31 martie, 2013

diagrame goblen - lunile anului


ianuarie
februarie
martie

aprilie

mai
iunie
iulie
august
septembrie
octombrie
noembrie
decembrie

24 martie, 2013

Istoria

Verificand copilul de clasa a VII-a la teme am constatat ca disciplina Istorie nu mai e ce a fost. Nu se respecta cronologia de nici un fel. Se insista pe aspectul global si nu pe cel specific poporului roman. Adica o materie plina de definitii si exemple nu pe insiruire si cauzalitate. Marii domnitori ai poporului sunt doar amintiti fara a se insista pe valoarea lor, pe viata lor si pe realizarile lor. Doar ceva ani, cateva "intamplari" si cam atat. Am dat vina pe memoria mea si am incercat sa ii mai povestesc din ce imi amintesc sau sa caut pe net mai multe amanunte pentru a o face mai interesata. Apoi m-am gandit ca poate invata la liceu mai multe dar eu am fost la clasa de real si nu prea s-a pus accentul pe istorie deci bazele a ceea ce stiu s-au pus la gimnaziu. Oricum nedumerirea persista.
Astazi, am gasit un articol care imi confirma cumva ce intuiam despre manualul de istorie:
"...un titlu precis, însoţit de studii de caz. Lipsite de principiul cronologic şi, totodată, excesiv de lacunare, manualele prezintă istoria ca pe o înşiruire de fapte şi evenimente, de foarte multe ori nerespectându-se principiul cauzalităţii evenimentelor. Astfel elevii, în cel mai bun caz, memorează şi uită adesea destul de repede."
Mai mult:
"Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie ,,Istorie”, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie  s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.
De ce i-au tăiat pe „români” din titlul manualului? La acesta întrebare istoricul şi academicianul Dinu C. Giurescu facă o analiză destul de onestă şi limpede: ,,Ca să se piardă identitatea naţională a românilor. O spun cu toată seriozitatea, cu deplină răspundere: mai multe fapte asemănătoare merg către acest scop. Tineretul să nu mai aibă conştiinţa apartenenţei la un neam. Să fie un tineret de ăsta, euro-atlantic, axat pe valori precum mall-uri, vacanţe, călătorii, breaking news, vibe radio etc. “.

Si iata cum dintr-o natie mandra, care n-a fost cotropita integral niciodata iar pe zone doar pe perioade scurte, agitate de lupta pentru libertate am ajuns o natie servila, ipocrita, care apreciaza mai mult "sclipiciul" de dincolo de granite si considera ca Romania e de cacat.
 Poate nu cu totul intamplator ieri am vazut pe un post de televiziune un interviu cu Principesa Margareta unde m-a surprins, bunul simt, mandria de a fi roman dar fara a epata, delicatetea persoanei in contradictie cu taria de caracter, bunul gust acompaniat de simtul umorului si nu in ultimul rand profunzimea alaturi de modestie si discretie. Toate astea in contrast cu imaginea "politicului" de astazi unde "sclipiciul", fanfaronada, epatarea, servilismul, interesul personal si superficialitatea acompaniata de zgomotul si agresivitatea limbajului sunt trasaturi definitorii.
Oare perioada de criza  nu e "sutul" necesar pentru a ne reintoarcem la valorile reale ale poporului roman? Oare pentru iesirea din criza nu e nevoie sa ne reamintim ce ne defineste? O reintoarcerea la radacinile natiei care ne-au tinut adanc infipti in locurile astea binecuvantate chiar si in vremuri in care stiam ca suntem "urmasii romei"? 
Adoptam tot felul de sarbatori "sclipicioase" si le ignoram pe ale noastre, mai profunde. Adoptam modele ecologice gen "cob" cand avem chirpicii si valatucii nostri de mii de ani. Infiintam comunitati "Anastasia" cand avem modele strabunicilor nostri pe aceleasi principii si valori dar fara denumiri pompoase. (Seria "Cedri sunatori ai Rusie" e foarte buna dar nu pentru a copia ci doar pentru a ne reaminti si reinvia un mod de viata sanatos.)
Intr-un cuvant importam roata cand carele noastre trase de boi o foloseau cu mii de ani in urma. Preferam zgomotul, sclipiciul si numele pompoase in locul modestiei, discretiei si compasiunii mostenite din vechime.
 Si daca tot vorbesc de importuri sa amintesc si de scandalurile alimentare gen carne de cal in carnea de vita, aflatoxina din lapte sau antibioticul din curcani. Dupa parerea mea e doar o modalitate de a  distrugem tot ce inseamna productie locala si orientarea spre importuri (cu "siguranta" mult mai corecte si fara adaosuri ca doar e mai proaspat un produs adus de la mii de km decat cel de langa casa), pentru a ingrosa buzunarele unor grupuri restranse in timp ce noi devenim cobai? Dar daca fiecare s-ar orienta spre producerea necesarului alimentar in propria curte, dupa modelul gospodariilor din vechime, unde fiecare isi avea gradina lui, animalele lui si ar merge pana la a-si produce curentul electric (eoliene, panouri fotovoltaice sau biogaz din deseurile animale) nu ne-am mai plange de locuri de munca, de lipsa ajutoarelor de la stat si poate ne-am redobandi demnitatea de oameni si implicit demnitatea ca natie.

