Un moment de frumusete

 Sunt mereu in cautarea unor momente de frumusete. 

Fie ca sunt stropii de ploaie ce cad pe fereastra, fie ca sunt puisorii presarati pe gazon in jurul clostei fiecare moment e magic si nu dureaza decat o clipa. Mi-ar placea sa pot fotografia acel moment. Doar ca dupa ce l-am fotografiat, mi se pare scos din context si sec in comparatie cu ansamblu si energia momentului. Si nu doar acel mic tablou conteaza ci si cu cine il privesti. Iar aceste momente nu sunt complete daca nu sunt impartasite. Pozitia pisoilor la somn se poate schimba in clipa urmatoare, privirea capritei care se alinta fracandu-si botul de palma mea e greu de surprins intr-o fotografie. Sau poate nu stiu eu sa fac asta. Inca.

Dar mi se par magice astfel de momente si de fiecare data cand surprind un asemenea moment ma simt binecuvantata si mica in raport cu maretia naturii. Si astfel apare reconstința. Recunostință pentru toata magia pe care ne-o ofera natura. Recunoștință pentru natura cu posibilitatile ei nelimitate. Oricat se chinuie stiința sa explice anumite lucruri, sa descopere si sa aplice si in alte domenii magia naturii, ea ne surprinde mereu si mereu cu lucruri noi. La fel se intampla si cu universul uman. E nelimitat iar noi incercam sa il clasificam si sa il incadram in tabele, grafice si limite cand intuitia e singurul instrument de cunoastere, e calea prin care urmam firescul si magia. Ati observat ca cei ce stiu tainele diverselor stiinte nu se mai pot bucura de magia pura a manifestarii? E ceea ce ne spunea proful de plasma in facultate: pierdem magia padurii examinand scoarța copacilor. Sau cum se spune in popor: nu vedem padurea din cauza copacilor. Iar padurea e magnifica. Am surprins asta intr- o perioada de toamna cu drumuri saptamanale pe Valea Oltului unde am putut admira padurea ce se dadea in spectacol, cu schimbari de tonuri si nuante de la o saptamana la alta. Am surprins Cheile Bicazului, tot in drumuri saptamanale, iarna cand crezi că totul e alb si constant. Muntele e mai mult decat vesnicie si constanță, muntele e viata si trainicie, muntele e vesnic iar micile plante ce isi scot florile prin crapaturi de stanca ne invata despre gingasie, despre puterea firavului si forța delicatului. Putem invața privind in jur, puteam lasa natura sa ne invețe, putem sa traim frumos ieșind din capcanele lumii moderne pe care le numim generic facturi, credite, dar care, de cele mai multe ori, ne incatușeaza in griji si frici. Putem sa ne bucuram de viața si putem incepe sa o facem bucurandu-ne de mici momente pe care natura ni le ofera. 

„Recunostinta este cea mai sanatoasa emotie umana. Cu cat esti mai recunoscator pentru ceea ce ai, cu atat vei avea mai multe lucruri pentru care sa multumesti Universului.” – Zig Ziglar

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale

 E un indemn care se tot repeta prin cursurile de dezvoltare personala fie așa, fie „sa iti iei puterea inapoi”.  Dar oare ce să insemne?

Fiind o persoana responsabila de felul meu nu intelegeam de ce e ”inapoi”  pentru ca mie mi se pare natural sa fiu responsabila. Chiar si cand o decizie nu a tinut de mine si au luat-o alții, nu m-am lamentat si nici nu mi-am gasit scuze. Am incercat sa fac tot ce tine de mine in situația data. Poate si pentru ca de mica, am auzit scuze „cum sa nu fac asta daca ... (cineva) a spus/facut” sau „am facut pentru ca a zis ....(cineva)”. Crescand, mi se parea ca persoana se eschiveaza fie aruncând responsabilitatea in carca cuiva fie considerandu-se o victima („am fost nevoit(a) pentru ca...”). Așa ca mi-am asumat uneori si deciziile altora. O mai fac si acum. 

Si totusi ce inseamna sa iti asumi responsabilitatea propriei vieti?

Pe un site de psihologie am gasit urmatoarele raspunsuri:

• sa accepti faptul ca esti responsabil pentru ceea ce simti, gandesti, spui si faci
• sa accepti ca ai puterea de a decide drumul pe care vrei sa il urmezi
• sa iti descoperi sinele autentic renuntand la masca rationala defensiva
• sa constientizezi ca tu hotarasti felul in care vrei sa te simti in legatura cu orice eveniment sau actiune care te priveste
• sa constientizezi ca nu este sanatos sa depinzi de altii pentru a te simti bine in legatura cu tine
• sa iti protejezi si sa iti mentii sanatatea si bunastarea emotionala si fizica
• sa scapi de regrete, de sentimentul de vinovatie si de resentimentele provocate de trecut
• sa iti faci o autoevaluare cinstita pentru a-ti descoperi punctele forte, abilitatile, aptitudinile, virtutile, dar si slabiciunile si defectele.
• sa iti organizezi/imparti inteligent timpul pentru a avea parte de rezultate magnifice.

