Fila de jurnal (ultima pe septembrie)

Pentru astazi (data/hora):

24 septembrie 2017, ora 7:50

Afara:

Ploua. O ploaie mocaneasca si rece de toamna curge peste dezordinea curtii, pe care mi-o doresc specifica toamnei: saci cu cartofi asteapta sa fie alesi in timp ce unii deja alesi asteapta sa fie dusi la culcare in beci, laditele de plastic care asteapta cuminti culesul strugurilor, o caldare sparta leneveste langa nuc ca sa punem nucile cazute in ea, frunzele uscate timpuriu decoreaza timid gazonul iar unele flori au pregatit si uscat semintele pentru a fi culese. 

Am o zona din gradina de flori pe care vreau sa o reamenajez dar un trandafir tarziu mi-a stricat planurile. E un pui de trandafir care, din cauza faptului ca e mic, nu a reusit toata vara sa ne arate cat de frumos poate fi el. Asa ca nu ii pot refuza splendoarea de floare rosie inchis pentru a-l muta dar nici nu ma indur sa il las sa se vestejeasca timpuriu in vaza din casa.... Asa ca reamenajarea a fost amanta pentru mai tarziu.

Dumitritele caramizii au intrat si ele in spectacolul toamnei iar cele albe au deschis cate o floare sa pandeasca cand le vine randul de a intra in scena. 

Mă gândesc:

Ca depinde de noi ca varsta sa vina cu intelepciune. Depinde de ce vrem sau de ce ne dorim. Uneori varsta vine cu incrancenare, cu bagaje de dureri amplificate de atatea rememorari si repovestiri. Uneori alegem suferinta in locul bucuriei. Pentru unele persoane e mai importanta durerea simtita si resimtita decat bucuria. Si ma refer la bucuria aceea simpla a batranetei: nepotii. Din postura de bunic poti sa te bucuri de copii si copilarie fara greutatea responsabilitatii cresterii lor, responsabilitate care te poate coplesi cand esti parinte. Dar poate ca tocmai responsabilitatea de parinte a fost atat de coplesitoare incat nu mai pot vedea nimic altceva sau poate ca nu vor sa depaseasca durerea si le place sa se complaca in situaia de "martir".

Nimeni in viata nu e lipsit de momente dureroare, de experiente dureroase, de momente cand crezi ca ai ajuns la capatul puterilor si nu vrei decat sa dormi. Si totusi ne ridicam si mergem mai departe. Ideal ar fi sa invatam din acea experienta si sa o lasam in urma. Dar idealul e greu de atins si chiar daca mergem mai departe mai rememoram din cand in cand momentul/perioada. Chiar ne punem intrebari de genul "ce am gresit?", "ce puteam face altfel?". Intrebari constructive de altfel, pentru a sti sa gestionam data viitoare o situatie asemanatoare, indiferent daca e proprie sau o oferi ca sfat/lectie de viata. 

Asa cum fiecare am fost dezamagiti de persoanele dragi, poate chiar am fost invinuiti de esecul lor. Dar oare noi nu am dezamagit pe nimeni la randul nostru? Dar oare noi nu am dat vina pe altii pentru propriile neputinte? A da vina pe altii e primul pas in procesul de intelegere a momentului dureros, apoi, cu timpul ne asumam propria vina si abia tarziu intelegem ca asa a fost sa fie si de fapt nimeni nu are nici o vina. Acel "tot raul e spre bine" Si atunci, cu intelepciunea varstei si a experientelor de viata nu e mai simplu sa accepti ca fiecare participant la experianta dureroasa are partea lui de "vina" sau mai bine zis de implicare? Astfel cursul intelegerii nu se opreste in punctul cautarii vinovatului iar cei dragi, care poate ne-au dezamagit, isi vor urma cursul intelegerii mai repede si vor atinge starea de multumire mult mai rapid. Si cum multumirea noastra depinde de zambetul celor dragi vom fi mai aproape de conceptul de fericire.

Asta daca vrem...

Din locurile de unde invatam:

Din atitudinea celorlalti. Din "asa nu"....

Sunt recunoscătoare pentru:

Faptul ca sotul meu a inteles ca am vrut sa ii fac un cadou mai de suflet de ziua lui, chiar daca a iesit prost si dureros pana la urma. Poate ca e spre bine, totusi.

Din bucătărie:

Cafea la ora asta, cas proaspat de vaca si rosii pentru micul dejun. La pranz as vrea sa fac piept de pui cu sos si un orez pentru ca Matei sa poate manca cu betisoare.  Iar pentru dupa-amiaza o sa fie gogosi.

Cu ce sunt imbracata:

O rochie usoara de vara pana la genunchi. De fapt un tricou lung pe care scrie "weekend, I love U"

Citesc:

O carte de Amanda Quick a carei actiune se desfasoara in viitor, in spatiu.

Ceea ce astept (sper):

Vreme buna, ca sa termin cu activitatile de toamna.

Puterea de organiza totul astfel incat sa ma pot bucura de toamna, de culorile si aromele ei. 

Ce mai mesteresc:

Acea bluzita cu roz, alb si gri. Merge incet din lipsa de timp.

Ascult:

Gotan Project

În casa:

Cald si ordine. Am facut focul aseara pentru prima data toamna asta. Asa ca avem si un pic de aroma de fum, un pic de gutuie (s-a rupt una mare de pe creanga si am adus-o in casa). 

Pe masuta am 3 garoafe frumoase primite de sotul meu de ziua lui. 

In salon, la grinda am pus ghirlande de ardei iuti si vreau sa imbogatesc decorul cu porumb de floricele si mai vad eu ce gasesc :)

In gospodarie:

Vacuta asteapta revenirea in adapost, momentan sta in curte si se bucura de ultimile zile pe afara. Vitelul a crescut si momentele de joaca ma cam sperie. 

Capritele, cum am spus, sunt in tabara de toamna la stana. Pasarile se pregatesc de schimbarea "locuintei" din cea de vara in cea de iarna.

Mai e ceva de lucru la adaposturile animalelor pana vine frigul si speram sa ne incadram atat in timp cat si in buget in timp ce in camara si in beci se tot aduna.

Unul dintre lucrurile mele preferate:

Sa stau pe scari in fata casei si sa ma bucur de tot ce e in jurul meu. De multe ori fac pauze sa admir apusul, cerul dupa ploaie, closca cu pui, pisicii tolaniti pe unde apuca sau pur si simplu curtea...

Unele planuri pentru săptămâna viitoare:

Pregatirile pentru cules via, cules nuci si prune, ceva reparatii din seria pregatirilor adaposturilor pentru iarna si eventual facut tuica

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Sursa: internet

Imi plac decorurile cu crizanteme si dovlecei:

sursa: internet