Mereu am visat. Mereu mi-am lasat gandul sa zboare pe aripile fanteziei. Nimic spectaculos, nimic extraordinar dar pastrand o anumita tema. Am citit undeva ca visele copilariei ajung sa se implineasca mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul. Unul din visele mele din copilarie pare sa prinda contur. Deocamdata e la stadiul de idee. Pe zi ce trece noi idei se aduna in jurul acelui vis din copilarie ca o dantela lucrata de mana: fiecare ochi definitiveaza modelul lasand posibilitatea imbogatirii lui. Iar planurile tind sa prinda forma si culoare chiar daca doar in mintea mea.
Ideea s-a nascut cand aveam in jur de 10 ani, in drum spre padure, trecand pe langa o cladire parasita, plina de muschi si iarba crescuta prin crapaturi. Cladirea in jurul careia se cladesc acum planurile nu a ajuns inca sa fie imbracata in iarba si muschi cu toate ca poarta acelasi nume venit din istoria locului...
28 ianuarie, 2012
27 ianuarie, 2012
goblenul cu diagrama buclucasa
Am ratacit diagrama (colt stanga jos) in semptembrie cand am inceput gradinita. Cred ca s-a ratacit printre hartiile de pe birou dar nu reusesc sa o gasesc. Sau, fara sa isi dea seama, Matei a folosit-o la una din creatiile sale origami. Cert este ca nu dau de ea... De ieri m-am hotarat sa lucrez restul goblenului si voi vedea ce se va intampla cu diagrama lipsa.....
vineri de ianuarie
A doua zi de "izolare". Din cauza vremii, satele mai mici din comuna au fost izolate. Drumurile de intrare in sate se pierd in imensitatea alba. Nu mai ninge dar zapada scartie de ger sub talpi iar vantul, chiar daca e mai slab ca ieri, se joaca cu zapada mutand-o de colo-colo. formand dune sau siruri....
Cararea spre magazia de lemne tinde sa dispara dupa mai putin de o ora. Dar e soare. Cu dinti, cu ger dar soare. Iar lumina filtrata prin florile de gheata de pe geamuri ma imbie sa iau goblenul in mana. Acel goblen caruia i-am ratacit o diagrama. in speranta ca pana il termin voi gasi sau voi primi diagrama bublucasa....
26 ianuarie, 2012
viata in batatura
Mi-am dorit intotdeauna sa locuiesc la tara. Copil fiind asteptam cu nerabdare vacantele cand evadam din lumea aglomerata a orasului si savuram dupa-miezele de sambata si diminetile de duminica cand imi reincarcam bateriile in batatura bunicilor. In perioada tineretii am ajuns mai greu la tara dar cand ma simteam epuizata era suficient sa dau o fuga, chiar si de cateva ore, pana la bunici pentru ca entuziasmul sa revina. Iar in oras am locuit la casa dupa varsta de 12 ani.
Am incercat de multe ori sa imi explic ce ma atrage la tara dar de fiecare data gaseam o alta explicatie: sentimentul de continuitate, de incremenire a timpului, legatura stransa cu natura si interdependenta om-natura, produsele naturale obtinute cu dragoste sau toate astea la un loc. Cert este ca in ciuda greutatilor vietii mi-am gasit linistea in acest satuc dintre dealuri, la jumatatea distantei intre Roman si Piatra Neamt. Si pentru ca pamantul pe care il lucrez are o suprafata destul de mare iar produsele obtinute din culturile mele sunt peste necesarul familiei mele m-am gandit sa le valorific. Si pentru ca sunt facute cu drag, intr-un mod traditional, valorificand atat cunostintele acumulate de la bunici cat si metode naturiste as vrea sa ajunga de la mine din camara la dumneavoastra pe masa (sau tot in camara) fara a mai poposi pe rafturi.
Am incercat de multe ori sa imi explic ce ma atrage la tara dar de fiecare data gaseam o alta explicatie: sentimentul de continuitate, de incremenire a timpului, legatura stransa cu natura si interdependenta om-natura, produsele naturale obtinute cu dragoste sau toate astea la un loc. Cert este ca in ciuda greutatilor vietii mi-am gasit linistea in acest satuc dintre dealuri, la jumatatea distantei intre Roman si Piatra Neamt. Si pentru ca pamantul pe care il lucrez are o suprafata destul de mare iar produsele obtinute din culturile mele sunt peste necesarul familiei mele m-am gandit sa le valorific. Si pentru ca sunt facute cu drag, intr-un mod traditional, valorificand atat cunostintele acumulate de la bunici cat si metode naturiste as vrea sa ajunga de la mine din camara la dumneavoastra pe masa (sau tot in camara) fara a mai poposi pe rafturi.
