Jurnal de duminica

 Atmosfera e apasatoare. Parca se chinuie sa ploua si nu reuseste. Mai adie vantul, mai arde soarele dar stropii binefacatori nu vin. Iarba e uscata, pamantul e crapat si plantele tanjesc dupa o ploaie care sa le vindece, sa le dea putere si sa curete atmosfera.... Pasarile si animalele cauta umbra si se lipesc de pamantul incins...

In zi de Sanziene, ziua de nastere a Sfntului a carui nume il port, am fost la plimbare prin imprejurimi. Manastirile de maici m-au atras de data asta: Varatec si Agapia.  Si nu am putut sa nu oprim sa culegem Sanzaiene. Pe langa buchetele de pus la uscat am cules si un buchet cu flori de camp:

I-am adaugat cateva tije de usturoi si cateva plante a caror parfum nu e iubit de tantari si le-am pus pe masa de afara:

Dar gandurile mi-au ramas pe uimitoarele dealuri ale Neamtului:

O duminica minunata!

Fila de jurnal

E o zi foarte clada. Ploaia ne-a cam ocolit. Pe final de saptamana, vremea s-a infoiat cu tot cu nori si vant dar nu au cazut decat cativa stropi de ploaie. Si e nevoie de ploaie. 

Saptamana trecuta a fost extrem de aglomerata. In primul rand a fost prasitul gradinilor. Activitate de dimineata pentru ca a fost mai racoare. Pranzul a fost pentru curatenie in casa, spalat si calcat rufe. Dupa-amiaza a fost pentru cules cirese, si facut compot. Am pus in functie plita de afara pentru ca e mai mult spatiu si oala cu apa fierbe mai repede cu foc de lemne decat pe aragaz. Dupa-amiaza a fost momentul din zi alocat rasadurilor. Am reusit sa pun si varza de toamna si chiar niste praz. Am mai completat locurile goale, am pus araci la rosii, am copilit si legat si am mai pus un rand de fasole pastai pentru mai tarziu. In plus am semanat din nou castraveti si pepeni. Cred ca dupa primul semanat, cateva gaini au reusit cumva sa intre in gradina si m-au lasat fara seminte. E primul an cu sistem de udare cu picatura si rasaduri puse cu folie. Mai multa munca la infiintat cultura dar la prima tura de buruiana am simtit ca merita, munca a fost mult mai putina. Vedem pana la toamna cum se comporta si cum iese cultura de ardei. Florile sunt cele neglijate. Poate ca saptamana asta, printre cules si depozitat pe iarna, reusesc sa ma ocup si de curtea din fata cu flori cu tot. 

Saptamana asta e alocata dulceturilor de visine, cirese amare, coacaze, agrise si pare ca zmeura incepe sa se coaca, dar si conservelor de mazare si pastai. Anul asta as merge pe conserve mai mult decat pe congelate din cauza pretului la energia electrica. 

Ca stare de spirit sunt mult mai bine decat in ultimii doi ani. Cumva am sentimentul unui nou inceput. Parca sunt multe "chestii" (cum ar spune Matei) care se zbat sa se termine si ma refer la situatii dar si la relatii. Cumva apar tot felul de situatii mai mult sau mai putin placute care ma fac sa ma detasez, sa nu mai pun suflet in tot felul de relatii si situatii, sa nu ma mai implic la fel de mult cum eram obisnuita. Si in acelasi timp apar tot felul de articole care ma atrag, despre a pune accent pe tine, despre "a fi protagonista propriei vieti" (e o replica dintr-un film de pe Netflix). Cumva am inceput sa fac asta de ceva vreme, chiar daca nu tot timpul. Sunt atenta la ce imbrac (in loc sa imbrac ce nimeresc), la cum imi sta parul chiar daca e doar prins in coada, la cerceii pe care ii pun (cam singura bijuterie pe care o port) sau ca hainele sa fie cat mai confortabile (cum ar fi bustierele in locul sutienelor cu balene). Mai am mult de lucru dar e un inceput. Asa cum trebuie sa fiu foarte atenta la ce mananc, la cata apa beau dar si la mersul pe jos din cauza glicemiei un pic cam mare. 

