Final de noiembrie cu amintiri

Finalul lunii noiembrie a fost intotdeauna special. Dar in ultimii ani a fost mai trist. Azi ar fi fost ziua bunicii - mama pentru mine. Ar fi implinit 94 de ani. Dar a incetat sa-i mai numere inainte de a implini 90 de ani. Cu doar 4 zile mai devreme. Asa ca ziua de astazi era cat pe ce sa fie si ziua cand "a plecat la deal" cum zicea ea... Si e zi de hram in satucul ei dintre dealuri, satuc in care imi e greu sa merg stiind ca poarta a ramas inchisa iar in bucataria de iarna nu mai arde nici focul si nici candela... Si nici nu mai e nimeni care sa scoata 10 lei din sertarul masinii de cusut si sa ii intinda cu o bucatica din inima ei mare - "-sa iti iei ceva frumos, mama..."
Cred ca ala e momentul in care am simtit ca mi-am pierdut locul, momentul in care mama a plecat la bunic - "ma duc, mama, la tac-tu... ma asteapta de 30 de ani... si 30 de ani sunt multi...". Acel loc unde imi puteam incarca bateriile cand ma simteam golita de tot. Locul unde puteam spune orice, puteam fi eu insami indiferent cat au incercat unii sa ma dea la o parte. Camera "televizorului" a fost intotdeauna camera Mosului, unde trona un pom mare de craciun, unde venea Mosul (Gerila sau Craciun in functie de perioada) dar si locul unde un bunic blajin isi admira nepoata in rochitica verde cu 3 volane cum se invarte. Ma intrebam cand am incetat sa mai port culoarea verde si cred ca odata cu plecarea bunicului "la deal", cu vreo 34 de ani in urma...

Dar apoi am inteles ca locul meu e in inima mea. Acolo e si mama (bunica) si bunicul meu blajin. Am o masina de cusut asemanatoare in sertarul careia o sa pun banuti ca sa imi amintesc de felul in care i se lumina fata cand imi dadea ceva. Sper sa nu imi amintesc momentul dinainte de a pleca cand m-a pus sa ridic musamaua de pe masa sa vad daca mai e ceva acolo "ia, mama, ce mai e acolo ca mi-au luat astia tot...".  O sa incerc sa fac un brad la fel de mare ca ale ei si poate o sa pun si nuci in staniol dar si bomboane de pom pe care o sa le mananc in asa fel incat sa ramana ambalajul in brad... Intr-o perioada nu mai facea brad ("cui sa fac mama daca nu mai am copiii mici...?") dar apoi i-am luat un bradut mic artificial de vreo 30 cm pe care il punea pe televizor (in acelasi loc din camera in care punea pe vremuri bradul mare) si il impodobea cu globulete mici si beteala (primite de ea la pachet cu bradutul). Bradut ce l-a luat Matei la facultate in amintirea strabunicii. L-am impodobit zilele trecute cand am fost pe acolo si amintirile m-au coplesit. Mai ales ca Matei, in vara asta, si-a dorit o pisica tigrata ca prima lui pisica la tara. Pisica cu care a stat o perioada la mama si pe care, surprinzator, mama a indragit-o asa de mult ca o lasa sa doarma pe pernele "bune". Pisicuta din vara a crescut si acum imi pune piedica prin curte, momente in care parca o aud pe mama "nu am mai avut pisica ca asta..." sau se urca pe pat si iar imi amintesc vocea ei: "las-o, mama, sa stea la caldura..."
Anul asta a fost oricum altfel, dificil si de neinteles asa ca e de inteles incursiunea mea in trecut, in vremuri ce, pentru mine, erau senine si pline de bucurie. 
Un an incarcat de emotii si nu intotdeauna pozitive, cu multa munca si schimbari. 
Un an in care mi-am pus multe intrebari si nu pentru toate am gasit raspunsuri. 
Un an in care am luat multe decizii dar si un an in care m-am simtit coplesita si neputincioasa. 
Un an in care am inteles ca smerenia nu inseamna umilinta si ca acceptarea nu inseamna iertare, iar iertarea vine atunci cand regreti si nu cand persisti in greseala.
Un an in care prioritatile s-au schimbat si am inteles (nu inseamna ca am si reusit sa pun in practica) ca iubirea aproapelui vine dupa iubirea de sine si ca respectul fata de valorile celorlalti vine dupa respectul fata de propriile mele valori.
Un an in care am invatat, din pacate, ca multi nu cunosc limba bunatatii si a politetii si atunci e necesar sa cominici cu ei in limba pe care o cunosc, la nevoie.
Urmeaza in un an in care, sper, ca lucrurile se vor aseza in fagasul lor, ca lumea va reveni la o normalitate dupa nebunia anului ce tocmai il incheiem. 
Un an nou in care, iarasi sper, ca vom reinvata sa fim oameni, sa fim mai buni, sa fim mai intelepti.
Un an nou in care eu voi reinvata sa sau imi voi reaminti cum sa fac anumite lucruri.
Un an nou in care imi doresc sa ma bucur de tot si de toate, sa fac lucruri care imi plac si care ma bucura...
Un an nou mai bun!
 
 

zi insorita de noiembrie

 Mai sunt cateva zile pana la inceputul postului. Casa ei e inca plina de praf si materiale de constructii. Baia mult visata e pe ultima suta de metri. Care trec ingrozitor de greu. Poate ca nerabdarea ei duce la mici intarzieri. Inca o zi, apoi alta zi de intarziere care secatuiesc rezervorul ei de rabdare. La fiecare final de saptamana aseaza cat de cat in casa pentru o duminica linistita. Dar pana la urma tot fuge la plimbare ca sa nu mai vada nebunia din casa. Nimic nu e la locul lui. Cand are nevoie de ceva, are nevoie de mult timp sa il gaseasca iar asta macina incet, incet atat rabdarea cat si calmul. Iar la toate astea se adauga tusea alergica de la praf si umezeala cauzata de astmul ei vechi pe care trebuie sa o explice in perioada asta tulbure. Stie ca trebuie sa se relaxeze dar nimic din ce o ajuta inainte nu functioneaza acum. Parca tot universul comploteaza pentru ca ea sa invete sa aiba rabdare. Si asta cu presiuni din toate directiile. 

Luna noiembrie era de regula luna in care isi pregatea casa pentru serile lungi de toamna. Decoruri de toamna, muzica relaxanta, placinte cu mere si scortisoara, arome de gutui, ciocolata calda cu bezele si multe altele dadeau casei un aspect cald si linistitor. Prima zapada era momentul ei favorit. Cand toata natura se curata iar albul stralucitor al zapezii parea ca purifica tot in jur. Abia dupa prima zapada scotea decorurile de iarna si incepea cea mai frumoasa perioada din an: sarbatorile de iarna. 

Anul acesta trecerea spre sarbatori nu va mai fi lina, in etape, ci va incepe cu o curatenie generala timpurie (nu aia de craciun), cu multe modificari in casa si probabil mici proiecte de mobilier facute in al 25-lea ceas in conditiile in care de saptamana viitoare se anunta zapada, magazinele sunt pline de decoratiuni de iarna/craciun iar posibilitatea inchiderii lor inainte de sarbatori planeaza deasupra tuturor deciziilor. La tensiunea generala cauzata de situatia medicala mondiala nici nu se mai gandeste. Ignora aproape tot legat de ea (mai putin purtatul mastii care o sufoca si ii provoaca accese de tuse groaznice) din dorinta unei iluzii a normalitatii.

