Final de noiembrie cu amintiri

Finalul lunii noiembrie a fost intotdeauna special. Dar in ultimii ani a fost mai trist. Azi ar fi fost ziua bunicii - mama pentru mine. Ar fi implinit 94 de ani. Dar a incetat sa-i mai numere inainte de a implini 90 de ani. Cu doar 4 zile mai devreme. Asa ca ziua de astazi era cat pe ce sa fie si ziua cand "a plecat la deal" cum zicea ea... Si e zi de hram in satucul ei dintre dealuri, satuc in care imi e greu sa merg stiind ca poarta a ramas inchisa iar in bucataria de iarna nu mai arde nici focul si nici candela... Si nici nu mai e nimeni care sa scoata 10 lei din sertarul masinii de cusut si sa ii intinda cu o bucatica din inima ei mare - "-sa iti iei ceva frumos, mama..."
Cred ca ala e momentul in care am simtit ca mi-am pierdut locul, momentul in care mama a plecat la bunic - "ma duc, mama, la tac-tu... ma asteapta de 30 de ani... si 30 de ani sunt multi...". Acel loc unde imi puteam incarca bateriile cand ma simteam golita de tot. Locul unde puteam spune orice, puteam fi eu insami indiferent cat au incercat unii sa ma dea la o parte. Camera "televizorului" a fost intotdeauna camera Mosului, unde trona un pom mare de craciun, unde venea Mosul (Gerila sau Craciun in functie de perioada) dar si locul unde un bunic blajin isi admira nepoata in rochitica verde cu 3 volane cum se invarte. Ma intrebam cand am incetat sa mai port culoarea verde si cred ca odata cu plecarea bunicului "la deal", cu vreo 34 de ani in urma...

Dar apoi am inteles ca locul meu e in inima mea. Acolo e si mama (bunica) si bunicul meu blajin. Am o masina de cusut asemanatoare in sertarul careia o sa pun banuti ca sa imi amintesc de felul in care i se lumina fata cand imi dadea ceva. Sper sa nu imi amintesc momentul dinainte de a pleca cand m-a pus sa ridic musamaua de pe masa sa vad daca mai e ceva acolo "ia, mama, ce mai e acolo ca mi-au luat astia tot...".  O sa incerc sa fac un brad la fel de mare ca ale ei si poate o sa pun si nuci in staniol dar si bomboane de pom pe care o sa le mananc in asa fel incat sa ramana ambalajul in brad... Intr-o perioada nu mai facea brad ("cui sa fac mama daca nu mai am copiii mici...?") dar apoi i-am luat un bradut mic artificial de vreo 30 cm pe care il punea pe televizor (in acelasi loc din camera in care punea pe vremuri bradul mare) si il impodobea cu globulete mici si beteala (primite de ea la pachet cu bradutul). Bradut ce l-a luat Matei la facultate in amintirea strabunicii. L-am impodobit zilele trecute cand am fost pe acolo si amintirile m-au coplesit. Mai ales ca Matei, in vara asta, si-a dorit o pisica tigrata ca prima lui pisica la tara. Pisica cu care a stat o perioada la mama si pe care, surprinzator, mama a indragit-o asa de mult ca o lasa sa doarma pe pernele "bune". Pisicuta din vara a crescut si acum imi pune piedica prin curte, momente in care parca o aud pe mama "nu am mai avut pisica ca asta..." sau se urca pe pat si iar imi amintesc vocea ei: "las-o, mama, sa stea la caldura..."
Anul asta a fost oricum altfel, dificil si de neinteles asa ca e de inteles incursiunea mea in trecut, in vremuri ce, pentru mine, erau senine si pline de bucurie. 
Un an incarcat de emotii si nu intotdeauna pozitive, cu multa munca si schimbari. 
Un an in care mi-am pus multe intrebari si nu pentru toate am gasit raspunsuri. 
Un an in care am luat multe decizii dar si un an in care m-am simtit coplesita si neputincioasa. 
Un an in care am inteles ca smerenia nu inseamna umilinta si ca acceptarea nu inseamna iertare, iar iertarea vine atunci cand regreti si nu cand persisti in greseala.
Un an in care prioritatile s-au schimbat si am inteles (nu inseamna ca am si reusit sa pun in practica) ca iubirea aproapelui vine dupa iubirea de sine si ca respectul fata de valorile celorlalti vine dupa respectul fata de propriile mele valori.
Un an in care am invatat, din pacate, ca multi nu cunosc limba bunatatii si a politetii si atunci e necesar sa cominici cu ei in limba pe care o cunosc, la nevoie.
Urmeaza in un an in care, sper, ca lucrurile se vor aseza in fagasul lor, ca lumea va reveni la o normalitate dupa nebunia anului ce tocmai il incheiem. 
Un an nou in care, iarasi sper, ca vom reinvata sa fim oameni, sa fim mai buni, sa fim mai intelepti.
Un an nou in care eu voi reinvata sa sau imi voi reaminti cum sa fac anumite lucruri.
Un an nou in care imi doresc sa ma bucur de tot si de toate, sa fac lucruri care imi plac si care ma bucura...
Un an nou mai bun!
 
