Dimineata de dupa Hram

 Ieri a fost o zi fantastica chiar daca nu am avut nici un moment in care sa pot sa ma opresc si sa inspir adanc. Bucuria si sentimentul ca fac parte dintr-o comunitate care se bucura au sters toata oboseala si grija. Abia astazi, in linistea casei, cand toti dorm incerc sa asez emotiile in cutiutele lor.

A trecut un an de cand sotul meu e pe calea lui sau pe calea sufletului sau. Un an in care a reinvatat sa se bucure de tot, a reinvatat sa zambeasca cu ochii nu doar cu gura, un an in care au fost momente de indoiala, dar si de entuziasm, un an in care a fost multa munca dar si multa sustinere din partea oamenilor din jur. Chiar daca am celebrat un an acum doua saptamani in grup restrans, doar cu cei ce ne vedem saptamana de saptamana, rezultatul muncii de un an de zile s-a resimtit ieri.

Verdele vesmantului s-a contopit cu verdele podoabelor si cu verdele din sufletul tuturor. Se spune ca verdele e vindecare si speranta si asta am simtit si eu ieri privind oamenii adunati in rugaciune si mai apoi la masa, impartasind trairi si intamplari, pastrand legaturi peste timp si distante. 

Sustinerea comunitatii s-a simtit in toate: de la infrumusetarea bisericii la infrumusetarea curtii dar mai ales in organizarea evenimentului: oamenii adunati la curatenie, oameni impreuna la pregatit bucatele,  oameni impreuna la procurat cele necesare, tineri care s-au oferit sa dea o mana de ajutor la asezare. M-a impresionat faptul ca toata lumea a dat o mana de ajutor la strans apoi. Pentru ca mesele si scaunele au fost aduse de la o locatie alaturata, la plecare au fost oameni care au plecat cu tot cu o banca sau o masa pe care au lasat-o la locatie. Persoane care vin o data sau de doua ori pe an de la mare distanta si care s-au implicat la pus si strans de pe mese. Atmosfera creata a fost de o mare si frumoasa familie. Chiar daca mancarea a fost pretextul de a ne tine impreuna inca putin dupa terminarea slujbei, a fost foarte buna si facuta din drag si cu drag si asta s-a simtit in starea generala de bucurie. 

Apartenenta este una din nevoile emotionale de baza. Sa simti ca faci parte din ceva mai mare, mai mult. Sa simti ca esti acceptat si sa accepti la randul tau. Si nu ne dam seama cat este de importanta decat atunci cand o simtim din nou.

Si ce poate fi mai buna decat recunostinta? 

Recunostinta fiind o alta emotie foarte importanta, care aduce pace si liniste oricarui suflet. Iar astazi este cu recunostinta.

Recunostinta pentru oamenii minunati din comunitate!

Recunostinta pentru prezenta numeroasa!

Recunostinta pentru sutinere!

Recunostinta pentru bucurie!

Recunostinta pentru zambetul sotului meu!

Pentru ca zambetul lui imi da putere de a readuce zambete si pe alte chipuri. Si pentru ca vreau sa pot face asta bazandu-ma pe cunostinte solide, m-am inscris si am intrat intr-un program de licenta la psihologie - un alt vis din adolescenta care s-a implinit.

Dar ca sa pot sa fac ca visele sa se implineasca a fost nevoie de vreo doi ani de lucru cu mine, cu mintea mea, cu emotiile mele. Doi sau mai multi ani in care am identificat acele tipare verbale, mentale sau de comportament care ma impiedicau sa visez. Doi sau mai multi ani in care am schimbat tipar cu tipar pana cand au inceput sa se vada rezultate. Doi ani in care am lucrat, identificat si schimbat fiecare gand care imi punea piedica. Mai greu a fost pana s-a implinit primul vis pentru ca mintea mea sa accepte ca se poate, ca mai apoi sa fie din ce in ce mai usor cu fiecare vis implinit...

Asa ca ma apropii de celebrarea unui an ca coach cu multe vise implinite, cu multa bucurie in suflet, cu multa bucurie adusa in sufletele oamenilor si multe planuri. Dar despre astea intr-o postare viitoare...

Un final de saptamana cu bucurii sa aveti si sa va bucurati de acest timp intre cele doua sarbatori ale Maici Domnului!

15 aug 2024

15 aug 2024

15 aug 2024

15 aug 2024

15 aug 2023