Ninge de ieri. Si inca mai ninge. O mantie alba coboara peste sat. Si imbraca in puritatea ei toate asezarile. De ar putea imbraca si sufletele noastre..... Sau poate nu. Pentru ca ar ascunde sub frumusetea ei toate durerile, ranile trecutului si neimplinirile. Le-ar hrani cu seva sa si poate ele ar izbucni cu si mai mare forta.... Poate ca e mai bine ca o putem admira in bataia soarelui, in sita amurgului sau in frumoasele culori ale rasaritului si putem visa la ziua in care in sufletele noastre s-ar asterne aceeasi liniste si mutenie care insoteste intinderea alba.
Sau poate privind frumusetea muta si stralucitoare a zapezii invatam ca suntem doar un fulg in imensitatea unui troian, la dispozitia vantului care ne plimba dintr-un loc in altul, gata oricand sa stralucim in batataia soarelui sau sa ne topim la caldura sa, in cazul in care nu ne-am pierdut deja in noroiul de sub troian....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.