unire

 Azi sarbatorim ziua unirii. 

Acel „hai sa dam mana cu mana” iar eu ma pregatesc de o intalnire la final de saptamana in care ma voi vedea fizic cu doamne dragi din online. Normal ca am emotii mai ales ca e in cadru unui eveniment cu scena si vorbitori. Si eu sunt una din vorbitoare. Aveam de gand sa scriu ca vorbesc doar cateva minute dar am identificat impostorul care ma face sa imi minimizez realizarea. Pentru ca da, e o realizarea. Nici nu are importanta cati oameni sunt in sala ci doar faptul ca voi vorbi in fata lor. Si va fi transmis live pe FB. Asa ca totul e nou, totul e provocator si cu emotii. Pe de o parte abia astept, pe de altă parte as mai amana. Imi place anticiparea si imi e un pic teama de necunoscut. Până atunci sunt ocupata cu pregatirile de călătorie!

feedback, validare sau critica

Sunte termeni pe care ii intalnesc frecvent in ultima vreme. 

Si toti trei se invart prin aceeasi zona semantica. Poate si pentru ca activitatea pe care o fac acum depinde de raspunsul primit de la ceilalti.

Ca sa poti evolua ca om sau doar ca profesionist in aria ta de activitate ai nevoie sa te oglindesti in ceilalti, ai nevoie sa vezi daca ceea ce faci are ecoul pe care il astepti. Cel putin asa simt eu. Am nevoie sa stiu cum se simte celalat cand vorbeste cu mine. Am nevoie de cineva care sa ma ajute sa inteleg daca mesajul pe care vreau sa il transmit ajunge la celalat asa cum am vrut eu sau e nevoie sa schimb ceva la modul in care transmit. Si ma ajuta cand cel cu care vorbesc imi spune daca un gest, o vorba sau tonul vocii nu ajuta la transmiterea mesajului sau a emotiei dorite. Iar asta am descoperit in ultima perioada fiind intr-un grup de femei faine care se ajuta reciproc, pentru ca fiecare sa devina o varianta mai buna a sa. Iar faptul că facem toate aceeasi activitate ma ajuta, pentru ca e o parere avizata, in cunostintă de cauză. 

Fie ca o numesc validare atunci cand mi se confirma ca ceea ce fac, fac bine, fie o numesc critica atunci cand o colega imi spune cum as putea face altfel, le consider pe amandoua spre cresterea mea. Sunt aspecte pe care fie nu le pot vedea la mine, fie nu m-am gandit la ele sau pur si simplu sunt o alta perspectiva care ma ajuta sa vad lucuruile in ansamblu si nu doar punctual. Nu consider parerea celuilalt neaparat o critica, ci doar un raspuns care ma ajuta fie sa cresc, fie sa imi intaresc increderea in mine si in ceea ce fac. O critica poate fi constructiva sau acida. Iar diferenta e data de ton si de pozitionarea persoanei care face critica. Daca comentariul este facut de la egal la egal si cu un ton bland este o critica constructiva. Chiar si facuta in gluma. Dar daca critica e facuta cu ironie si din alta perspectiva decat colegiala atunci ma deranjeaza si atrag atentia. E posibil ca uneori tonul meu sa fie raspuns la tonul celui care face comentariu dar nu o fac cu intentia de a rani ci doar de a atenționa. Ce e drept prefer o critica directa si sincera decat o linguseala frumoasa. Singurul aspect la care reactionez prost e ironia. Poate si pentru ca mult timp rana mea dominanta a fost cea de umilinta reactionez destul de rapid la ironie si la luatul de sus. Chiar daca teoretic stiu ca ironia e folosita de cei care au o stima de sine destul de scazuta pentru a masca asta, ma irita aerul de superioritate. Stiu cat de mult rău poate face aceasta atitudine fiecarui participant la discutie. Pentru ca ironia si aerul de superioritate e ca un bumerang care raneste si la dus si la intors. Nu poti sustine ca „nu te intereseaza” ca ai ranit pe cineva pentru că „ai facut ce ai simtit” si nu te-ai gandit la consecinte mai ales cand ranesti persoana care te-a sustinut si ajutat cand ti-a fost greu. Nu poti sa rupi orice legatura cand ti se atrage atentia, ca mai apoi sa te plangi ca au ceilalti (sau cineva) ceva cu tine. Pai fie te consideri suficient de bun incat sa nu te intereseze parerea celorlati si pleci din acel loc ca nu te reprezinta, fara sa te plangi. Fie recunosti ca ai deschis gura fara sa te gandesti, iti asumi ca nu esti intotdeauna atent la ce spui sau ca uneori ai nevoie sa dovedesti ceva, dar ramai in acel loc unde ti s-a atras atentia, ca sa poti deveni o varianta mai buna a ta. De cele mai multe ori atunci cand recunosti ca e ceva ce doare, cand vorbesti despre acel ceva ce doare, mai ales intr-un asemenea grup, poti sa iti vindeci acea rana, poti sa vezi in care arie a vietii tale repeti acel comportament, poti analiza cu ceilalti (avand mai multe perspective) cum poti face sa aduci in viata ta bucuria si chiar poti ajunge sa te bucuri de tot. Si toate astea doar oferind si tu, la randul tău, o alta perspectiva cuiva din grup la nevoie. Ironizand cand cineva din grup iti spune ca se simte blocat nu poti avea pretentia sa fii „mangaiat pe cap” atunci cand tu afirmi ca nu te intereseaza ce simte altcineva din acelasi grup cand tu iti urmezi interesul, calcand in picioare emotiile celorlalti. In procesul de vindecare emotionala se mai ating rani, se mai descopera puncte dureroase, se mai identifica atitudini sau comportamente care ranesc (direct sau indirect pe tine insuti) dar daca nu iti asumi acest proces si dai in continuare vina pe ceilalti (coleg/ă, sot/sotie, prieten/ă, soacra, etc) nu poti nici vindeca, nici creste si in consecință nu ai cum sa te bucuri de viață. E nevoie de un pic de dorintă si un pic de determinare ca sa treci prin proces si o oarecare maturitate emotionala. Si asta pentru ca nu e un proces usor acela de vindecare emotionala, dar cred cu tărie ca rezultatul merita fiecare incertitudine, furie sau lacrima pentru ca doar asa poti vindeca. Iar daca vrei sa treci mai usor prin acest proces e nevoie sa ai oameni alaturi, oameni care au trecut pe acolo, oameni care sa iti amintească scopul atunci cand vrei sa renunti, oameni in a caror privire sa poti citi confirmarea ca fiecare furtuna emotionala vine ca sa curete calea catre bucuria emotiei. Fiecare alege pe ce drum sa mearga, avem liberul arbitru pentru a decide ce vrem. Partea frumoasa in aceasta poveste este ca atunci cand am decis ce vrem sa facem se deschid si usi pentru a ne ajuta sa ajungem acolo unde vrem. E nevoie doar sa mai facem un pas....