25 ianuarie, 2012
Zapada
Ninge de ieri. Si inca mai ninge. O mantie alba coboara peste sat. Si imbraca in puritatea ei toate asezarile. De ar putea imbraca si sufletele noastre..... Sau poate nu. Pentru ca ar ascunde sub frumusetea ei toate durerile, ranile trecutului si neimplinirile. Le-ar hrani cu seva sa si poate ele ar izbucni cu si mai mare forta.... Poate ca e mai bine ca o putem admira in bataia soarelui, in sita amurgului sau in frumoasele culori ale rasaritului si putem visa la ziua in care in sufletele noastre s-ar asterne aceeasi liniste si mutenie care insoteste intinderea alba.
Sau poate privind frumusetea muta si stralucitoare a zapezii invatam ca suntem doar un fulg in imensitatea unui troian, la dispozitia vantului care ne plimba dintr-un loc in altul, gata oricand sa stralucim in batataia soarelui sau sa ne topim la caldura sa, in cazul in care nu ne-am pierdut deja in noroiul de sub troian....
o prima intrebuintare a dantelutei
Am gasit intr-un magazin de haine vechi ceva ce parea o fata de pernuta. Mi-a placut imprimeul si am luat-o. Acasa am constatat ca erau doar doua bucati de panza frumos colorate prinse pe doua parti. De nasturi nici nu se punea problema. Asa ca i-am schimbat destinatia. "Fata" impreuna cu danteluta bunicii se inteleg de minune. Le-am cusut de mana, nu a iesit perfecta, mai trebuie spalata si apretata dar cam asta e rezultatul:
24 ianuarie, 2012
Dantela din dulapul bunicii
Vroiam sa fac un napron cu danteluta pe margine si cum nu sunt foarte buna prietena cu crosetul am cautat solutii. Asa am ajuns la bunica. Si iata ce am descoperit:
La cat de delicata e ma gandesc cum sa o prind. Oricum voi posta rezultatul.
La cat de delicata e ma gandesc cum sa o prind. Oricum voi posta rezultatul.
16 ianuarie, 2012
poveste de viata: Natalia
Natalia e o vecina de aici din sat. O femeie cocheta pe chipul careia se vad ridurile adanci sapate de intamplarile din viata ei, la cei 64 de ani ai sai. Parul alb si-l ascunde sub vopseaua roscata care ii accentueaza albastrul adanc al ochilor. Are o doza fantastica de bun simt de sub care tasneste durerea cand zidul cade sub un strop de alcool. Dar sa va spun povestea ei:
A ramas vaduva de tanara. Lucra la o fabrica pe vremea aceea si dupa o vreme s-a "cuplat" cu un coleg de servici mai tanar. Nu au trecut nici pe la starea civila si nici pe la altar o buna bucata de vreme dar asta nu i-a impiedicat sa isi cladeasca o relatie bazata pe dragoste si respect reciproc. A venit si schimbarea regimului care a schimbat cursul multor vieti. Fabrica a intrat in restructurare iar partenerul ei de viata a fost disponibilizat. Atunci au decis sa se casatoreasca legal si religios pentru a-si creea oarecare stabilitate emotionala in cuplu. Au vandut apartamentele din oras si s-au mutat la parintii lui. Dupa inmormantarea soacrei au investit toti banii in casa pentru a-si crea conditiile cu care erau obisnuiti. Nu au terminat ce si-au propus cand el a lasat-o singura, rapus de o boala care l-a macinat precum mahnirea "inutilitatii" de dupa disponibilizare. A ramas sa isi ingrijeasca socrul si sa infrunte barfele din sat. Ani de zile si-a ingrijit socrul ca pe tatal pe care nu-l mai avea sau ca pe copilul pe care nu l-a avut. Apoi a cunoscut pe cineva. Un barbat singur si sufletist dispus sa lase aglomeratia Bucurestiului pentru un trai linistit in satul natal alaturi de ea. Poate pentru a pune capat barfelor sau poate pentru a-si vedea nora fericita socrul i-a facut acte pe toata "avutia" lui dupa ce i-a vazut pe amndoi in batatura. Din pacate abia dupa moartea lui avea sa afle ca "avutia" nu era cea pe care o stia. Nu fusese dezbatuta mostenirea dupa bunici si strabunici. S-a luptat ca o leoaica pentru bucatica de teren din jurul casei dar dupa ani de zile a fost nevoita sa se recunoasca infranta. Si asta privind cum creste o casa in fata casei sale, acolo unde isi crestea legumele. Durerea rabufneste uneori si o aude tot satul dar toti ii stiu povestea si o privesc cu compasiune.
