04 ianuarie, 2016

O noua prima zi


O prima zi a lui 20016, o prima zi a celor patruzeci si ceva de ani, o prima zi a saptamanii. Mereu o prima zi. Cand am pus numele blogului eram intr-o peruioada destul de urata din viata mea si mi-am adus aminte de titlul unei carti citite in adolescenta care zicea ceva de prima zi din restul vietii mele. Era vorba de noi inceputuri, de luat de la capat. Atunci nu gaseam resursele nici de a merge mai departe daramite sa o mai iau si de la capat. Asa ca am pus numele blogului ca sa imi amintesc zilnic ca fiecare zi e o prima zi din ceva atat cat eu vreau asta. Si am vrut. Si de atunci au fost multe inceputuri, multe "prima zi" si fiecare mai frumoasa ca precedenta si fiecare mai promitatoare ca precedenta si fiecare mi-a adus implinire, bucurie, speranta, vise, planuri...
Perioada sarbatorilor de iarna, pentru mine e perioada bilantului, perioada cand fac liste pe noul an si bifez de pe listele vechi, dar anul trecut nu am facut liste ci doar am trasat linii punctate de orientare, de directionare. Am vrut liniste sufleteasca mai mult decat obiective clare care pot fi bifate pe o lista. Si am terminat anul linistita, cu pauze pentru mine si cei dragi dar si cu multumirea lucrurilor bine facute. Fiecare "lucru" terminat mi-a adus bucurie. Asta nu inseamna ca nu au fost si momente triste, sau pierderi sau nemultumiri. Dar cumva am reusit sa vad partea plina a paharului tot timpul. Si datorita plecarii la Domnul a unei persoane dragi, am cunoscut o alta persoana speciala, optimista chiar si in durere, increzatoare chiar si in mijlocul rautatilor, cu un tonus molipsitor chiar si atunci cand epuizarea fizica era mai mult decat evidenta. Am invatat ca multe piedici sunt doar in mintea noastra asa cum fericirea e doar o stare de spirit. Stiu ca sunt lucruri pe care le stiam, pe care le aplicam rational dar cumva, pana acum, nu le simteam....
Ce imi doresc pentru anul abia inceput? Cred ca armonie. O cursivitate a lucrurilor incepute, o completare a lor cu ce e necesar, pasi inainte pe calea inceputa atat in familie cat si in activitatile zilnice fara a neglija activitatile generatoare de venituri dar si momentele frumoase pentru noi, momente de liniste si introspectie, revenirea la activitati care m-au ajutat sa ma regasesc cum ar fi scrisul si cusutul si mai presus de toate bucurie....
O sa inchei postarea cu un citata care mi-a placut mult:


9 comentarii:

  1. Va doresc un An Nou plin de bucurii si realizari cu multa sanatate, prosperitate, spor in tot ce v-ati propus, vise si dotrinte implinite si nu in ultimul rand mult noroc. LA MULTI ANI!

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani, draga Corina!
    La multi pentru prima zi a anului si pentru prima zi a celor patruzeci si putini de ani.
    Te imbratisez cu tot dragul si iti doresc sa ai un an bun, spornic, rodnic, productiv, creativ, special!

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani Corina, anul nou sa iti aduca numai bucurii, sanatate multa si fericire. :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Un an cat mai bun,mai plin de realizari, cu sanatate si pace in suflete si casa!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.