prezentarea programului „eu merit sa ma bucur”

puteti completa formularul de mai jos: 

https://forms.gle/PzUMwbNFAAzq6GQf7

pentru a va inscrie la o discutie despre programul 

„eu merit sa ma bucur - libera de sindromul impostorului”

„eu sunt onestă cu mine” - 7. indoiala de sine

„eu sunt onesta cu mine” - 6. rușinea exagerată

 

„eu sunt onestă cu mine” - 5. a le face celorlalți pe plac

„eu sunt onestă cu mine” - 3.dificultatea în relații

„eu sunt onestă cu mine” - 3. senzația de neapartenență

„eu sunt onesta cu mine” - 2. criticul interior

„eu sunt onesta cu mine” - 1.criticul interior

Bucurii de ianuarie - 1

 Au trecut deja trei zile din această săptămână iar eu am fost prinsă în diverse proiecte asa ca voi pune astazi bucuriile din prima saptamana de ianuarie, chiar si fără poze. Provocarea o gasiti la Irina

Coltisorul meu confortabil

A fost si anul acesta in preajma semineului, pentru că îmi place sunetul focului, doar ca coltul e un pic schimbat fata de anul trecut si nu am stat cu andrele sau croset ci cu laptop si carti in jurul meu.

Un proiect creativ

In această săptămână proiectul creativ a fost programul pe care il voi prezenta duminică seara pe FB precum si programul de 8 zile pe care il sustin zilnic tot pe FB. Încă invat cum se fac diverse lucruri chiar dacă totul e nou pentru mine asa voi incerca sa incarc acele filmulete si aici.

Tratația săptămânii 

A fost zilnică si a fost cana cu capucino făcut din capsulele (lapte si cafea) descoperite la Lidl. 

Plante si flori

Am primit o crăciuniță de la o vecină si de la sotul meu o zambilă parfumată care deja s-a trecut.

Lumini si luminițe

Am inlocuit instalatia de la grindă cu globuri de craciun cu una simplă cu lumini albastre si ghirlanda de brad cu 2 ghirlande simple de iederă.

