Mai sunt cateva zile pana la seara magica. Incerc sa termin curatenia dar o stare de melancolie si tristete imi da tarcoale. Ma gandesc la anii din urma, la ultimile craciunuri.
Craciunul anului 2004. Pe 21 decembrie eram inebunita ca nu aveam bani de salarii. Si erau 20 de salarii de dat. Am gasit pana la urma o solutie cu un credit pe numele meu. S-a aprobat pe 22 decembrie. La ora 3 eram la notariat. Cu ajutorul Celui de Sus am reusit sa fac si o mica petrecere de sfarsit de an in firma si pe langa salarii sa pot oferi si cate o punguta cu cadouri (o sampanie, dulciuri si globuri). Pe 23 decembrie am inceput sa ma pregatesc de sarbatori. Eram epuizata atat mental, fizic cat si emotional. Pe 24 decembrie mi-am impodobit singura bradul deoarece sotul meu nu era de acord cu "sentimentalismele astea", cu acele de brad natural de prin casa si cu toata agitatia inutila pentru seara de craciun. Dorinta mea de craciun a fost sa am liniste in suflet. Mi-am dorit ca anul urmator sa nu mai alerg inebunita dupa bani de salarii.
Craciunul anului 2005. Pe data de 21 decembrie am dat salariile, am impodobit brad in firma si am impartit cadouri. Toti erau obositi. Fusese un an greu. Deschisesem al doilea magazin si mergea prost iar eu eram preocupata de tratamente de sarcina. Incercam pe cat posibilul sa nu ma enervez in ciuda faptului ca ajunsesem la 120 de kg. Pe 22 eram in firma incercand ca din banii ramasi sa incropesc ceva si pentru casa mea. Pe la ora 12 a intrat un client incapatanat. In ciuda faptului ca scria "vacanta" pe usa vroia sa cumpere. Dupa ce a iesit pe usa am ridicat ochii la cer si am spus "Multumesc!". Aveam cu ce sa fac Craciunul. Chiar daca din nou eram singura din casa care se bucura de sarbatoare. Jumatatea mea iar facea tot posibilul sa imi strice dispozitia. Dorinta de craciun a fost sa am un copil. Credeam ca asta imi va aduce pacea in suflet si bucuria in casa.
Craciunul anului 2006. Casa imi stralucea in sarbatoare. Pana si sotul meu isi dadea silinta sa afiseze o stare de bucurie. Dar totul era atat de fals. Eram in divort. Termenul era pe 4 ianuarie. Incerca pe ultima suta de metri sa ma impresioneze. Acel an 2006 credeam eu ca a fost cumplit. Totul se darama. Totul se transforma. Cred ca a fost primul an cand nu mi-am dorit nimic. Sau poate ca mi-am dorit ca toata nebunia sa se termine cat mai repede.
Craciunul anului 2007. Pe 20 decembrie am avut unul din termenele la procesul penal. Asteptam vacanta de iarna ca sa iau decizii. Decizii cumplit de dureroase. Divortul se terminase repede. Eu cazusem nervos iar dorinta de la craciunul anterior s-a implinit. Totul de derula cu o repeziciune uimitoare. Pierdusem tot ce insemna firma: cladiri, oameni, masini si furnizori. Ramasesera doar cativa angajati. Ma durea sufletul pentru ei. Birourile firmei le mutasem in casa la mine. Salarii nu aveam cu ce sa dau. Speram ca Dumnezeu sa imi lumineze mintea in acele zile libere de craciun. Pe 21 am imprumutat o masina si am plecat sa imi adun angajatii de pe la lucrari. Una din ele era in jona Manastirii Neamt. Am intrat in Manastire. Pentru prima data am intrat in capela din spatele curtii. Am ingenunchiat la icoana Maicii Domnului si m-am rugat. M-am rugat pentru o familie, un camin si un copil. Imi doream un camin si o familie cu copii adunati in jurul bradului de craciun. In seara de ajun nu am avut brad dar am luat cea mai grea decizie de pana atunci: sa inchid firma si sa las totul in voia Domnului, si a fost prima zi dintr-un sir foarte lung cand nu am iesit deloc din casa.
Craciunul anului 2008. Dorinta anului anterior se implinise. Aveam o familie chiar daca nu era inca a mea legal. Am impodobit 2 brazi mari si frumosi, unul natural si unul artificial. In jurul celui artificial erau foarte multi copii adunati care au primit cate un mic cadou in seara de Ajun, iar langa cel natural eram eu, viitorul meu sot si copilul lui care mi-a facut cel mai frumos dar de craciun: mi-a spus MAMA. Piersusem tot si am castigat tot. In 2008 am pierdut si ultimul lucru ramas din vechea mea viata: casa. Si am castigat tot ce mi-am dorit de la viata: un camin. Nu mai aveam ce sa imi doresc. Doar sa am puterea de a merge mai departe indiferent de obstacole si piedici, sa am puterea de a le fi alaturi celor dragi in momente grele si sa am puterea de a-i invata sa mearga mai departe.
Craciunul anului 2009. Suntem la tara intr-o casuta batraneasca pe un varf de deal. Am amenajat-o cat sa ne simtim bine in ea, avem catel si pisica, am pregatit bradul sa il punem in curte. Tot ce mi-a mai ramas de facut e sa pregatesc casa pentru sarbatoarile de iarna. Sarbatoari ce anunta ca un an s-a incheiat si inca un an e pe cale sa inceapa. Sarbatori in care ne bucuram atat de invatamintele capatate in anul trecut cat si de inceputul unei noi aventuri: un nou an si un nou capitol din viata noastra.
De dimineata ninge cu fulgi mari si pufosi. A trecut craciunul. Din punctul meu de vedere a trecut o treime din suita sarbatorilor de iarna. A doua "transa" e revelionul cu ziua mea de nastere iar ultima "transa" e ziua mea de nume. Si gata.