Poate ca la acest sentiment a contribuit si faptul ca sotului meu i-a daruit Dumnezeu, prin oameni, un semn ca exista posibilitatea sa fie acolo unde ii e dat sa fie. Si asta ne-a umplut inimile de recunostinta. Iar aceasta recunostinta o resimtim in toate aspectele vietii noastre...

Jurnal in iunie

 Astazi soarele si-a revenit dupa ziua de ieri care a fost o zi rece. Fata de zilele trecute, ziua de Rusalii a venit cu ploaie si vant. Soarele a fost prezent dar cam timid si se ascundea din cand in cand. Ploaia era sporadica dar binevenita pentru ca pamantul are nevoie de apa. In curte parfumul florilor se amesteca cu aroma fructelor. Din pacate timpul e scurt si nu reusesc sa fac tot ce ar trebui. Mai ales ca mai apar si drumuri sau activitati dincolo de curte si gradina. Inceputul de luna a fost furtunos si plin de evenimente.

De ziua lui Matei, ca in fiecare an a fost luat prin surprindere cu tortul pe care i l-am luat:

 Am fost invitata la festivitatea de final de clasa a 8-a si banchet la una din grupele mele de la gradinita. A fost emotionant mai ales ca am fost cu Matei in calitate de profesor. 

Lista cu ce trebuie facut in curte si gradina e din ce in ce mai lunga. Cand bifez o activitate apar altele 2-3 in plus. Si cum e sarbatoare, hoinaresc pe bloguri sau grupuri de gradinarit si ma apuca depresia: totul e aliniat, prasit, fara fir de buruiana. La mine nu ajung in capatul gradinii ca trebuie sa o iau iar de la capat. Fie fac eu ceva gresit, fie unii au mai mult timp ca mine sau pur si simplu in poze e prins momentul "perfect".

Curtea in schimb are acel aer usor salbatic, plina de flori si verdeata dar cu un aer mai natural, de parca toate au crescut de capul lor.... Avantajul e ciripeala variata a pasarilor, de parca sunt in padure, combinata cu bazaitul albinelor si zborul lin a fluturilor.

Trandafirii cataratori din fata bucatariei de vara

ciresele de iunie

capsuni autohtoni. foarte dulci, usor salbaticiti

ciresele amare

pastaile timpurii

o panseluta ratacita intr-un cauciuc cu plante suculente

coltul casei extrem de parfumat

capsuni remontati, gladiole, rosii chery pe gard si patrunjel cret

alta panseluta si alta planta suculenta 

Planuri pe restul de luna nu prea fac. Ma adaptez din mers in dorinta de a face tot ce e de facut in iunie:

 - siropul de trandafir, 
- dulceata de capsuni, cirese, coacaze, agrise, visine, 
- compoturi si gemuri
- cules plante medicinale 
- prasit gradina
- plantat rasadurile de varza pentru toamna 
- recoltat mazarea si congelat
- incercat reteta de branza halloumi
si daca mai e timp, continuat micile proiecte de redecorare curte dar si trecerea la nivelul urmator a unui proiect mai mare inceput acum un an jumate. Proiect ce merge greu pe de o parte din cauza resurselor (de timp si financiare) iar pe de alta parte din cauza birocratiei. Dar toate la timpul lor.

"nici o fapta buna nu ramane nepedepsita"

