Pagini

22 noiembrie, 2022

Jurnal de recunostintă - 5

 Totul e alb. O dimineață cu iz de crăciun chiar dacă suntem abia la final de noiembrie. Probabil azi va dispărea zăpada. Se anunță temperaturi de câteva grade și e și un pic de ceață care ajută la topirea ei, dar vreau să mă mai bucur un pic de prezența ei așa ca mi-am aromat cafeaua cu sirop de ciocolată iar din boxe se aude muzică ambientală de crăciun. Un start bun pentru o zi în casă. Dimineața începe ca de obicei cu ordine și hranit animalele apoi mă voi ocupa de rufe (spalat/întins/strâns/calcat/așezat) și organizat cerdacul. Ziua e fragmentată cu câteva drumuri dar seara vine cu filme de crăciun, un ceai aromat nou si croșetat la salul mov cadou pentru o doamnă dragă. 

Am terminat acel proiect de suflet. Adică partea ce ținea de mine. Aștept să il văd finalizat și să il prezint. Va urma și un dar de blog în preajma crăciunului așa că mă bucur și sunt recunoscătoare pentru tot.

Și cursul meu e aproape gata si mi-a plăcut să vorbesc aseară despre această călătorie de 11 săptămâni, să mă uit la gândurile și emoțiile cu care am plecat la drum și să le evaluez pe cele cu care am terminat proiectul. Am intrat în program cu o nemulțumire cronică deja și am ajuns la finalul lui cu multă bucurie și o stare de joacă. Asta nu înseamnă că ingrijorarea nu își mai face apariția uneori, dar acum știu cum să o poftesc afară după ce iau la cunoștință ce a determinat apariția ei. Dar schimbarea mare se vede în atmosfera din casă care îmi amintește de începutul căsniciei noastre, când eram curioși de cum va fi viața noastră, entuziaști și curajoși. Iar cel mai frumos lucru e că acum știu sigur care e drumul meu și nu mă mai împrăștii în tot felul de proiecte care imi pot aduce mai multe nemulțumiri sau dezamăgiri. 

O zi frumoasă și spornică să aveți!

6 comentarii:

  1. felicitari !!! pentru proiect , asteptam sa ni-l prezinti - rodica

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur mult pentru realizarile tale, atat pentru proiect (pe care abia astept sa ni-l prezinti), dar mai ales pentru cele sufletesti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitări Corina ! Ma bucur pentru tine ! Și ma bucur ca am fost colege de grupa😍. Mult succes in toate proiectele tale ! Doamne ajuta !🙏

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Eva! Si eu ma bucur că te-am cunoscut! Ești femeie foarte curajoasă care si-a păstrat inocența si bucuria in ciuda vremurilor trecute! Succes si tie in proiectele tale de suflet!

      Ștergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.