Iar ca situatii particulare ar fi sa nu ai nevoie de citarea cuiva care sa iti dea greutate vorbelor tale („e asa cum spun pentru ca mi-a spus ... - folosirea unui nume cunoscut sau a unei functii care sa certifice), sa nu faci comparatii si etichetari de genul „inferior” sau „superior” pentru ca fiecare pe felia lui are ceva de oferit si poti invata si de la persoane fară rezultate spectaculoase, dar bune in domeniul lor fie prin studiu sau experiență si sa nu iti etalonezi parcursul pe nivele pentru ca viata se traieste pas cu pas eventaul in etape dar in nici un caz pe nivele si uneori mai facem si pasi inapoi pentru a avea o perspectiva mai buna.

In concluzie sa iti asumi responsabilitatea vietii tale inseamna sa iti stabilesti obiective clare si realizabile in conformitate cu resursele de care dispui, sa iti urmaresti scopurile fara sa ii ranesti pe ceilalti, sa nu dai vina pe altii nici pentru esecuri nici pentru realizari, sa fii constient de trasaturile tale si sa le exploatezi astfel incat sa devina calitati si nu defecte, sa fii constient de ce poti si de ce nu poti si sa gasesti motivațiile si actiunile necesare pentru a face si ce credeai imposibil si sa te privesti obiectiv. 

Sa fii responsabil inseamna sa nu te rusinezi sau sa te invinovatesti de esecuri doar sa le analizezi obiectiv pentru a sti ce poti face altfel data viitoare. 

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale inseamna sa inveti din greseli si sa te bucuri de succes doar pentru tine si nu in raport cu ceilalti. 

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale inseamna sa traiesti frumos indiferent ce buget ai si sa iti exploatezi resursele (de timp, de bani etc) astfel incat sa la final de zi/saptaman/luna/an sa privesti in urma si sa iti placa de tine.

Odata ce devii constient ca responsabilitatea vietii tale iti apartine in totalitate si ca tot ce traiesti acum e rezultatul propriilor tale decizii de mai demult, vei sti sa iei cele mai potrivite decizii pentru bunastarea ta fizica, emotionala si mentala din viitor.

Bucurii de duminică

 O duminica minunata. E cald si liniste ca o dimineata de iulie. 

 In mintea mea inca nu s-au ordonat toate astfel incat sa fiu eu linistita. Am invatat in schimb sa iau fiecare zi asa cum vine, cu bucuriile si provocarile ei, si sa las gandurile cu nemultumiri sa treaca, fara sa le acord importanta. Adica nu am reusit sa fac ceva ce era pe lista dimineata? E ok, se muta pe lista de maine. Si maine e o zi... Nu imi place cum a facut cineva ceva? Pun un „dar” si adaug ceva ce mi-a placut. Imi trece un gand critic la adresa cuiva? Același „dar” si o lauda. Si tot asa... 

Apoi am mai invatat sa imi acord timp dimineata sa imi beau cafeaua in liniste si sa imi setez ziua cu bucurie si recunostința. Am inceput sa postez in grupul de FB dedicat blogului o rubrica „stropul de recunostința din cafea”  asa ca daca va intereseaza va astept si acolo cu recunostințele voastre: https://www.facebook.com/groups/primazi. Imi doresc sa fie un loc in care sa reinvatam impreuna si una de la alta sa privim viata prin ochi de copil. Sa nu mai privim inainte cu grija si ingrijorare ci cu bucurie si curiozitatea de a vedea ce ne rezerva ziua de maine, saptamana viitoare sau anul urmator.

In alta ordine de idei ieri am inceput cursul de coaching. Si prima zi a fost extrem de interesanta. Dar sa va spun ce este coachingul in primul rand. Explicatia din curs data de Alina Șutu a fost ampla si frumoasa iar discutia a fost lunga si interesanta, dar pe scurt:

Si ca sa fie mai simplu s-a folosit o metafora foarte interesanta:

 

Mi-a placut, ca in fiecare curs al Alinei, modul clar si concis in care explica, mi-a placut ca se lucreaza si practic si chiar de la primul curs. Ieri, de exmplu, am invatat tacerea si ascultarea. Aveam impresia ca nu prea stiu sa tac dar m-am incadrat oarecum in timpul alocat. Colegele de curs sunt uimitoare, fiecare cu povestea ei si cu zambetul ei:

un moment din curs

Si cum dupa o bucurie mai vine una, am avut una de dimineata in gospodatie: o closca si-a coborat din pod 14 puisori pufosi. E o gaina care imi face supriza asta cam de 2 ori pe an si e destul de batrana, are vreo 6 ani.

Si un crin galben si-a deschis cupa de dimineata:

Cam atat de la mine... 

La voi, ce bucurii ati avut in saptamana ce tocmai se incheie?

