Fila de jurnal 8/10

 Azi a fost o zi foarte interesanta. Ieri am fost plecati la Iasi. Ne-am intalnit cu oameni dragi de departe. M-a bucurat mult entuziasmul si bucuria lor. La ultimile intalniri erau obositi, impovarati de viata si de vremuri. Acum pareau mai tineri si mai veseli. La despartire le-am spus sa se bucure de fiecare minut si mi-au raspuns ca tocmai au rescoperit cat de importanta e bucuria. Am stat de vorba in balcon ca acum 30 de ani cand ne-am cunoscut, colege de camera intr-un camin studentesc, fiecare de la alta facultate. Am avut multe colege de camera de-a lungul anilor dar prietenia ce s-a legat atunci a dainuit peste timp si peste timpuri. Am trecut una langa alta prin vremuri tulburi cand pentru una cand pentru alta, timpuri in care viata ne-a dus pe fiecare pe alt drum si totusi cand ne-am reintalnit am continuat ca si cum nu ne vazusem de ieri. Si nu e de mirare ca lumea ne intreaba daca suntem surori sau ca vecinele de la bloc ne cam confunda. 

Drumul inapoi a fost extrem de aglomerat si daca la dus am facut o ora jumate, la intors am facut mai mult de 3ore. Am ajuns pe intuneric. Acasa ne astepta un concert de animale cu masa de seara amanata dar si un parfun naucitor de ”regina noptii”. In plina toamna florile mele au inebunit. Si liliacul chinezesc ne ameteste cu parfumul florilor. De regula se usca pe la finalul lui august. Am adormit tarziu, la ”ore mici” adica pe la 2 noaptea si dimineata a venit prea repede. Doar ca a venit cu o surpriza nepalacuta: nu aveam curent electric. Cafeaua tare de dimineata am inlocuit-o cu o cafea mai slaba la ibric facuta pe ultimile palpairi ale buteliei de gaz. Mi-am facut o lista lunga si extrem de ambitioasa de treburi ce voiam sa le fac astazi insotita de o a doua cana de cafea, sperand sa devin functionala. O alta surpriza a fost ca a aparut un drum neplanificat in oras. Am profitat de drum ca sa ne rasfatam cu cate un ecler cu glazura de cafea si sa umplem butelia cu gaz. O buna prietena mi-a zis ca arat odihnita si relaxata. Era cat pe ce sa incep sa explic ca nu sunt dar m-am oprit la timp si am spus un multumesc. Mi-am amintit ca nu stiu sa reactionez la complimente si ca ar fi vremea sa invat. Nu prea am fost laudata in copilarie sau poate ca mi-au lipsit laudele din partea unei anumite persoane. 

Intre timp a venit si mesajul ca alimentarea cu energie electrica a fost reluata. In drum spre casa sporovaiam relaxati despre previziunile astrologice de week-end in care spunea ca e nevoie sa lasam ceva vechi sa se duca ca sa ne bucuram de ceva nou si mai bun ce va sa vina, cand s-a oprit motorul masinii deodata. A avut Doamne Doamne grija sa fie pe drum drept. Nu a durat mult pana cand un prieten ne-a ajutat sa ajungem cu masina acasa. Acasa a venit si verdictul ca motorul si-a dat sfarsitul. Au urmat calcule, prospectari si decizia a fost ca batrana masina merita pensionata. Ce a fost surprinzator e ca nimeni nu s-a enervat sau suparat. Toti ai casei s-au concentrat pe gasirea solutiei si mai putin pe problema in sine. La scurt timp am gasit o alta masina, tot in prag de pensionare dar care se tine mai bine si corespunde nevoilor si bugetului nostru, pe care urmeaza sa o vedem zilele urmatoare. Se pare ca lucrul cu mine pe calea dezvoltarii personale da roade. Si nu doar eu sunt mai bine ci si cei din jurul meu. Din ce in ce mai bine. 

Seara a venit cu liniste sufleteasca si bucurie ca evenimentele de peste zi nu ne-au afectat foarte tare. O ciocolata calda cu frisca si fulgi de ciocolata e numai buna pentru a incheia o zi atat de interesanta. Iar lista ambitioasa de dimineata a ramas pe alta zi, astazi nu am putut bifa nimic....