In ciuda tuturor incearca sa se bucure de fiecare zi, de fiecare seara si de fiecare dimineata insorita dar mai ales de oamenii speciali din jurul ei, de zambetele ascunse de masti dar care se reflecta in priviri si de florile intarziate din gradina.

prima zi a noii sale vieti - schimbarea

 

Privelistea de dincolo de fereastra autobuzului se schimba mereu: parcele de varza infoiata, dealurile cu vita de vie si apoi lanurile de grau ce asteptau recoltate. Mai avea un pic si ajungea acasa. Chiar daca era in vacanta, isi luase o camera pe vara, in camin. Inlocuise o prietena la munca cat a fost aceasta in concediu. Terminase cu o zi inainte, dar a preferat sa plece dimineata acasa. Era mai racoare. Oricum acasa o astepta un teanc de acte de sortat si de pus in ordine. Putea sa se bucure de 2 zile pana incepea treieratul. Odata ajunsa si-a sunat prietena cea mai buna care, intamplator ii era si verisoara. Era stresata cu bacul la sport asa ca s-a oferit sa o ajute. O ora mai tarziu alergau in cartodromul de langa casa ei. Cu siguranta va face febra musculara dar cu niste prostioare de cumparat se va inveseli. A! Si vor testa piata pentru niste electrocasnice. Cu banii adunati, si cu cei ce urma sa ii primeasca, voia sa isi ia un frigider si un televizor. Din pacate nu au gasit nimic nou care sa se incadreze in buget.
- S-a deschis un depozit de ectrocasnice SH in vechiul cinematograf.
- Care?
- Cel mai vechi din oras. Ala cu scena...
- Acolo a lucrat tata inainte de a se casatori. Cica erau si spectacole cu orchestra. Coborau podeaua scenei si acolo statea orchestra. Super! Hai sa vedem!
In curte nu aveau nimic interesant. Administratorul, care intamplator era vecin cu verisoara, le-a invitat inauntru. Pe scena erau cateva frigidere aproape noi asa ca nu a ezitat si a urcat. Cel aflat mai spre mijlocul scenei i-a placut cel mai mult. Era ultimul asa ca a mai facut un pas in lateral ca sa il vada si din spate.
- Aaaaa!
A auzit tipatul verisoarei in timp ce cadea. Cand a ajuns jos a avut senzatia ca a sarit ca o minge. A cazut in fund si a mai simtit o lovitura la cap. I-au trebuit cateva minute sa inteleaga ce s-a intamplat. Sus era harmalaie, glasuri amestecate, tipete... Placa pardoselei s-a desprins pe o parte si asa a cazut. A incercat sa se ridice si sa ii asigure ca nu a patit nimic, dar nu o tineau picioarele. Genunchii ii tremurau. S-a tarat in fund pana a gasit sprijin la spate. Dupa ce s-a rezemat a incercat sa faca o evaluare. Cursurile de prim-ajutor din gimnaziua au ajutat-o sa intelegea ca e ceva in neregula la coloana vertebrala. Spera sa fie doar o fisura dar instabilitatea picioarelor o punea pe ganduri. Abia atunci a constatat ca din spatele cotului ii picura sange. Are timpul de coagulare lung asa ca si de la o zgarietura putea sa sangereze. O durea capul asa ca a dus mana la cap. Parul bogat si buclat era plin de sange. A pipait si a gasit si rana. Nu parea mare asa ca s-a mai linistit. Privind in sus a vazut chipul speriat a verisoarei ei peste margine.

-Du-te si anunta-i pe ai mei. Probabil ma vor gasi la urgenta. Am ceva la coloana.
- Poti sa stai in picioare? o intreaba administratorul.
- Doar ajutata. Imi tremura genunchii. Gasiti o solutie sa pot iesi de aici.
A durat cateva minute bune pana cand au coborat frigidere de diverse marimi pentru a incropi o scara. Ajutata de 2 barbati a reusit sa iasa pe picioarele ei din subsolul ascuns sub scena, adanc ce cica 3 m (2.92 m i-a spus procurorul mai tarziu).
- Tu erai? era vocea unui vecin al ei si s-a auzit dintre scaunele cinema-ului pe la mijlocul salii. Nu s-a obosit sa ii raspunda. Efortul de a merge, chiar si sprijinita, era imens. In plus era ametita si pana la masina era cale lunga. In sfarsit s-a vazut in masina iar faptul ca era rezemata o facea sa se simta o idee mai bine. La spital au asezat-o pe o banca in sala de asteptare la chirurgie. Nu o credea nimeni ca e are o problema la coloana. Toata lumea era atenta la sangerarea de la cap. Dupa un timp a simtit ca lesina de la durere si a strigat. 
- Ai rabdare! Nu vezi ca e aglomerat?
- Vreau sa intru. Sunt asistenta si fata mea e aici! A auzit vocea mamei la cealalta intrare a cabinetului. 
- Sunt aici si ma ia cu lesin de la durere! Cred ca e fractura de coloana!
A urmat o invalmaseala de voci, oameni si a fost luata pe sus. Asezata cu fata in jos pe patul de consultatii, medicul a apasat pe coloana si a semnat cu pixul locul in care ea a tipat. Apoi a ajuns pe targa. Targa pe care a stat in urmatoarele ore. Intai la radiologie. Intai pe fata, apoi pe laterala. Si asteptarea. Genunchii ce nu voiau sa fie controlati si trebuia sa fie sprijiniti, picioarele care nu stateau intinse dar mai ales oamenii care se agitau in jurul ei cu fete ingrijorate. 
- Daca primim radiografiile ude e de bine, dar daca trebuie sa se usuce....
Spera ce e doar o fisura. Incerca sa faca glume pentru a destinde un pic atmosfera apasatoare. Stia cam ce presupune o fractura asa ca se gandea ca are 2 restante de dat in toamna. Totul pentru a evita gandurile despre ce ar putea sa arate radiografia. Timpul de asteptare se tot marea. Era clar ca se asteapta uscarea radiografieie dar nimeni nu ii zicea nimic. Asa ca ea se tinea de glume in continuare si se prefacea ca nu intelege. Deodata starea celor din jur s-a modificat. Se agitau si parca se intunecasera la fata. A prins-o pe mama ei de mana:
- Vreau sa stiu despre ce e vorba!
Parca cu incetinitorul a scos radiografia din plicul ce il tinea la spate. A asezat-o in lumina si i-a zis:
- Uita-te singura...
Pe radiografia laterala se vedeau clar vertebrele. Mai putin una. In locul ei parea sa fie un nor de praf osos. A miscat degetele de la picioare in timp ce dadea radiografia la o parte. Nu putea gandi inca cand a sosit medicul ortoped si a inceput primul ritual de intepat, apasat gadilat. In urmatoarele zilele ritualul s-a repetat de multe ori pe zi. Uneori de prea multe ori. Mintea ii era inca in ceata cand a fost urcata in salvarea adusa special pentru ea. Era noua si urma sa o duca la Iasi la neurochirurgie. Cu greu i-a convins mama ei sa o lase si pe ea in salvare. La fiecare hop sau denivelare durerile erau groaznice. A rugat soferul sa o anunte din timp sa se poata pregati psihic pentru fiecare soc. Sirena tipa deasupra iar ea strangea din dinti. Cineva a intrebat-o daca fumeaza doar ca soferul avea doar tigari fara filtru. Se gandea inca la ironia situatiei cand au ajuns la Iasi. Si a reinceput asteptarea pe hol, pe o targa...
Intr-un tarziu i s-au facut radiografiile din nou. Era deja epuizata si fizic si psihic. Pantalonii i-au fost taiati in schimb tricoul a scapat. A ajuns pe un salon cu 8-10 paturi de copii cu mamici. I s-a dat o banana sa manance pe care a vomat-o cateva minute mai tarziu. Si tot ce isi aminteste din acea noapte sunt plansetele copiilor, mama ei care dormea pe un scaun alaturi si durerea ce aparea la fiecare miscare. De regula doarmea pe burta asa ca pozitia nemiscata cu fata in sus nu a ajutat-o deloc.
Dimineata a venit cu o infirmiera care a pregatit-o pentru operatie. Abia dupa ce aceasta a plecat a realizat ce se intampla. Si a zis NU. A aparut si tatal ei, apoi iar agitatie, mutarea intr-o rezerva si prima discutie cu medicul:
- Trebuie sa intelegi ca ai nevoie de operatia asta.
- NU. Daca ar fi aparut modificari neurologige as fi spus da, dar eu misc picioarele asa ca nu sunt de acord cu operatia.
- Conform radiografiei ar fi trebuit sa fii paralizata deja. Credem ca e o reactie intarziata a organismului asa ca te mai lasam sa te gandesti cateva ore. Dar ai nevoie de operatie.
- Care sunt sansele? Cu sau fara operatie?
- Conform radiografiei, sansele sa mergi sunt infime. De ordinul a 0.00001%.
- Atunci fara operatie.
Au urmat zeci de astfel de discutii: cu parintii, cu medicul cu "gasca" de studenti care insoteau medicul. Si mereu a zis NU. La un moment dat a venit si un psiholog. Ideea era ca era in soc post-traumatic si gandirea ii era afectata deci era nevoie de avizul psihologic pentru a semna mama ei acordul pentru operatie. In aceeasi rezerva era o femeie operata la cap cu o infectie urata. Nu era constienta si pe hol se susotea despre un microb in sala de operatie asa incat avea mai multe motive pentru a refuza operatia. Atat ea, cat si mama ei, care dormea pe unul sau doua scaune in rezerva, erau epuizate. Dupa 5 zile medicul i-a propus un compromis: daca reflexele picioarelor ii sunt bune, face ca ea: o pune in ghips si gata. In cateva minute a aparut un brancardier care sa o puna pe targa cu care sa mearga la cabinetul de reflexe. Nu a vrut sa o asculte si a prins-o cu un brat de sub talie pentru a o pune pe targa. Incapatanata, a incercat sa isi protejeze zona lombara dureroasa sprijinindu-se cu un brat pe umerii lui dar cu celalat i-a carat cativa pumni in cap de durere... Reflexele au iesit foarte bine, brancardierul a refuzat sa o mai atinga asa ca s-a descurcat cu mama si cu prietenul ei de atunci. Se odihnea dupa "plimbare" cand au intrat in salon doamnele cu ghipsul. Au asezat-o cu bratele ridicate sub barbie pe marginea unui pat si cu picioarele si soldurile pe celalat pat, cu fata in jos, astfel incat mijlocul sa fie pozitionat intre cele doua paturi. Una din doamne era pe o parte si cealata pe lartea cealata astfel incat fasa imbibata cu ghips sa treaca de la una la alta cand pe deasupra, cand pe dedesubt. Nu isi aminteste deloc acel moment dar ceilalti zic ca a injurat si a bombanit continuu. Dupa tortura ghipsului a urmat alta: ridicarea din pat. Bazinetul nu mai putea fi pozitionat din cauza ghipsului care acoperea jumatate din fund (cu un decupaj pe solduri) asa ca era musai sa se ridice. Decizie buna dar... Capul nu statea pe umeri. Dupa 5 zile in pat, muschii cefei se molesisera si nu mai voiau sa lucreze. Totul se invartea in jurul ei. Dupa cateva miscari din cap a gasit o pozitie convenabila. Apoi era problema umerilor. Ghipsul fusese pus cu bratele ridicate, i se facuse niste decupaje la axila dar umerii stateau mult mai sus decat in pozitie normala. Genunchii pareau sa se fi stabilizat dar mersul nu era la fel ca inainte. Oricum a reusit sa ajunga la baie si inapoi sprijinita. Deja era mai optimista. Se obisnuise si cu durerea si nu mai parea atat de greu de suportat. 
- Din pacate ai o aschie ascutita indreptata spre maduva. Aschie care ar putea provoca paralizia la prima miscare gresita. Urmatoatele 2 luni vei sta doar in pat, fara sa folosesti pozitia "sezut" deloc iar in picioare vei sta maxim 10 min pe zi. Iti las numarul meu de mobil si daca se intampla cumva sa apara cea mai mica amorteala in degetele de la picioare ma suni. Trimit elicopterul dupa tine si pregatesc sala de operatie pana ajungi. Era vocea doctorului care i-a distrus proaspata adiere de optimism aparuta...
Fiind deja externata a fost nevoita sa gaseasca o solutie sa ajunga acasa. Intai a fost un taxi care a dus-o pana la camin. In camera in care visa sa isi petreaca vacanta. Apoi o salvare venita la Iasi cu un caz. Doar ca nu mai era noua si avea o probleme la schimbatorul de viteza: dardaia la schimbarea vitezelor. Drumul de o ora pana acasa a fost facut in 4 ore. Saracul sofer incerca sa mearga cat mai incet. Si mai luase si o doamna la ocazie careia i s-a facut rau de la gemetele ei. Atat agitatie de peste zi, cat si avertismentul medicului a facut-o irascibila si nervoasa. Nu isi dorea decat sa doarma si sa se trezeasca din cosmarul asta. Doar ca acasa i se pregatise o canapea extensibila langa dormitorul parintilor. Era dormitorul ei din copilarie. Si multe rude. In sfarsit s-a vazut in pat. O secunda a rasuflat usurata. Apoi camera s-a umplut de rude. Chipul bunicii inundat de lacrimi a rupt si ultima bariea a vointei ei si asa subrezita. Si a inceput sa tipe:

