Articol pentru Ziarul de Iasi
Se apropie sfarsitul iernii. Cat de curand Baba Iarna incepe sa lase locul Zbudarnicei Primavara. Si cum anul acesta a fost o iarna lunga si bogata in zapada, venirea primaverii este asteptata cu multa nerabdare. Asa ca, conform traditilor stravechi o intampinam cu o prima sarbatoare inchinata ei, pe 24 februarie - Dragobetele (Ziua Indragostitilor, Cap de primavara, Logodnicul Pasarilor), sarbatoare ce coincide cu sarbatoarea ortodoxa "Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul".
"Dragobetele - fura inima la fete"
Dragobetele este o sarbatoare a iubirii, a prieteniei intre tineri si se spune ca "dezleaga limba pasarilor". In acea zi incep ritualurile de imperechere atat la pasari cat si la animale, natura se trezeste la viata si incepe freamatul caracteristic perioadei: bazait de gaze, ciripit de pasari, si forfota oamenilor dornici de soare si aer curat. Incep constructia cuiburilor si a culcusurilor pentru puii ce vor veni.
Se spune ca de la dragobete auzim pitigoii care ne anunta in fiecare dimineata daca vremea e inca rece (trilul lor parca spune "carpiti, carpiti, carpiti...") sau daca se incalzeste (trilul seamana cu "simt' a vara, simt' a vara, simt a vara, simt").
In satele vechi, tinerii se imbraca de sarbatoare, se aduna in centrul satului si pleaca spre padure pentru a aduna primele flori ale primaverii. Aici se leaga prietenii care preced logodnele de peste vara sau tovarasii pe viata. Batranele satului privesc intoarcerea tinerilor de la padure cu interes pentru a sti ce nunti vor fi in toamna. Daca vremea e urata se aduna la o casa unde se incinge jocul.
In aceasta zi e bine sa faci curatenie in casa ca sa fie cu spor tot anul si se hranesc pasarile cerului iar celor din batatura li se acorda o atentie speciala (curatenie, mancare mai multa si mai diversificata) pentru belsug tot anul.
Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se certe in ziua de Dragobete caci astfel ii astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic. Atat baietii, cat si fetele au datoria de a se veseli in aceasta zi pentru a avea parte de iubire intreg anul. Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute in aceasta zi. Nu e voie sa plangi in ziua de Dragobete. Se spune ca lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.
Pentru ca in zilele noastre, moderne, nu avem cum sa ajungem in padure sa adunam flori de primavara, putem sa le daruim sub forma de buchet sau ghiveci iar petrecerile satesti le putem inlocui cu cine romantice in doi sau iesiri cu grupul de prieteni fie in oras fie intr-o vizita. Ideea e ca sarbatoarea trebuie marcata cu buna dipozitie, dragoste, prietenie si daruire. Iar daruirea poate fi sub forma unui ghiveci cu zambile oferit unei persoane dragi, pregatirii unei cine mai festiva pentru toata familia sau firmituri asezate pe pervaz pentru vrabiute sau pitigoi.
Important e sa credem in iubire si daruire si in faptul ca asa cum stim sa ne facem ziua de Dragobete frumoasa si plina de dragoste, vom putea sa ne infrumusetam si imbogati tot anul cu sentimente trainice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.