Grija de sine

Am inceput un program de exercitii dimineata si mi-am facut cateva programari pentru ingrijire (par, unghii, etc)

Jurnal

Am reusit doar sa imi inghid/deschid anul si sa scriu o singură pagină. Cumva simt nevoia sa scriu dar cand ajung cu pixul in fata foii cuvintele nu vor sa coboare din mintea mea pe foia de hartie. Nici pe taste nu prea vor sa coboare liber iar asta se vede in postarile mele.

2024 - intentii si directii

Deja e a 6-a zi a anului iar eu nu am reusit sa postez mai nimic. 

Una din intentiile pentru 2024 era sa scriu mai mult. Imi doresc o rutina de blog, o disciplina pentru provocarile legate de scris si nu numai. Anul 2023, mai ales finalul sau, a fost ca o vijelie din care nu am putut iesi nici macar pentru o pauza. Incepand cu luna iulie cand am inceput cursul de coaching, totul s-a aglomerat. A urmat august cu revenirea sotului meu pe calea lui si cu multe activitati adaugate in program, dupa care totul s-a invalmasit: sesiuni, programe, cursuri, biserica, casa, curte, animale. Am mai simplificat treaba in curte astfel incat sa facem fata tuturor provocarilor dar inca nu am acea rutina in care să functionez optim. Ianurie, ma gandeam ca va fi luna de odihna, pentru a-mi incarca bateriile, pentru un 2024 bogat in evenimente, emotii si trăiri. Doar ca se pare ca e o odihna activă pentru ca, fata de anii precedenti, e mult mai aglomerat iar oportunitățile care apar si care aduc bucurie dupa bucurie imi umplu agenda. 

Revenind la intentii imi doresc un an de asezare si de crestere. Cum am spus, functionez pe un soi de rutina iar asezarea despre care vorbeam in cuvantul anului e integrarea activitatilor noi in acea rutina a mea care imi asigura functionarea optima. Pe langa deprinderi noi pe care am inceput sa le integrez in rutina mea zilnica e nevoie sa imi „calibrez” programul astfel incat sa nu mai functionez in hopuri si sa nu mai exista activitati lasate de izbeliste pentru ca exista termene limite in alta directie. Un soi de predictibilitate asa cum am in zona bugetului care sa ma ajute sa imi canalizez resursele pe activitatile importante intr-o perioada de timp, fara a le neglija total pe celelelate.

Intentiile pe 2024 sunt cam asa:

- sa creez/ofer minim 4 programe gratuite in zona de dezvoltare personala

- sa creez/ofer minim 4 programe cu plata 

- sa incep facultatea de psihologie

- sa lucrez in cateva programe alaturi de colegele mele

- sa sprijin cat mai multe persoane sa isi descopere frumusetea interioara.

- sa public 2 carti.

- sa continui amenajarea curtii casei 

- sa termin de amenajat si sa deschid magazinul

- sa imi cumpar masina 

- sa scriu mult

- sa ma bucur mult

- sa cunosc oameni 

- sa leg prietenii

- sa invat

- sa ma redescopăr

Partea frumoasa in dezvoltarea personala este ca observandu-i pe ceilalti, te observi pe tine, lucrand cu oameni mai (re)descoperi cate ceva despre tine iar fiecare zi este o nouă prima zi din restul vietii tale.

cuvantul anului 2024

 E un obicei pe care l-am adoptat după pandemie, cand aveam nevoie de „ancore” de care sa ma agat atunci cand totul parea a fi haos.
Un cuvant care sa guverneze intreg anul. Am fost sceptica la inceput. 2021 a fost sub semnul bucuriei doar că abia iesiti din nebunia lui 2020 inca mai aparea cate „un val” de teamă iar bucuria a fost cam greu de gasit si cand o gaseam era pentru o perioada scurtă. 2022 a fost sub semnul lui acasa si cumva toti ai casei si-au gasit acel sentiment de acasa in sufletele lor. 2023 a venit cu vis si ni s-au implinit multe vise vechi si altele noi. Am stat mult sa ma gandesc la cuvantul anului 2024. Nu a venit asa usor ca celelalte dar pana la urma s-a desprins ASEZARE. E un cuvant in spatele caruia se ascunde sentimentul de a le pune pe toate in matca lor, atat sentimente, activitati, stari si emotii. E un cuvant care aduce după el o oarecare stare de organizare, de confort si chiar de liniste. Functionez bine dupa liste si o oarecare rutina chiar daca imi plac si provocările, anticipările si curiozitatea de a vedea cum decurg unele idei/planuri. Cred ca ASEZARE vine un echilibru intre rutina si provocare, cu o dozare sanatoasa a fiecareia.

Voi ati ales cuvantul anului 2024?

Cum vi se pare acest obicei?