 

zi insorita de noiembrie

 Mai sunt cateva zile pana la inceputul postului. Casa ei e inca plina de praf si materiale de constructii. Baia mult visata e pe ultima suta de metri. Care trec ingrozitor de greu. Poate ca nerabdarea ei duce la mici intarzieri. Inca o zi, apoi alta zi de intarziere care secatuiesc rezervorul ei de rabdare. La fiecare final de saptamana aseaza cat de cat in casa pentru o duminica linistita. Dar pana la urma tot fuge la plimbare ca sa nu mai vada nebunia din casa. Nimic nu e la locul lui. Cand are nevoie de ceva, are nevoie de mult timp sa il gaseasca iar asta macina incet, incet atat rabdarea cat si calmul. Iar la toate astea se adauga tusea alergica de la praf si umezeala cauzata de astmul ei vechi pe care trebuie sa o explice in perioada asta tulbure. Stie ca trebuie sa se relaxeze dar nimic din ce o ajuta inainte nu functioneaza acum. Parca tot universul comploteaza pentru ca ea sa invete sa aiba rabdare. Si asta cu presiuni din toate directiile. 

Luna noiembrie era de regula luna in care isi pregatea casa pentru serile lungi de toamna. Decoruri de toamna, muzica relaxanta, placinte cu mere si scortisoara, arome de gutui, ciocolata calda cu bezele si multe altele dadeau casei un aspect cald si linistitor. Prima zapada era momentul ei favorit. Cand toata natura se curata iar albul stralucitor al zapezii parea ca purifica tot in jur. Abia dupa prima zapada scotea decorurile de iarna si incepea cea mai frumoasa perioada din an: sarbatorile de iarna. 

Anul acesta trecerea spre sarbatori nu va mai fi lina, in etape, ci va incepe cu o curatenie generala timpurie (nu aia de craciun), cu multe modificari in casa si probabil mici proiecte de mobilier facute in al 25-lea ceas in conditiile in care de saptamana viitoare se anunta zapada, magazinele sunt pline de decoratiuni de iarna/craciun iar posibilitatea inchiderii lor inainte de sarbatori planeaza deasupra tuturor deciziilor. La tensiunea generala cauzata de situatia medicala mondiala nici nu se mai gandeste. Ignora aproape tot legat de ea (mai putin purtatul mastii care o sufoca si ii provoaca accese de tuse groaznice) din dorinta unei iluzii a normalitatii.

In ciuda tuturor incearca sa se bucure de fiecare zi, de fiecare seara si de fiecare dimineata insorita dar mai ales de oamenii speciali din jurul ei, de zambetele ascunse de masti dar care se reflecta in priviri si de florile intarziate din gradina.