- Iesiti afara si lasati-ma in pace! Doar lumanarile va lipsesc ca sa para ca sunteti la priveghi. Nu am murit inca. Afara! Vreau sa dorm! E ora 2 noaptea.

In cateva minute s-a facut liniste. Doar o matusa s-a strecurat inauntru sa ii ceara cele dou carti ce i le imprumutase. 

- Sunt in casa. Nu am murit inca. Si o sa ti le primesti. Acum iesi afara!

A adormit greu. Ghipsul si durerea o impiedicau sa isi gaseasca o pozitie confortabila. S-a trezit peste noapte de cate ori voia sa se intoarca. La un moment dat a ajuns pe burta si nu putea face nici o miscare.  Ca un gandac pe spate, doar ca ea era pe burta. Ala a fost momentul cand a izbucnit in plans. Tot plansul retinut in ultimile 6 zile... Nu voia sa o vada nimeni asa incat, cand s-a linistit a inceput lungul proces de adaptare la .... noua sa viata.

Provocare de octombrie - caminul tau un colt de rai

 

Dupa alergatura si emotiile lunii septembrie, avem nevoie de un ragaz. Chiar daca e toamna si e multa munca, avem nevoie de un ragaz. Asa mi-am amintit de provocarea lunii octombrie despre care scria Irina in anii din urma. 

Saptamana 1:

4-10 octombrie - cumparati o lumânare deosebită și aprindeți-o zilnic, 

 la vremea cinei, sau oricând vă face plăcere. Eu o voi așeza în bucătărie- inima casei noastre. De câte ori priviți la ea amintiți-vă să faceți o mică rugăciune pentru pacea căminului vostru.

Saptamana aceasta se lucreaza la pace si rabdare.

Saptamana 2

11-17 octombrie- puneți zilnic o muzică plăcută si un element de decor de toamna

Alegeți muzică clasică, ambientală sau religioasă, sau alt fel de muzică care face plăcere întregii familii. Folositi mici elemente de decor de toamna fie in casa fie in curte. Dovlecii si culoarea portocalie sunt vedetele toamnei. Străduiți-vă să folosiți cuvinte plăcute și să nu vă certați cu nimeni. Reamintiți familiei să evite mânia, bârfa, criticismul sau răspunsurile obraznice. 

Saptamana aceasta se lucreaza la politete si autocontrol.

 Saptamana 3

18-24 octombrie- Continuați să țineți lumânarea aprinsă, muzica pornită, și adăugați câteva momente plăcute petrecute împreună cu familia. 

Faceți o petrecere cu perne în sufragerie- aduceți toate păturile și pernele din casă și simțiți-vă bine împreună cu copiii sau cu soțul (sau cu toții)! Bucurați-vă de o seară liniștită, cu ciocolată fierbinte și/sau popcorn. Chiar dacă locuiți singură puteți face asta.
Oferiți câte un gest de afecțiune și de încurajare fiecărei persoane din casă, și ca o provocare dublă, faceți asta zilnic! În timpul momentelor petrecute cu familia întrebați-i ce părere au de această provocare. Le face plăcere? E de ajutor? E ceva ce ar dori să fie făcut altfel? 

Dăruiți familiei voastre niște urechi care ascultă.Veți fi binecuvântată prin reacția pozitivă pe care o veți primi!

Saptamana aceasta se lucreaza la bunatate si bucurie.

Saptamana 4

25-31 octombrie - Concentrați-vă pe bucătărie, inima căminului vostru. Gătiți feluri de mâncare cu aromă plăcută. 

 Alegeți un fel pe care familia să-l poată găti împreună - dați tuturor câte o sarcină și faceți fotografii, astfel încât toți să-și poată aminti momentele petrecute împreună - gustând, fiind creativi, râzand și iubind. Reamintiti-va de importanta meselor luate in familie. Alungați nemulțumirea privitoare la casa sau familia voastră, și mulțumiți lui Dumnezeu pentru căminul pe care vi l-a dat, unde puteți crea un liman linistit pentru familia voastră.

  Saptamana aceasta arata familiei tale dragoste, bunatate, credinciosie.

 

Alta revedere

- Ce faci? Vocea tatalui ei la telefon suna trista...

- Ce s-a intamplat? il intreaba 

- A murit Costica...

I-a trebuit cateva secunde bune sa inteleaga despre cine era vorba. Costica a fost profesor de sport, pensionar de multi ani. A fost casatorit cu sora mamei ei pana in urma cu cca 14 ani. Era un barbat "spumos". Radea mult, facea glume deochiate, vorbea tare dar locuia la casa. Pe vremea copilariei, cand ea locuia la bloc mergeau des la ei. Cei doi verisori mai mari o fascinau. Ii placea casa lor pe malul apei, libertatea data de paduricea ce incepea dincolo de gardul gradinii lor. Masina lor (parca TV ii zicea) vesnic desfacuta cu zeci de piese pline de vaselina in jur il atragea pe fratele ei ca un magnet. Serile de duminica de iarna petrecute in camera mica la tv, langa sau dupa soba, pe jos sau pe lada la recamier, cu un castron mare de floricele ce se plimba de la unul la altul ii alina dorul de casa bunicilor. Din pacate au crescut, s-au mutat si ei in acelasi cartier si grijile, scoala, maturitatea i-au indepartat.

