Sau poate prinsa intre gradinita, curte, casa si gradina nu mai apuc sa admir micile minuni ale naturii...
Totul a devenit "practic" in detrimentul "poeticului"....
Chiar daca ma bucur de mirosul salcamului, de insiruirea ordonata a verdeturilor din gradina, gandul imi zboara la lipsa apei, la inlocuitul plantele care nu s-ai ivit din pamantul tare si bolovanos. Iar seara, pe bancuta de afara, ascultand concertul pasarilor sub cupola instelata a noptii nu reusesc decat sa fac calcule si planificari...
Edit: si cand se insiruie (cuvintele) se pare ca fac greseli grave de ortografie si dezacorduri pe langa uzualele inversari de litere din cauza vitezei degetelor pe tastatura.
eu te inteleg foarte bine, cam la fel fac si eu. sunt sigura, insa, ca asta e din cauza ca avem o oarecare anxietate in noi, generata de problemele cu care ne-am confruntat in viata recenta. problema pe care ai avut-o tu si-a lasat amprenta asupra ta, sa fii sigura de asta, la fel cum m-a schimbat si pe mine accidentul sotului meu. asta este, trebuie sa ne obisnuim cu noile noastre feluri de a fi si sa invatam sa ne acceptam asa, sa ne iubim si sa ne strecuram prin viata cu cat mai putine opinteli.
RăspundețiȘtergereProbabil s-au adunat.
RăspundețiȘtergerePe langa ce ai citit pe blog au mai fost. Blogul a aparut ca terapie in perioada cand m-am izolat in casa dupa o perioada cumplita din viata mea...
Poate ca abia acum le "vindec" ca sa pot merge mai departe pe o noua cale...
Imi doresc si mie, si tie, Cristina, si tutror celor care citesc ce scriu eu, sa invetam din experientele care au fost in viata noastra pentru a merge mai departe cu bucurie, intelegere si iubure.
RăspundețiȘtergerenu stiu daca pot sa invat ceva din probleme, dar stiu ca ne putem sprijini pe o solidaritate, pe o vorba buna din partea cititorilor, pe un sfat, pe un exemplu, pe o idee. daca am fi singure in durerea noastra, n-am mai reusi sa iesim din negura.
RăspundețiȘtergereeu sunt sigura ca pana la urma totul va fi bine.
Prima lectie invatata din problemele pe care le avem e aceea de a ne pastra increderea ca pana la urma totul va fi bine. Alta e aceea de a ne pastra zambetul si puterea de a iubi si a darui chiar daca zambetul vine dupa lacrimi. Si faptul ca ne putem sprijini pe ceilalti e tot o lectie de invatat.
RăspundețiȘtergereSi ai mare dreptate cand spui ca de una singura nu poti iesi din vagauna in care ne duce durerea si tristetea. Mie mi-au trebuit 3 luni de izolare sa inteleg asta... Poate asta a fost lectia mea.
Sa dea Domane Doamne sa ne putem pastra mereu zambetul...
ai dreptate, Corina... si eu am trecut peste primavara cam aiurea... tot griji, alergatura (asta este rubrica mea, intre comuna si oras, servici...)... lectii?! ...tot timpul avem... de exemplu, eu am debutat intr-o experienta netraita in 31 ani de serviciu...sunt in preaviz..iar din iunie, in somaj... suna ciudat pentru mine...acum e bine ca sunt 10 zile acasa, ii ajut pe ai mei, la gospodarie...pe urma 10 zile de final de serviciu...si apoi?! AVENTURA VIETII MELE!
RăspundețiȘtergereCu Dumnezeu,inainte!
31 de ani de servici? Aveam impresia ca esti cu muuuuuuult mai tanara.
RăspundețiȘtergereE bine daca o consideri o aventura.
Nu stii ce iti rezerva Domne Doamne...
Oricum tot raul e spre bine!