Bucurii

Postarea e despre cum reactionez la emotia bucuriei. In general reactionez cu intarziere la orice emotie. Am nevoie de un timp in care sa imi identific emotia si sa o gestionez. De cele mai multe ori asta ma ajuta. Mai ales cand emotia e mai joasa. Intai rationez, actionez si abia apoi imi dau voie sa simt. Am facut asta atatia ani, incât acum o fac fara sa imi dau seama. Uneori emotia, daca e prea puternica, apare dupa cateva zile. Iar alteori dupa doar cateva minute. Cand sunt suparata ma retrag eu cu mine până cand furtuna trece. E tot o obisnuinta dar nu stiu cand s-a format si de ce. Fie ca nu vreau sa ma vada cineva suparata, fie nu vreau sa ii incarc pe altii cu problemele mele, fie pur si simplu vreau sa imi „diger” in liniste emotiile, cert este ca nu vorbesc o vreme despre asta. Nu neaparat ca o ascund doar ca nu vreau sa o impartasesc pana cand nu am analizat eu situatia si emotiile aferente. Nu e neaparat bine pentru ca uneori ma surprind emotii extrem de vechi care inca nu au fost „digerate” si probabil care imi asigura multe din blocajele din viata mea. In schimb, cand vine vorba despre bucurii, as vrea sa le impartasesc cu toata lumea, as vrea sa vad pe toata lumea la fel de bucuroasa cum ma simt eu. Doar ca fiecare e cu viata lui, cu emotiile lui iar bucuria mea in loc sa se multiplice, se stinge cu fiecare impartasire. Uneori ma gandesc ca nu stiu eu sa impartasesc dar lucrurile sunt mult mai simple: acea bucurie e incununarea multor emotii (asteptari, sperante, visuri) si multor actiuni precum si multa munca pentru a ajunge la ea, iar atunci cand o impartasesc nu am cum sa ii adaug si acea incarcatura adunata in timp asa ca ea ramane o actiune si atat.

Citisem candva o poveste despre o batrana care avea 2 fii: unul avea un atelier de sandale si unul de umbrele. Batrana era mereu tristă si plansa. Atunci cand a fost intrebata de ce e plansa si trista mereu a raspuns ca atunci cand e soare plange pentru baiatul care face umbrele pentru ca ii merge prost, iar atunci cand ploua, plange pentru baiatul care face sandale pentru ca nu mai are vanzare. 

Privind in jur cred ca toti facem aceasta alegere: preferam sa plangem si cautam mereu pretexte pentru a o face, decat sa cautam motive pentru a ne bucura. Si uneori, chiar si cand avem motive de bucurie, daca nu avem motive de suparare, le inventam ca sa ramanem in acea stare de nemultumire continua. Am senzatia ca bucuria ne sperie fie ca nu suntem obisnuiti cu ea, fie ca ne e teama de ea. Cum sa ne fie teama de bucurie? Pai ne e teama de ce poate aduce bucuria: gelozie, invidie, rautate. De ce? Pentru ca suntem dependenti de reactia celorlalti, pentru ca am crescut cu „ce o sa zica lumea?” Pentru ca nu stim sa admiram si sa ne inspiram din reusita celuilalt, am fost educati doar sa criticam orice reusita pentru ca daca o anulam avem impresia ca ne vom simti noi mai buni. Din pacate la un nivel constient sau inconstient toti facem asta intr-un fel sau altul (mai evident sau mai subtil) asa ca asta vom vedea si la ceilalti. Si cum judecata atrage judecata, ne tregem in jos unii pe altii in loc sa ne sustinem si sa ne bucuram de viata.

Ma educasem (de voie sau mai de nevoie) ca in spatele fiecarei bucurii sa caut responsabilitatile cu care vine, pentru ca trecerea la o alta etapa vine cu responsabilitati noi. Si asta nu e rau pentru ca odata identificate acele responsabilitati inseamna ca voi fi mai buna maine decat am fost ieri. Dar oare cum ar fi sa ma bucur azi, sau cat mai mult si apoi sa identific responsabilitatile, fie maine, fie pe parcurs? Deci reinvataț sa ma bucur, sa imi iau ragazul de a ma bucura inainte de a fi responsabila. Cum ar fi sa ma bucur fiind responsabila? pentru ca cele doua emotii nu se exclud, ci chiar se completeaza. Daca responsabilitatea vine insotita de bucurie, treaba iese mult mai bine.

O gramada de treaba cu emotiile astea, dar imi place eliberarea care apare pe masura ce le vad, le inteleg si le ordonez. 

Jurnal saptamanal

 A fost o saptamana aglomerata, cu canicula si ploi, cu leneveal si raceala, cu satisfactii si lectii.  