-Cand e inmormantarea? s-a auzit intreband

- Peste 2 zile dar va fi in satul lui natal. O sa fie depus la biserica din cartier doar maine dupa amiza, urmand ca poimane dimineata sa plece spre locul de veci. Mergi si tu? intreaba tata. Matusa ta nu merge si unii zic ca nu e bine sa mergem daca ei sunt divortati.

Iar a picat pe ganduri. Cum adica sa nu se mearga pentru ca sunt divortati? Si cum ramane cu amintirile? Au divortat si de ele? Sau cu verisorii? Nu i-au facut impreuna? Oricate amintiri neplacute s-au adunat intr-o viata de om, ei exista, deci au fost si momente frumoase...

- Probabil voi merge la biserica - s-a auzit spunand. Am crescut in casa lor, am stat la masa cu ei si am multe amintiri. E normal sa merg.

- Si eu zic la fel...

Ajunsa in oras privi atenta in jur. Curtea bisericii era in reamenajare. Disparusera brazii inalti asa cum nici parintele batran, vesnic cu zambetul pe buze nu mai era. Erau doar verisoara cu sotia verisorului. putina lume. Nu s-a putut apropia de sicriu, ca de obicei. oricum nu il vazuse de multi ani si voia sa ii raman in minte rasul lui "spumos" si chipul vesel. Au depanat amintiri, au remarcat ca a ramas la fel de incapatanat si de hotarat pana in ultima clipa. Au regretat ca, din cauza situatiei mondiale, a fost singur la final si se pregateau sa plece cand, a aparut si verisorul.

- Arati bine!

-Multumesc! i-a raspuns gandindu-se doar la cateva din incercarile la care a supus-o viata..

- Arati..... fericita! a zis si verisoara.

A zambit, si-a luat sotul de brat si a raspuns:

- Chiar sunt!

Pe drumul spre casa se gandea la raspunsul venit firesc "chiar sunt". Era cat se poate de adevarat. Chiar era. Si nu era singurul moment cand se gandea ca e fericita. Chiar era. Fericirea nu e data de ce avem sau de cum ne fac ceilalti sa ne simtim. Fericirea vine din multumirea sufleteasca, din convingerea ca suntem pe drumul cel bun, si ca ceva frumos ne asteapta la capatul lui...

ganduri despre campania electorala - (4)

 Imi plac ideile care se promoveaza in aceasta campanie. Am ascultat candidatii, am ascultat si propuneri ale electoratului si se pare ca initiativa civica ar functiona daca cineva ar gasi liantul care sa lege oamenii intre ei si de autoritatea locala. In privinta asta am auzit unul din candidati vorbind despre implicarea cetatenilor atat in initierea dar si dezvoltarea unor proiecte pentru comuna, ceea ce mi-a placut mult.

Mai toti candidatii vin cu idei care cica vor fi puse in practica in mandatul dumnealor daca vor iesi primari. Unele sunt atat de irealizabile (in viitorul apropiat) incat ma intreb daca cineva ar putea crede ca e posibil sau doar "aplauda"ca suna bine. Altii vin cu "desene pe asfalt" in culori colorate. Da! Arata foarte bine! Dar vor disparea la prima ploaie daca nu vor fi puse pe hartie, intr-un dosar bine documentat atat legal cat si economic. Iar altii chiar vin cu solutii pentru unele probleme dar nu sunt atat de vocali si galagiosi pentru a fi bagati in seama.

Spunea cineva ca avem nevoie de utilitati intai. E adevarat! Avem nevoie de utilitati, cam asta s-a facut in ultimii ani. S-a initiat, s-a documentat si s-au demarat proiecte pentru utilitati (asfalt, apa si canal, si gaze) dar avem nevoie si de spatii pentru timp liber atat pentru copii, tineri, adulti si batrani. Avem nevoie de servicii in comuna (medici de familie sau specialisti, birou de avocatura sau notariat, banca sau un oficiu postal modern, un serviciu ISU cu dotarile necesare) asa cum avem nevoie de spatii pentru comercializarea atat a produselor agricole cat si a animalelor dar si de spatii comerciale moderne. Avem nevoie de locuri de munca, de un transport decent si in siguranta. Mai pe scurt avem nevoie de modernizare dar fara a ne uita traditiile/radacinile (bisericile, cimitirele, eroii) si valorile (familia, neamul, cinstea, onestitatea). Avem nevoie de toate acestea si inca ceva pe deasupra. Dar toate acestea nu se pot face intr-un an sau intr-un mandat. Nu este nimeni atat de vizionar incat sa prevada tot ce e nevoie oricat de buna ar fi echipa din spatele lui. De asta e nevoie de continuitate intre mandatele la primarie. De asta e nevoie ca cel ce vine sa continuie si sa construiasca pe baza a ce a lasat cel ce pleaca. Am obosit sa tot auzim de "greaua mostenire", de "se putea dar nu s-a vrut", de acuzatii despre ce s-a facut (sau nu s-a facut) de la Adam si Eva incoace. Avem nevoie de unitate intre oameni. Avem nevoie de o comunitate legata, unitara in care oamenii se respecta unii pe altii si lucreaza impreuna pentru dezvoltarea si modernizarea comunei din care facem cu totii parte. Am obosit de dezbinari si de intrigi intre oameni. Cred ca a venit vremea sa ne crestem copiii in respect fata de trecut si de oameni, dar privind spre viitor. Cred ca ar trebui sa ne gandim cu totii, zilele astea, la vorbele lui Stefan cel Mare dintr-o opera celebra - comuna "n-a fost a strãmosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastrã, ci a urmasilor vostri s-a urmasilor urmasilor vostri în veacul vecilor…"

Ganduri despre campania electorala (3)

 Surpriza saptamanii trecute a fost o doamna. Habar nu am ce varsta are, habar nu am unde locuieste sau cu ce se ocupa. Nu stiu decat ce e public pe profilul ei de pe o retea de socializare. Dar ce pot spune e ca ii admir curajul. Curajul de a "varsa" cuvinte pe net, fara cap si fara coada, pe aceeasi tema. Si nu doar ca le varsa pur si simplu fara a avea o insiruire logica, o punctuatie, o frazare ci veninul si rautatea din spatele acestor cuvinte. Si poate ca si asta ar trece nebagata in seama (ca doar suntem in campanie electorala) daca ar posta doar pe pagina sa sau a candidatului pe care il sustine. Dar "doamna" denigreaza oameni, comuna si satele comunei pe grupuri care nu au legatura nici cu campania electorala locala, nici cu comuna din care, cred eu, face parte. Din pacate nu e constienta ca isi face rau singura iar "diareea" verbala/digitala acuta, de care sufera zilele astea, ajuta mult, nu doar contracandidatii pe care ii denigreaza, ci si un buget personal viitor. Am pastrat declaratiile doamnei si, cat de curand ma voi adresa unei persoane abilitate pentru indrumare legala deoarece a preluat una din postarile mele de pe blog, a postat-o pe pagina dumneaei fara a mi se cere acordul si fara a mi se acorda posibilitatea de a raspunde acuzatiilor atasate.

O sa atasez, pentru exemplificare, o postare, dar cu nume (comuna, sate sau oameni) sterse, din respect pentru lege in primul rand (folosirea datelor cu caracter personal) dar si pentru oamenii implicati. 

ganduri despre campania electorala (2)

 O alta tema de campanie folosita de multi dintre candidati este tema utilitatilor publice. Si aici vorbim de retelele publice de utilitati: apa, canal, gaze si cea electrica. Ar mai fi si reteaua de internet dar sunt functionale retelele mobile cu rezultate din ce in ce mai bune asa incat avem doar un candidat care insista pe acest domeniu.

