sprijin si ajutor

Au trecu cateva zile de la dimineata "de foc". Incercam sa revenim oarecum la un "normal" in care copilul sa poata merge linistit si pregatit la scoala iar noi.....
Ieri am primit cheile de la o noua casa. Locul e superb doar ca necesita mici amenajari. Speram ca in cateva zile sa ne putem muta si ca vremea va tina cu noi. Bucataria arsa incepe sa se ..."redoteze" cate putin iar lucrurile ude o parte au inceput sa se usuce iar altele curatate incep sa fie folosibile.
Inca nu pot realiza ce s-a intamplat, inca mi se pare totul un vis urat, inca mai spun "acasa" si ma cutremur cand realizez.
Din pacate tusim cu totii si nu stiu daca de la fum sau de la raceala.

fum si taciuni

De cateva zile astept sa fie o zi cu soare sa pot face poze crizantemelor din curte. Vineri a fost soare doar ca la rasaritul lui eu nu mai aveam nici cu ce si nici ce fotografia. Singura priveliste pe care o admiram in timpul rasaritului erau grinzile fumegande a ceea ce fusese acoperisul casei mele. Nu simteam nimic chiar daca eram intr-o pijama subtire cu pantaloni scurti si tricou si in picioarele goale. Eram multumita ca reusisem sa iesim la timp, ca copilul era in masina impachetat intr-o plapuma iar sotul meu reusise sa se calmeze intr-o oarecare masura. Abia dupa ce a rasarit soarele si pompierii se chinuiau sa stinga ultimile focare am descoperit paltoanele scoase la aerisit si am luat unul pe mine iar sotului meu i-am dat o haina din aceeasi gama . Mai tarziu am observat degeraturile de pe degetele sotului meu. Aseara tarziu, cand am plecat spre......casa m-a coplesit grozavia intamplarii.... Ceea ce numeam ACASA nu mai era. Ne indreptam doar spre un loc unde sa dormim. Si ii multumeam Lui Dumnezeu ca era un loc cald.
Abia astazi am reusit sa ... inventariez intr-o oarecare masura ce a rams si ce ....s-a dus. Prima lista e cam scurta si ... uda. A doua in schimb doar am inceput-o.... Pe masura ce usuc, adun si mut lista se tot lungeste si eu ma ingrozesc. Deja expresiii de genul "au ars" sau "nu mai sunt" dor prea tare. Asa ca le-am inlocuit cu  "erau in pod sau in bucatarie" si se subintelege ca a ramas doar scrumul....
Dar ca de obicei in momente grele din viata mea constat (a cata mia oara oare?) ca cel mai important si mai valoros aspect al vietii sunt oamenii. Oameni care iti sunt alaturi si care iti intind o mana atunci cand nu mai stii in ce directie sa o apuci. Multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce inseamna viata mea....

"dor de mine"

E o expresie care m-a pus pe ganduri. Am auzit-o prima data la o prietena care mi-a spus ca ii e dor de ea insasi. Am rugat-o sa imi explice pentru ca mi se pare un non sens. Eu consider ca iti e dor de ceva sau de cineva care a lipsist din preajma ta o vreme. Cum poti lipsi de langa tine? Normal ca nu a putut sa imi explice. Apoi am regasit-o (expresia) pe un blog ce il citesc cu drag. Faptul ca s-a repetat cumva e deja un semnal de alarma. Oare m-am pierdut eu pe undeva? Sau cumva trebuie sa imi revizuiesc acea teorie proprie legata de mastile pe care le purtam mereu? Ca suntem copilul cuiva, sora cuiva, colega cuiva, mama cuiva, verisoara cuiva, sefa sau subalterna cuiva, sotia cuiva si ca in acest noian de personaje nu mai stim cine suntem cu adevarat? Poate ca asta explica cumva pierderea si dorul de noi insine. Asta inseamna ca sunt privilegiata. Eu am incetat cu ani in urma sa mai fiu sora, fica, nepoata sau sotia. Dar poate pentru ca sunt mai egoista din fire sau poate mai orgolioasa nu am spus ca imi e dor de mine ci m-am privit intr-o dimineata in oglinda si m-am intrebat unde sunt EU in noianul de costumatii si personaje. Atunci am decis ca vreau sa fiu eu insami si atat. Schimbarea a adus dupa sine un intreg dezastru din care am iesit mai puternica dar paradoxal mai sensibila, poate mai delicata dar EU insami. Procesul a fost lung si dureros dar acum sufletul meu zboara liber sub razele calde ale iubirii pe un taram de liniste si armonie. Mai sunt zile ploioase, uneori mai bate crivatul iar alteori miroase a primavara dar cu siguranta nu ma mai caut prin cotloane prafuite.