Mai am o saptamana pana incep cursul de coaching iar provocarile vin avalansa. Sunt multe emotii ce ies la suprafata si imi tulbura linistea si bucuria cu care as vrea sa intampin inceputul lunii august. Pe de o parte imi doresc ignoranta si linistea aparenta in care toate emotiile stau pitite in sertare incuiate ca eu sa ma pot bucura aparent de toate evenimentele iar pe de alta parte imi doresc sa deschid toate sertarele si sa fac odata curatenie ca sa ma pot bucura din tot sufletul de tot. Zilele astea am stat la povesti cu o doamna draga, o prietena, o doamna ce am cunoscut-o intr-un curs prin toamna si cu care am pastrat legatura pana am devenit prietene online. Nu vorbim foarte des dar cand o facem, discutia e profunda si vindecatoare pentru amandoua. E acel gen de prietenie din care fiecare iese castigat, chiar daca mai glumesc cu „de data asta e despre mine/tine”, indiferent despre cine este, amandoua suntem castigate. Cumva mi-a oferit o noua perspectiva a furtunilor mele emotionale, o imagine completa a puzzle-ului pe care eu nu reusesc sa il completez. Pentru ca intrebarea lansata cu mai bine de o luna in urma era „de ce acest curs imi provoaca furtuni emotionale?” in timp ce multe altele facute le-am privit cu o curiozitate copilareasca, apar variante de raspuns posibil din diferite locuri. Eu nu am de facut decat sa le verific daca sunt cele corecte sau doar variante partiale pe care sa le integraz intr-un raspuns mai complex. Procesul de verificare in sine duce la alte parti din raspuns. 

Cum spuneam, vremea a fost amestecata, caldura m-a tinut in casa la pranz si treaza noaptea in timp ce ploaia a adus racoarea si noroiul (partea cea mai frumoasa a locuitului la tara). Legumele cresc, deja ma gandesc sa conserv castraveti in timp ce rosiile curatate isi arata roadele (verzi inca). Zmeura chiar si-a facut de cap cu fructele (culeg cca 3 kg/zi) ca si cum ar vrea sa compenseze recolta slaba de anul trecut. Murele pline de floare au inceput sa renunte la petale pentru a ne arata bobitele marunte si verzi inca. Probabil pe la finalul saptamânii viitoare voi face prima tura de dulceata.

Caprita mica, Iza, e nedumerita de ce sta in camera ei, separata de celelalte capre, de cateva zile si o pupa pe mama-capra prin gard, in timp ce Viviana (vitica) care deja a facut 6 luni e foarte alintata. Lipsa lapticului si prezenta capastrului e o mare provocare si pentru ea. Pisoii mici sunt la faza de „adolescenta” adica desirati, slabi si obraznici. Experimenteaza orice dar mai ales cataratul in copaci, marul din fata casei fiind preferat si mereu incarcat de pisici.

Curtea e la fel de vreiste ca si gandurile mele. Chiar daca imi gasesc scuze ca am fost ocupata cu gradina sau cu altele, adevarul e ca imi lipseste ordinea din suflet si din minte iar asta se vede in jurul meu. Normal ca primul pas sunt listele, acele liste in care trec tot ce am de facut, le grupez pe categorii si apoi le repartizez pe zile. Imi doresc ca urmatoarele doua saptamani sa le dedic activitatii de „ordonare” atat a gandurilor cat si a spatiului din jurul meu. In acelasi timp regandesc fisierul de venituri si cheltuieli folosind informatii capatate in ultimul curs finalizat pentru a se plia mai bine nevoilor familiei. 

Chiar daca unele din catile de pe noptiera nu sunt finalizate, sau sunt pe pauza, sau stau acolo pur si simplu pentru ca ma mai intorc la ele, azi am inceput o noua carte pentru a aprofunda o tema ce a iesit la suprafata de curand:

Fiecare dintre noi l-a experimentat macar o data in viata, intr-un anume context, iar eu am nevoie zilele astea sa il inteleg ca sa il pot recunoaste si sa il pot trimite in vacanta cand e cazul.

cum am cultivat o stare de bine

 Am raspuns in gluma unei doamne ca starea mea de bine e cultivata si ea m-a intrebat cum am facut asta. Cred ca de nevoie.

