16 aprilie, 2014

Lecție superbă de viață.

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşati, iar paşii împleticiți.
Întreaga familie mânca împreună la masă, însa mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slabită îl puneau mereu în încurcătură - boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumatate din lapte se vărsa pe faţa de masa. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până-ntr-o zi când...
"Trebuie sa facem ceva cu bunicu”, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte varsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!" Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu' mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu' reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.
Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti - singur, dupa uşă, bunicu' îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cadea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu', când la mămica şi la tăticu' lui, fără să spună un singur cuvânt...
Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatăl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a văzut că încearcă să cioplească o bucată de lemn. "Ce faci tu acolo?", l-a întrebat tatăl duios.
Baieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: "Oooo, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare..." A zâmbit şi s-a intors la "treaba" lui.
De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămâna fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. Şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.
În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mână şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu' urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie - în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.
Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le recepţionează. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
(Dupa o povestire de Lev Tolstoi)

5 comentarii:

  1. Buna ziua,
    Emotionanta si plina de invataturi povestioara.
    Atragem in viata noastra rezultatul faptelor noastre si nimic din ceea ce-am facut bun sau rau nu ramane neplatit.
    Spor si buna dispozitie la pregatiri si Sarbatori de Pasti fericite.

    RăspundețiȘtergere
  2. Stiam povestea de cand eram copil spusa de bunica mea...

    RăspundețiȘtergere
  3. daaaa, dar si faptul ca puterea exemplului atat in educatie cat si in viata in general, este mai eficient decat mii de cuvinte.
    Paste cu lumina si liniste sufleteasca sa va dea Domnul!

    RăspundețiȘtergere
  4. în prag de mare sărbătoare, Sfintele Paşti, cu drag, îţi doresc multă sănătate ţie şi familiei tale!

    RăspundețiȘtergere
  5. Paste cu bucurie! Hristos a inviat!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.