O sa le iau pe rand: reteaua de gaze naturale. Din fericire (datorita unui fiu gospodar al comunei) suntem printre putinele comune care beneficiaza de retea de gaze naturale de multi ani. Deci sloganul cu "e inadmisibil sa nu avem gaze naturale in comuna" cam pica. Mai mult, datorita unor proiecte nationale cu fonduri guvernamentale/europene, operationale de vreo 2 ani, se insista pe racordarea tuturor comunelor la reteaua nationala de distributie a gazelor naturale. Comuna noastra, avand avantajul existentei retelei, intra destul de repede in program, in masura in care isi poate sustine partea de cofinantare. Singurul dezavantaj este ca depindem si de ritmul in care intra comunele invecinatre in acest program deoarece conductele se dimensioneaza in functie de estimarea consumului pe multi ani inainte. Iar asta o stiu deoarece, in urma cu 20 de ani am activat in domeniul instalatiilor. Asa incat, racordarea satelor Carlig si Britcani depind de ritmul in care comunele Valeni si/sau Ruginoasa intra in program (dimensionarea conductelor din retea depinde si de consunatorii estimati in aceste comune). In ce priveste racordarea satului Corhana proiectul de extindere este aprobat, avizat si chiar s-a semnat contractul de executie a extinderei ce trebuia sa inceapa undeva prin martie. Doar ca pandemia a cam amanat/incurcat planurile si proiectul sta uitat pe undeva pe la un minister in asteptarea unui ultim aviz.

Reteau de apa si canal are o poveste cu totul speciala: proiectul exista si este un proiect comun cu cateva comune din zona printre care si Ruginoasa, Valeni sau Faurei. Partea cea mai costisitoare din acest proiect este statia de epurare (curatarea apelor murdare si redarea lor in circuitul natural) motiv pentru care s-a mers pe proiect comun. Din informatiile mele (surse externe comunei) proiectul a fost aprobat in toamna trecuta si era planificata inceperea executiei la finalul lunii mai. Dar, ca si cel de extindere a retelei de gaz doarme pe undeva in asteptarea unui ultim aviz, incurcat de pandemie.

Despre extinderile retelei electrice nu mai vorbesc deoarece este stiut ca in ultimii ani s-a tot lucrat in acest domeniu, exemplu fiind extinderea de la Carlig spre Condor si inca una in Dulcesti (nu stiu exact locatia).

Si pentru ca e frumos ca unele spuse sa fie sustinute de acte, postez aici o pagina din Hotararea Consiliului Local din februarie cu precizarea ca ea este publica si poate fi gasita pe site-ul Primariei.

ganduri despre campania electorala (1)

Pentru ca suntem in campanie electorala si fi cumpaneste bine decizia ce o va lua in legatura cu votul, ar fi bine sa mai analizam unele aspecte din seria una zicem/promitem si alta facem. Astazi este despre tineri si oarecum despre invatamant. Se folosesc ca slogane de campanie "sustinem invatamantul", "invatamant de calitate in mediul rural" si altele pe aceeasi tema...

 Ideea e buna.

Invatamantul rural are nevoie de sustinere, de promovare si de multa atentie. Din pacate s-a inradacinat ideea ca la tara nu se face carte sau cum mi-a spus mai demult o doamna profesoara: "la tara se face scoala de masa, daca vrei performanta iti duci copilul la o scoala de prestigiu". Dar eu sunt mai incapatanata si nu mi-am dus copilul la o scoala de prestigiu pentru ca s-a dus singur la un colegiu de prestigiu ca urmare a notelor obtinute la examen. Pentru mine, si poate si pentru altii, a fost dovada ca se poate. Cu un pic de interes din partea unui adult/profesor si ceva mai mult interes din partea elevilor si a parintilor dar si cu un dram de motivatie, din clasa baiatului meu de la scoala din comuna sunt, acum, 5 sau 6 studenti in ani terminali. Deci cred eu ca se poate. In ultimii ani, dupa plecarea baiatului la liceu, singura mea legatura cu scoala au fost discutiile cu parinti care au copii la scoala. Dar schimbarile s-au vazut: autobuze scolare noi, trasee noi pentru liceeni, o gradinita noua, burse scolare, sustinerea profesorilor navetisti si altele mai marunte si mai putin evidente. 

Acum ma uit la promisiunile de campanie. Vrem un invatamant de calitate la tara si garantam asta inscriindu-ne copiii la scolile din oras "de prestigiu", iar pentru asta, eventual, sotiile au domiciliu legal tot in oras.

Ce putem intelege din asta?

Pai ori sustinem ori nu sustinem? 

Ori ne intoarcem la radacini, ori suntem jumate aici, jumate in oras?

Ori vrem sa facem ceva pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri facand parte din comunitate ori ne "securizam" doar valorile familiale iar restul sunt doar "de masa"?

Ori candidam si daca castigam comuna devine familia noastra largita ori candidam si primaria devine doar un loc de munca relativ caldut?

Cum sprijinim invatamantul rural daca nu il recomandam copiilor nostri?

Cum sprijinim tinerii daca pe ai nostri copii nu ii integram in comunitatea locala?

Raspunsurile vi le puteti da singuri.....

Eu imi doresc sa imi pot creste nepotii intr-o comuna civilizata dar cu valori traditioanale. Imi doresc ca, in viitor, baiatul sa locuiasca cu familia lui in comuna si sa ii pot vedea cat de des ne putem permite. Imi doresc sa nu mai fiu nevoita sa ajung in oras pentru lucruri mici sau activitati de rutina. Imi doresc sa imi pot petrece dupa-amiezile libere impreuna cu oamenii din comunitatea restransa. Imi doresc vecini de varsta apropiata daca nu mult mai tineri. Imi doresc sa aud rasete de copii pe strada si pentru asta incerc, sustin si votez oameni care, cred eu, pot face o comuna atractiva pentru tineri dar si o comuna in care cei in varsta se pot simti pretuiti.

Revedere

Era o dupa amiza calde de ianurie cand a sunat telefonul. Era mama ei. 

- A murit fratele meu!

- Care din ei? Mama ei are 2 frati asa ca e usor de diferentiat.

- Cel mai mare...

Cauta prin amintirile bine incuiate in sertarase separate. Nu l-a mai vazut cred ca de vreo 20 de ani. De cand a plecat el din oras. Sau poate de mai mult... Incet, incet ies la iveal amintiri din adolescenta. Petrecerile de Sf Ion, revelioane dar mai ales intalnirile de la inmormantari.

- Cand e inmormantarea?

- Pai, pai peste 2 zile...

Pana in orasul unde are loc inmormantarea sunt peste 100 km. Prognoza arata viscol si alerta de vreme rea. Mama ei conduce destul de greu in mare parte datorita varstei. Iar vremea e rea, drumul lung si curbe multe... Nu a stat pe ganduri si intreaba:

- Daca mergem si noi, mergeti cu noi?

- Bineinteles!

Cetava minute mai tarziu, cand amintirile din cufarul abia deschis s-au revarsat, incepe sa isi regrete decizia de moment. Nu a pastrat legatura cu rudele din ramura asta a familiei. In pare parte din cauza discutiilor. Fiind mai multe surori, fiecare avand fete de varste apropiate, a existat un soi de competitie din care ea a iesit mereu prost. Fie ca lua bataie de la mama ei cand una din surori isi lauda propria fata scotand in evidenta gresilele ei, fie era apreciata de vreun adult si aparea invidia intre verisoare si era data la o parte, in cel mai fericit caz. Mereu a starnit barfe. Dar era unchiul ei si era normal sa isi ia ramas bun. Se gandea la faptul ca ea nu se poate apropia de sicriu ceea ce cu siguranta va da nastere la discutii dar asta e. Va fi acolo.

- La ce ora va fi inmormantarea?

- Dupa pranz..

- Asa tarziu? Inseamna ca nu putem sta la pomana. Drumul e lung, se anunta viscol si noi trebuie sa fim acasa pentru masa de seara a animalelor...

- Oricum nu voiam sa stam la pomana - fu raspunsul mamei ei care  i-a risipit grijile.

Drumul la dus a fost frumos. O dimineata de iarna insorita, soseaua curatata asa ca au ajuns cu mult mai devreme. S-au mai oprit pe ici pe colo si au ajuns inainte de slujba de la biserica. 

Intalnirea a fost cum se astepta: unii verisori o priveau curiosi, altii erau curiosi in privinta sotului ei pe care nu il stiau iar unii au ignorat-o. Unul singur a venit sa ii vorbeasca, cu o mandrie fireasca, despre copii lui. Odata incheiata slujba de la biserica, s-au pregatit sa plece. Au mers in urma sicriului o bucata de drum dar vremea se cam infoia asa ca si-au luat ramas bun de la rude si au plecat. Pe la jumatatea drumului a inceput viscolul. Ultimii kilometri i-au parcurs foarte incet din cauza zapezii viscolite dar au ajuns cu bine si la timp. In timp ce infrunta vantul prin curte si-a amintit ca la plecare o matusa a exclamat:

- Pari luminoasa, ca o raza de soare printre nori...

