Mi-am amintit de o povestioara cu o musca si cu o albina. Nu mai stiam de unde am citit-o. Nu mai stiam in ce forma am citit-o sau cine a spus-o asa ca am cautat pe net. Am gasit un articol aici.
Părintele Paisie Aghioritul:
"Unii oameni îmi spun că
sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică.
Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?” iar ea
le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de
gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi
înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o
albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?” ea îţi va răspunde:
„Coş de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori
parfumate”. Şi va începe să îţi înșiruiască toate florile din grădină
sau de pe pajişte. Vedeţi voi, musca nu ştie decât unde este mizeria în
timp ce albina ştie unde se găsesc irişii sau zambilele.
Iar eu am
realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor iar alții asemeni
albinelor. Cei care se aseamănă cu muștele găsesc răul în orice și sunt
preocupați de el. Aceștia nu văd binele din jurul lor. Dar cei ce se
aseamănă cu albinele nu văd decât bine oriunde s-ar uita. Oamenii
limitați gândesc și privesc totul într-o manieră greșită, în timp ce
aceia care au gânduri pozitive, orice ar vedea, orice li s-ar spune, vor
gândi într-o manieră optimistă.
Odată un student a venit la
chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori,
m-am decis să merg să văd ce vrea. „Ce doreşti fiule?” l-am întrebat.
„Aici este chilia părintelui Paisie?” m-a întrebat el zicând: „vreau să
îl văd pe părinte”. „Da, aici este, dar părintele nu e, a plecat să
cumpere ţigări”, i-am spus eu. „Înseamnă că s-a dus ca să ajute pe
cineva” a spus acesta cu un gând bun. „Nu, a mers să le ia pentru el”,
am spus eu. „Le-a terminat pe toate şi tânjea după o ţigară. Pe mine m-a
lăsat aici singur şi nu ştiu când se întoarce. Dacă mai durează mult,
am să plec”. Ochii umeziţi ai studentului i-au trădat emoţiile şi a spus
din nou cu un gând bun: „Îl tulburăm pe părintele Paisie”. L-am
întrebat: „De ce vrei să îl vezi?”, „Vreau doar binecuvântarea lui”,
mi-a răspuns. „Ce binecuvântare vrei de la el, naivule! E ţicnit, îl
cunosc bine. Nu are pic de har. Nu-ți mai pierde timpul așteptându-l să
se întoarcă. Va fi morocănos, s-ar putea chiar să fie beat, căci mai are
și viciul acesta”. Cu toate astea, tânărul a rămas optimist. Într-un
final i-am spus: „Am să îl mai aştept şi eu puţin, ce vrei să îi
transmit?” „Vreau să îi dau o scrisoare” a spus, „dar îl aştept ca să
îmi dea şi binecuvântarea”.
Vedeţi? Oricât de multe lucruri rele
i-aș fi spus, le-a privit pe toate cu ochi buni. Când i-am spus despre
țigări, ochii i s-au umezit. „Cine ştie”, a gândit el „probabil s-a dus
ca să ajute pe cineva”. Alţii sunt educaţi, citesc mult dar cu toate
acestea nu gândesc precum tânărul acela! Odată ce îl contraziceai, el
crea imediat o altă idee și ajungea la o concluzie chiar mai bună decât
prima. Am fost uimit de această capacitate a lui! A fost prima oară când
am văzut așa ceva!"
Frumoasă postare. mereu mă gândesc la pasajele biblice unde se spune că "ochii lor erau ţinuţi ca să nu-l cunoască". A "vedea" este o taină mare. De multe ori lumina exteriorului ne poate distorsiona părerile, cea din interior ne luminează drumul.
RăspundețiȘtergereCu siguranţă tânărul din povestioara părintelui era călăuzit de lumina sufletului său, cea care îi arăta adevărata faţă a părintelui, nu cea care i se zugrăvea prin vorbe, prin vorbele de încercare.