"dor de mine"

E o expresie care m-a pus pe ganduri. Am auzit-o prima data la o prietena care mi-a spus ca ii e dor de ea insasi. Am rugat-o sa imi explice pentru ca mi se pare un non sens. Eu consider ca iti e dor de ceva sau de cineva care a lipsist din preajma ta o vreme. Cum poti lipsi de langa tine? Normal ca nu a putut sa imi explice. Apoi am regasit-o (expresia) pe un blog ce il citesc cu drag. Faptul ca s-a repetat cumva e deja un semnal de alarma. Oare m-am pierdut eu pe undeva? Sau cumva trebuie sa imi revizuiesc acea teorie proprie legata de mastile pe care le purtam mereu? Ca suntem copilul cuiva, sora cuiva, colega cuiva, mama cuiva, verisoara cuiva, sefa sau subalterna cuiva, sotia cuiva si ca in acest noian de personaje nu mai stim cine suntem cu adevarat? Poate ca asta explica cumva pierderea si dorul de noi insine. Asta inseamna ca sunt privilegiata. Eu am incetat cu ani in urma sa mai fiu sora, fica, nepoata sau sotia. Dar poate pentru ca sunt mai egoista din fire sau poate mai orgolioasa nu am spus ca imi e dor de mine ci m-am privit intr-o dimineata in oglinda si m-am intrebat unde sunt EU in noianul de costumatii si personaje. Atunci am decis ca vreau sa fiu eu insami si atat. Schimbarea a adus dupa sine un intreg dezastru din care am iesit mai puternica dar paradoxal mai sensibila, poate mai delicata dar EU insami. Procesul a fost lung si dureros dar acum sufletul meu zboara liber sub razele calde ale iubirii pe un taram de liniste si armonie. Mai sunt zile ploioase, uneori mai bate crivatul iar alteori miroase a primavara dar cu siguranta nu ma mai caut prin cotloane prafuite.