23 martie, 2013

Dulceata de lapte


Am citit saptamana trecuta pe un blog despre dulceata de lapte si pentru ca suna interesant am cautat reteta. Imi cer scuze ca nu am memorat unde am gasit-o.

Ingrediente:(pentru 2 borcane)
1 l. lapte,
500g.zahar,
4 pachete zahar vanilinat sau 1 baton de vanilie
Mod de preparare:
1.Se pune laptele cu zaharul si vanilia intr-o cratita.
2.Se lasa sa dea in clocot si, din acel moment,se fierbe 2 ore.
3.Important!Se agita cratita din 10 in 10 minute.Cand compozitia capata o culoare caramel, se scoate batonul de vanilie-daca s-a folosit-.Este gata dulceata cand compozitia este ca o pasta(de ex.ca nutela din comert)
4.Se tine dulceata 2 zile in frigider,inainte de folosire.

Nota:Se poate obtine dulceata de lapte cu ciocolata, atunci se adauga in compozitie 50g.ciocolata rasa:

Azi am pus in practica reteta si a iesit o crema fina foarte dulce. 
Doar ca am amestecat continuu dupa primul clocot deoarece se umfla si vroiam sa imi ramana in oala si nu sa ajunga pe aragaz. Iar dupa 40 min compoziti ase ingrosase si dadea semne de prindere.
Am pus-o in borcane iar dupa ce s-a racit au degustat-o baietii si au fost foarte incantati.

22 martie, 2013

Bentita

Pentru ca a trecut vremea caciulilor dar primavara e inselatoare am facut bentite la toti ai casei. Am folosit un fir de lana si unul de melana iar la bentita mea am aplicat doua flori crosetata. Sunt la a doua incercare asa ca criticile sunt binevenite:

"bisericuta inzapezita" - episodul 2

Dupa inca o saptamana:

