"Mi-e dor de mine-n fiecare zi,
De mine, cea dintru-nceput creata,
Lumina din lumina, gand etern
Ce vesnic maretia-n sine-si cata.
Cu munti inalti ca nimeni daruita,
Cu stele scanteind in miez de noapte,
Cu armonii si simetrii perfecte
Ca nimeni mangaiat ma scald in soapte.
Cu-n univers intreg pus la picioare,
Cu-n altul intr-o mare de cuvinte,
Echilibrat in noi dimensiuni
Iubit si-mbarbatat merg inainte.
Sa inteleg in felul meu "Eu Sunt",
Aceasta este munca si lucrarea,
Si stapanind regatul infinit
Sa-mi aflu locul, sa transform spirala.
Mi-e dor in mine de acel Ceva
Indescriptibil, necuprins de minte,
Eternul necreat ce s-a miscat,
Acelasi cu-nceputul si sfarsitul"
Aprilia
In luna lui Eminescu nici ca se putea ceva potrivi mai bine decat niste versuri, iata, in dulcele stil clasic.
RăspundețiȘtergereImi place poezia.
Imi aminteste de Leonida Lari, o poeta tare draga sufletului meu.
Felicitari doamnei! La cat mai multe asemenea creatii!
E atat de fireasca, parca gandurile fiecareia din noi ar fi scris-o, e ca un gand propriu:). Primele 2 strofe o inchid perfect, ca o sfera. Si mie mi-e dor...
RăspundețiȘtergereimi place poezia, e daruita cu talent doamna.
RăspundețiȘtergereVa multumesc mult! I-am transmis doamnei parerile voastre si am vazut un zambet larg inainte de a va transmite multumiri pentru cuvintele si parerile voastre.
RăspundețiȘtergereVa multumesc mult! I-am transmis doamnei parerile voastre si am vazut un zambet larg inainte de a va transmite multumiri pentru cuvintele si parerile voastre.
RăspundețiȘtergere