06 august, 2019

Casnica?!?!

Ca si "taranca" e un alt cuvant care a ajuns un fel de injuratura... Ce poate fi mai rau pentru o femeie decat sa fie casnica? Deci neinstruita, nescolita, necizelata si multi alti de ne.... Sigur? Asta o fi insemnand? O femeie care nu face nimic, incapabila de a face ceva?
Oare simplu fapt ca gandesti asa nu arata ca tu esti de fapt persoana  necizelata si multi alti de ne...?
Daca tot cuantificam in bani (cu ce te ocupi ca sa stiu cam cat castigi) timpul nostru hai sa ne gandim cat ne-ar costa sa platim pe cineva "sa stea acasa" in locul doamnei care a ales sa fie casnica? Cate rubrici din normativul de meserii ar trebui sa bifam pentru a cuantifica acest timp? Si oare acea casnica chiar nu face nimic in timpul petrecut acasa?
Multe intrebari ale caror raspunsuri ar necesita pagini intregi de cuvinte si explicatii inutile. Oamenii care pot gandi asa sunt atat de orbiti de partea sociala a vietii incat cea umana e total ignorata. Dar mai grav e cand aceste persoane lucreaza in domenii in care partea umana ar trebui sa primeze.
Ma intreb ce este sau ce ramane cand toata poleiala socio-profesionala cade. Daca incepi sa dai la o parte foaie cu foaie statutul, bunurile, castigurile, ce mai ramane?
Vad oameni iesiti la pensie, oameni cuprinsi de dezamagire pentru ca nimeni din vechiul cerc de cunostinte nu ii mai cunoaste dupa ce au iesit din acest vartej socio-profesional. Oameni care incearca sa se regaseasca si sa se reconstruiasca pe alte valori la o varsta la care e cam greu sa o iei de la capat. Oameni care simt ca nu mai valoreaza nimic dupa decizia de pensionare. Si asta din cauza acestei cuantificari (in bani, bunuri, relatii, cunostinte...) a oamenilor dand la o parte valoarea umana sau neglijand-o deoarece nu poate fi cuantificata. Uitand sa fie umani, empatici, binevoitori ajung sa se indrepte cu pasi repezi si dezamagiti spre un final trist.
Am fost extrem de dezamagita (scarbita mai bine zis) sa aud tonul cu care a fost spus acest cuvant in timp ce vorbeam la telefon si se presupunea ca nu pot auzi. Atat tonul cat si exprimarea apartineau unei persoane pe care o respectam, despre care aveam o parere buna, despre care am doar cuvinte de lauda. Privind in urma cred ca au mai fost semne (grimase, priviri in lateral..) care sa ma faca sa nu fiu atat de surprinsa dar pe care le-am ignorat. In ciuda experientelor mele de viata inca am incredere in oameni, inca am pareri bune depre oameni, chiar as putea spune ca sunt un pic naiva pe latura asta, umana.
Dar in mod clar respectul pentru acea persoana a scazut la cote naucitor de mici... chiar daca ii multumesc pentru lectia invatata.
In schimb mi-a placut enorm raspunsul unei doamne cand a fost intrebata cu ce se ocupa: "imi cresc copiii". Cred cu tarie ca menirea noastra pe acest pamant e sa ne crestem frumos copiii indiferent ce mai facem pe langa asta.... Si asta indiferent daca am nascut sau nu, daca crestem un copil sau educam generatii intregi... Sunt valorile care raman in urma noastra, valori care vor merge mai departe si cand noi vom fi doar amintiri...
Imi place sa urmaresc reactiile celor din jurul meu atunci cand spun ca sunt taranca fara sa ofer prea multe explicatii despre ceea ce fac sau ce inseamna pentru mine asta. In nici un caz nu stau sa explic ce a stat la baza alegerilor mele. Sunt oameni care mi-au fost alaturi pe acest drum al deciziilor si tot nu mi le inteleg asa ca explicatiile mi se par inutile. Dar nu ma gandeam ca reactiile ar putea fi mai ... complexe daca spun ca sunt casnica. Nu imi plac etichetarile asa cum nu imi plac tiparele. Nu poti incadra oamenii in anumite clasificari. Natura umana e atat de complexa si atat de fascinanta dar poti afla atat de multe despre un om privind reactiile sale la un simplu cuvant mai ales daca nu se astepta sa il folosesti...
Deci sa ma prezint: doar eu, taranca si casnica pe deasupra...

2 comentarii:

  1. In primul rand, nu esti datoare cu explicatii nimanui. In al doilea rand, daca e decizia ta, asumata, te felicit si te ... invidiez. In al treilea rand, intr-adevar, traim vremuri in care calitatea se masoara in cati bani produci. Nu vreau sa am de-a face cu astfel de oameni, dar "ceilalti" sunt parca tot mai putini, asa ca si eu devin tot mai ... singuratica. Perspectiva iesirii la pensie nu ma inspaimanta decat prin aceasta prisma, a singuratatii. Tu cum faci fata la imputinarea relatiilor sociale, din noua ta pozitie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ai trecut pe aici. Acasa stau de 7 ani. Am renuntat la un job pentru a-mi suatine copilul in preajma primului examen dar nu m-am gandit niciodata la etichetari de genul asta asa ca am fost luata prin surprindere. Munca in curte ocupa mult timp si cateodata timpul chiar nu imi ajunge... Noroc cu anotimpul rece in care mai am timp de chestii facute de mana. Iar cu socializarea.. m-am mutat la tara nu pe alta planeta. S-au mai triat prietenii (unii nu au inteles decizia mea), timpul petrecut impreuna e mai calitativ iar telefonul si internetul compenseaza cumva distanta. Si chiar daca media de varsta a locuitorilor din sat de undeva in jur de 75, am gasit doamne super ca oameni cu care imi petrec zilele de sarbatoare abardand subiecte mult mai variate decat as fi putut crede.. :).
      Cred ca tine de fiecare om in parte si de capacitatea de acomodare la mediu inconjurator... Iar acel "cine se aseamana se aduna" e valabil oriunde.

      Ștergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.