21 martie, 2013

Alaturi de Sabina

 
O elevă de liceu din Covasna a fost ameninţată cu moartea pe reţeaua de socializare Facebook după ce, pe 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretudindeni, a purtat o bentiţă cu tricolorul.
Sabina Elena, elevă în clasa a XI-a la un grup şcolar din Covasna, a povestit pentru presa centrală că, pe 15 martie, împreună cu încă doi colegi, a decis să poarte însemnele româneşti pentru că, de Ziua Naţională a României, colegii ei magiari au purtat însemnele Ungariei și i-au insultat pe elevii români!!!
"N-am luat vreo decizie în comun, pur şi simplu ne-am dus trei colegi cu o cocardă , cu o bentiţă şi cu un steguleţ, toate tricolore. Vineri am început şi am continuat luni şi marţi. Colegii de la secţia maghiară m-au huiduit şi mi-au adresat fel şi fel de cuvinte jignitoare, n-aş vrea să le reproduc aici (...)
Doamna dirigintă mi-a spus să nu mai port bentiţa tricoloră pe cap, pentru că se discută în cancelarie foarte mult despre asta. Am ascultat-o şi am pus-o la brâu. Şi astăzi a venit la mine să mi-o ia . A venit cu o foarfecă, cred că intenţiona s-o taie, nu ştiu dacă a tăiat-o sau dacă a smuls-o, că era prea mare agitaţia. N-aveam ce să fac, doar nu era să mă iau la bătaie cu doamna dirigintă... Până la urmă mi-a luat-o şi a plecat cu ea.
Am fost chemată la Direcţiune, mi s-au pus fel de fel de întrebări... M-au întrebat cu ce scop am făcut asta, ce am avut de câştigat, mi s-a spus că asta e instigare, că am stricat imaginea şcolii... Mi s-a mai spus că am făcut-o lată, că problema a fost ridicată la nivel naţional, că am instigat... Şi-am întrebat şi eu: 'La ce am instigat?’' , le-am spus că n-am avut nimic de demonstrat, că atâta timp cât şcoala nu-mi impune o ţinută obligatorie pot purta ce vreau şi cam atât... Ba nu, mai e ceva, pe Facebook am fost ameninţată cu moartea, înjurată şi făcută ţigancă", a declarat Sabina Elena pentru Cotidianul.ro.

19 martie, 2013

A inceput postul...

Si iata-ne la finalul primei saptamani de post. E Postul Pastelui sau Postul Mare. Un post lung, purificator din multe puncte de vedere. Anul acesta Postul Pastelui a inceput pe 18 martie si se va termina pe 4 mai.
Primul si cel mai importat aspect al postului e cel de purificare a sufletului. De curatire, de indepartare din viata noastra a micilor rautati, invidii, gelozii, barfe. Si asta se realizeaza cu ajutorul rugaciunii sau meditatiei, individual sau in grup (la Biserica) pentru a face loc in viata si in sufletele noastre iubirii si compasiunii. Pentru aceasta este necesara infranarea de la anumite activitati sau obiceiuri: barfa, razbunare, incrancenare, judecarea aproapelui sau vorbitul de rau pe cei din jur, supararea si inlocuierea cu iertare, intelegere, bunatate, compasiune, milostenie. Un exercitiu de facut in prag de primavara in timpul postului este de a cauta calitati si aspecte placute la persoane care ne supara sau ne deranjeaza. In loc sa vorbim de rau, sa criticam, sa "infieram" anumite aspecte sau atitudini e bine sa incercam sa vorbim de bine, sa cautam trasaturi placute, atitudini care ne-au placut sau din care putem invata ceva. E indicat sa facem la fel cu nevoia de a ne plange de orice. In momentul in care apare un gand de nemultumire sa il inlocuim cu unul de multumire. Orice gand "negativ" sa fie inlocuit cu unul "pozitiv" incarcat de iubire, compasiune si daruire.
 Un alt aspect e cel de detoxifiere. Inlocuirea proteinelor animale cu minerale si vitamine. Din fericire, anul acesta inceperea postului coincide cu aparitia verdeturilor.  Urzicile si spanacul sunt principalele surse de fier, potasiu si magneziu. Apoi avem salata, ceapa verde (cu efectul sau antimicrobian si antiviral), ridichile, mararul, patrunjelul, stevia si alte verdeturi. O sursa de proteina (incompleta ce e drept) este fasolea uscata, lintea, nautul, mazarea si orezul.  Doar ca inlocuirea produselor animale cu cele vegetale nu inseamna si cresterea cantitatii din farfurie. O cantitate mai mare de mancare ne indeparteaza de scopul postului de mancare. In primul rand nu e o infranare si in al doilea rand obosim organismul in loc sa ii oferim pauza necesara trecerii la anotimpul cald.
Si astfel, printre mesele cu multe verdeturi si  inlocuirea gandurilor si sentimentelor ne apropiem de Sarbatoarea Pastelui in speranta ca vom reusi sa fim ca albina din povestirea părintelui Paisie Aghioritul



“nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!”