Candidati la primarie - primele impresii

O sa scriu despre primele impresii facute de candidatii la functia de primar, fara a da nume sau numele partidului pe care i-a desemnat, pentru ca prima impresie conteaza. Nu am scris pana acum pentru ca am crezut ca sunt doar impresiile mele dar, in urma unor discutii, am constatat ca nu doar eu am fost atenta la aceste aspecte si ca asta a fost parerea mai multor persoane. Chiar am descoperit detalii pe care nu le observasem atunci.

Consider ca, in calitate de primar, candidatul de acum va reprezenta comuna in diverse zone sociale, fie ele media sau de afaceri, si de regula rezltatul unor negocieri tin si de prima impresie. In alta ordine de idei, votul il vom da candidatului care ne reprezinta. Asa ca:

Saptamana depunerii dosarelor de candidatura. Primele 2 zile au trecut linistite. S-a discutat ca fiecare partid sa anunte, prin reprezentantul sau in sectia de circumscriptie electorala, depunerea dosarului de candidatura cu o zi mai devreme. Fiind 2 dosare de candidatura (pentru primar si pentru consiliu local) si fiecare in 4 exemplare, s-a luat in calcul ca va dura verificarea lor si, din respect fata de candidati dar si fata de membri biroului, sa nu se depaseasca programul stabilit.

Se anunta prima depunere prin reprezentantul partidului si se stabileste ora. 

Primul candidat si prima impresie - tinuta eleganta de zi: camasa cu maneca lunga, deschisa la culoare, chiar daca afara erau 33 de gr, pantalon sport-elegant de o culoare inchisa, punctual si-a anuntat prezenta si a asteptat sa fie invitat. Cand a intrat a salutat pe toata lumea si s-a asezat in fata doamnei presedinte si a doamnei loctiitor de circumscriptie electorala. Sigur pe el si relaxat isi stapanea bine emotiile inevitabile. Dosarele au fost puse in ordine, formularele fiind pe o memorie externa s-a putut remedia orice scapare. Fiind multe date, multe formulare completate de persoane diferite si cerinta de a se folosi diacritice au existat scapari la fiecare candidat. Orice observatie, fie ele blande sau critice, au fost primite cu calm si bunavointa si rezolvate pe loc.

Al doilea candidat si prima impresie - aceeasi tinuta eleganta (de zi) cu pantalon inchis la culoare si camasa cu maneca lunga deschisa la culoare, punctual si politicos anuntandu-si depunerea candidaturii cu o zi inainte prin reprezentantul partidului. La intrarea in sala a vorbit cu toata lumea inainte de a lua loc in fata comisiei. Nu reusea sa isi mascheze emotiile (fiind o persoana emotiva) asa ca a facut cateva glume pe tema asta si chiar si-a aratat grija fata de comisie. Din pacate s-au gasit cateva aspecte de remediat pe paginile ce aveau semnatura presedintelui organizatei judetene de partid si a fost nevoit sa revina cu dosarele dupa remediere si resemnarea lor. Observatiile le-a primit in pic in defensiva reactionand in consecinta probabil din cauza emotiilor.

Al treilea candidat si prima impresie - tinuta sport neglijenta: pantofi si pantalon sport deschisi la culoare si un tricou polo cu maneca scurta descheiat si necalcat. A ajuns la prima ora, neanuntandu-si depunerea candidaturii prin reprezetantul partidului ci prin telefon, direct la doamna presedinta. A intrat in sala fara sa salute, ignorand reprezentantii partidelor si "s-a tolanit" pe scaun in fata doamnelor. Atitudinea dispretuitoare s-a regasit si in completarea formularelor. A fost nevoit sa revina in aceeasi zi cu dosarele puse in ordine si resemnate. Orice observatie a fost primita cu aroganta, dand vina pe cei de la partid care nu au stiut sa ii pregateasca dosarele. Inainte de a intra in sala s-a plans de presiunile celorlalti candidati asupra sa si a intrebat de unde ar putea lua lista cu decesele din ultimii 4 ani..

Urmatorii 2 candidati au venit in aceeasi zi si s-au anuntat, prin reprezentantii partidelor, cu o zi inainte.

Al patrulea candidat a venit insotit de primele 2 persoane de pe lista de candidati la functia de consilier local cu mult inainte de ora stabilita dar a plecat in momentul depunerii dosarelor (o problema urgenta, neprevazuta). Doarele au fost depuse de catre unul din cei doi insotitori. Din pacate lipseau cate ceva din ele si nu era indeplinia conditia de a avea o doamna pe listele de consilieri asa ca a revenit mai tarziu.

Prima impresie (la revenire): tinuta stil texan: camasa alba cu maneca lunga, blugi deschisi la culoare, clasici ce pareau cu un numar mai mic si ciocate. Intrarea a fost "furtunoasa" explicata de revenire si probabil de "problema urgenta" aparuta anterior, vocea destul de ridicata iar pozitia pe scaun dictata sau scuzata de imbracamintea ce parea cam incomoda. Observatiile au fost primite in defensiva privind spre sustinatori si asteptand aprobarea lor dar si implicarea lor in remedierea micilor scapari aparute. 

Al cincilea candidat si prima impresie - tinuta lejera: pantalon deschis la culoare, camasa cu maneca lunga deschisa la culoare si peste pantalon. Intrarea a fost timida, un salut jenat cu privirea in pamant, nu a luat loc in fata comisiei ci mai departe langa reprezentantul partidului care l-a desemnat. Acesta din urma a descoperit o incompatibilitate pe listele de candidati la functia de consilier local. A revenit mult mai tarziu, in aceeasi zi, cu dosarele modificate dar din cauza emotiei si a aglomerarii la sediile judetele de partid (eram deja in penultima zi de depunere) au mai aparut scapari rezolvate pe loc si prin corespondenta electronica. A evitat sa se aseze in fata comisiei iar observatiile le-a primit ca si cum ar fi fost atacuri la persoana sa.

Ultimul candidat si prima impresie: imbracat modest dar elegant, a venit in ultima zi neavand reprezentant al pratidului in comisie (partidul din care face parte nu este un partid parlamentar), a cerut ajutor in completarea dosarelor si l-a si primit. Intrarea politicoasa, nu s-a asezat in fata comisiei ci in laterala, si-a asumat scaparile din dosare si a revenit dupa remedierea lor. Si-a cerut scuze ca ora depunerii a fost destul de tarzie si a fost apreciata politetea sa.

Cam astea sunt impresiile lasate de candidati la prima aparitie publica in aceasta calitate. Banuiesc ca fiecare ne va arata in aceasta campanie ce calitati are, ce disponibilitate de a vorbi cu cetatenii, de a le asculta dorintele precum si abilitatile de conducere si de reprezentare. Dar mai ales imi doresc sa vad proiecte de viitor, idei de a moderniza comuna si o viziune de genul "cum cred ca va arata comuna dupa 4 ani daca eu as fi primar".

final de august-inceput de campanie

 Deja au trecut 4 ani si suntem iar in campanie electorala pentru alegeri locale. In anii trecuti au fost cele mai urate campanii. 

De ce?

Pentru ca s-a ajuns la injurii si atacuri nu doar la persoane ci la familie, copii....

Sper ca anul asta nu vom asista la asa ceva. Mai ales ca mai toti candidatii au facut parte din aceeasi echipa la un moment dat. O echipa mare care a facut tot ce a putut la momentul respectiv pentru binele comunei. 

Nu stau de multa vreme aici. Doar de 8 ani, adica doua mandate. M-am mutat cu putin inainte alegerile de acum 8 ani. Alegeri in care am vazut cum se turna asfalt in duminica votului... Alegeri in care am invatat ca nu omul ales primar e responsabil de tot ce se intampla in comuna ci mai ales echipa din spatele lui. Atat ca sustinere a proiectelor in consiliul local dar mai ales ca propuneri, initiative, planuri.. Acum 4 ani am candidat din dorinta de a face ceva pentru comuna in care locuiesc. Constienta fiind de voturile pe care le voi avea (foarte putine) mi-am dorit sa ma fac auzita. Si cred eu ca am reusit. Multe din propunerile mele au fost ascultate si unele chiar sunt in curs de implementare iar la altele am primit sprijinul necesar pentru a le pune in practica.

In ultimii 2 ani am participat la sedintele consiliului local. Ce am apreciat la oamenii din consiliu a fost faptul ca interesele comunei au fost puse mai presus de interesele de partid sau chiar cele personale. Ca s-a gasit intelegere pentru fiecare cerere ajunsa in dezbatere si ca discutiile din consiliu (chiar si cele contradictorii) au fost, pana la urma, constructive.