Dupa divort si faliment, cand am pierdut tot ce credeam eu ca conteaza in viata, adica bunuri si statut social nu mi-a ramas decat sa ma intreb de fapt ce conteaza cu adevarat in viata. Nu mai eram nici doamna patroana care muncea uneori si 16 ore pe zi, nu ma mai saluta lumea pe strada, de fapt ma priveau ciudat dupa toate articolele din presa locala aparute despre patraoana care si-a inselat colaboratorii. Ce mai conta ca autorii acelor articole nu s-au deranjat nici o secunda sa intrebe care e adevarul de fapt, sau ca unii dintre ei mai aveau datorii inca la firma mea? Asa ca nu mai eram nici patroana, nici sotie pentru ca sotul meu de atunci a preferat „sa se salveze” asa ca a divortat, nici fiica pentru ca ii facusem de ras in oras si tocmai constatasem ca nici sora pentru ca s-a inchis robinetul de ajutor deci ce conta de fapt? Am gasit raspunsul citind, vorbind si mergand la psiholog. Tot ce conta de fapt eram eu. Problema era ca nu prea stiam cine eram eu. Atata timp fusesem „ceva” pentru altii incat nu mai stiam cine sunt eu. Cele cateva luni de stat in casa preferand intunericul si margelitul m-au ajutat sa ma descopar cate putin. Nici acum nu stiu sigur cine sunt pentru ca in fiecare zi mai descopar ceva despre mine chiar si dupa 16 ani dar acela a fost inceputul. Psiholoaga m-a sfatuit sa imi fac un jurnal in care sa scriu tot ce ma durea, tot ce imi aminteam ca m-a ranit si i-am urmat sfatul. Intr-o saptamana scrisesem de mana 2 caiete normale de 50 file si unul studentesc. Am scos tot ce mi-am amintit atunci si am pus pe hartie. La urmatoarea sedinta am intrebat ce fac cu ele. Nu ii venea sa creada cat am putut scrie. Normal ca le-am ars fila cu fila, durere cu durere. Apoi a fost nevoie sa umplu acel gol lasat de durerile „arse”. Asa am invatat sa caut motive de bucurie. Si am gasit in fiecare zi altele: de la stropii de ploaie, zambetul unui trecator, o raza de soare, mirosul unei flori sau chiar un fluture. Asa am inceput sa scriu si a aparut acest blog. Margelitul a trecut la o noua etapa, aceea de mica afacere. Am gasit un spatiu mic si am deschis un magazin de margele cu atelier de margelit: reparam gablonturi, margele si faceam altele la comanda. Cred ca asa m-am „reparat” si pe mine si m-am reconstruit cu fiecare margica prinsa pe un ac sau pe un fir. Partea grea trecuse pentru ca dupa ce am lasat tot ce pierdusem sa plece si din sufletul meu, au inceput sa apara tot felul de lucruri frumoase in viata mea. Pierderea casei mi-a adus un apartament inchiriat si un copil ce voia sa ii fiu mama, pierderea firmei si a sotului a lasat loc liber pentru a construi o familie frumoasa. Si cand credeam ca toate sunt pe fagasul lor am pierdut iar statut social prin pierderea locului de munca al noului meu sot si un nou faliment al firmei pe care lucram. Asa ca am pornit iar de la zero. Ne-am mutat la tara, intr-o casa primita in folosinta ce nu fusese locuita de ceva ani si am inceput sa reconstruim atat casa cat si pe noi. De data asta stiam ca am ramas cu ce era mai important: noi insine. Cumva a fost un test daca mi-am invatat lectia. Pe asta o invatasem dar se pare ca tot eram atasata de unele lucruri materiale si nu doar. Auzeam des aia cu „ai plecat doamna de birou si ai ajuns la coada sapei” si ma cam deranja. Nu sapa in sine, pentru ca ma pricepeam la gradinarit si chiar constatasem ca imi lipsise, ci mesajul din spatele expresiei. A fost nevoie sa pierdem iar tot la doar un an jumate, de data asta intr-un incendiu, ca sa inteleg ca nu ce am ma face fericita ci ce simt, ca fericirea nu vine din exterior spre interior ci e chiar pe dos: fericirea din suflet se rasfrange in jurul meu. Urmatoarea lectie a durat cam tot un an jumate si era legata de „independenta financiara a femeii in familie”. De gura celor din jur m-am angajat. Imi plac copii deci sa fiu educatoare a fost o distractie. Doar ca am constatat ca serviciu ma epuiza si gospodaria mea era pe ultimul loc. Incepusem sa nu imi mai gasesc locul acasa. Si iata-ne din nou nevoiti sa ne mutam. De data asta in alt loc, alta comunitate, nimic cunoscut si iar de la zero. Doar cu ceva mobila afumata de la incendiu si noi 3. Am renuntat la serviciu si m-am centrat pe micul meu univers. Au trecut 11 ani de la ultima mutare, ani in care am citit multa psihologie aplicata, am ajuns „la coada vacii” adica mai rau decat „coada sapei” pentru ca avem si animale acum, ani in care am crescut financiar cat si emotional cu totii, nu chiar ca Fat-Frumos din poveste, dar cu mult entuziasm si bucurie. Am reinvatat sa ma bucur mult si din orice, sa caut motive de bucurie in cele mai banale activitati, sa ma iubesc asa cum sunt indiferent ca mulg vaca, prasesc in gradina, pregatesc copii pentru examene sau urmez eu cursuri de dezvoltare. Imi gasesc implinirea atat in painea calda pe care o scot din cuptor cat si in discutiile cu doamnele care imi mai cer parerea, in rosia proaspat culeasa din gradina cat si atunci cand tin in palma un pui de gaina, chiar si in roaba cu balega pe care o scot de la vaca pentru ca mai apoi urmeaza galeata cu lapte sau limba aspra a viticii pe obrazul meu, de joaca iedutilor primavara nu mai vorbesc. Asta nu inseamna ca nu am momente proaste, momente cand sunt trista, provocari, furtuni emotionale sau discutii in contradictoriu ci ca aceste momente sunt mai rare sau mai putine decat cele de bucurie. Am invatat sa imi fac jurnalul recunostintei cred ca dupa incendiu, in care sa trec in fiecare seara 3 motive de bucurie. Pe atunci nu stiam sa ii spun recunostinta era doar un jurnal de bucurii. Primele saptamani au fost grele dar mi-am educat mintea sa caute zilnic motive mici de bucurie pe care sa le trec seara in jurnal. Apoi s-au inmultit. Gaseam mult mai multe si nu ma induram sa nu le trec in jurnal. Am fost nevoita sa invat sa aleg oamenii cu care sa imi petrec timpul. Asta nu inseamna ca am renuntat la ei ci doar am redus interactiunile astfel incat sa nu ma mai simt ranita. Abia apoi am descoperit ca treaba e pe dos: e nevoie sa imi vindec ranile si oamenii se triaza singuri. 