Declara un Fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea:



Secretele Vaticanului încep să iasă la lumină. Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost  decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost  președinte al Conferinței șefilor de universități irlandeze și fost membru al Biroului de conducere al Conferinței Rectorilor Universităților Europene (CRE), face o declarație șocantă:

Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).”
 Oare această declarație făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură și cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în țara noastră, din anul 1999, că România este Grădina Maicii Domnului”? Ce știu cei de la Vatican iar noi nu știm? Ce documente secrete se ascund în buncărele Vaticanului? S-ar putea răsturna multe dintre lucrurile pe care le știm noi despre istoria umanității, dacă acestea ar fi făcute publice? Cu siguranță că da! Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spațiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe...Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înțeleasă au vorbit multe personalități în decursul timpului. Haideți să vedem ce ne spun și alții despre limba română si limba latină, despre pământurile Vechii Dacii...
- „Colhii și dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină” (Horațiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) - Odele, I, 20 (afirmație făcută cu aproape un secol și jumătate înaintea cuceririi unei părți din Dacia).
- „Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.”
(W. Schiller, arheolog american)
-
Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.”
(Antonio Bonfini)
- „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.”
(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
- „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.”
(M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)
- „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.”
(Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)
- „Acești volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.”
(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)
- „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE...”
(Constantin Cantacuzino, 1639-1716)
- „Românii despre care am mai spus că sunt daci.”
(Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa
Iată doar câteva citate ce ar trebui să-i pună pe gânduri chiar
și pe cei mai incompetenți istorici români sau să le dea un pic de fiori celor care ne falsifică istoria sau se fac complici la falsul istoric. Adevărul va ieși la lumină! Iar adevărul este că NU suntem urmașii Romei și că limba noastră este mai veche decât latina vorbită de invadatorii romani!

un articol de Daniel Roxin

 

16 martie, 2013

"bisericuta inzapezita" - episodul 1

La final de saptamana cam atat am reusit sa lucrez la goblenutul de la Melly:



12 martie, 2013

miercuri,13

De cand ma stiu, ziua de 13 a lunii a fost cu noroc.
Aveam ceva planificat pe maine si acum, hoinarind pe net am constatat ca maine e in 13.
Sper sa nu se dezminta nici de data asta si ziua de maine sa fie o zi pe care sa nu o uitam....

Musca si Albina

Mi-am amintit de o povestioara cu o musca si cu o albina. Nu mai stiam de unde am citit-o. Nu mai stiam in ce forma am citit-o sau cine a spus-o asa ca am cautat pe net. Am gasit un articol aici.