Acum echipa s-a despartit. Iar votantii sunt pusi in situatia de a alege echipa mare sau persoanele individuale ce au o noua echipa in spatele lor. Oare vor fi mai eficienti in noua formula? Sau poate ca vechea formula a fost castigatoare datorita legaturii dintre ei (sau a celor care a facut posibila legatura) si nu datorita fiecaruia dintre ei. Fiecare votant isi va face propria analiza si, sper eu, va castiga formula castigatoare.

Personal voi sustine echipa a caror proiecte le stiu, echipa care vine cu propuneri concrete pentru dezvoltarea comunei si nu o echipa cu proiecte evazive si generale.

Imi doresc din tot sufletul ca perioada viitoare sa fie o batalie a ideilor, a propunerilor si a proiectelor si nu o batalie de orgolii cu lovituri sub centura. Dar asta inseamna mult bun simt, inteligenta si determinare....

Asa cum imi doresc sa avem o comuna cu o conducere stabila si coerenta. Ma irita la culme atitudinea unor alesi care considera ca tot ce a facut predecesorii a fost gresit sau rau si ei vor face mai multe si mai bine, iar la final se dovedeste ca nu au putut face mai nimic din ce au promis. Cred ca e timpul sa apreciem ce au facut predecesorii (mai ales ca au fost votate de mai toti candidatii) iar candidatii sa vada ce pot cladi, in viitor, pe baza lasata de ei... Iar daca sunt aspecte care nu au primit suficienta atentie de la predecesori ar fi bine sa le multumiti, pentru ca v-au lasat spatiu de campanie electorala...

Sa ne dea Dumnezeu intelepciunea de a alege cea mai buna echipa pentru viitorul comunei, a copiilor si a nepotilor nostri!

Fetita cu bascuta galbena

Era, o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o fetita cu bascuta galbena.
Avea si esarfa tot galbena si tot impletita de mama ei. Era toamna, abia incepuse scoala si bineinteles, in acele vremuri, incepuse cu practica agricola. Mergea incet. Venea de la camp, de la recoltat porumb si mergea spre casa. Era singura cu gandurile ei. Incepuse clasa a 8-a si trebuia sa renunte la handbal. Nu era stralucita ca handbalista dar ii placea echipa, antrenorul si emotiile din timpul meciurilor. Dar trebuia sa renunte. O astepta admiterea la liceu si tatal ei ii spusese ca nu mai e timp de pierdut cu handbalul. Se mutasera in alt cartier de vreun an dar inca nu cunostea pe nimeni. Ramasese la aceeasi scoala asa ca drumul spre casa nu mai era alaturi de colegi cu rasete si glume ci in singuratate cu gandurile ei. Pierduta in ganduri era cat pe ce sa nu observe cei doi baieti pe biciclete care o insoteau de la distanta de cateva zile... Pe unul il stia: locuia in cartier si invata la aceeasi scoala la o alta clasa de a 8-a dar pe al doilea nu. De cand incepuse practica agricola o insoteau zilnic vorbind si razand intre ei. Si pentru ca nu stiau cum o cheama ii ziceau "fetita cu bascuta galbena". Erau amuzanti. Se facea ca nu ii observa dar se distra copios. De regula o insoteau pana la rondul in care ea facea la dreapta iar ei la stanga. Presupunea ca ei locuiec pe acolo. Dar astazi au mers in preajma ei pana cand a intrat pe straduta ei ingusta si neasfaltata. 

- Hai mai repede ca trebuie sa megem la spital! e vocea mamei care o striga de cum a intrat pe poarta.

- Ce s-a intamplat?

- Bunica ta a suferit un infarct!

Asa pare sa fi inceput o aventura ce nu pare a se sfarsi nici dupa zeci de ani.

In zilele care a urmat timpul a a avut alta dimensiune: porumbul de la practica, drumurile la spital, pregatit pachetele pentru fiecare zi atat ale ei cat si a fratelui ei dar ce a fost mai interesant - oameni noi in viata ei.

Cateva zile mai tarziu a intrat in curtea bunicilor cu mancare pentru bunic. El era un om bland care ii povestea ori despre albine ori despre viata de dupa razboi cu toate neajunsurile ei. Lui ii placea istoria, ei ii placea sa il asculte. Dar in ziua aceea, pe scarile de la bucatarie statea o fata. Era cam de inaltimea ei, cu un pantalon alb la dunga si o camasa apretata. Parca era scoasa din cutie. Ea s-a uitat la hainele ei comode si i s-a parut ca arata ca scoasa din lada, dar aia de rufe... Dar nu conta. Ea era fetita cu bascuta galbena si putin ii pasa de ceilalti. A aflat ca "papusa din cutie" ii era verisoara mai indepartata si era de varsta ei. A incercat sa vorbeasca dar avea impresia ca o va durea gatul uitandu-se in sus la nasul din "varful prajinei" asa ca si-a vazut de treaba. Nu avea o relatie prea stransa cu rudele din partea mamei asa ca inca una nu mai conta. 

Din pacate bunica a ales sa plece intr-un loc "cu lumina si verdeata" si in urma evenimentului au mai aparut niste verisori si o verisoara de aceeasi varsta. Isi amintea ca auzise ceva despre ei intr-una din discutiile mamei cu o sora a ei dar nu acordase prea multa atentie. Dar a uimit-o reactia unuia din verisori. Pentru ea era "mare" si la acea varsta baietii mai mari nici nu bagau in seama fetele de varsta ei asa ca s-a oprit cu un picior in aer in timp ce urca treptele cand a auzit:

- Ce avem noi aici?

- Las-o ca e una din verisoarele mici! A raspuns un var mai mare cu 5 ani ce locuia tot in cartier dar era deja student...

- O verisoara pentru care as face un incest! 

Stia ce inseamna cuvantul asa ca a urcat scarile cate 2 odata ca sa dispara mai repede.

Poate ca replica ar fi ramas o gluma proasta daca nu s-ar fi repetat 4 ani mai tarziu. Ani in care relatiile cu proaspetii cunoscuti verisori au devenit foarte stranse. Examenul de admitere la liceu a venit cu o mare surpriza pentru cele 2 verisoare care au intrat la al doilea profil a unui liceu de prestigiu din oras in timp ce "fetita cu bascuta galbena"a intrat la primul profil si chiar a fost surprinsa ca in loc de laude s-a ales cu zeci de reprosuri aiuristice. A ignorat comentariile adultilor si chiar cele ale unei matusi care nu considera potrivita atmosfera din casa "proaspetilor ei verisorilor" pentru fiica ei mai mare cu un an decat ea si si-a tratat verisorii ca pe toti ceilalti. Poate chiar mai mult pentru ca i se parea ei ca se imprietenisera. Sarbatorile de iarna si le petreceau impreuna, sarbatorile pascale la fel. Dar din pacate doar i se parea. Pentru ca mai tarziu, pe langa remarca idioata de la inmormantarea bunicii a asistat la multe momente penibile in care verisorii ei se razbunau pe ea pentru ca, in trecut, mama lor nu fusese agreata\acceptata in familie. Dar nu au vazut sau nu au stiut ca nici ea nu era atat de agreata/apreciata de restul familiei. 

Dupa ani si ani, "fetita cu bascuta galbena" a ramas muta de uimire cand un bun prieten al verisorului ei "mare"a folosit in gluma aceeasi remarca idioata la adresa ei. Cred ca acela a fost momentul in care a decis ca "proaspetii ei verisori" vor ramane doar niste obligatii de familie pentru ea.  Acel moment in care s-a simtit umilita si tradata a fost momentul in care a decis ca nu se va mai lasa folosita in luptele altora oricat de intelegatoare ar putea fi.

Si iarasi au mai trecut ceva ani, ani in care "fetita cu bascuta galbena"a ajuns o doamna cu ghiocei la tample locuind la tara si hotarata sa nu accepte in viata ei decat oameni frumosi la suflet, oameni onesti, chiar simpli prin onestitatea lor a avut o noua supriza: sa fie cautata pentru "reintregirea familie". 

Care familie? 

"unde dragoste-i putina....."

Era o vorba pe care o spunea bunica mea: "unde dragoste-i putina, lesne-i a gasi pricina..." Mi-am adus aminte zilele astea, cand iertarea si comuniunea ar trebui sa ne insoteasca. Pentru ca Pastele este despre iertare, despre noi inceputuri, despre intelegere si despre comuniune. In general vorbim de comuniuniea cu Dumnezeu dar in vremurile astea triste, cand "distantarea sociala" e sloganul, ar trebui sa fim mai apropiati sufleteste, "in gand si in simtire"...

