Ce faci atunci cand esti lovit? Ierti. E simplu. Vorbesti, explici, speri ca toata lumea si-a invatat lectia si ierti. Apoi mergi mai departe.
Ce faci cand esti lovit iar si iar si iar? Ierti. Dar la un moment dat obosesti. Obosesti sa tot dai din sufletul tau bucata cu bucata si sa il gasesti pres la usa. Il scuturi, il reansamblezi si iar dai dar bucati mai mici sperand ca va fi intr-un loc mai bun. Si iar il gasesti pres de sters papucii la usa. Si iar ierti si mergi mai departe. De ce? Poate pentru ca asa ai fost crescuta sau poate pentru ca asta e felul tau. Si te gandesti ca nu merita sa te schimbi pentru ca unii nu stiu sa aprecieze. Dar vine si ziua cand ierti dar nu mai accepti in viata ta pe cei ce te-au lovit. Ii dai la o parte. Pur si simplu. Te gandesti ca e timpul sa ai grija si de tine. Te gandesti ca sunt persoane importante in viata ta care au nevoie de tine, care te iubesc, care apeciaza fiecare zambet al tau. Nici nu e nevoie sa le oferi bucati din suflet. E suficient ca existi si ca esti acolo, langa ei. Si te intrebi daca merita sa acorzi atentia ta celor ce nu stiu sa te aprecieze, celor ce te cauta doar la nevoie, cand prezenta ta le confera un sprijin sau doar un plus de imagine ("iti dai seama cum ar fi si pentru noi (..binele tau...)? ar face bine la imagine").
Ce faci cand cei ce te-au lovit te intreaba naiv: "Dar in definitiv ce a fost atat de grav?". Din intrebare iti dai seama ca nu vor intelege oricat le vei explica. Cum sa le explici ca simti cum cei pe care ii iubesti si ii respecti te-au dat la o parte. Nu mai conteaza ca te-au dat la o parte si in trecut cand nu le folosei la nimic, nici ca atunci cand ai avut nevoie de un sprijin te-au intrebat daca "nu ai murit inca". Nu mai conteaza trecutul, ci doar faptul ca te-au facut sa crezi ca contezi din nou, ca apoi, cu un aer superior si un ton de satisfactie sadica, sa iti arate ca ai fost inlocuita. Cu cine? Cu o persoana care, pe un ton de gluma le-a spus ceva de genul: "Mori, fraiere! Te-am facut!". Dar poate nici nu trebuie sa mai explici. Poate ca e suficient sa ii dai la o parte si atat. Se au unii pe altii deci ce mai conteaza? O sa conteze mai tarziu, cand banii, casele, pamanuturile nu mai ai nici o valoare. Cand vine vremea sa intelegi adevaratele valori ale vietii acesteia: oamenii. Dar timpul trece si viata merge mai departe. Pentru mine, cu drag de oameni, de viata si de ceea ce fac. Pentru ca tot ce fac, fac pentru mine si cu drag. Nu am fost si nici nu voi fi niciodata la intrecere cu nimeni. Ma bucur cand cei din jur se bucura. Ma bucur cand cineva realizeaza ceva. Asta inseamna ca se poate. Ma bucur cand vand oameni veseli, cu planuri de viitor frumoase. Dau o mana de ajutor cu tot dragul oricui cere pentru a realiza visuri. Chiar daca uneori asta inseamna doar o vorba buna, care sa dea incredere, atunci cand exista indoieli. Si ma doare cand altcineva sufera. As vrea sa pot face ceva sa alung suferinta.
Nu vreau sa fiu "mai tare" ca nimeni, in nici un domeniu. Consider ca oamenii sunt speciali, fiecare in felul sau, si nu pot fi comparati intre ei. Imi amintesc de cineva care imi spunea ca e mai tare decat mine pentru ca ramas insarcinata inaintea mea. Avea acelasi aer superior pe care l-am zarit si zilele trecute. Mi-a fost mila de ea. Mila pentru ca nu va fi niciodata fericita. Mila pentru ca nu va sti ce inseamna sa faci lucrurile cu drag si sa te bucuri de ele. Nu va cunoaste satisfactia de a fi multumita de viata pe care o are. Si inca imi e mila. Chiar si dupa 15-16 ani. Pentru ca mereu va fi cineva "mai tare" cu care sa concureze. Si prinsa in intrecerea asta, trece viata pe langa ea, fara sa o vada..... Si o sa vina si vremea cand altcineva ii va spune: "Te-am facut, fraiere"....
"Cea mai crunta razbunare
Este cand dusmanul tau
E silit a recunoaste
Ca esti bun si dansu'i rau"
E un citat dintr-o opera clasica romaneasca. L-am auzit prima data in liceu. Dl. prof. Dragan (Dumnezeu sa il ierte) ne-a spus sa il scriem cu majuscule in caiet. E un citat care m-a ajutat in momente grele, cand aveam tendinta sa spun multe, uneori chiar imi doream sa lovesc asa cum am fost si eu lovita. Dar citatul asta m-a ajutat sa nu imi murdaresc sufletul niciodata. Si probabil va ramane acolo, in sufletul meu cu majuscule iar singurul lucru important pentru mine e sufletul meu. Iar asta inseamna momente frumoase alaturi de cei dragi, cei care mi-au fost alaturi si mi-au sters lacrimile sau m-au trimis sa ma odihnesc cand am simtit ca nu mai pot. Indiferent de care era aceea odihna: fizica, psihica, emotionala... Iar daca dorul ma copleseste ma pot ascunde oricand in amintirile mele, in bratele celor ce m-au crescut cand eram foarte mica. Sau ii pot multumi Domnului pentru oamenii cu adevarat frumosi din jurul meu.