Părintele Paisie Aghioritul:
"Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?” iar ea le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?” ea îţi va răspunde: „Coş de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate”. Şi va începe să îţi înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajişte. Vedeţi voi, musca nu ştie decât unde este mizeria în timp ce albina ştie unde se găsesc irişii sau zambilele.
Iar eu am realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor iar alții asemeni albinelor. Cei care se aseamănă cu muștele găsesc răul în orice și sunt preocupați de el. Aceștia nu văd binele din jurul lor. Dar cei ce se aseamănă cu albinele nu văd decât bine oriunde s-ar uita. Oamenii limitați gândesc și privesc totul într-o manieră greșită, în timp ce aceia care au gânduri pozitive, orice ar vedea, orice li s-ar spune, vor gândi într-o manieră optimistă.
Odată un student a venit la chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori, m-am decis să merg să văd ce vrea. „Ce doreşti fiule?” l-am întrebat. „Aici este chilia părintelui Paisie?” m-a întrebat el zicând: „vreau să îl văd pe părinte”. „Da, aici este, dar părintele nu e, a plecat să cumpere ţigări”, i-am spus eu. „Înseamnă că s-a dus ca să ajute pe cineva” a spus acesta cu un gând bun. „Nu, a mers să le ia pentru el”, am spus eu. „Le-a terminat pe toate şi tânjea după o ţigară. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nu ştiu când se întoarce. Dacă mai durează mult, am să plec”. Ochii umeziţi ai studentului i-au trădat emoţiile şi a spus din nou cu un gând bun: „Îl tulburăm pe părintele Paisie”. L-am întrebat: „De ce vrei să îl vezi?”, „Vreau doar binecuvântarea lui”, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare vrei de la el, naivule! E ţicnit, îl cunosc bine. Nu are pic de har. Nu-ți mai pierde timpul așteptându-l să se întoarcă. Va fi morocănos, s-ar putea chiar să fie beat, căci mai are și viciul acesta”. Cu toate astea, tânărul a rămas optimist. Într-un final i-am spus: „Am să îl mai aştept şi eu puţin, ce vrei să îi transmit?” „Vreau să îi dau o scrisoare” a spus, „dar îl aştept ca să îmi dea şi binecuvântarea”.
Vedeţi? Oricât de multe lucruri rele i-aș fi spus, le-a privit pe toate cu ochi buni. Când i-am spus despre țigări, ochii i s-au umezit. „Cine ştie”, a gândit el „probabil s-a dus ca să ajute pe cineva”. Alţii sunt educaţi, citesc mult dar cu toate acestea nu gândesc precum tânărul acela! Odată ce îl contraziceai, el crea imediat o altă idee și ajungea la o concluzie chiar mai bună decât prima. Am fost uimit de această capacitate a lui! A fost prima oară când am văzut așa ceva!"

HIPERBOREENII ŞI SHAMBALLA

Articol primit pe mail:
 
    O descoperire senzaţională zguduie lumea oamenilor de ştiinţă. Istoria trebuie rescrisă.

                       BOMBA
     În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi, româno-canadiană, urmărind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană au făcut din întâmplare o descoperire care ar putea
răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală.
      După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieşit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obţinută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale.

                        HIPERBOREANUL
        Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită şi Galeria Hiperboreană şi aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roşia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 şi, datorită uluitoarelor descoperi arheologice şi antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă şi apoi sigilată la comanda Securităţii. Printre mineri încă se mai vorbeşte în şoaptă despre această galerie şi nu sunt puţini cei ai căror taţi sau fraţi mai mari, foşti mineri la Roşia Montana, care au luat parte la consolidările şi săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă şi s-au întors bătuţi după câteva săptămâni. Între timp cei mai mulţi dintre ei au murit datorită bolilor profesionale. Cei patru martori rămaşi în viaţă nici măcar nu mai doresc să-şi amintească. Unul dintre ei, domnul Ion Moiş, fost şef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuşi să rupă tăcerea. Iată relatarea faptelor petrecute atunci, aşa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiş:
"Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu' 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le plăcea lor să le spună. E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar este limpede că ei s-au lămurit foarte repede şi că au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat aproape până în vara lui 76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu ne mai fusese dat să vă niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii evident iar după ce ne-a pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei.
Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşaaa... ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el au venit o echipă întreagă de civili daar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze nouă legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnasem declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.
Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da' ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-şi vadă ăla cu Densuşianu de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologu cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scapat una cum că scheletu ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! " Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!" - a răcnit la el unul gras în haine de piele şi cu accent rusesc! - "Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul ăsta pleacă la Moscova!... Ia luaţi-l pă reacţionaru' ăsta d-aici! Bîstro, bîstro!" Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. "Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă! " Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul.
S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi de urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde?, nu ştiu.... Dar ştiu că am mâncat bătaie vreo săptămână încheiată şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac...!? Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină nu am mai vorbit despre asta.
Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut, a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu când l-am văzut mi-a îngheţat sângele în vine. "Uite Ioane, - mi-a zis -, şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montana. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Eu ca şi tine am fost martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să ştii de la mine că acolo în galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi ăştia din securitate care nu ne speriem aşa de uşor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?" "Da, am priceput!". S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată . Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el".

