sursa: internet |
Acum 4 saptamani m-am trezit cu o durere de obraz. Ma uit in oglinda nu vad nici o carie in acea zona (drepta sus) asa ca, ca orice roman care se pricepe la toate, ma gandesc ca o fi de la curent. Cu o zi inainte petrecusem cateva ore intr-un spatiu cu multe usi deschise. Iau un paracetamol in ideea ca va trece. Nu a trecut asa ca luni dimineata, dupa cateva nopti nedormite si cu o durere de falca care crestea in intensitate ma duc la medicul de familie, in oras. Atat doamna doctor dar mai ales doamna asistenta, foarte dragute si amabile, ma trimit la stomatolog ca sa elimine din start o cauza. Acum nu as putea spune motivul pentru care, in loc sa ma duc la medicul meu obisnuit m-am dus la cabinetul alaturat medicului de familie. Sa zicem ca ar fi distanta, medicul de familie era intr-un capat de oras iar cel stomatolog in celalat capat iar eu eram pe jos. Dar am zis ca doctorita stomatolog care era in cabinetul proaspat deschis in aceeasi cladire cu medicul de familie nu are cum sa nu stie daca e de la dinti sau nu. Logic ca m-a trimis sa fac o radiografie si la fel de logic e ca am intrat la doamna doctor de familie sa ii spun. Doamna, draguta, a zis ca impuscam doi iepuri dintr-un foc, sa fac si pentru sinusuri ca sa eliminam alta cauza a durerii de falca. M-am intors iar stomatoloaga mi-a zis clar "nimic din ce aveti la dinti nu justifica durerea de falca". In schimb m-a anuntat ce e de facut la dinti si ca pretul e mai mic decat la alt medic din oras. Si cum pe mandibula imi lipsesc ceva dinti printre care si o masea de minte a declarat: placa. Am plecat putin pe ganduri pentru ca totusi am trecut cu putin peste 40 ani si e cam devreme sa pun placa. Mai glumesc eu ca sunt baba deja dar parca nici chiar asa...
Medicul de familie mi-a dat o reteta pentru antibiotic pentru ca durerea era de la o infectie ce parea sa fie de la sinuzita veche si mi-a zis sa revin peste cateva zile sa vada cum sunt si eventual sa ma trimita la un specialist. Mi-am facut programare pe finalul saptamanii si la stomatoloaga pentru a elimina un ciot si pentru o detartrare in cazul in care ar fi vreo carie pitita pe undeva si nu o vad eu. Ma cam durea zona la apa rece... A trecut o saptamana, imi face extractie ciotului superficial si curatarea. Deja semnele de intrebare s-au inmultit. In primul rand era singura in cabinet si i-am tinut eu intrumentele pentru extractie, acele tuburi de aspiratie. Nu ar fi fost o problema daca nu mi-ar fi facut observatii ca nu le tin cum trebuie si nu ar fi bombanit tot timpul pe tema asta de parca asta faceam zilnic. Apoi s-a speriat de sangerare chiar daca ii spusesem ca viteza de coagulare a sangelui e mica si mereu trebuie sa spun asta ca sa nu fie surprize. Mi-a tinut morala ca nu am venit cu analiza glicemiei si mi-a pus 2 fire ca sa opreasca sangerarea fiind extrem de afectata. Apoi a ridicat tonul ca era o picatura de sange pe jos (din cauza mea evident) si am calcat fix in ea. Am sters picatura de pe talpa pantofului cu servetelul dar deja ma enervasem.
Astazi, dupa 2 saptamani, m-am dus sa imi scoata firele, acele fire care spusese ca vor fi eliminate de catre gingie in 5-7 zile. Normal ca nu ma programasem pentru ca era treaba de 2-3 min si m-am dus inainte de inceperea programului pentru ca aveam treaba in oras. Normal ca s-a tipat la mine ca e foarte ocupata in conditiile in care agenda ei de programari era goala si ca as fi putut sa mi le scot si singura acasa. Ii explic ca nu am scapat de durerea de falca, ca am in spatele unui dinte o carie ascunsa (pe care ea nu a vazut-o nici la curatare si nici pe radiografie) care ma doare la rece si cald si cred ca e necesar scoaterea nervului. Surpriza: "Cum doamna, sa va doara, nu e nimic aici? Cred ca vi se pare! Sau ma invatati pe mine meserie?!". Am ramas tablou. Cum sa mi se para ca ma doare cand de o luna o tin cu calmante? Nici dupa antibiotic nu a cedat iar ea imi explica ca e din cauza faptului ca folosesc periuta clasica si nu electrica. "E prea mult un milion pentru dumneavoastra sa va luati o periuta electrica?" Poate ca e, poate ca nu, e dar modul cum a pus problema mi s-a parut penibil. Si ma mai ia si cu: "Acolo, la dumneavoastra la tara aveti oglinda in baie, in care sa va uitati cand va periati?"
Am iesit de acolo pachet de nervi si m-am dus tinta la medicul pe care il stiu de mult, care stie sa si asculte si caruia ii place ceea ce face. E una din acele persoane pasionate de meseria pe care o face.
Nu i-ai trebuit decat 2 min, fara sa se uite la radiografie, sa constate ca am o infectie la maseaua de minte si ca trebuie scos nervul la caria ascusa pe care el a vazut-o. M-am intors dupa radiografie (ramasese la stomatoloaga) si sa ii zic ca renunt la serviciile ei. Nu mai are rost sa povestesc atitudinea ei superioara si comentariile la adresa "colegilor care nu stiu meserie".
Medicul meu, mi-a aratat pe radiografie si caria si punga de infectie, mi-a prescris si medicatie pana sambata dimineata cand m-a programat pentru extractie si scoaterea nervului. Si m-a intrebat daca sigur rezist la durere pana atunci dar ca nu se poate mai devreme pentru ca trebuie sa iau un minim de pastile ca sa nu apara complicatii dupa extractie.
Deci prostia mea am platit-o cu o luna de durere insuportabila si ceva umilinte. Adica daca locuiesc la tara, in opinia stomatoloagei, inseamna ca sunt atat de proasta incat nu stiu cand ma doare. Iar ea e atat de desteapta incat isi permite sa ma lase, in timpul extractie cu instrumentele in gura ca sa vorbeasca la telefon despre un cadou. Era foarte important cadoul. Probabil oglinda mea din baie (pe care e posibil sa nu o am daca stau la tara) era vinovata ca ea nu a vazut caria din spatele dintelui sau pe radiografie si infectia de la radacina maselei de minte. Si da, cred ca e vina mea ca sunt atat de de suparata pe atitudinea ei pentru ca ma asteptam macar la politete daca nu intelegere si empatie de la cineva pe a carei usa la cabinet scrie "maica medic stomatolog"