Si dupa toate astea, de Craciun, a mers la proaspetii ei vecini, aceiasi care i-au fost dusmani ani de zile, aceeasi pe care ii "spurca" dupa fiecare pahar de vin si, in semn de impacare, i-a rugat sa ii fie nasi de cununie. Vrea sa mearga mai departe, sa lase vrajmasia in urma, si sa isi cladeasca o noua viata, trecand pe la Biserica alaturi de proaspetii ei vecini pentru ca "Omul e mai important decat orice altceva"....
Si e o femeie care merge la Biserica doar la Paste si la Craciun, o femeie care nu poarta fustele pana in pamant si broboada peste gura dar e o femeie cu suflet mare, curat si poate mai aproape de Dumnezeu decat multe altele care isi tocesc genunchii duminica de duminica, cautand motive de barfa si mizerii ascunse sub presurile vecinilor pentru a calca in picioare tot ce e frumos si curat.....
A ramas vaduva de tanara. Lucra la o fabrica pe vremea aceea si dupa o vreme s-a "cuplat" cu un coleg de servici mai tanar. Nu au trecut nici pe la starea civila si nici pe la altar o buna bucata de vreme dar asta nu i-a impiedicat sa isi cladeasca o relatie bazata pe dragoste si respect reciproc. A venit si schimbarea regimului care a schimbat cursul multor vieti. Fabrica a intrat in restructurare iar partenerul ei de viata a fost disponibilizat. Atunci au decis sa se casatoreasca legal si religios pentru a-si creea oarecare stabilitate emotionala in cuplu. Au vandut apartamentele din oras si s-au mutat la parintii lui. Dupa inmormantarea soacrei au investit toti banii in casa pentru a-si crea conditiile cu care erau obisnuiti. Nu au terminat ce si-au propus cand el a lasat-o singura, rapus de o boala care l-a macinat precum mahnirea "inutilitatii" de dupa disponibilizare. A ramas sa isi ingrijeasca socrul si sa infrunte barfele din sat. Ani de zile si-a ingrijit socrul ca pe tatal pe care nu-l mai avea sau ca pe copilul pe care nu l-a avut. Apoi a cunoscut pe cineva. Un barbat singur si sufletist dispus sa lase aglomeratia Bucurestiului pentru un trai linistit in satul natal alaturi de ea. Poate pentru a pune capat barfelor sau poate pentru a-si vedea nora fericita socrul i-a facut acte pe toata "avutia" lui dupa ce i-a vazut pe amndoi in batatura. Din pacate abia dupa moartea lui avea sa afle ca "avutia" nu era cea pe care o stia. Nu fusese dezbatuta mostenirea dupa bunici si strabunici. S-a luptat ca o leoaica pentru bucatica de teren din jurul casei dar dupa ani de zile a fost nevoita sa se recunoasca infranta. Si asta privind cum creste o casa in fata casei sale, acolo unde isi crestea legumele. Durerea rabufneste uneori si o aude tot satul dar toti ii stiu povestea si o privesc cu compasiune.
Si dupa toate astea, de Craciun, a mers la proaspetii ei vecini, aceiasi care i-au fost dusmani ani de zile, aceeasi pe care ii "spurca" dupa fiecare pahar de vin si, in semn de impacare, i-a rugat sa ii fie nasi de cununie. Vrea sa mearga mai departe, sa lase vrajmasia in urma, si sa isi cladeasca o noua viata, trecand pe la Biserica alaturi de proaspetii ei vecini pentru ca "Omul e mai important decat orice altceva"....
