fum si taciuni

De cateva zile astept sa fie o zi cu soare sa pot face poze crizantemelor din curte. Vineri a fost soare doar ca la rasaritul lui eu nu mai aveam nici cu ce si nici ce fotografia. Singura priveliste pe care o admiram in timpul rasaritului erau grinzile fumegande a ceea ce fusese acoperisul casei mele. Nu simteam nimic chiar daca eram intr-o pijama subtire cu pantaloni scurti si tricou si in picioarele goale. Eram multumita ca reusisem sa iesim la timp, ca copilul era in masina impachetat intr-o plapuma iar sotul meu reusise sa se calmeze intr-o oarecare masura. Abia dupa ce a rasarit soarele si pompierii se chinuiau sa stinga ultimile focare am descoperit paltoanele scoase la aerisit si am luat unul pe mine iar sotului meu i-am dat o haina din aceeasi gama . Mai tarziu am observat degeraturile de pe degetele sotului meu. Aseara tarziu, cand am plecat spre......casa m-a coplesit grozavia intamplarii.... Ceea ce numeam ACASA nu mai era. Ne indreptam doar spre un loc unde sa dormim. Si ii multumeam Lui Dumnezeu ca era un loc cald.
Abia astazi am reusit sa ... inventariez intr-o oarecare masura ce a rams si ce ....s-a dus. Prima lista e cam scurta si ... uda. A doua in schimb doar am inceput-o.... Pe masura ce usuc, adun si mut lista se tot lungeste si eu ma ingrozesc. Deja expresiii de genul "au ars" sau "nu mai sunt" dor prea tare. Asa ca le-am inlocuit cu  "erau in pod sau in bucatarie" si se subintelege ca a ramas doar scrumul....
Dar ca de obicei in momente grele din viata mea constat (a cata mia oara oare?) ca cel mai important si mai valoros aspect al vietii sunt oamenii. Oameni care iti sunt alaturi si care iti intind o mana atunci cand nu mai stii in ce directie sa o apuci. Multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce inseamna viata mea....