"Vremurile sunt urâte, spun oamenii. 
Dar dacă ei ar trăi frumos şi vremurile ar fi frumoase.
 Noi suntem vremurile." Sfântul Augustin

Dar....

In Sfanta Noapte a Invierii, cand interdictia de a simti momentul asa cum eram invatati era mai dureroasa ca oricand, unii cautau nod in papura. Si eram invatati sa fim adunati la biserica, sa asculta vocea calda a preotului care ne chema "Veniti de luati lumina" si mai tarziu sa fim cu atentia concentrata pe acea flacara jucausa pe care ne incapatanam sa o ducem aprinsa acasa. In nici un caz ca in acest an asteptand cu infrigurare Lumina in poarta si sperand ca putem simti din ecran emotia din vocea preotilor si odata cu ea incurajarea ca totul va fi bine. In nici un caz, nu ma asteptam la mici rautati (sper ca asta e motivul si nu faptul ca se simteau in campanie electorala, una de aia urata cu un comportament de gradinita de genul "uitati ce fac ceilalti!")

Si am crezut ca na, se mai intampla, de vina fiind situatia apasatoare iar nevoia de a refula in ceva sau pe cineva s-a simtit mai tare ca in alte zile. Dar astazi am vazut un articol intr-un ziar local, cu subiect si predicat electoral despre Sfanta Lumina din Noapte de Inviere.

Si pentru cine nu stie cum a fost sa fii voluntar in acea noapte o sa povestesc aici, din experienta proprie.

In a doua jumatate a Saptamanii Mari s-a discutat ca anul acesta, sa se incerce sa ajunga in sat Lumina Sfanta adusa de la Ierusalim. S-a vorbit, s-a stabilit, s-a incercat o organizare ca sa nu apara aglomeratii, astfel incat Lumina a venit cu opriri si predari/preluari de la un preot la altul. A ajuns la noi in parohie dupa ora 23. 

Tot in acele ultime zile ale Saptamanii Mari s-a incercat organizarea cu voluntarii. Cine vrea, cine poate, cum impartim parohia, cine merge cu masina si cine pe jos (parohia are 2 sate la cca 1.5-2km de biserica). Informatiile si reglementarile se schimbau de la o zi la alta, domnii de la politie erau si dumnealor in alerta, liste cu nume  de voluntari  predate, apoi completate cu numere si serii de buletin, apoi alte completari cu numere de telefoane. Apoi pachetele pentru voluntari: candele, banderole, ecusoane, masti si manusi. Si emotiile legate de elementele surpriza, de persoane mai putin dispuse sa respecte regulile intr-un context in care nimeni nu stia nimic sigur, nimeni nu trecuse (si speram sa nu mai fie nevoit sa treaca) prin asa ceva si peste toate frica de dusmanul nevazut intretinuta de toate televiziunile.

Si in tot acest timp pregatirile de Paste isi urmau cursul: slujbe cu biserica goala, lacrimi inghitite, emotii plecate intr-un carusel cu urcusuri si coborasuri, oua rosii, cozonaci, pasca si ce mai e nevoie ca sa pastram o farama de normalitate intr-o perioada in care nu mai stii ce e normal si ce nu. Dar sa revenim.

Ajung la biserica in jur de 23,30. Ne organizam cu echiparea voluntarilor - ecusoane, banderole, masti si manusi. Lumina trona in mijlocul bisericii asteptand momentul impartirii si cumva asigurandu-ne ca totul va fi bine. Cand aproape am fost gata sa primim lumina s-a auzit zgomotul unei masini la poarta si lumina girofarului a patruns prin usa bisericii. Am intors capul si o batrana statea in prajul bisericii cu o lumanare in mana venita sa ia lumina. Am incremenit cu totii. Am iesit repede sa ii explic bunicutei ca nu e bine, am pitit-o repede dupa o tufa din fata bisericii si am iesit in intampinarea domnului de la politie. Una din doamnele cu banderola a inceput sa tremure, eu mi-am dat seama ca imi schimbasem poseta si cartea mea de identitate ramasese acasa asa ca ...

- Buna seara! Bine ati venit la noi la biserica!

-Buna seara! Sunteti voluntari?

-Da! Avem si banderole, si ecusoane, chiar si declaratiile pe propria raspundere.

-Cam tarziu... La celelalte biserici s-a inceput mai devreme...

- La noi acum a ajuns Lumina Sfanta. Si ca sa detensionez situatia ce parea cam incordata am intrebat daca le dam si dumnealor Lumina. Cu coada ochilor i-am vazut pe ceilalti plecand pe traseele lor...

Au zambit si cei din echipajul de politie (erau 2 domni si o doamna) care in acea Noapte se aflau pe traseu, la datorie si au raspuns tot cu o gluma dar..

-Cam multe masini..

-Eu tocmai plecam spre satul din vale, masina ce tocmai pleaca merge la satul de dupa padure iar celelalte doua raman la Biserica. Avem 2 voluntari pe jos, in satul bisericii... 

Apoi am schimbat un salut si am plecat. Cei 2 km de mers la vale mi s-a parut ca nu se mai terminau. Masina smucea la unele miscari de pedale, cutia cu candele era in dreapta (am aprins 4 ca nu cumva sa se stinga vreuna din greseala) si trebuia sa fiu atenta si la ele si la drum si la masina...

Ajunsa in sat am gasit la inceput oamnii adunati cate 2 la mijlocul distantelor dintre portile lor. Bunul simt al celor batrani si-au spus cuvantul si nu am vrut sa ma lase sa opresc chiar la fiecare poarta. Distantarea sociala exista asa ca dupa jumatate de sat am inceput sa ma linistesc. Doar cateva porti nu erau deschise dar nu am indraznit nici sa strig si nici sa claxonez ca sa nu trezesc in caz ca se dormea. La mijlocul satului, un domn mai tanar sarbatorea cum stia dumnealui mai bine: cu muzica tare. Si la o ulita au iesit toti trei vecinii sa ia lumina. Dar au plecat repede spre casele lor dupa ce le-am amintit la cat ajunge amenda. In capatul satului m-am intalnit din nou cu un echipaj de politie. Usurata ca nu a trecut mai devreme am ajuns acasa. Am deschis calculatorul si am gasit o transmisie in direct de la Catedrala Arhiepiscopala. Curtea unde mergeam in anii cand locuiam in oras era goala. Raspunsurile la "Hristos a inviat!" se loveau de zidurile imprejmuitoare si reveneau cu ecou. Locul alta data plin de oameni si de lumina lumanarilor acum era gol luminat doar de reflectoare. Tarziu mi-am dat seama ca lacrimile mi se inodau in barba. Probabil emotiile serii au refulat in golul acela, plin doar de flori in acea noapte.

Abia a doua zi, mai dupa pranz am gasit un comentariu rautacios la o postare a mea despre Lumina Sfanta. De ce zic ca era rautacios? Pentru ca nu poti interpreta altfel exprimarea: "Multumesc pentru lumina neprimita".

Intai m-am gandit ca poate nu a trebuit sa o primeasca, sau poate nu si-a dorit sa o primeasca. Daca isi dorea putea sa imi scrie din acea noapte ceva politicos de genul "cand ajunge lumina si la noi?". Sau putea sa trimita un mesaj unei persoane care era cu siguranta la biserica si l-ar fi ajutat mai ales ca domnul in cauza locuia foarte aproape de biserica, sau chiar sa sune voluntarul de pe zona in care locuia dumnealui. Dar a preferat sa rabufneasca pe o retea de socializare a doua zi. Si a continuat cu "ati esuat..". Serios? Cum poti eticheta munca unor oameni care s-au straduit sa faca ceva bun intr-o perioada extrem de scurta si de tulbure in modul asta? Oare tu ca om nu ai gresit niciodata? Esti impecabil atat acasa cat si la munca? Esti sigur ca nu asta iti doreai? Sa ai un motiv ca apoi sa scoti la vedere micimea sufletului?

Am tacut, am fost politicoasa si am zis ca nu are sens sa murdaresc o saptamana atat de minunata prin insasi insemnatatea ei cu nimicuri de genul asta. Dar astazi am gasit un articol asemanator intr-un ziar local cu acuzatii politice: "pentru ca e de la alt partid nu a pus lumina si la fantana noastra". Si daca tot voiai Lumina, si s-a omis fantana cu pricina era departe urmatoarea fantana? Sau telefonul? Sau daca iti doreai Lumina cu tot cu semnificatia ei de ce o murdaresti cu rautate, cu acuzatii, cu micime sufleteasca...