Pagini

16 decembrie, 2012

Ajunul Craciunului intre amintiri si traditii



“Nu stiu altii cum sunt dar eu, cand ma gandesc…” la craciunurile copilariei mele imi amintesc de Ajunul Craciunului. O zi care necesita multe pregatiri, mult timp alocat si multe, multe bucurii. De cand am inceput sa merg am participat la aceste pregatiri. La inceput doar privind, apoi ascultand povesti si pe masura ce cresteam ajutand la mici treburi. Si pregatirile pentru Ajun incep cu o saptamana inainte, cum altfel decat cu turtele numite si “scutecele Domnului” sau “pelincile lui Iisus”. Acele foi subtiri din aluat, coapte pe plita si lasate la uscat. Aluatul il facea mama cand eram mica iar mai apoi eu, din faina, apa calduta si un strop de sare. Un aluat potrivit de tare din care scoteam bucati cat o nuca pe care le intindeam pe masa cu sucitorul pana cand vedeam modelul musamalei de dedesub. Prima turta coapta poposea la icoana pentru a fi data animalelor din gospodarie in ziua de Ajun.  Restul erau lasate la uscat undeva pe un dulap pana pe 23 decembrie. Intre timp se spargeau nucile, se curatau, se macinau si se alegea samanta de canepa. Apoi ne ocupam de pregatirile de craciun: curatenie, spalat, primenit si bineinteles porcul cu tot ce implica el. Apoi, cu o zi inainte de Ajun, veniti de la biserica, dupa spovedanie ne ocupam de turte. In primul rand samanta de canepa.Trebuia uscata si pisata sau trecuta prin rasnita. La bunica pisam in chiua iar la mama aveam o masina ca de nuca prin care treceam zaharul sa il facem pudra. Peste pasta rezultata puneam un pic de apa calduta si o frecam cu lingura. Scurgeam apa (laptele de julfa) si repetam operatia pana cand apa ramanea limpede. Fierbeam laptele de julfa pana se ridica deasupra ca o branzica gri. Scoateam “branzica” cu o paleta, usor scursa si amestecam cu zahar dupa gust. De-a lungul timpului am mancat julfa si cu diverse mirodenii (vanilie, rom, coaja de lamaie) dar preferata mea a ramas cea simpla. Turtele erau coborate de pe dulap si poposeau langa un castron mare in care era siropul de zahar (o cana de zahar la 2 cani de apa). Apoi incepea joaca: o turta scufundata in sirop apoi intinsa julfa, inca o turta scufundata si iar un pic de julfa pana cand se termina julfa. Deasupra puneam o farfurie cu fata in jos si eventual o greutate si castronul pleca in camara unde era mai racoare. Restul turtelor treceau prin aceeasi operatie de scufundare in sirop si asezate in castron doar ca erau presarate cu nuca pisata si zahar. Erau lasate peste noapte la racoare usor presate. A doua zi, turtele erau taiate ca un tort in triunghiuri sau felii incepand din margine. Feliile erau frumos asezate pe o farfurie si insotite de o sticla de vin proaspat scoasa de la beci, din damigeana special pastrata pentru acea zi, poposeau pe masa din hol. Si stateau acolo, cuminti, pandite de noi copii, pana cand auzeam vocea parintelui la usa cantand “Nasterea ta, Hristoase…” Mai tarziu am descoperit obiceiuri sau superstitii de genul grauntelor puse sub scaunul pe care trebui sa stea parintele, pentru ca sa stea clostile pe oua, sau fuiorul de lana (mai tarziu bobina sau sculul de ata in diverse compozitii) pentru ca recolta sa se lege si sa rodeasca.  Dupa plecarea parintelui primeau toti ai casei cate o farfurie de turte si mergeam prin vecini cu turte si vin de pomana pentru sufletele celor plecati. Apoi se aducea bradul si incepea distractia pregatirii lui pentru venirea Mosului  acompaniati de copii care venea cu “Steaua”. Niciodata nu se mergea cu colindul inaintea parintelui iar colindatorii primeau mere, nuci, bomboane sau colacei. Semnificatia cercului regasit in darurile pentru  colindatori am aflat-o tarziu cand am inceput sa imi pun intrebari. Atunci am descoperit simbolistica cercului, a completului, a neintreruptului.
 Ziua se incheia cu darurile puse sub brad de Mos in cele cateva minute cand scapam bradul din ochi ori pentru ca ne trimitea mama undeva ori cand cedam nevoilor natural si plecam la baie.
In ultimii ani din diverse motive am inlocuit turtele coapte pe plita cu foi de placinta. Au fost ani cand, din lipsa de timp am adoptat reteta de la baklava. Foile de placinta le-am pus in tava, le-am  presarat cu nuca pisata din abundenta pe fiecare foaie, le-am  bagat la cuptor pana cand s-au rumenit pe margine. Scoase din cuptor, calde, le-am inecat intr-un sirop de zahar intr-o concentratie 1:1. Eu prefer dulciurile fara mirodenii dar gustul nu e rau nici cand se pun mirodenii in sirop sau stafide printre nuca pisata..
Anul acesta am aflat ca julfa se mai poate face si din samburi de bostan. Daca sunt fara coaja e mai simplu dar daca nu, semintele se usuca, se cojesc si se respecta reteta de la semintele de canepa.
Si tot anul asta am decis sa revin la reteta traditionala pentru a lasa copiilor amintiri de neuitat. Asa cum eu nu cred ca voi uita zilele de Ajun incarcate de bucurii sau serile de Ajun cu daruri in brate, in miros de brad si cu gust de turte. Si asta pentru zilele urmatoare de sarbatoare treceau intr-un iures de musafiri si vizite, intre pusul si stransul mesei…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.