„Ceahlaul la apus” a fost tot timpul un reper de trainicie, de continuitate si de statornicie. Asa cum Eminescu a fost un reper de frumusete. Nu se poate sa ma fi nascut in Romania, la poalele Ceahlaului si sa nu apreciez radacinile, continuitatea si frumusetea locurilor, a neamului si a lui Dumnezeu. Nu am cum sa fiu atat de binecuvantata si sa nu ma bucur de toate astea. Imi place sa fiu gospodina la tara si sa ma bucur de toate darurile lui Dumnezeu facand totul cu drag si cu bucurie. Îmi sunt dragi animalele din gospodarie, imi ingrijesc cu drag gradina si gospodaria si ma bucur de iernile la gura semineului cu andrele in mana ca toate femeile din neamul meu.

Cu putin inainte de divort, o prietena mi-a facut cadou o serie de carti „Cedri sunatori ai Rusiei” de Vladimir Megre. Mi-au placut enorm primele volume si cumva toate povestile despre Anastasia aveau ecou in sufletul meu. Am fost surprinsa sa constat ca nu s-a intamplat la fel cu nici una din prietenele mele. Cred ca atunci am incetat sa mai explic de ce imi plac anumite lucruri si sa consider ca fiecare are drumul si timpul sau...

Si da, cred ca mi-am cultivat starea de bine asa cum cultiv legumele in gradina: de la samanta (idee) pana la recolta, cu sapa in mana, cu bataturi in palme, cu smuls buruieni (ganduri negative), cu udat (ganduri pozitive) chiar si cu cate un arac de sprijin uneori (curs sau carte de dezvoltare personală) si cu siguranta cu multa rabdare si dragoste, asteptand si bucurandu-ma de fiecare etapa.

Jurnal saptamanal

 O zi inceputa cu lumina soarelui ce imbratisa curtea umeda de la ploile de peste noapte. Ploi binecuvantate ce apar mai des in ultima vreme dar de care au atata nevoie culturile. Pasarile ciripesc vesele in curte in timp ce blanosii dorm tolaniti care pe unde au apucat.

În gospodarie sunt multe de facut, motiv pentru care muschii mei cam tipa cu o febra musculară continua pentru ca nu fac aceeasi treaba zilnic. Abia aseara am putut dormi fara sa ma trezesc peste noapte din cauza vreunei incheieturi obosite sau a unui muschi amortit. Probabil de la oboseala. În plus m-am trezit dimineata energica si fara nauceala si am putut sa imi fac niste teme amanate din curs.

Mi-am inceput ziua cu picioarele goale in iarba din curte luând „micul dejun” in zmeuris. Iar apoi mi-am privit gradina de legume dupa tratamentul cu sapa de ieri. Fasolele de pastai cataratoare incep sa urce pe araci in timp ce cele de conserva au iesit un pic mai timide si cam rare. Buruiana taiata e inca verde printre randuri. Si daca la postarea trecuta povesteam ca am terminat cu rasadurile, astazi pot spune ca am terminat de copilit si legat rosiile. Suntem la prima incercare cu palisarea si al doilea an cu sistem de udare cu picatura si folie de mulcire. In general gradina arata bine si e in curs de curatare de buruieni. Mai am de completat pe unde sunt goluri iar castravetii-rasad sunt deja infloriti in timp ce cei semanati abia scot nasul la soare. Mazarea am recoltat-o si sta cuminte la racoare in congelator. Urmeaza sa mai seman niste castraveti in locul ei. 

La capitolul pus pe iarna am bifat compotul de cirese, dulceata de cirese amare, sirop si dulceata de trandafiri, dulceata de nuci si cea de capsuni. Cat de curand le va urma in camara dulceata de „fructe mici” (agrise, coacaze, ultimile capsuni si zmeura), apoi siropul si gemul de zmeura si posibil o dulceata de agrise. Ciresele mele amare s-au suparat de la inghetul din primavara asa ca sunt in cautarea unor cirese amarui pentru compot. Nici visine nu prea sunt dar compotul de visine nu e asa cautat si mai am de anul trecut. La congelator am pus mazare, marar, leustean si un pic de patrunjel.

