14 ianuarie, 2022

a vrut sa fie "cineva"

 Stiti acel moment cand un cuvant sau o propozitie auzit undeva iti limpezeste ceata in care te ratacesti de ani de zile? Cand acel cuvant/propozitie/fraza iti raspunde la mii de intrebari puse in ani? Cand stii, fara nici o umbra de dubiu ca trebuie sa pui punct? Ca acolo nu mai e nimic. Nimic de care sa te agati ca sa poti spera.
Prima data mi s-a intamplat cand am decis sa divortez. Ne certam. Trebuia sa mergem la o nunta si cumva, asta ii dadea peste cap planurile "domnului". Chiar daca planurile noastre erau facute cu luni in urma. Probabil una din amante era in zona si avea nevoie de timp liber asa ca a provocat o certa din nimic. Stiam ca se va sfarsi cu el plecand si izbind usa dupa el. Va inchide telefonul si pana seara nu voi reusi sa dau de el. Mai mult, va ignora cu desavarsire obligatiile zilei cum ar fi faptul ca trebuia incheiata o lucrare si platite salariile. Va reveni seara, linistit ca si cum imi face o favoare, facand tot felul de mofturi si insotindu-ma la nunta cu o fata de martir. Trecusem prin scenariul asta de prea multe ori ca sa nu il recunosc.  Nici nu mai avea importanta ce imi reprosa. Incepea cu un amanunt banal apoi trecea la "epitete" coplesitoare la adresa mea. Nu stiu exact care a fost "declicul" dar fata de alte dati nu am mai reactionat. Stateam pur si simplu si il priveam. Ma intrebam ce cauta el acolo, in casa mea, si cu cine vorbeste. S-a oprit, s-a uitat la mine, a injurat ("imi bag.... in firma si in casa ta") si a plecat izbind usa. Am sarit de parca eram pe arcuri. Nu stiu cand am ajuns la usa si i-am dat replica, urat si tare. Din acel moment nimic nu a mai fost la fel. Nimic din ce spunea nu ma mai atingea chiar daca gasea moduri extrem de ciudate de a ma atinge fie verbal sau comportamental.  Mai erau momente cand ma gandeam ca poate casnicia noastra merita inca o sansa, dar avea el grija sa ma faca sa regret pana si gandul. A durat 8 luni pana cand s-a decis sa divorteze in liniste. Nu am vrut balacareala publica asa ca a fost nevoie de timp sa gasesc solutia pentru un divort rapid si in liniste. Dupa care am refuzat sa mai vorbesc sau sa aud de el. Am plecat din viata lui inchizand usa. Incet si definitiv.
Asa si acum. Si tot un barbat dar din fericire nu sotul meu:
- Intotdeauna mi-am dorit sa fiu cineva. Si cum fata nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor, macar baiatul.... 
In prima faza nu am inteles. Ce treaba are ce ai vrut tu sa fii cu ce sunt copii? Credeam ca a trecut de faza asta cu ani in urma si ca varsta vine cu o oarecare intelepciune....
Apoi m-am intrebat cum poti compara copiii intre ei. Fiecare are felul lui de a fi. Fiecare are calitatile lui asa cum fiecare are drumul lui. Fiecare si-a luat propriile decizii. Fiecare e multumit cu viata sa. Au familiile lor, copiii lor. 
Cum sa ii compari? 
Care sunt criteriile? 
Si cum sa mergi pe ideea de a inlatura pe unul din ei pentru ca nu s-a ridicat la ce? 
Care e nivelul? 
Cine a stabilit acel nivel? 
Si pe ce criterii?
Apoi mi-am amintit un banc cu un baiat care cere in casatorie o fata. Ea il intreaba:
-Mercedes ai?
-Nu! Dar....
-Casa cu mansarda ai?
-Nu! Dar...
-Bani in cont ai?
-Nu! Dar...
-Atunci nu ma pot marita cu tine! Si fata pleaca...
Baiatul, cu inelul cu diamant in mana termina in soapta propozitiile incepute: 
- Mercedes nu am pentru ca am un Porsche si Ferrari, casa cu mansarda nu am pentru ca am un castel si nici bani in cont nu am pentru ca detin banca.... 
Cam asa e si cu nivelurile astea. 
Uneori nu vedem decat ce putem vedea.
Atat se poate... 

