Pagini

11 decembrie, 2022

Jurnal de advent 11

 Abia când a sunat a treia oara ceasul l-am auzit. Am întins mâna să îl opresc și a fost primul „au”. Umărul meu își făcea simțită prezența cu o durere ascuțită la mișcare. Am încercat sa întind toți mușchii și mintea mea somnoroasă a acceptat că am o febră musculară logică după ultimile zile. Apoi am văzut ceața de afară și m-am gândit că durerile nu sunt doar la nivel de mușchi ci și de articulații. Reumatismul meu vechi, căpătat în timpul celor 5 luni de ghips după fractura de coloană iși mai face de cap uneori, mai ales când vemea e umedă. Știu că se spune că articulațiile țipă când mintea e rigidă dar încă nu am identificat gândurile recurente care pot da rigiditatea, dar lucrez la asta.

Aroma de cafea proaspătă a mai ridicat ceața din mintea mea. Iar motanelul insistent de la picioarele mele mi-a adus primul zâmbet al zilei. A urmat instalația de globuri luminoase din salon și cațelul alintat. După prima gură de cafea în sunete de colinde, buna dispoziție a revenit. Ieri a fost o zi caldă, cu mult soare iar asta ne-a permis să depozităm boabele de porumb recoltate acum 2 zile. Aseară cand am privit boabele asezate în magazie am avut un sentiment de belșug ca atunci când, copilă fiind, mergeam la „colectiv” cu bunica la lopatat porumb, iar noi, copiii, ne jucam în grămezile de boabe ca în zăpadă. În mijlocul curții păreau puține și mă gândeam că nu ne vor ajunge, cu toate că am luat în calcul cât avem nevoie și cât dăm pentru a achita datoriile la teren (arenda si lucrările agricole) dar când le-am vazut în magazie m-am liniștit. Și chiar dacă în timpul zilei eu m-am ocupat doar de mancare pentru oamenii la treabă, am reușit să imi termin curațenia în bucătăria de vară și să o pregatesc de „maratonul de carne” de săptămana viitoare și chiar să pun câteva decoruri de crăciun între o oala pe foc și un teanc de vase de spălat. Bucatele pregătite pentru crăciun au nevoie și de o atmosferă de crăciun.

Și ca să nu îmi ies din ritm, am terminat și ordinea în casa după apus. Si când spun ordine în casă mă refer cam la tot ce făceam într-o zi normala de sâmbătă: strans, pus în ordine, măturat, scuturat, șters praful si obiectele sanitare/de bucătărie. Toate astea însoțite de colinde, ceai de advent și batoane de pește. Când am terminat am vrut să văd un film de crăciun dar am ațipit în fotoliu în primele 10 min așa ca la ora 11 eram în pat.

De regulă îmi trec în jurnalul scris de mană ce am făcut peste zi pentru că mereu am impresia ca nu am făcut mare lucru și am nevoie să le vad scrise ca să conștientizez că se vede ceva în urma mea, dar aseară eram prea obosită așa ca îmi încep dimineața cu „inventarul”. Se pare că sentimentul acesta e foarte des întâlnit la femei pentru că nu am fost laudate/apreciate de mamele noastre pentru treburile făcute și ne criticăm singure pentru că nu am făcut destul sau ne valorizăm prin acea lista lungă de „to do” bifată.

Și dacă ieri tot ce am facut a fost pentru gospodărie, astazi e zi de răsfăț pentru mine. După rutina de dimineață într-o zi de duminică,  îmi voi face unghiile și voi urmări câteva cursuri restante din săptămâna ce se încheie. Un film de crăciun sau o carte ușurică vor încheia ziua. Iar pe înserat va fi o plimbare în oraș si un ceai cu o prietenă.

Voi, doamne dragi, ce ați facut ieri și ce planuri aveți pe azi?


3 comentarii:

  1. Sâmbăta a fost zi de treaba, cum zic eu. Am turnat niște figurine de ipsos, apoi curățenie și ceva decorațiuni.
    Duminica a fost zi de relaxare și cumpărături.
    Nu știam zicala aia cu mintea rigida, e posibil . Acum sa vad de unde ca tocmai ce m-am trezit cu un sold mai rigid.
    O săptămână mult spor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sambata a fost o zi plina. Nepotelul a fost la noi si ne-am bucurat de el din plin. Printre picaturi, am reusit sa facem repetitie cu copiii de la biserica si sa gatesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Muncă, muncă, muncă...👍bine că mai există pauza de cafea ☕️
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.