Pe partea de dezvoltare personala sunt la finalul acestui curs de 6 saptamani care a fost cu foarte multe provocari si eliberari de emotii captive. Astazi am realizat ca foloseam in discursul meu interior o fraza de genul „nu imi permit sa fiu slaba, trebuie sa fiu puternica” in timp ce tineam diete ca sa slabesc si ma plangeam ca nu au efect. Limba romana e o limba frumoasa in care cuvintele au multe intelesuri asa ca nu aveam cum sa devin mai supla/slaba in timp ce imi repetam ca nu imi permit. Si am cheltuit o gramada de bani cu dietele si suplimente alimentare care sa ma ajute sa slabesc si cand colo cheia era in mintea mea. Sunt curioasa in urmatorul curs, pe care il voi incepe la jumatatea lunii iulie ce voi mai descoperi. E fascinanta aceasta calatorie catre mine in aceasta etapa. 

Ceva poze din curte si gradina:

Jurnal saptamanal

 O dimineata de luni cu un soare vesel dupa ploile de azi -noapte. Suntem in a patra zi cu ploi dupa aproape o luna de seceta. Porumbul si gradina pare fericita mai ales ca ploile au fost linistite, doar cateva au inceput cu rafale de stropi mari ca sa ne aminteasca ca e vara totusi. Mazarea are pastaia plina si ma cam striga sa o culeg. Am terminat de pus rasadurile in gradina, iar agrisele sunt mari dar tot acre asa ca le mai las sa stea la soare. Capsunile sunt pe final de sezon si au fost destul de multe si pentru mancat zilnic, si pentru dulceată. Trandafirul de dulceată inca mai deschide cate ceva flori zilnic. Dupa ce mi-a daruit flori pentru 5 litri de sirop acum ma ajuta sa strang si pentru o portie de dulceata. Si daca anii din urma am tot ratat culesul nucilor verzi din cauza ploilor, anul acesta s-au hotarat ele sa aplece crengile copacului, cat sa incomodeze parcatul masinii pe pod, ca sa le culegem. Au fost suficiente pentru 2,5 kg de dulceata aromata. Ciresele au fost deranjate rau de zapada tarzie din primavara asa ca am doar cateva de gust. Cu un drum la Iasi, am reusit sa gasesc cirese mari si proaspăt culese la Sârca si sa am in beci peste treizeci de borcane de compot. În schimb zmeura si murele sunt pline de flori. Oare cum e compotul de zmeura sau mure?

In gradina am terminat de pus rasadurile si, ca noutate anul acesta, am brocoli si conopida pentru prima data. O sa va povestesc la toamna aceasta noua aventura. Ceapa si radacinoasele cresc vesele in timp ce cartofii se lauda cu florile lor colorate si vesele de la ploaie. 

Al meu fecior a terminat sesiunea la master (tot cu provocari), lucreaza la disertație si a decis sa se inscrie si la un master de management cu o componenta IT. Explicatia lui a fost ca acum e timpul, cat inca e tanar, retine usor si nu are obligatii familiale. M-a bucurat decizia lui si mai ales maturitatea cu care a luat aceasta decizie.

Se apropie finalul cursului meu de dezvoltare personala. A fost cu multe provocari mai ales ca am intrat in curs cu gandul ca nu am nimic de rezolvat in relația cu banii si ca e doar o etapa in drumul meu spre acreditare ca coaching. A fost o lectie generala pentru mine deoarece am descoperit unele convingeri limitative care funcționau ca o frana si erau bine pitite in subconstient, sustinute de rationamente logice. Iar provocarile au venit ca furtuni de emotii. De data asta am preferat sa las emotiile sa isi faca de cap si chiar sa ma bucur de izbucnirea lor. Am trecut mai usor de fiecare etapa decat atunci cand incercam sa le controlez/gestionez. De la jumatatea lui iulie incep cursul de acreditare care imi va ocupa tot restul anului. Abia astept sa vad ce provocari vor mai fi si ce emotii vor mai iesi la iveala. Ma bucur ca tot acest parcurs de aproape un an in cursuri se resimte in atmosfera din casa si implicit in atitudinea tuturor membrilor familiei. Toti anii in care am citit psihologie aplicata au creat baza pentru a intelege tot ce se lucreaza in curs precum si pentru a lucra mai usor cu mine. Lucru in grup accelereaza intelegerea, asigura sustinerea si validarea emotiilor si creeaza acel mediu propice dezvoltarii. Ma bucur de fiecare hotarare luata de a urma un curs chiar daca fiecare decizie a fost cu incertitudinii, cu o oarecare teama (oare merita?) si cu multe intrebari. La fiecare final de curs am avut certitudinea ca a meritat fiecare banuț. Fiecare curs (gratuit sau cu plata) a avut rolul de a lega informatiile pe care le adunasem de-a lungul anilor fie cu informatii noi, fie cu metode de aplicare. 

