ca un spectator

Poate din cauza varstei sau a experientelor acumulate am devenit un soi de spectator al vietii. Imi traiesc viata in coltisorul meu si privesc lumea pe ecranul calculatorului. In schimb nu ma uit la televizor. Toate stirile alea mi se par un spectacol prost regizat avand ca scop final pastrarea daca nu crearea unei stari "prapastioase" sau de tristete cronica. Dar pe monitor pot selecta la ce sa ma uit, ce mi-ar placea sau cu cine sa comunic. Si nu pentru ca as fi egoista cum spunea cineva ci pentru ca nu intotdeauna am dispozitia necesara. In schimb spectacolul din micul meu univers mi se pare fascinant. Oameni, povesti, intamplari. Imi place sa imi folosesc intuitia sau fantezia si sa atribui chipuri numelor din spatiul virtual. Sa descopar trasaturi morale la care sa pot atribui trasaturi fizice. Sa pot "etalona" imaginea despre acea persoana si sa descopar sentimentele care il anima, care il motiveaza dar mai mult decat atat sa descopar minunea sufleteasca din spatele mastilor. Si nu mica imi e mirarea cand intalnesc o fotografie si constat ca imaginea din mintea mea se apropie de cea din fotografie. Si sper ca nici cu profilul moral nu gresesc prea mult si ca la o intalnire "reala" sa pot pastra acea stare de confort afectiv care o ofera spatiul virtual.