Ieri, pe FB circula o gluma "angajez persoana care, de cate ori vreau sa fac un bine, sa imi dea una ca sa imi vad de treaba mea".
Cam in situatia asta sunt si eu si meditez la alta vorba romaneasca din epoca moderna "nici o fapta buna nu ramane nepedepsita". Pentru ca am tendinta de a presupune ca ceilalti gandesc la fel ca mine, de cele mai multe ori ajung in situatia in care ma simt ca si cum cineva mi-a turnat o galeata de apa cu gheata in cap. Dar ceilalti nu gandesc ca mine. Binele "aproapelui" e interpretat ca binele "meu" si motorul actiunilor e doar interesul personal, tradus de cele mai multe ori in bani. Poate ca eu am invatat destul de devreme ca banii nu sunt totul pe lumea asta si poate ca ceilalti nu au invatat inca, fie ca nu au vrut, fie au tot primit sanse iar lectia finala nu a venit inca. Eu am fost nevoita sa invat devreme pentru ca aveam multe de facut dupa aceasta lectie. In schimb nu am vrut sa invat ca oamenii sunt rai pana la cruzime. Sau ca oamenii se pot bucura de raul altuia si chiar ii pot impinge pe cei neajutorati spre rau ca sa se bucure barfind pe banca la poarta sau poate pentru a face parada de compasiunea lor. Compasiune pe care clar nu o simt si ma intreb daca vorba lui Creanga despre "prostie" nu se aplica si pentru "rau":

Dar tot Creanga a mai spus si:

Aseara, cautam cocosul care nu vrea sa doarma in cotet. Si ca sa nu il sperii nu am luat lanterna chiar daca era intuneric. De regula se piteste pe langa gardul de la sud. Mergand in liniste si atenta sa nu il sperii, am auzit vecina vorbind la telefon. Fiind noapte si liniste, se auzea foarte clar. M-am oprit cand mi-am auzit numele. Povestea cuiva ultimile noutati din sat. Personajul principal fiind un vecin cu ceva probleme comportamentale agravate de pierderea sotiei de acum 2 ani. Pana in urma cu o luna omul se simtea mai bine: isi lua medicamentele, se ocupa de gradina, se mai diminuase si fixatia pe un alt membru al familiei. A reaparut si cafeua de dimineata bauta la poarta. Dar a aparut si compania. Una bagacioasa interesata de tot ce se intampla in casele altora. Starea omului s-a modificat si daca in iarna a avut o depresie urata, acum a avut un episod de violenta impotriva tuturor celor care aveau grija de el. Mai devreme vorbisem cu vecina si era plina de compasiune pentru fata omului, pe care acesta o lovise in plina criza. Si o crezusem. Acum, la ceas de seara, la telefon, povestea cu satisfactie cum si-a lovit omul fata si a urmat replica "s-a racorit si el in sfarsit". Si se bucura de necazul lor. 

Clar ca in povestea lui el are dreptate, pentru ca el o spune si trebuie sa justifice fixatia, dar daca ii doresti binele omului te gandesti ca, la o nevoie, tot familia lui e cea care il ajuta. Si atunci incerci sa ii arati ca orice ar fi, copilul lui tot copilul lui ramane. Asa imperfect cum il zugraveste el in ochii celorlalti. Face parte din el pentru ca l-a facut si l-a crescut. Nimeni nu e perfect, toti aveam momente cand ceea ce facem sau ce spunem poate rani pe cineva dar incerci sa te gandesti pe termen lung. 

Cu ce le ajuta pe vecinele bagacioase faptul ca el e singur acum. Sunt batrane si abia pot avea grija de ele, cum cred ele ca pot avea grija de un batran cu probleme mari emotionale si mentale? Sau cum cred ele ca l-au ajutat daca l-au facut sa isi dea fata afara din curte? Poate ca maine vor fi ele tintele furiei lui si atunci altcineva va spune "s-a racorit si el in sfarsit".

Si ca sa revin la scena cu telefonul de aseara, nu m-am putut abtine sa nu remarc cu voce suficient de tare ca sa ma auda vecina "ce frumos povestesti, tanti..., cum le spui ma-ta nu le spune nimeni...." Sunt curioasa daca azi mai iese la poarta cand ma aude trecand pe drum... 

Oricum sunt scarbita de mizeria umana din jur. Dupa doi ani de nebunie pandemica, in loc sa apreciem prezenta oamenilor din jur, in loc sa ne uneasca un sentiment de ajutorare reciproca, suntem mai rai ca niciodata. Si oricat incerci sa te feresti, mizeria din jur ajunge sa te murdareasca mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul....