O zi de marti cu bucurii:
- o dimineata cu iz gospodaresc, singura acasa si fara masina.
- m-am bucurat de Sf Liturghie la tv, am stat cu sotul la o cafea in oras ca doar a fost o alta zi de Sf Ioan :))), am cunoscut intr-o sedinta de coach o alta doamna minuta si am citit
- seara am incheiat-o cu o sedinta de coach cu obiecte (un fel de constelatii familiale) cu o colega de curs. Mi-a placut sa pot ghida o astfel de sedinta mai ale prin prisma schimbarii sistemului de referinta, felul cum se schimba dinamica evenimentelor atunci cand privesti din alta perspectiva, felul cum un eveniment ce creea durere se poate transforma intr-unul din care razbate grija, responsabilitatea si dragostea.
La voi cum a fost?
Ziua de luni a venit cu
- recunoscatoare pentru mobilizare rapida
- peste zi am fost recunoscatoare pentru doamnele minunata cu care am vorbit peste zi
- seara a venit cu decizii si „reconfigurari traseu” si sunt recunoscatoare pentru calmul si linistea cu care am abordat temele...
Recunostinte de duminica:
- dimineata pentru ca e duminica, pentru Sf Liturghie si slujba de plaoie
- peste zi pentru plimbare, inghetata si peisaje superbe
- seara pentru linistea casei
La voi cum a fost duminica?
O dimineata calda de final de august.
Temometru se incapataneaza sa arate 30 gr C mai tot timpul. Somnul e un pic agitat iar dimineata nu vine cu acea stare de odihna de dupa un somn bun. Pentru mine asta inseamna o durere surda si continua de cap. Ieri am hoinarit un pic pe blog si am gasit aici ca anul trecut pe vremea asta inca imi cautam drumul si ne pregateam de schimbat usa de la intrare. A trecut doar un an de cand am descoperit un curs de dezvoltare personala si o doamna care nu povestea despre solutii miraculoase ci doar de munca cu sine si de perseverenta. A fost un impuls de moment sa ma inscriu in cursurile ei si iata, ca dupa un an doar, lucru cu mine a dat roade. Privind in urma vad multe momente de indoiala, de nesiguranta, de furie uneori cand mai gaseam o amintire ce ma rascolea si cand imi doream sa nu fi deschis cutia cu emotii, dar si de bucurie cand mai depaseam o etapa, de liniste sufleteasca si de implinire. Inca sunt in plin proces de evolutie, inca mai sunt amintiri care ies la suprafata, inca mai trec prin perioade de tristete doar ca ele sunt mai scurte si acum stiu ca merita sa trec prin ele pentru ca urmeaza starea de bine. Acum, provocarile vietii le privesc cu curiozitate si nu cu incrancenare iar starea de „lupta” am inlocuit-o cu o stare de „joaca”. Zilele astea am descoperit domeniul in care vreau sa ma formez in continuare dupa terminarea acestui curs, un domeniu ce m-a fascinat in adolescenta dar pe care l-am inchis intr-un vis si l-am pus la naftalina. In acelasi timp am gasit si o zona din viata mea unde mai am de lucru si am inceput sa caut informatii, dar despre asta o sa mai scriu in postarile viitoare.
In gospodarie treburile sunt un pic in urma, august a fost incarcat de emotii iar asta ne-a cam ocupat tot timpul si se vede in cantitatea de buruieni din gradina, numarul mic de borcane din camara si dezordinea de peste tot. De saptamana viitoare vreau sa imi organizez un pic altfel timpul astfel incat sa ma pot ocupa si de gospodarie. Orele mele de curs vor fi distribuite altfel, asa ca mi se elibereaza ziua de sambata, zi ce este destinata curateniei in casa si eventual socializarii in comunitatea din care facem parte.
In gradina au inceput sa se coaca ardeii si vinetele, rosiile imi ofera sansa de a face bulion cam din 3 in 3 zile, se pare ca si ardeii iuti dau semne de coacere asa ca luna septembrie va incepe cu un maraton borcanicesc.
Vreau ca septembrie sa fie cu:
- organizarea casei
- pregatirea casei pentru sezonul rece (verificat instalatia de incalzire, curatat cos, mici reparatii)
- o curatenie generala in casa si decoratiuni de toamna
- maraton de borcane pentru camara (zarzavaturi, bulion, muraturi, dulceata)
- pregatirea unei provocari de toamna in grupul de FB si aici, pe blog
- reducerea stocului de carti de pe noptiera cu minim o carte pe saptamana.
Voi ce intentii aveti pentru luna septembrie?
Ziua de sambata a fost cu multe recunostinte:
- dimineata eram recunoscatoare ca e sambata si e curs
- peste zi am fost recunoscatoare ca am reusit sa merg si la o pomenire inainte de curs
- seara am fost recunoscatoare pentru tot ce s-a intamplat in cele 9 ore de curs, pentru fotografia frumoasa facuta de o colega in timp ce vorbeam in curs, pentru plimbarea de seara si filmul din parc pe ecran mare.
La voi cum a fost sambata?
ziua de vineri pentru mine a fost:
- dimineata recunoscatoare pentru trezitul de dimineata, cafea cu citit si gradinarit in liniste
- peste zi recunoscatoare pentru spor, pentru puisorii care deja au crescut, pentru capritele alintate si pentru un moment cu puii de randunele la primele escapade afara din cuib
- seara am fost recunoscatoare pentru toata ziua, cu comanda cu rochii ajunsa, cu bulion, rufe pe sarma, schimbat lenjerii si o baie lunga si parfumata.
Ziua de joi a fost cam asa pentru mine:
- Dimineata am fost recunoscatoare pentru racoare. Ultimile zile au fost foarte calde.
- Peste zi am fost recunoscatoare ca m-am urcat din nou la volan, pentru plimbarile in orasele invecinate, pentru o cafea bauta cu oameni faini
- Pe seara am multumit pentru stropii de ploaie, pentru munca in gospodarie si pentru o seara linistita.
La voi cum a fost?
O zi minunata de vineri sa aveti!
Ziua de miercuri a fost cam asa pentru mine:
- dimineata am fost recunoscatoare pentru acel timp pentru mine, linistit, cu aroma de cafea si concert de vrabiute.
- peste zi am fost recunoscatoare pentru momentele de sinceritate cu Matei, cu sotul meu si cu doamne dragi.
- seara am fost recunoscatoare pentru o discutie cu tata.
Buna dimineata!
Pentru mine ziua de marti a fost asa:
- dimineata am fost recunoscatoare pentru ceasca de cafea si intalnirea de dimineata
- peste zi am fost recunoscatoare pentru ca Matei a prins orele la scoala preferata, ca a ajuns coletul de carti comandate mai demult, pentru perspectiva noua primita in intalnirea de dimineata si pentru reintalnirea online cu doua doamne minunate
- recunostinta de seara a fost pentru atmosfera din familie, pentru lucru in gradina, pentru salata mancata la masa din curte si pentru timpul de citit.
La voi cum a fost?
O zi binecuvantata!
Pentru mine ziua de luni a fost cam asa:
- recunoscatoare pentru cana de lut cu cafea de dimineata
- recunoscatoare pentru intalnirile cu doamne minunate din curs
- recunoscatoare ca am gasit mecanic bun pentru masina lui Matei unde am si dus-o, pentru ceapa pusa pe iarna si pentru un eveniment la care urmeaza sa mergem.
La mine ziua de duminica a fost cam asa:
- recunostinta pentru ca sunt bine cu piciorul
- recunostinta pentru ziua de odihna, pentru vizita fratelui meu si pentru o caret audio gasita pe net
- recunostinta ca m-am odihnit dar si ca pe seara am cules vinete, castraveti....
La voi cum a fost duminica?
A treia zi de recunostinta:
La mine a fost:
- reconoscatoare ca e curs si ma vad cu femei minunate
- recunoscatoare ca un mic accident gospodaresc (un cui in talpa) m-a trimis in oras. Am profitat de situatie si m-am vazut cu o doamna extraordinara.
- recunoscatoare ca am fost rasfatata si am mai redus din teancul de rufe „de calcat”
A doua zi de recunostinta:
.jpg)
Recunostinta e emotia prin care ne exprimam aprecierea pentru ce avem. Ne-am obisnuit sa ne centram atentia pe ce ne lipseste si asta aduce o eterna stare de nemultumire care duce la stres, oboseala si stare de rau general si chiar boala. Odata ce incepem sa apreciem ce avem deja in viata noastra mutam atentia de la nemultumire la multumire, de la lipsa la abundenta. Schimbarea atentiei de pe lipsa pe avutie aduce dupa sine bucuria in viata noastra. Bucuria si recunostinta sunt doua instrumente foarte folositoare pentru a ne crea o viata implinita. Si pentru inceput, putem doar spune sau gandi recunostinta. E un exercitiu. E nevoie totusi sa o simtim. Si cum putem face asta? Ne imaginam. Cand suntem nemultumiti de cum arata casa noastra, sa ne amintim ca sunt oameni care nu au o casa, cand suntem nemultumiti de masina noastra, in loc sa privim la cei ce au masini mai mari sau mai frumoase mai bine ne uitam la cei ce nu au deloc si multumim pentru ce avem deja. Daca ne da tarcoale o nemultumire legata de familia noastra sa ne gandim la cei ce nu mai au o familie si singuratatea ii doboara. Toate aceste imagini te ajuta sa simti recunostinta. Cuvintele spuse des ne ajuta sa ne concentram pe ceea ce vedem dar recunostinta simtita stimuleaza secretia hormonului fericirii „oxitocina” care contracareaza multe din efectele negative ale stresului si a hormonului asociat „cortisolul”.
Scrierea multumirilor/recunostințelor ajuta mintea sa se centreze pe a cauta acele multumiri/recunostinte. Pentru mine a fost foarte greu sa gasesc peste zi 2-3 momente frumoase pentru care sa fiu recunoscatoare. Recunosc ca mi-a trebuit aproape o saptamana pana sa le observ fara sa fac efort. Dar odata ce mintea s-a obisnuit sa le caute am inceput sa le vad peste tot. Cand nu gasiti acele momente de binecuvantare de peste zi, mergeti la plimbare intr-un parc din apropiere. E cald inca si cu siguranta veti gasi un copil mic cu zambet stramb sau murdar, cu pas saltat alergand dupa vreo gaza, o pasare ciripind sau o floare pe jumatate ofilita ce se incalzste la soare sau un catel fericit ce alearga cu limba scoasa. Si incercati sa va conectati la acea bucurie pura din „a fi” pur si simplu. Cele mai importante momente de bucurie sunt cele ce va aduc un zambet pe buze pentru ca exista doar o clipa. In clipa urmatoare totul se schimba.
In functie de disponibilitatea fiecaruia, fie postati aici, in comentarii cele 3 recunostinte de peste zi, fie in caietul/borcanul/cutia fiecaruia, fie mi le trimiteti pe whatapp sau pe messenger sau intrati pe grup. Va propun o imagine pentru program pe care o puteti afisa undeva pentru a va aminti de recunostinte:
Ei îi doresc sa ne revedem peste ceva vreme si acel viitor abundent sa sa se transforme intr-un prezent minunat pentru ea.
Doamne ajuta!
Cursul a intrat intr-un maraton de practica.
Mi se părea ca e usor, asa ca m-am aglomerat pana cand am simtit ca am nevoie de pauza. Nu stiu daca mintea s-a incins sau emotiile s-au rascolit dar am ajuns intr-un punct de oboseala emotionala in care am avut nevoie de pauza. Zilele astea au fost pentru ordonare si odihna. Am aflat multe despre mine in acest curs si banuiesc ca voi mai afla pana la final. Fiecare intalnire cu o colega indiferent in ce calitate ne-am intalnit a fost o intalnire in care am invatat multe despre mine, despre cine sunt si ce pot. Chiar daca am inceput cursul cu ceva dubii, acum ma simt pregatita sa ofer si altora din ce stiu, din ce mi-am oferit mie si celor din jurul meu.
De saptamana viitoare voi incepe practica in afara grupului asa ca daca va simtiti blocati intr-o arie a vietii voastre sau stiti pe cineva care are nevoie sa isi puna ordine in ganduri si emotii va invit la o discutie gratuita de 40 min pe messenger sau pe whatsapp. Lasati un comentariu in care sa imi spuneti ca va intereseaza si datele de contact (FB sau nr de telefon) si stabilim o intalnire. Comentariu nu va fi facut public.
In rest ma bucur de ce mi-a oferit Dumnezeu in aceasta luna si astept cu curiozitate sa vad ce va mai veni pentru ca sunt convinsa ca e doar inceputul unui vis devenit realitate. Cand mi-am facut panoul de dorinte acum aproape un an, in joaca si cu o oarecare curiozitate, nu eram foarte convinsa ca e un instrument bun pentru scrierea viitorului. Acum, cand am inceput sa dau jos din obiectivele realizate si sa il vad din ce in ce mai gol, imi dau seama ca e nevoie sa pun acolo vise din ce in ce mai indraznete.