despre mine

Acum cateva saptamani am primit o invitatie care m-a surprins. M-a bucurat nespus, nu invitatia in sine pentru ca din motive de spatiu si timp nu am avut cum sa ii dau curs ci pentru motivul pentru care am primit acea invitatie. A fost ca o recunoastere a unor activitati de timp liber. Dar finalul discutiei m-a pus pe ganduri. Mai ales ca tema a mai fost atinsa in saptamanile trecute de divese persoane in situatii diferite. Saptamana trecuta am fost intrebata din nou daca nu vreau sa scriu povestea mea. Cumva asta fac aici pe blog. Scriu despre mine, despre ce simt sau despre ce am trait. Nu pot povesti prea multe sau mai explicit pentru ca unele rani nu sunt inca inchise si zgandarite ar fi prea dureros sau poate ca nu sunt inca suficient de batrana sa pot pune totul pe hartie fara sa ma gandesc la consecinte. Oricum multumesc celor care m-au intrebat deoarece asta m-a facut sa ma gandesc mai mult la mine, la sentimetele mele si la modul in care evenimentele din viata mea au lasat urme - nu doar firele de par albe pe care le vad dimineata in oglinda.

tort de mere

E usor de facut, in mai multe variante, si foarte gustos.
prima etapa (obligatorie):
- mere
- 3 linguri de zahar
Se pregateste tava, se pune zaharul si se arde (se pune la foc mic amestecand pana se topeste zaharul capatand o culoare maronie), se lasa la racit, se aseaza feliile de mar (mai groase, eu le pun cu coaja) dupa gust si se dau la cuptorul incins. Se pot presara cu scortisoara si zahar vanilat. Se lasa cam 20 min (pana isi schimba culoarea si lasa zeama).
a doua etapa (optional):
- 1/2 l lapte
- 1/2 cana zahar (cca 150gr)
- 3-4 oua (in functie de marime)
Se bat  ouale intregi, se adauga zaharul si laptele apoi se rastoarna in tava peste mere si se da la cuptor inca 30 minute (pana cand crema de zahar ars s-a legat).
a treia etapa (obligatorie):
- 6 oua
- 6 linguri zahar
- 6 linguri faina
- praf de copt
- coaja de lamaie
Se face un aluat de pandispan: se bat albusurile spuma, separat galbenusuriel se freaca cu zaharul, se amesteca si se adauga faina, praful de copt si mirodeniile.
Se toarna peste crema de zahar ars si se mai da cca 30 min la cuptor.
Cand e gata se lasa la racit, se rastoarna pe un platou astfel incat merele sa fie deasupra si se orneaza cu frisca.
La mine acasa nu prea reusesc sa il ornez deoarece este mancat cald.

La multi ani!

La multi ani fratelui meu. Astazi implineste frumoasa varsta de 33 de ani. Acum 33 de ani eram cea mai fericita fetita de pe fata pamantului. Mi se implinise cea mai mare si mai arzatoare dorinta: aveam un fratior. Nici nu puteam vorbi de emotie mai ales ca evenimentul s-a produs cu 2 luni mai devreme. Nu imi spunea nimeni nimic dar stiam ca e mult prea devreme si simteam tensiunea din jurul meu. In acea dimineata m-a trezit vocea tatei si pentru ca aveam un fratior m-a dus el la camin. Nu imi amintesc cum a trecut ziua dar imi amintesc ca ma asteptam sa il gasesc acasa cand m-am intors. Abia pe seara mi s-a spus ca mama mai trebuie sa stea in spital cu el o vreme dar merita asteptarea. Saptamanile care au trecut pana in ziua cand am gasit-o pe mama acasa cu cel mic in brate au fost cat o eternitate. In fiecare zi, cand veneam de la camin, descuiam usa repede si ii cautam cu privirea prin casa. Imi amintesc cum mi s-au inmuiat genunchii cand am descoperit-o pe mama la mine in camera si cum m-am apropiat de ghemotocul infasat in paturica albastra. Acea paturica albastra pe care am tinut-o in brate ani de zile. Paturica care imi amintea mereu ca dorintele se pot implini. Si au trecut 33 de ani. Acum are el un ghemotoc de 5 ani plin de energie si de "perle verbale".

Ii doresc din tot sufletul ca in fiecare minut sa simta ce am simtit eu cand s-a nascut el.