politicii societatii de consum si a lipsurilor reale sau induse de politica de stiri. Dar de la a considera biserica un refugiu si pana la acuze de vrajitorie mi se pare o cale foarte lunga. In schimb de la acuze de vrajitorie pana la arderile pe rug calea e scurta si in vremuri de demult, una era consecinta alteia. Oare, cu un precedent creat, cat mai dureaza pana se vor inalta ruguri aprinse?

Ce e drept e mult mai usor sa acuzi si sa marginalizezi orice initiativa sau pe oricine incearca si chiar reuseste sa faca lucrurile sa mearga si cu atat mai mult daca merg bine. Intr-o lume marcata de mediocritate si indolenta, atunci cand cineva isi da silinta e un pericol la lenea si nepasarea generala. Pentru ca acel cineva arata ca se poate. Si daca se poate cum ne mai putem plange ca "nu-i", ca "nu ne lasa sistemul" sau ca "nu se poate"? Si daca nu poate fi acuzat de altceva, acuza de vrajitorie e la indemana. Ca asta e singura explicatie la faptul ca cineva poate, in timp ce restul nu: vrajitoria, lucru necurat, ajutor de la diavol....

Mie personal mi se pare injositoare si nedemna o asemenea acuza atat pentru cei care au formulat-o cat si pentru cei care, in urma unei investigari au considerat-o reala. 

Pai daca "roman" e sinonim cu "tigan" in unele tari europene, si daca unii politicienii arunca procente cand vorbeste de etnii, lenesi si destoinici, era necesar ca si Biserica Ortodoxa sa puncteze la capitolul asta, ca fiind una din puterile din stat (parca asa scria prin cartile de istorie).....