Si pentru ca luna august a inceput cu vise implinite si sunt recunoscatoare pentru tot ce vine in viata mea, va invit la un program de recunostinta de 21 de zile, care se va desfasura intr-un grup privat de pe Facebook, program ce va incepe pe 16 august si se va termina pe 7 septembrie, intre cele doua sarbatori ale Sfintei Marii, unde vom incerca sa facem din recunostinta o deprindere si poate un obicei si astfel sa privim viata din alta perspectiva. Pentru a intra in grup e nevoie sa fim prieteni pe FB si sa imi spuneti ca va doriti sa fiti in grup pentru a va trimite o invitatie.
Va multumesc ca imi cititi randurile si ca imi sunteti alaturi in aceasta calatorie numita viata!
Astept comentariile voastre!
Si dupa mult prea mult timp a venit si ziua bucuriei.
Si cumva nu am reusit sa ma bucur. Oboseala asteptarii, drobul de sare, emotia momentului, dorința de a face din cea mai asteptata zi o zi memorabilă (de parca nu ar fi fost prin insași semnificatia momentului) m-a impiedicat cumva sa simt toata acea bucurie. Abia cand lucrurile au inceput sa revina la normal si-a facut aparitia si bucuria. Sau poate ca era prea multa bucurie si nu as fi putut sa o duc toata, asa ca Doamne Doamne mi-a dat multe de facut atunci ca sa o pot savura linistita acum, ca pe o cafea buna. Totul a inceput cu o veste cu ceva timp in urma. Si imi era teama sa ma bucur. Aveam senzatia ca de fapt e un imens balon de sapun in care se derula povestea asta frumoasa, si daca ma bucur prea tare totul poate disparea. Cred ca am povestit catorva persoane cu dorinta de a face povestea reala. Au urmat planuri si planificari, ziua cu pricina se apropia iar zvonurile panicoase sau rautacioase ajungeau la noi din ce in ce mai des. Adica o a doua poveste, cu actiunea total pe dos, intr-un alt balon de sapun s-a alaturat primului balon. Ca in povestea cu lupul alb si lupul negru, vedeam ambele parti ale monedei ca noi sa putem alege pe care il hranim. Am ales sa credem in visul nostru, sa credem ca visele pot deveni realitate dar acea teama/grija nu a plecat de tot asa ca si-a lasat un pic amprenta in povestea noastra. Am aflat detaliile povestii cu doar cateva zile inainte de eveniment, am rescris scenariul astfel incat sa totul sa se potriveasca, am tras de mine pentru ca mintea sa fie ocupata cu detaliile de organizare si sa nu se duca nici spre drobul de sare nici spre buturugi mici si negre. Ca de fiecare data, Dumnezeu mi-a trimis oameni minunati care de cele mai multe ori mi-au citit gandurile, care au facut ce era de facut cand eu nu mai puteam fie din cauza emotiilor, fie din cauza oboselii sau a stresului. Si nu doar ca mi-au citit gandurile dar au venit si cu solutii la care nu m-as fi gandit niciodata.
Si a venit si ziua de 4 august in care biserica parohiei s-a umplut de lumina iar Taina Sf Maslu a atins inimile tuturor celor prezenti. Emotiile celor ce au fost sarbatoriti in aceasta zi, intr-un fel sau altul, au fost atat de puternice incat mesajul de pe tortul prezent la eveniment era singurul care exprima emotiile tuturor celor prezenti.
Cam atat am putut spune tuturor celor ce mi-au fost alaturi. Si nu ma refer doar la cei ce au fost acolo in acea zi ci si celor ce ne-au scris sau doar au avut ganduri bune pentru noi in astfel de momente, celor ce m-au ascultat, celor ce m-au ajutat si celor ce m-au sustinut cu un gand, un cavant sau un gest. Pentru ca uneori cuvintele sunt de prisos iar imensitatea noianului de emotii nu poate fi exprimate decat prin cel mai simplu si mai cuprinzator cuvant: Multumesc!
Abia ieri am reusit sa inteleg ca povestea e reala, ca nu exista baloane de sapun ci viata pur si simplu iar azi incerc sa revin la viata normala, la activitatile zilnice si banale. Si ca sa facem trecerea intre vis si realitate ieri am iesit un pic la plimbare. Maretia muntelui Ceahlau, imensitatea lacului Bicaz precum si furtuna ce ne-a insotit de-a lungul plimbarii noastre a fost ca un mesaj de la Doamne Doamne pentru acest moment. Dimineata a venit cu soare, cu miros de reavan si proaspat, cu plante vesele ca au primit apa si cu o lista lunga de treburi de facut.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