9 comentarii:

  1. avand mai multi copii, doi in cazul meu, cred ca devine inavitabila compararea, o faci din instinc. Totul depinde ce faci mai departe cu compararile alea, daca le exprimi tare, daca le tii doar pentru tine, daca le transforimi in ceva pozitiv sau daca le transformi intr-o competitie.
    In mintea mea cred ca le compar tot timpul. De ex, cea mare se desurca singura, ce mica are nevoie de ajutor la limba romanaNu o sa-i scot ochii cu ce poate cea mare ci actionez astfel incat sa ajunga sa se descurce singua si ea. Cea mare vrea prajitura, cea mica placinta. Stiu ca trebuie sa le iau ca atare. Comparatii facem absolut tot timpul, dar daca alegem sa procedam ca in exemplul dat de tine (din pacate sunt prea multi asa) atunci apar problemele si rivalitatile intre frati, dusmaniile, resentimentele si frustrarile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faptul ca uneia ii place placinta si celeilate ii place prajitura nu e o comparatie. E mai mult o constatare in urma careia le accepti asa cum sunt ele. Cu calitatile lor, cu personalitatile lor. Faptul ca le ajuti sa isi valorifice trasaturile nu inseamna ca le compari intre ele. Eu ma refer la acele comparatii in care unul e bun si altul nu. Cand il favorizezi si compensenzi pe unul si pe celalt nu. Cand unuia ii oferi tot si celuilalt nimic ca se descurca... Si normal ca cel caruia ii oferi tot e mai bun...

      Ștergere
    2. Ca sa merg mai departe cu comparatia ta, e ca si cum ai face doar placinte in ciuda faptului ca stii ca una mananca doar prajituri. Apoi ai certa-o si pedepsi ca nu a manancat placinta.

      Ștergere
    3. Eu tot o comparatie o vad, dar asa cum spuneam mai sus depinde ce alegem sa facem cu aceste comparatii. Eu am ales sa nu le treansform in rivalitati. De-asta nici nu mi-au venit in minte exemple atunci de ceva asemanator cu exemplut tau. Dar as putea spune despre carte. Cristina a intrat la unul din cele mai bune licee din oras. Si vrea sa devina doctor. Bine-nteles ca sunt foste mandra de asta. Dar a fost dorinta ei acel liceu. Diana nu tocmai ii calcă pe urme, in ceea ce priveste scoala/invatatura. Nici nu ne punem ca tintă acelasi liceu(desi in 3-4 ani se pot schimba multe). Dar asta nu inseamna ca nu o voi sprijini si pe ea sa ajunga la un liceu care i se potriveste. In plus cred ca vrea pedagogicul, sa fie invatatoare. Nu ceva ce mi-ar placea, dar daca asta va fi visul eu, o voi sprijini. Asta e o comparatie, nu chiar o constatare. Dar depinde de mine daca fac comparatia sa fie in detrimentul lor sau in avantajul lor.
      La fel si cu decizia de a face doar placinte sau doar prajituri.

      Ștergere
    4. Ai dreptate. E bine ca o sprijini pe fiecare sa faca ce i se potriveste.
      In exemplu meu e vorba de impuneri adunate de-a lungul timpului, in care tot ce a facut fata nu a fost suficient in schimb ce a facut baiatul a fost bun pentru ca se putea si mai rau... Iar declaratia de mai sus vine ca o clarificare. Ce nu a putut el sa faca le-a impus copiilor si a cultivat rivalitatea dintre ei (fiecaruia i s-a plans de celalat) pe principiu "dezbina si condu"....
      Si eu l-am sprijinit pe Matei sa faca ce i se potriveste si ce ii place. Acum un an nici nu se gandea sa predea.... Dar daca a vrut sa incerce, de ce nu? Are timp sa incerce ca sa faca fix ce i se potriveste. L-am invatat ca daca ii place ce face nu va simti ca munceste, in schimb daca nu ii place va fi nefericit, frustrat si coplesit oricat de bine ar castiga...

      Ștergere
    5. da, exact asta ziceam si eu si referitor la exemplul tau, ca parintele a gestinat prost comparatia, a transformat-o in ceva negativ. Din pacate avem mereu in jurul nostru astfel de oameni. daca putam sa renuntam la cei mai toxici, atunci nu poate fi decat in beneficiul nostru. Chiar daca nu ne afecteaza direc comparatile astea pe care ei le fac intre proprii copii, reusesc sa ne incarce negativ tocmai pentru ca stim ca nu e dret/corect ceea ce fac ei.
      D

      Ștergere
  2. Eu sunt copil unic la părinți și am un singur copil. Am observat însă, la cunoscuții mei, că aceste dieferențe între frați există, ele creează frecvent disensiuni, discuții ori chiar rupturi. Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar știu că, în general, copiii sesizează, resimt...comparații, comentarii nepotrivite, diferențe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Se simt....
      Aveam obiceiul sa spun ca nu sunt mama biologica a lui Matei. Mi se parea firesc sa nu imi asum meritele altcuiva. Apoi am vazut ca il deranjeaza dar ca isi indreapta umerii cand cineva ii spune ca seamana cu mine. Asa ca l-am lasat pe el sa decida daca spune sau nu...

      Ștergere
  3. În cealaltă privință...și mie îmi trebuie o singură propoziție ori un singur cuvânt ca să se producă acel declic. Dincolo de el, nu se va mai întrezări nimic.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.