Si e o femeie care merge la Biserica doar la Paste si la Craciun, o femeie care nu poarta fustele pana in pamant si broboada peste gura dar e o femeie cu suflet mare, curat si poate mai aproape de Dumnezeu decat multe altele care isi tocesc genunchii duminica de duminica, cautand motive de barfa si mizerii ascunse sub presurile vecinilor pentru a calca in picioare tot ce e frumos si curat.....
o noua prima zi
Prima zi din noul semestru, prima zi din saptamana, prima zi de munca din noul an. Si peste toate astea o veste buna. Un sfarsit ce il credeam sfarsit de paragraf s-a dovedit a fi un final de capitol din viata mea. Un punct si virgula ce s-a dovedit a fi un punct si gata. Un aspect al vietii mele ce ma tinea ancorata intr-un trecut dureros s-a incheiat. Colivia trecutului s-a deschis iar visele pot prinde aripi....
15 ianuarie, 2012
Zi de duminica
O zi racoroasa de iarna. Bate un vant rece dar focul arde vesel in soba. De maine iar suna ceasul, alerg la microbuz de dimineata si pana la intalnirea cu microbuzul de la pranz ma joc cu prichindeii. Trebui sa pregatesc desenele pe maine si ceva material marunt pentru joaca cu cifrele. Dar inca ma bucur de vacanta. Nu am reusit sa imi termin micile planuri din vacanta asta dar cu voia Domnului se vor finaliza incet, incet.
Am ajuns iar la un moment de decizie, cand iar trebuie luate hotarari. Pe de o parte "incercarea moarte n-are" iar pe de alta "graba strica treaba". Iar asta imi da o stare de neliniste, putina furie si chiar dezgust. Dezgust pentru tot ce se intampla in tara asta, dezgust pentru punerea banului mai presus de om, dezgust pentru nepastrarea echilibrului intre interesul personal si interesul de grup, dezgust pentru nevoia de a umili pe ceilalti in speranta cresterii propriei valori, dezgust fata modul in care se manifesta acea "senzatie" de putere la unii. Cred ca e vorba de cei care fug de momentul intalnirii cu ei insisi si se ascund in spatele multimii de lingusitori pe care ii atrage ca un magnet, folosind atitudinea lor ca un drog. Din pacate drogul asta ucide sufletul si orice farama de compasiune... Si din pacate drogul asta s-a raspandit ca o adevarata molima in sociatatea noastra de consum, inclusiv in comunitati unde compasiunea, intelegerea si smerenia ar trebui sa fie un mod de viata....
Am ajuns iar la un moment de decizie, cand iar trebuie luate hotarari. Pe de o parte "incercarea moarte n-are" iar pe de alta "graba strica treaba". Iar asta imi da o stare de neliniste, putina furie si chiar dezgust. Dezgust pentru tot ce se intampla in tara asta, dezgust pentru punerea banului mai presus de om, dezgust pentru nepastrarea echilibrului intre interesul personal si interesul de grup, dezgust pentru nevoia de a umili pe ceilalti in speranta cresterii propriei valori, dezgust fata modul in care se manifesta acea "senzatie" de putere la unii. Cred ca e vorba de cei care fug de momentul intalnirii cu ei insisi si se ascund in spatele multimii de lingusitori pe care ii atrage ca un magnet, folosind atitudinea lor ca un drog. Din pacate drogul asta ucide sufletul si orice farama de compasiune... Si din pacate drogul asta s-a raspandit ca o adevarata molima in sociatatea noastra de consum, inclusiv in comunitati unde compasiunea, intelegerea si smerenia ar trebui sa fie un mod de viata....
13 ianuarie, 2012
o prajitura?
Dupa ce au trecut sarbatorile am crezut ca macar o vreme nu voi mai coace. Dar se impunea ceva dulce zilele astea dar mai usor si de facut si de digerat. Solutia a fost prajiturca cu iaurt.
zarzarul
Ieri a fost o zi superba de primavara. Asa ca am avut activitati mai de primavara. Pe langa taiatul crengilor depozitate si pregatirea lor pentru foc am mutat un zarzar. Cred ca e primul copac plantat impreuna. E cam mare si am tot amanat plantarea lui in anul ce a trecut. Dar pentru ca mama isi reorganizeaza curtea iar el era plantat in zona drumului de acces, era amenintat cu taiatul. Asa ca inarmati cu harlet am eliberat drumul de acces iar micul zarzar asteapta cuminte primavara in fata ferestrelor. De ce asteapta primavara? Pentru ca astazi e o zi autentica de iarna cu ninsoare si viscol...
