drumurile noastre toate....

Fac naveta zilnic cu copilul in oras. Un traseu de 34 de km dus si apoi inapoi. Din care 20 pe o sosea judeteana, 12 pe sosea comunala iar 2 pe un drum de tara pietruit. Fara sa iau in calcul ulita nepietruita unde nu pot intra in fiecare zi. Dar asta e. Nu sunt fonduri pentru dezapezit iarna in comuna deci cum as putea avea pretentia sa fie de pietris?

Dupa ce s-a luat zapada, pe soseaua judetean a aparrut cateva cratere bineinteles. O portiune de 10-15 m unde trebuie sa incetinesc sau sa merg pe celalat sens daca e liber. Cam o saptamana am bombanit la adresa responsabililor apoi a aparut asfaltul uscat si problema a fost oarecum remediata pana se poate turna "plomba" aferenta.

Apoi a aparut plimbarea in Maramures. Pana la Poiana Teiului drumul bun. Foarte putine gauri in asfalt si acelea ocolibile pe langa zonele obisnuite de alunecare de teren. Dar cand am ajuns in zona Toplita a inceput calvarul. Nu aveam ce ocoli. A fost o portiune de drum cand am preferat sa mergem pe un traseu cu drum pietruit decat pe sosea. Si ne rugam sa ajungem cu toate rotile inapoi acasa. Cand am revenit pe soseaua "mea" judeteana, i-am cerut scuze de bombanelile vechi si am promis ca o sa apreciez "responsabilii" de judeteana. Arata foarte bine comparativ cu drumurile din Ardeal.

"Plimbarea" a fost de fapt pentru a ne lua o noua masina. O "baba" de 15 ani cu doar 126.000km.

excursie

Ieri am fost plecata intr-o mica "excursie". De 900 km in 23 de ore. Am profitat de faptul ca aveam treaba in Maramures pentru a-i arata piticului familiei cate ceva din "nestematele" Romaniei. Pe drumul de intoarcere am fost doar eu si gaza in masina. Foarte preocupat de sarcina sa de copilot a invatat sa citeasca harta si sa ma atentioneze de orice schimbare de sens sau bifurcatie cu mult inainte de a aparea. Asta in timp ce fredonam impreuna toate melodiile de pe CD sau ma mai starnea la diferite discutii cu teme variate. In timp, am dezvoltat impreumna un sistem de analizare a situatiilor, evenimentelor sau diveselor teme din viata lui. Nu raspund direct la intrebari ci printr-un sir de intrebari, argumente si contraargumente il las pe el sa traga concluzii sau sa dezvolte o anumita imagine a problemei aparute. In felul acesta isi construieste propriul sistem de valori si principii care sa il ghideze in viata, isi consolideaza increderea in el si invata sa trateze astfel (analizand) diverse situatii aparute cand nu sunt in preajma lui. S-a straduit eroic sa ramana treaz dupa lasarea intunericului pentru a-mi alunga mie oboseala dar, dupa ce s-a convins ca traseul nu imi mai poate provoca surprize, ca eu m-am alimentat cu combustibilul necesar indepartarii oboselii: cafeau si ca il voi trezi daca am nevoie de ajutor a adormit pentru "o ora". Bineinteles ca nu am avut nevoie de ajutor asa ca a dormit pana acasa.
Singura la volan pe drumurile patriei timp de cateva ore gandul mi-a zburat la diverse teme de scris pe blog. Nu stiu in ce masura voi reusi sa le abordez pe toate astazi, pentru ca a venit primavara si cum se apropie pastele am un program foarte riguros de treaba (de fapt un maraton) pe care as vrea sa il respect macar in linii mari.

calea mea

Era o vorba veche cu "orice invat are si dezvat". Am crezut intotdeauna ca oamenii isi pot schimba obiceiuri, atitudini si manifestari. Conditia ar fi dorinta in primul rand sau "supravietuirea".

La mine prima modificare majora de atitudine s-a produs in acele zile cat am stat internata pentru "a se instala paralizia de la jumate in jos" pentru ca "conform radiografiilor trebuie sa fie paralizata". Lupta aceea continua de a nu lasa diagnosticul sa se adevereasca, apoi lupta de a-i convinge pe toti ca daca Dumnezeu nu a vrut ca eu sa paralizez voi sta in ghips si nu voi lasa nici un bisturiu sa se apropie de spatele meu m-a facut sa vad viata altfel. Mi-a creat o legatura aparte cu Doamne Doamne. Mi-a schimbat sistemul de valori si ordinea prioritatilor in viata.

A doua schimbare vizibila de obiceiuri a venit 10 ani mai tarziu cand, timp de 3 luni am fost "nevoita" sa stau singura cu mine insami si sa imi analizez viata, dorintele si ce ma face sa ma simt implinita. Cand am realizat ce ma face sa ma simt multumita si implinita, viata mea s-a schimbat din nou radical. Si obiceiuri vechi si inradacinate au inceput sa se schimbe. Nu pot sa spun ca nu mi-am dorit schimbarile dar nici nu am facut nimic radical. In timp, pe nesimtite am inceput sa imi reamintesc visele din copilarie, manifestarile copilului din mine, vise si manifestari pe care le urcasem in pod odata cu jucariile pentru ca nu mai corespundeau cu viata mea asa cum o creasem.
Apoi, intr-o zi am realizat ca de fapt asta mi-a fost calea dar am refuzat-o cu indarjire pentru a face pe plac parintilor si societatii in care traiam, pentru a demonstra ce pot si ce sunt in stare. Nu pot spune ca regret anii pierduti in lupta cu mine si cu ceilalti pentru ca am invatat multe, pentru ca m-am calit si poate ca am devenit mai inteleapta. Dar pot spune ca sunt bucuroasa ca am inteles in sfarsit ce sunt, cine sunt si ce trebuie sa fac pentru ca viata mea sa fie o binecuvantare atat pentru mine cat si pentru cei din jurul meu. Si am inteles ca nu trebuie nici sa mai lupt pentru a demonstra ceva nici sa mai incerc sa imi impun punctele de vedere. Daca raman constanta in manifestari, in actiuni si ideii pana la urma cei din jurul meu vor intelege ca imi urmez calea si atat. Ca nu vreau sa supar, sa deranjez si nici nu consider ca detin adevarul absolut ci pur si simplu asta e drumul meu pe care voi merge cu ajutorul lor sau fara, cu piedici puse sau incet si frumos.