Si ca un exemplu legat de cum functioneaza aceste reguli simple, azi am primit niste bani dintr-o sursa total surprinzatoare. Suma nu e mare dar situatia e amuzantă. In timpul cursului multă lume anunta ca fie au avut recalculari de taxe, fie au descoperit motivul pentru care aveau o plata incarcata si astfel au platit mai putin un serviciu, chestii de astea legate de bani. Si la noi au fost vesti de cresteri salariale in viitor dar imi doream si eu o confirmare rapida a faptului ca imi fac bine temele. In timp ce imi scriam „temele” dimineata, sotul urmarea stirile si printre accidente si ploi, s-a vorbit despre acele certificate primite imediat dupa revolutie de toate persoanele ce implinisera 18 ani pentru a investi in „marea privatizare”. Pe atunci eram proaspat studenta asa ca le-am pus si eu, la spartul targului, la un SIF. Am si pierdut certificatele cu pricina și pana prin 2008 primeam anual niste sume mici ca dividente din acele actiuni. Intr-un an am primit 24 lei si chiar ma gandeam ca a costat mai mult expedierea lor prin posta. Asa ca dimineata, de curiozitate am scultat stirea și am cautat pe net sa vad la ce banca ar trebui sa ma prezint cu buletinul sa vad daca am ceva sume de ridicat. Situatia mi se parea amuzanta. Oricum nu puteam ridica decat pe ultimii 3 ani (termenul pentru prescriere). Am ajuns in oras, m-am prezentat la banca cu pricina cu buletinul si surpriza: am luat bani (vreo 200 lei cumulat pe 2020 si 2021). Pentru 2022 ar trebui sa merg din nou la finalul lunii iulie. Deci sistemul funcționeaza. Mi-am primit confirmarea de care aveam nevoie ca sa continui „temele” si dupa terminarea cursului.

La voi cum merge treaba? 

Fila de jurnal

 O duminica calda de Rusalii. Am tot asteptat ploaia saptamana asta dar nu a venit. Au fost câtiva stropi vineri seara dar nici macar nu au reusit sa potolească praful... 

În gospodărie, vaca a fost un pic bolnava si s-a redus drastic cantitatea de lapte. Iar cea care a fost, a ajuns la purcei din cauza tratamentului cu antibiotic. Caprița mica a trecut pe program partial de intarcare si protestează toata ziua impotriva limitarii de a ajunge la laptic. Cei trei mici teroristi (pisoii mici) au luat cu asalt ciresul din fata casei in care se catara atunci cand nu adorm obositi pe unde apuca. Blue, motanul mare ne-a parasit oricat am incercat noi sa il salvam, se pare ca a mancat ceva otravit... Iar gainile au inceput sa piteasca ouale prin cele mai ciudate locuri din care sa iasa cu puisori mai tarziu.

În camp urmeaza ierbicidatul la porumb si musuroitul cartofilor. Speram ca ambele activități vor fi in saptamana urmatoare. Gradina arata promițător, mai urmează sa seman fasolea boabe si bostanii placintari pe marginea parcelei cu cartofi (e alaturata unei parcele cu porumb iar ierbicidul administrat acestuia ar fi distrus plantele daca le semanam mai devreme) iar in gradina udata mai am de semanat pepenii. Mazarea se pregateste de legat si eu sper ca are suficientă apa pentru boabe iar cartofii timpurii au floare ceea ce inseamnă ca ma pot bucura de prezenta lor in farfurie cat de curand.

In spatele casei stau aliniati frumos primii baloti de lucerna de anul acesta iar partea frumoasă e ca sotul meu i-a adus singur, după ce a mesterit un sistem de incarcat si descarcat cate unul. E al doilea an in care am preferat baloți mari si rotunzi. Imi place ca in fiecare an mai mestereste cate ceva menit să usureze/simplifice cate o activitate din gospodarie.

Am dat startul la pregatiri pentru camara. Primul produs a fost siropul de menta care nu cred că sta prea mult in camara pentru ca e numai bun in pahar in zilele calde. Urmează siropul de trandafir si dulceata de capsuni. 

Cursul meu de dezvoltare personala a ajuns la a 3-a saptamana si bineinteles că au aparut si provocări sau mici/mari furtuni emotionale menite sa curete calea pentru ce va urma. Ultima furtuna a fost destul de intensa dar odata ce am invățat pasii pentru a intelege de ce apar si ce se cere vindecat, mi-e mai usor sa trec prin ele chiar daca am avut impresia uneori ca ma sufoc din cauza emotiilor iesite la suprafata. Si cica acest curs e mai usurel, greul vine abia in urmatorul...

 Până atunci ma bucur de linistea sufletească si de „curcubeul” aparut după furtuna emoționala, de tot ce imi ofera natura și mica mea gospodărie, de realizarile fiecarui membru din familia noastră si de aceste zile de sarbatoare.