08 ianuarie, 2012
ianuarie si gradina
Pentru ca anul trecut nu am scris nimic in calendarul gradinii imi doresc ca anul acesta sa ma tin de planuri si de planificari. Am constat in anul care a trecut ca vara e un pic cam scurta la mine in gradina si ardeii nu au avut timp sa se coaca. Deci anul asta o sa grabesc un pic plantarea lor. Si daca anul trecut am pus rasadurile de ardei odata cu cele de rosiile as vrea ca anul asta sa le pun un pic mai devreme iar asta inseamna sa pregatesc rasadurile mai devreme. Si pentru ca timpul pana la rasarire la ardei e destul de lung voi semana in rasadnita (adica pe pervazurile ferestrelor) la sfarsitul lunii ianuarie. Am cautat fazele lunii pentru anul 20012 si am gasit ca in ianuarie luna e in crestere de pe 25 ian pana pe 31 ian. In restul timpului voi face planurile pentru gradina, voi pregati semintele si le voi clasifica in functie de perioada cand trebuie plantate si probabil vom studia ofertele la motocultoare.
06 ianuarie, 2012
despre ..... femei care vor sa fie in centru atentiei
Din fericire nu imi doresc sa fiu in centru atentiei pentru ca din pacate nu prea pot trece neobservata. M-a inzestrat Dumnezeu cu acest dar si chiar daca o vreme m-a deranjat asta, m-am obisnuit. De-a lungul timpului am incercat sa aflu care e motivul pentru care atrag atentia dar raspunsurile au fost atat de diferite si chiar ciudate incat am renuntat. Consider ca nimic nu e intamplator si ca Doamne-Doamne are planul Sau.
Una din modalitatile de a atrage atentia care ma deranjeaza este acel "divide et impera". Probabil de-a lungul timpului fiecare dintre noi am aplicat acest principiu cu sau fara intentie clara. Dar exista persoane, in special femei, care si-au creat un mod de viata din acest "indemn". Din dorinta de a se mentine in centru atentiei creeaza tot felul de situatii conflictuale, exagereaza micile informatii culese pe ici si colo, atribuindu-le unei persoane, "ambalate" intr-o forma convingatoare ("stii, pentru ca tin la tine, si iti doresc binele, tin sa te informez despre ce spune prietena ta despre tine") pozand intr-o buna prietena cand de fapt tot ce isi doreste este sa fie o buna prietena. Chiar daca atitudinea ma deranjeaza singurul sentiment care ma cuprinde in cazul in care intalnesc o astfel de femeie este mila. De ce mila? Pentru ca isi doreste cu atat disperare sa fie cea mai buna prietena a cuiva incat alege cele mai nepotrivite metode de abordare iar rezultatul nu intazie sa apara: singuratatea. De ce? Pentru ca "pacalita" isi va da seama mai devreme sau mai tarziu ca a fost pacalita si se va distanta, pentru ca "infierata" in cel mai fericit caz se va tine la distanta iar "intriganta" va fi mereu singura in cautarea unei bune prietene. Asta ar fi un motiv. Altul e ranile adanci din sufletul ei. Copilul abandonat in eterna cautare a cuiva pentru care sa fie "centrul universului" mereu nemultumit, mereu pozand in ceva ce nu este, mereu cautandu-se si negasindu-se, mereu in cautarea iubirii dar tinandu-se la distanta din teama de a nu fi parasit.