                                 LESPEDEA
         Dar să revenim la lespede...
         Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuţiilor purtate cu uşile închise la Ministerul Minelor Petrolului şi Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgenţă. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului însă a insistat să continue cercetările şi să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi condusă de un arheolog bătrân cu o cicatrice în colţul ochiului stâng. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriaşului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu săpatul rocii şi cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect şlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată "piatra femeii insarcinate" respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conţinut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obţine prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roşia Montană în urma exploatărilor aurifere, şi de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafaţă şi din toate galeriile de agatârşi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari şi de români la un loc.
Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată şi pusă sub pază militarizată iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puţ cu diametrul de 12 metri care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012.
La sfîrşitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafaţă, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere şi transportată de urgenţă noaptea, sub escortă militară către o destinaţie necunoscută. Totuşi există unele informaţii din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte.

                                   SCRIEREA DACICĂ VECHE
        Faptul că lespedea a dispărut şi nu s-a păstrat nici măcar o fotografie a ei este lesne de înţeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei suţine că există totuşi un set de fotografii care au fost făcute de către un bătrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist şi care, a atras atunci atenţia autorităţilor că lespedea prezintă o valoare culturală şi istorică inestimabilă pentru poporul român şi pentru întreaga umanitate şi în orice caz incomensurabil mai mare decât valoarea ei economică. Pentru argumentarea afirmaţiei arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafaţa ei era acoperită de o scriere în basorelief, de un verde smarald, total necunoscută după spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei şiruri paralele care porneau din partea stângă sus şi şerpuia în diagonală încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, şi sfârşind apoi la baza ei, în colţul din dreapta. Se pare că autorităţile române au rămas insensibile la aceste atenţionări şi dovezi şi au dispus tăierea şi topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.

                                         SHAMBALLA ?
          "Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când, - declară de data aceasta reputatul arheolog, al cărui nume din motive de siguranţă personală nu-l putem face public - la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, totuşi înafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni nu a mai avut curajul să coboare şi să verifice ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui şi-apoi au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puţului exterior precum şi intrarea în galeria săpată in vremuri imemoriale de către agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea Secretului de Stat şi-apoi am plecat cu toţii speriaţi înapoi pe la casele noastre, care-ncotro."
La sediile Ministerului Minelor Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, aşa cum de altfel era şi de aşteptat, nimeni nu ştie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a aşternut tăcerea. Există unele voci carea firmă că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat toată afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheologul şi cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată aceşti doi martori care s-au expus şi au rupt tăcerea nu au mai putut fi găsiţi la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi găsiţi nicăieri. Vecinii povestesc ceva despre nişte ridicări cu dubele, cu agenţi mascaţi în miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur.

                                    ÎN ATENŢIA CITITORILOR!
         Dacă veţi avea vreodată curiozitatea să vă aventuraţi singuri prin pădurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, să nu vă miraţi dacă veţi întâlni un om cu o privire luminoasă, violacee, care susţine că a fost în Shamballa şi că ştie un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce către minele de aur de la Roşia Montană. Iar dacă începe să vorbească într-o limbă necunoscută, probabil pelasgă, ascultaţi-l cu atenţie, chiar dacă nu înţelegeţi ce spune în acel moment. Va veni o vreme când veţi pricepe.