Una din modalitatile de a atrage atentia care ma deranjeaza este acel "divide et impera". Probabil de-a lungul timpului fiecare dintre noi am aplicat acest principiu cu sau fara intentie clara. Dar exista persoane, in special femei, care si-au creat un mod de viata din acest "indemn". Din dorinta de a se mentine in centru atentiei creeaza tot felul de situatii conflictuale, exagereaza micile informatii culese pe ici si colo, atribuindu-le unei persoane, "ambalate" intr-o forma convingatoare ("stii, pentru ca tin la tine, si iti doresc binele, tin sa te informez despre ce spune prietena ta despre tine") pozand intr-o buna prietena cand de fapt tot ce isi doreste este sa fie o buna prietena. Chiar daca atitudinea ma deranjeaza singurul sentiment care ma cuprinde in cazul in care intalnesc o astfel de femeie este mila. De ce mila? Pentru ca isi doreste cu atat disperare sa fie cea mai buna prietena a cuiva incat alege cele mai nepotrivite metode de abordare iar rezultatul nu intazie sa apara: singuratatea. De ce? Pentru ca "pacalita" isi va da seama mai devreme sau mai tarziu ca a fost pacalita si se va distanta, pentru ca "infierata" in cel mai fericit caz se va tine la distanta iar "intriganta" va fi mereu singura in cautarea unei bune prietene. Asta ar fi un motiv. Altul e ranile adanci din sufletul ei. Copilul abandonat in eterna cautare a cuiva pentru care sa fie "centrul universului" mereu nemultumit, mereu pozand in ceva ce nu este, mereu cautandu-se si negasindu-se, mereu in cautarea iubirii dar tinandu-se la distanta din teama de a nu fi parasit.
03 ianuarie, 2012
Plan pe 2012
Am atat de multe proiecte pe anul care vine.... Daca reusesc sa le fac sa mearga pe toate ar fi foarte bine dar eu sper ca macar sa le pot incepe si pune pe o directie cat de cat uniforma iar roadele sa incep sa le culeg in anii care vin.
Un prim proiect ar fi inca un blog cu lucruri de mana. Mici "accesorii" facute de mine cu andrelele, acul sau foarfeca si lipiciul, cu mult drag si puse spre vanzare pentru cei ce nu au timp sau indemanare dar vor sa aiba sau sa daruiasca mici obiecte unicat.
Un altul ar fi un magazin online cu plante medicinale culese si uscate de mine si cu ceva produse din ele pe care eu le fac pentru casa mea de cativa ani si pe care, in anul ce a trecut, le-am mai dat si prietenilor sau cunostintelor si am remarcat ca au fost cu folos.
Banuiesc ca inceputul va fi mai greu pana cand ma voi obisnui cu sistemele, pana cand cumparatorii vor testa micile mele "comori", pana cand "voi culege" roadele mai ales ca pentru mine "roadele" nu se pot masura deoarece sunt de valoare emotionala dar cred eu ca merita sa incerc si sa incep...
Un prim proiect ar fi inca un blog cu lucruri de mana. Mici "accesorii" facute de mine cu andrelele, acul sau foarfeca si lipiciul, cu mult drag si puse spre vanzare pentru cei ce nu au timp sau indemanare dar vor sa aiba sau sa daruiasca mici obiecte unicat.
Un altul ar fi un magazin online cu plante medicinale culese si uscate de mine si cu ceva produse din ele pe care eu le fac pentru casa mea de cativa ani si pe care, in anul ce a trecut, le-am mai dat si prietenilor sau cunostintelor si am remarcat ca au fost cu folos.
Banuiesc ca inceputul va fi mai greu pana cand ma voi obisnui cu sistemele, pana cand cumparatorii vor testa micile mele "comori", pana cand "voi culege" roadele mai ales ca pentru mine "roadele" nu se pot masura deoarece sunt de valoare emotionala dar cred eu ca merita sa incerc si sa incep...
02 ianuarie, 2012
Azi!
Am mai imbatranit cu un an. Azi am pus cel de-al 39-lea trandafir in frumosul meu buchet de .... amintiri. Si surprinzator am avut o zi speciala. Foarte speciala. Am fost inconjurata de dragoste, de apreciere si de multa bucurie. Si ca bonus am stat pe coama unui baraj si mi-am incarcat bateriile de la imensitatea de apa linistita care se pregatea sa treaca cu zgomot prin turbine pentru a ne bucura pe noi de minunile tehnicii si telecominicatiilor. Am mers pe dealuri si m-am simtit puternica ca ele, am ascultat freamatul padurilor, m-am bucurat de razele caldute ale soarelui si m-am simtit speciala si unica dar mai presus de toate am simtit ca fac parte dintr-un intreg, acel intreg al Creatiei, acel fir de nisip insignifiant pe o plaja dar atat de important intr-o clepsidra....